ICCJ. Decizia nr. 1826/2014. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs

Decizii ICCJ 2014 (Contencios administrativ)

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1826/2014

Dosar nr. 2952/1/2013

Şedinţa publică de la 8 aprilie 2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 ianuarie 2004, reclamanta F.C.E.R. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Economiei şi Comerţului (în prezent Ministerul Economiei), SC L.M.F. SA Sînsimion (fostă SC I.C. SA Miercurea Ciuc) solicitând anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la data de 30 ianuarie 2001 de Ministerul Industriei şi Comerţului în favoarea fostei SC I.C. SA, actuala pârâtă SC L.M.F. SA Sînsimion, pentru o suprafaţă de 7041 mp, din totalul de 47848 mp.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este proprietarul tabular al suprafeţei de 7041 mp teren, situat în localitatea Sînsimion, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară, iar prin includerea acestei suprafeţe în totalul de 47848 mp din certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 30 ianuarie 2001 i-a fost vătămat dreptul său de proprietate.

Prin întâmpinarea depusă la 12 februarie 2004, pârâta SC L.M.F. SA a arătat că pe baza schiţei de carte funciară depusă de reclamantă nu se poate face o identificare a terenurilor, în sensul că acestea pot fi sau nu identice cu terenul aflat în proprietatea societăţii.

Prin sentinţa civilă nr. 494 din 11 martie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca tardivă acţiunea reclamantei, această sentinţă fiind casată prin decizia nr. 5666 din 25 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În cursul rejudecării, prin cererea depusă la 14 noiembrie 2006, reclamanta a precizat că suprafaţa de 7041 mp se află pe str. G. şi este înscrisă atât în cartea funciară indicată în cererea de chemare în judecată.

Prin încheierea din 2 septembrie 2008, Curtea a introdus în cauză, în calitate de pârâtă, SC A.C.I. SRL, la solicitarea reclamantei formulată prin cererea depusă la 14 august 2008, care a arătat că această societatea a cumpărat de la pârâta SC L.M.F. SA Sînsimion suprafeţe de teren ce fac obiectul prezentei cauze.

Pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei şi a expertizei topo întocmită de expert F.I., prin sentinţa civilă nr. 2383 din 3 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a fost admisă, în parte, acţiunea şi a fost anulat parţial certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 30 ianuarie 2001 şi, anume, pentru atestarea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 2758 mp, întabulat în cartea funciară.

Prin decizia nr. 2993 din 8 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost admise recursurile declarate de reclamantă şi pârâta SC L.M.F. SA împotriva sentinţei nr. 2383 din 3 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost casată sentinţa recurată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În cuprinsul deciziei de trimitere, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut necesitatea suplimentării probatoriului prin efectuarea unei noi expertize topografice pentru a se stabili cu certitudine existenţa unei eventuale suprapuneri a terenurilor în discuţie, sens în care vor fi avute în vedere eventualele modificări ale corpurilor de avere evidenţiate în documentaţiile ce au stat la baza operaţiunilor de transcriere sau reînscriere realizate în timp.

Cauza a fost înregistrată spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti din 7 septembrie 2010.

În rejudecare a fost administrată proba cu expertiza tehnică judiciară dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul unei comisii rogatorii realizată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, fiind întocmit raportul de expertiză tehnică judiciară de către expert F.R.T.

Prin sentinţa nr. 7221 din 19 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta F.C.E.R., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei, SC L.M.F. SA Sînsimion şi SC A.C.I. SRL.

A anulat parţial certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Industriei şi Comerţului (la data pronunţării, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri) cu privire la suprafaţa totală de teren de 2781 mp compusă din următoarele suprafeţe, astfel cum sunt identificate, în raportul de expertiză întocmit de expert F.R.T.: 1355 mp, 225 mp, 532 mp şi 669 mp.

A dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părţi şi a respins cererea expertului de suplimentare a onorariului de expertiză, ca nefondată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale şi a H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat.

A reţinut, de asemenea, că din dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 83471991 rezultă că atestarea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei SC L.M.F. SA se putea face de către pârâtul Ministerul Economiei numai pentru terenurile ce se aflau în patrimoniul acestei societăţi.

În condiţiile în care reclamanta ar fi avut un drept de proprietate asupra unei părţi din suprafaţa menţionată în certificatul din 30 ianuarie 2001, pentru acest teren proprietatea reclamantei nu se mai putea atesta, în mod legal, ca fiind proprietate pârâtei SC L.M.F. SA, întrucât terenul nu ar fi făcut parte din patrimoniul acestei societăţi.

Prin urmare, curtea de apel a apreciat că pentru soluţionarea cauzei se impune a se stabili dacă terenul în suprafaţă de 7041 mp, proprietatea reclamantei F.C.E.R. şi menţionat în cartea funciară, se suprapune cu suprafaţa de 47848,67 mp, menţionată în certificatul de atestate a dreptului de proprietate din 30 ianuarie 2001.

Prin expertiza realizată de expert F.R.T. au fost efectuate măsurători în teren care au fost corelate cu datele existente în arhiva O.C.P.I. privind evidenţele de carte funciară.

Din concluziile expertului coroborate cu schiţele anexă la raportul de expertiză, în special anexa nr. 2 în care sunt evidenţiate suprapunerile existente, Curtea reţine că din suprafaţa menţionată în certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 30 ianuarie 2001, se suprapune cu terenul proprietatea reclamantei doar suprafaţa totală de 2781 mp compusă din următoarele suprafeţe: 1355 mp, 225 mp, 532 mp şi 669 mp.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, prima instanţă, faţă de faptul că pretenţiile reclamantei au fost încuviinţate numai în parte, în baza art. 276 C. proc. civ., a dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părţi.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii SC L.M.F. SA şi Ministerul Economiei, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ. invocându-se atât motivele de casare cât şi de modificare a sentinţei atacate şi solicitându-se de intimata-pârâtă SC L.M.F. SA în principal casarea cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instituţii în vederea refacerii raportului de expertiză topo efectuată în cauză şi în subsidiar ambii recurenţi solicită modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.

În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. recurenta-pârâtă SC L.M.F. SA se arată că în mod netemeinic şi nelegal prima instanţă, care nu şi-a exercitat rolul activ potrivit dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ. şi-a întemeiat soluţia de admitere şi de anulare parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat pe un raport de expertiză topografice ca eronat, prin care s-a apreciat greşit asupra eventualelor suprapuneri de teren pentru suprafeţele de 2781 mp din suprafaţa totală de 47848,67 mp pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate de către recurenta-pârâtă, autoritatea administrativă în favoarea recurentei-pârâte societatea comercială.

Recurenta-pârâtă arată că prin raportul de expertiză nu au fost identificate corect termenele în litigiu, situaţia reală a terenurilor nu a fost analizată prin raportare la schiţele de carte funciară şi ţinându-se seama de modificările intervenite în timp cu privire la configuraţia membrilor şi s-a concluzionat în mod greşit că din suprafaţa totală de 47848,67 mp pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate o suprafaţă de 2781 mp se suprapune cu proprietatea intimatei-reclamante, iar soluţia recurată este greşită pe aspectul fundamentării pe acest raport de expertiză.

În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ambii recurenţi invocă greşita aplicarea şi interpretare a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990 şi ale H.G. nr. 834/1991 de către instanţa de fond în ceea ce priveşte aprecierea asupra legalităţii emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat din 30 ianuarie 2001 în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 15/1990 şi ale H.G. nr. 834/1991 de către recurentul-pârât Ministerul Economiei fost Ministerul Industriei şi comerţului în favoarea recurentei-pârâte SC L.M.F. SA.

Recurenta arată că prima instanţă a apreciat greşit asupra egalităţii certificatului contestat arătând că acesta este legal emisă numai pentru termenele aflate în patrimoniul societăţii recurente deci în proprietatea sa fără a verifica în concret îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de H.G. nr. 834/1991.

Iar eliberarea certificatului s-a făcut în condiţii legale fiind îndeplinite cele două cerinţe prevăzute de H.G. nr. 834/1991.

Or, potrivit prevederilor H.G. nr. 834/1991, eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate este condiţionată de faptul deţinerii în folosinţă a terenurilor în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, în măsura în care le sunt necesare desfăşurării activităţii conform obiectului de activitate.

Prin urmare, aceste dispoziţii legale nu impuneau ca terenul reclamat să fie în proprietatea pârâtei care a solicitat eliberarea certificatului de atestare, ci să fi fost deţinut de aceasta.

Devenind proprietate de stat terenul a fost atribuit în condiţiile H.G. nr. 834/1991, în proprietate SC L.M.F. SA potrivit certificatului de atestare din 2001, societatea având la acel moment dreptul dobândit în baza Legii nr. 15/1990, adică de folosinţă, de administrare, până la dobândirea dreptului de proprietate prin intabulare, ulterior.

Dreptul de proprietate al societăţii comerciale a fost dobândit prin efectul legii, respectiv art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, şi nu prin actul administrativ.

Ambii recurenţi solicită admiterea recursului în raport de motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantei-intimate F.C.E.R.

La dosar, recurenta-pârâtă SC L.M.F. SA a depus concluzii scrise.

Analizând recursurile declarate, în raport de motivele invocate, Curtea va aprecia pentru următoarele considerente că în cauză sentinţa atacată prin soluţia de admitere a acţiunii, este dată cu aplicarea greşită a legii, ambele recursuri fiind fondate, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin sentinţa atacată s-a dispus, în fond după casare admiterea acţiunii formulată de reclamanta-intimată F.C.E.R. şi anularea în parte a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Industriilor şi Comerţului la data de 30 ianuarie 2001 în favoarea recurentei-pârâte SC L.M.F. SA, respectiv cu privire la suprafaţa de teren de 2781 mp din suprafaţa totală de 47484 mp menţionată în certificat în favoarea fostei SC I.C. SA actuală SC L.M.F. SA.

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 29 ianuarie 2004 reclamanta-intimată a solicitat anularea în parte a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 30 ianuarie 2001 emis în favoarea fostei SC I.C. SA pentru suprafaţa de 7041 mp din totalul de 47484 mp invocând încălcarea unui drept de proprietate dobândit prin moştenire şi înscris în cartea funciară din 21 februarie 1990.

În urma deciziilor pronunţate de instanţa de recurs Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a rejudecat cauza pe fond şi a administrat probe cu expertiză topometrică în raport de dispoziţiile art. 315 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 30 ianuarie 2001 a fost emis în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990 şi ale H.G. nr. 834/1991 în baza documentaţiei topografice depuse în conformitate cu actele normative mai sus menţionate respectiv titlul asupra terenului dobândit prin efectul legii, respectiv art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 procese-verbale de delimitare şi documente privind înregistrarea în cartea funciară a dreptului de administrare directă încheierea din 1974 în favoarea antecesoarei SC I.C. SA, aspecte necontestate de reclamanta-intimată Curtea apreciază că soluţia recurată este nelegală deoarece pe fond prima instanţă a apreciat greşit asupra legalităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat în sensul că a apreciat ca fiind o condiţie de legalitate cerinţă ca terenul să fi fost în patrimoniul societăţii, respectiv în proprietatea sa la data emiterii certificatului contestat.

Această premisă este greşită şi nelegală în raport cu actele normative în baza cărora a fost emis certificatul contestat care este din punct de vedere juridic act administrativ individual emis în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990 şi în baza H.G. nr. 834/1991 şi a criteriilor din 28 februarie 1992.

Ca act administrativ certificatul contestat este legal, fiind emis cu respectarea condiţiilor cumulative prevăzute de H.G. nr. 834/1991. Eliberarea certificatului a fost condiţionată de faptul deţinerii, în folosinţă a terenurilor aflate în patrimoniul societăţii la data înfiinţării acestuia şi a doua condiţie ca termenul respectiv să îi fie necesar să fie afectat activităţii comerciale conform obiectului de activitate.

Prima instanţă în mod greşit nu a verificat îndeplinirea acestor condiţii speciale prevăzute de H.G. nr. 834/1991, act normativ special care se aplică cu prioritate în raport de faptul că acest act normativ a stat la baza eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat.

Prin urmare, aceste dispoziţii legale nu impuneau ca terenul reclamat să fie în proprietatea pârâtei care a solicitat eliberarea certificatului de atestare, ci să fi fost deţinut de aceasta.

Dreptul de proprietate al societăţii comerciale a fost dobândit prin efectul legii, respectiv art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, şi nu prin actul administrativ.

În mor greşit prima instanţă a analizat egalitatea şi valabilitatea certificatului de atestare ca act civil fără a ţine cont de faptul că acest certificat este un act administrativ, care contestat în baza Legii nr. 29/1990 trebuie verificat, sub aspectul legalităţii în raport de actele în baza cărora a fost emis, respectiv în baza Legii nr. 15/1990 şi în baza H.G. nr. 834/1991.

Numai o instanţă civilă are competenţa de a verifica valabilitatea titlurilor invocate de părţi, poate compara titlurile invocate şi a acorda preferinţă celui mai caracterizat. În compararea tuturor presupune şi o verificare şi o caracterizare a titlurilor autorilor de la care părţile au dobândit dreptul de proprietate sau de folosinţă, verificarea valabilităţii titlurilor excedând obiectul unei acţiunii formulate în baza Legii nr. 29/1990.

Curtea apreciază că în cauză ministerul de resort a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate la data de 30 ianuarie 2001 în mod legal cu respectarea dispoziţiilor speciale, în vigoare la data emiterii sale, ca act administrativ unilateral dreptul de proprietate al societăţii comerciale fiind dobândit prin efectul legii, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 şi nu prin actul administrativ contestat.

În subsidiar şi pe situaţia de fapt din teren, în opinia Curţii, concluzia raportului de expertiză nu este concludent, nerezultând cu certitudine o suprapunere ale terenurilor în litigiu, aceasta în condiţiile în care ambele părţi prin obiecţiuni contestă atât suprafaţa suprapusă cât şi localizarea, amplasarea în concret a suprafeţei de teren proprietatea reclamantei-intimate dobândită prin moştenire în anul 1960 şi înscrise în anul 1990 în cartea funciară.

Curtea apreciază că în raport de obiectul cauzei, anulare act administrativ identificat în concret a terenurilor are caracter subsidiar, în mod greşit prima instanţă ca instanţă de contencios administrativ întemeindu-şi soluţia exclusiv pe un raport de expertiză şi fără a analiza legalitatea actului administrativ contestat în raport de dispoziţiile Legii nr. 29/1990 şi în raport de dispoziţiile în vigoare la data emiterii certificatului de atestare contestat respectiv îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de H.G. nr. 834/1991.

În raport de dispoziţiile Legii nr. 29/1990 instanţa de contencios administrativ nu realizează o comparare a titlurilor invocate de părţi, aceasta fiind de competenţa instanţei civile.

În prezenta cauză, Curtea apreciază că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. aplicarea greşită a legii de către prima instanţă, respectiv a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990 şi ale H.G. nr. 834/1991, dispoziţii care au fost respectate la data emiterii certificatului de atestare din 2001. În consecinţă, fiind legal emis certificatul de atestare, ca act administrativ, acţiunea formulată de recurenta-reclamantă în baza Legii nr. 29/1990 nu îndeplineşte, pe fond, condiţiile de a fi admisă, fiind apreciată, pentru considerentele expuse, ca neîntemeiată şi urmând a fi respinsă ca atare.

Această soluţie nu închide însă reclamantei-intimate posibilitatea de a-şi valorifica pretinsul drept, ci doar confirmă că titlul pe care se fundamentează dreptul de proprietate al recurentei-pârâte SC L.M.F. SA a fost obţinut în mod legal.

În consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. Curtea va admite ambele recursuri şi va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge acţiunea formulată de reclamanta F.C.E.R. ca neîntemeiată pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 29/1990.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de SC L.M.F. SA şi Ministerul Economiei împotriva sentinţei nr. 7221 din 19 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a a contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa recurată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta F.C.E.R., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 182/2014. Contencios. Constatarea calităţii...		ICCJ. Decizia nr. 1848/2014. Contencios. Anulare act... →

ICCJ. Decizia nr. 1826/2014. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1826/2014. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs