ICCJ. Decizia nr. 1848/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1848/2014
Dosar nr. 1418/2/2013
Şedinţa publică de la 9 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 februarie 2013 sub nr. 1418/2/2013 reclamanta Comuna V.C. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Direcţia Generală Autoritatea de Management, Programul Operaţional Regional a solicitat instanţei să dispună următoarele:
- Anularea deciziei din 20 noiembrie 2012 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Autoritatea de Management, Programul Operaţional Regional;
- Anularea adresei din 22 ianuarie 2013, prin care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a respins plângerea prealabilă formulate de reclamantă.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia VI-a civilă, sub nr. 7283/3/2013 reclamanta Comuna V.C. a chemat în judecată pe pârâtele Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Direcţia Generală Autoritatea de Management, Programul Operaţional Regional, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâţilor la plata sumei a 693656,49 RON reprezentând cheltuieli eligibile şi rambursabile în baza contractului de finanţare din 22 martie 2011, precum şi a dobânzii legale aferente sumei solicitate, începând cu data de 29 august 2012 şi până la data plăţii efective.
Prin întâmpinarea formulată la data de 20 martie 2013, în Dosarul nr. 7283/3/2013 al Tribunalului Bucureşti, pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti în soluţionarea cauzei, solicitând totodată trimiterea dosarului la Curtea de Apel Bucureşti în vederea conexării cu Dosarul nr. 1418/2/2013, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 164 C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 2858 din 5 aprilie 2013 a Tribunalului Bucureşti pronunţat în Dosarul nr. 7283/3/2013, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Bucureşti, cauza fiind trimisă spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, având în vedere dispoziţiile art. 8 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Cauza având ca obiect pretenţii, a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. 7283/3/2013, prin declinare de competenţă de la Tribunalul Bucureşti, secţia VI-a civilă.
Ulterior, prin încheierea de şedinţă din data de 3 septembrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 1418/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, instanţa a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 164 C. proc. civ., conexarea Dosarului nr. 7283/3/2013 la Dosarul nr. 1418/2/2013, reţinând că ambele dosare privesc aceleaşi părţi, iar între obiectul celor două cauze există o strânsă legătură, având în vedere că premisa pretenţiilor contractuale formulate în cadrul Dosarului nr. 7283/3/2013 o constituie nelegalitatea deciziei de reziliere a contractului de finanţare ce face obiectul Dosarului nr. 1418/2/2013
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 2509 din 10 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1418/2/2013 au fost respinse ca nefondate acţiunile conexe formulate de reclamanta Comuna V.C. în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Direcţia Generală Autoritatea de Management, Programul Operaţional Regional.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că la data de 22 martie 2011, între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în calitate de organism intermediar, pe de o parte, şi Comuna V.C., în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul de finanţare din 8 noiembrie 2012, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, având ca obiect „acordarea finanţării nerambursabile de către Autoritatea de Management, Programul Operaţional Regional, pentru implementarea Proiectului intitulat: Promovarea activităţilor de marketing şi a produselor turistice specifice zonei V.C., judeţul Botoşani”, valoarea totală eligibilă a proiectului fiind de 795.293,02 RON (fără TVA), iar perioada de implementare a proiectului a fost de 12 luni.
În ceea ce priveşte rambursarea cheltuielilor, convenţia părţilor prevede că aceasta se va efectua de către Autoritatea de Management, Programul Operaţional Regional în conformitate cu anexa nr. III, pe baza cererilor de rambursare ale beneficiarului înaintate de către Organismele Intermediare la Autoritatea de Management, Programul Operaţional Regional.
Totodată, art. 7 alin. (3) din convenţia părţilor stabileşte următoarele: „Dacă beneficiarul nu transmite Organismelor Intermediare o cerere de rambursare finală în termen de maxim 60 de zile calendaristice de la expirarea perioadei de implementare (…), acesta este considerat decăzut din dreptul de a solicita această rambursare, fără a fi necesară nicio notificare sau îndeplinirea oricăror alte formalităţi de către Organismele Intermediare la Autoritatea de Management, Programul Operaţional Regional”.
Cazurile de încetare a contractului au fost reglementate la art. 20, unde, în alin. (4), se prevede că „În cazul nerespectării de către beneficiar a prevederilor prezentului contract, Autoritatea de Management, Programul Operaţional Regional poate dispune rezilierea contractului”.
De asemenea, potrivit art. 20 alin. (3), „În situaţia în care beneficiarul nu transmite Organismelor Intermediare nicio cerere de prefinanţare/rambursare în termen de maxim 12 luni de la data semnării prezentului contract, Organismele Intermediare poate propune Autorităţii de Management, Programul Operaţional Regional rezilierea contractului.”
În speţă, prin adresa din 6 iunie 2012, Organismele Intermediare au informat Autoritatea de Management, Programul Operaţional Regional cu privire la faptul că beneficiarul nu a transmis nicio cerere de rambursare, iar prin adresa din 12 iunie 2012, Autoritatea de Management, Programul Operaţional Regional a convocat beneficiarul la conciliere, în legătură cu rezilierea contractului de finanţare, motivat de faptul că în cele 12 luni de implementare solicitantul nu a transmis nicio cerere de rambursare a cheltuielilor.
Conform procesului-verbal de conciliere din 16 iulie 2012, reprezentantul beneficiarului nu a avut nimic de declarat cu privire la aspectele care au determinat convocarea.
Cererea de rambursare a fost depusă la Organismele Intermediare la data de 13 iulie 2012, iar prin decizia Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului din 20 noiembrie 2012, s-a dispus încetarea, începând cu aceeaşi dată, a contractului de finanţare din 8 noiembrie 2012 având în vedere prevederile contractului încheiat de părţi şi faptul că beneficiarul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, în sensul că nu a transmis cererea de rambursare finală în termen de 60 de zile calendaristice de la expirarea perioadei de implementare.
Reclamanta a formulat plângere prealabilă împotriva acestei decizii, plângere ce a fost respinsă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, conform răspunsului din 22 ianuarie 2013.
Reclamanta a convocat pârâţii la conciliere, solicitând plata sumei totale de 857.746,05 RON, reprezentând cheltuieli eligibile şi TVA, conform cererii de rambursare formulate la data de 13 iulie 2012, iar Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului fără a da curs acestei convocări, prin adresa din 31 ianuarie 2013 a invocat rezilierea contractului, dispusă prin decizia din 20 noiembrie 2012.
Având în vedere situaţia expusă şi prevederile contractului de finanţare, Curtea de apel a constatat că decizia de încetare a contractului este legală şi temeinică, pretenţiile băneşti formulate de reclamantă fiind lipsite de fundament, pentru următoarele considerente:
Contractul de finanţare este un mijloc prin care administraţia direcţionează resurse financiare publice pentru realizarea unor proiecte de interes general, natura sa juridică fiind aceea de contract administrativ.
Sub aspectul legalităţii formale a deciziei Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului din 20 noiembrie 2012, de încetare a contractului, reclamanta a invocat, ca o cauză de nulitate, lipsa indicării temeiului de drept al măsurii dispuse, dar această susţinere nu a fost reţinută, în condiţiile în care raporturile juridice dintre părţi sunt guvernate de clauzele contractuale, la care se face trimitere în preambulul actului contestat, invocându-se totodată neîndeplinirea obligaţiilor asumate de către beneficiar.
Contractele administrative, în general, şi contractul de finanţare, în speţă, nebeneficiind de o reglementare specială, temeiul de drept al încetării contractului pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor de către beneficiar nu se poate regăsi decât în clauzele convenite de părţi şi în dispoziţiile generale C. civ. privind contractele.
Cât priveşte legalitatea intrinsecă a deciziei, reclamanta a susţinut că în lipsa unui pact comisoriu de gradul IV, autoritatea publică nu avea dreptul de a rezilia unilateral contractul, competenţa în acest sens revenind exclusiv instanţei de judecată.
Potrivit teoriei generale a contractelor sinalagmatice, intervenţia instanţei de judecată este necesară doar în cazul pactului comisoriu de gradul I, în timp ce, în situaţia celorlalte pacte comisorii, rezoluţiunea/rezilierea operează fie pe baza declaraţiei unilaterale a părţii îndreptăţite (pactul de gradul II), fie de drept (pactele de gradul III şi IV).
În speţă, contractul de finanţare conţine la art. 20 alin. (4) o clauză rezolutorie expresă de gradul II, potrivit căreia Autoritatea de Management, Programul Operaţional Regional poate dispune rezilierea contractului, în cazul nerespectării de către beneficiar a prevederilor acestuia.
Prin urmare, rezilierea a operat pe baza declaraţiei unilaterale a autorităţii, exprimată prin decizia din 20 noiembrie 2012, pentru neexecutarea de către reclamantă a obligaţiei prevăzute de art. 7 alin. (3) din contract, de a transmite cererea de rambursare finală în termen de maxim 60 de zile calendaristice de la expirarea perioadei de implementare, respectiv de la 22 martie 2012.
Împrejurarea că reclamanta a depus cererea de rambursare la Organismele Intermediare înainte de emiterea deciziei din 20 noiembrie 2012, respectiv la data de 13 iulie 2012, nu conduce la concluzia că rezilierea nu a avut loc, întrucât, potrivit aceluiaşi art. 7 alin. (3), nerespectarea termenului de 60 de zile atrage decăderea beneficiarului din dreptul de a solicita rambursarea, fără a fi necesară nicio notificare sau îndeplinirea oricăror alte formalităţi de către Organismele Intermediare la Autoritatea de Management, Programul Operaţional Regional.
Ca o consecinţă a decăderii, reclamanta a pierdut însuşi dreptul subiectiv la rambursare, astfel că cererea depusă tardiv nu produce efecte juridice şi nu poate da naştere unei obligaţii corelative a autorităţii, de plată a cheltuielilor eligibile.
Cât priveşte pretinsa neexecutare de către Organismele Intermediare şi Autoritatea de Management, Programul Operaţional Regional a propriilor obligaţii contractuale şi legale, de monitorizare, informare şi sprijinire a beneficiarului, Curtea a reţinut că acestea vizează exclusiv implementarea proiectului, cu privire la care reclamanta nu a invocat dificultăţi, şi nu formularea şi transmiterea cererii finale de rambursare, etapă ulterioară implementării. Mai mult decât atât, informaţiile şi asistenţa se acordă la cererea beneficiarului, ceea ce nu a fost cazul în speţă.
Niciuna dintre clauzele contractuale nu impune autorităţilor obligaţia de a cere beneficiarului să transmită cererea de rambursare finală în termen sau de a-l avertiza cu privire la apropierea expirării termenului. Dimpotrivă, art. 7 alin. (3) din contract prevede că decăderea din dreptul de a solicita rambursarea intervine fără nicio notificare sau alte formalităţi în sarcina Organismelor Intermediare la Autoritatea de Management, Programul Operaţional Regional, motiv pentru care nu sunt incidente nici prevederile art. 14 alin. (2) şi alin. (3) privind obligaţia Organismelor Intermediare de a lua măsuri pentru remedierea neregulilor constatate şi posibilitatea suspendării executării contractului până la implementarea măsurilor dispuse.
Concluzionând, instanţa de fond a reţinut că, reclamanta fiind decăzută din dreptul de a solicita rambursarea ca o consecinţă a neexecutării culpabile a obligaţiei de a formula cererea într-un anumit termen, obligaţia corelativă a autorităţii de a plăti contravaloarea cheltuielilor eligibile a rămas fără cauză, astfel încât decizia unilaterală de reziliere, permisă de pactul comisoriu inserat în contract, este legală şi temeinică.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 2509 din 10 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, reclamanta Comuna V.C., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii acţiunii şi anularea deciziei din 20 noiembrie 2012 emisă de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Autoritatea de Management, Programul Operaţional Regional şi a adresei din 22 ianuarie 2013 prin care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a respins plângerea prealabilă, cu consecinţa obligării pârâtelor la plata sumei de 693.656,49 RON, reprezentând cheltuieli eligibile şi rambursabile în baza contractului de finanţare din 22 martie 2011.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041C. proc. civ., recurenta a prezentat pe larg situaţia de fapt astfel cum a fost expusă şi prin cererea de chemare în judecată, arătând prevederile contractului de finanţare respectiv: obiectul, durata, obligaţiile părţilor contractante, valoarea contractului, încetarea contractului, condiţiile transmiterii cererii finale de rambursare.
În opinia recurentei, sentinţa pronunţată de prima instanţă este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a legii din perspectiva dispoziţiilor art. 1021 şi art. 969 C. civ.
Astfel, în mod greşit au fost respinse motivele de nelegalitate ale deciziei din 20 noiembrie 2012, având în vedere că această decizie nu este motivată în drept, în condiţiile în care autoritatea emitentă indică două temeiuri de drept, urmând ca la final, să fie indicat şi un al treilea temei, respectiv art. 13 alin. (7) din H.G. nr. 163/2009, art. 1321 C. civ. şi art. 11 din Legea nr. 554/2001.
Fiind un act administrativ, emitentul avea obligaţia să indice în mod clar temeiul de drept care îi stabileşte competenţa de a emite un asemenea act şi temeiul de drept care justifică emiterea actului, raportat la situaţia de fapt.
Motivarea actului administrativ este o condiţie de legalitate a acestuia, fiind premisa la care se realizează controlul de legalitate de către instanţa de judecată, obligativitatea motivării coerente, explicite şi concretă, fiind reţinută în practica instanţei naţionale şi comunitare.
În mod greşit Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a dispus rezilierea contractului de finanţare, prin raportare la dispoziţiile noului C. civ., în condiţiile în care contractul a fost încheiat înaintea intrării în vigoare a acestui act normativ. Contractul de finanţare nu conţine un pact comisoriu de gradul II, III, sau IV care să permită rezilierea fără intervenţia instanţei de judecată.
În contractul de finanţare, la art. 20 sunt prevăzute expres cazurile de reziliere dar printre cazurile enumerate nu se regăseşte motivul invocat de pârâtă, astfel că reţinerea instanţei în sensul că prin convenţia părţilor a fost prevăzut cu pact comisoriu de gradul doi este total eronată, cu atât mai mult cu cât Comuna V.C. şi-a executat obligaţiile anterior transmiterii „declaraţiei de reziliere”.
În mod greşit a apreciat instanţa că excepţia de neexecutare este neîntemeiată, reţinând că obligaţiile nu sunt corelative, în cauză fiind interpretate greşit dispoziţiile art. 969 C. civ., condiţiile antrenării răspunderii civile contractuale fiind îndeplinite.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nu a respectat dispoziţiile contractuale în sensul că nu a informat beneficiarul cu privire la decizia luată, nu a furnizat informaţiile necesare pentru implementarea proiectului, fiind răspunzător de prejudiciile cauzate.
În cadrul procesului de acordare a sprijinului financiar, organismele intermediare şi autoritatea de management au obligaţia de a îndruma beneficiarul sub toate aspectele care ţin de implementarea proiectului şi de rambursarea cheltuielilor, raţionamentul instanţei de fond în sensul că aceste obligaţii sunt anterioare fazei finale, fiind greşit.
Intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că recurenta-reclamantă nu şi-a respectat propriile obligaţii contractuale şi legale, sentinţa pronunţată de prima instanţă fiind legală şi temeinică.
Hotărârea instanţei de recurs
Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate, probatoriul administrat şi normele legale incidente, se constată că în cauză nu subzistă motive de nelegalitate sau netemeinicie care să ducă la modificarea sau casarea sentinţei.
Raportul juridic dintre părţile litigante a fost generat de contractul de finanţare din 22 martie 2011 prin care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în calitate de Organism Intermediar pentru Turism în nume propriu şi pentru Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013, a acordat finanţare nerambursabilă către beneficiara Unitatea administrativ teritorială Comuna V.C., pentru implementarea proiectului intitulat: Promovarea activităţilor de marketing şi a produselor turistice specifice zonei V.C., judeţul Botoşani, perioada de implementare a proiectului fiind de 12 luni.
Prin contractul menţionat, părţile au prevăzut modul de rambursare a cheltuielilor, obligaţiile ambelor părţi dar şi cauzele de încetare a contractului.
Având în vedere că recurenta-reclamantă nu a respectat clauzele contractuale, respectiv dispoziţiile art. 7 pct. 4 din contract, intimata a emis la data de 12 iunie 2012, adresa prin care a notificat intenţia de reziliere a contractului, iar la data de 20 noiembrie 2012 a fost emisă decizia prin care a adus la cunoştinţă reclamantei, în calitate de beneficiară a contractului de finanţare, încetarea acestuia, motivat de faptul că nu a transmis cerere de rambursare finală în termen de 60 de zile de la expirarea perioadei de implementare.
Nu pot fi reţinute criticile recurentei vizând interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 969 şi art. 1021 C. civ., având în vedere clauzele contractuale prin care părţile au prevăzut expres drepturile şi obligaţiile dar şi modalităţile de încetare a contractului.
Pornind de la principiul obligativităţii contractului în raporturile dintre părţile contractante, prevăzut de art. 969 C. civ., se constată că potrivit art. 7 pct. 1 şi pct. 3 din contractul de finanţare, rambursarea cheltuielilor către beneficiar se va face pe baza cererilor de rambursare, iar în cazul în care beneficiarul nu formulează o cerere de rambursare finală în termen de maxim 60 zile calendaristice de la expirarea perioadei de implementare este decăzut din dreptul de a solicita rambursarea „fără a fi necesară o notificare sau îndeplinirea oricăror alte formalităţi de către Organismele Intermediare la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional”.
Contractul de finanţare din 22 martie 2011 a avut o perioadă de implementare de 12 luni potrivit art. 2 alin. (4), a intrat în vigoare la data de 22 martie 2011, iar data începerii implementării a fost stabilită la 23 martie 2011, în raport de art. 2 pct. 1 şi pct. 3 din contract.
De la data de 23 martie 2011, a început să curgă termenul de 12 luni, prevăzut de art. 2 pct. 4 din contract, iar de la data de 23 martie 2012 a început să curgă termenul de 60 zile prevăzut de art. 7 pct. 3 din contract, termen în care recurenta-reclamantă avea dreptul să formuleze cerere de rambursare finală a cheltuielilor.
Prin nerespectarea termenului prevăzut de art. 7 pct. 3 din contractul care reprezintă legea părţilor în raport de dispoziţiile art. 969 C. civ., recurenta-reclamantă a pierdut dreptul de a mai solicita rambursarea cheltuielilor, sancţiune prevăzută expres de părţile contractante.
Excepţia de neexecutare invocată de recurenta-reclamantă, în mod corect nu a fost reţinută de instanţa de fond, excepţia de neexecutare putând fi invocată de partea care i se pretinde executarea obligaţiei ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-şi execute propriile obligaţii.
Obligaţiile Organismelor Intermediare şi Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional stabilite la art. 9 lit. B) şi lit. C) din contract, vizează perioada de implementare a proiectului, aspect reţinut corect de prima instanţă, decăderea recurentei-reclamante din dreptul de a solicita rambursarea cheltuielilor operând în raport de dispoziţiile art. 7 pct. 3 din contractul de finanţare, fără a se putea reţine culpa intimatei.
Cererea de rambursare a fost formulată de recurentă la data de 13 iulie 2012, cu depăşirea termenului de 60 zile, termen ce a început să curgă la data de 23 martie 2012, astfel că sancţiunea a fost aplicată corect de intimata-pârâtă în raport de dispoziţiile art. 7 pct. 3 din contractul de finanţare, încheiat în condiţiile art. 969-art. 970 C. civ.
Clauzele oricărui contract alcătuiesc un întreg ce trebuie aplicat împreună şi nu pot fi desprinse din contextul în care se încadrează.
Astfel, părţile au prevăzut la art. 20 din contract, cazurile de încetare a contractului, iar potrivit art. 20 alin. (4) în caz de neexecutare a clauzelor contractuale se poate dispune rezilierea . Această dispoziţie contractuală este un pact comisoriu de gradul doi care se completează însă cu dispoziţiile art. 7 pct. 3 prin care părţile au convenit asupra sancţiunii aplicabile, respectiv „decăderea din dreptul de a solicita rambursarea, fără a fi necesară nicio notificare sau îndeplinirea oricăror alte formalităţi”.
Este adevărat că recurenta-reclamantă a formulat cerere de rambursare înainte de emiterea deciziei din 20 noiembrie 2012, dar intenţia de reziliere a fost comunicată recurentei prin adresa din 12 iunie 2012, înainte de formularea cererii de rambursare, astfel că apărarea recurentei în sensul că „obligaţia a fost executată anterior emiterii deciziei din 20 noiembrie 2012” nu poate fi reţinută.
Ca urmare, instanţa de fond a interpretat corect dispoziţiilor art. 969 şi art. 1020-art. 1021 C. civ. în raport de clauzele contractuale, respectiv dispoziţiile art. 7 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 4 din contractul de finanţare.
Celelalte critici formulate de recurentă vizează motive de nelegalitate formală a deciziei din 20 noiembrie 2012, respectiv faptul că decizia din 20 noiembrie 2012 emisă de pârât nu este motivată în drept, susţinere inexactă având în vedere că decizia contestată are la bază contractul de finanţare încheiat de părţi, respectiv clauzele contractuale pe care părţile le-au prevăzut expres şi nu dispoziţiile din noul C. civ. menţionate în decizia contestată, instanţa de fond arătând pe larg motivele pentru care nu au fost reţinute argumentele reclamantei vizând aspectele de formă ale actului contestat, motivare pe care Înalta Curte o împărtăşeşte.
Şi C.J.U.E. în cauza C-269/13 a stabilit că „cerinţa motivării trebuie apreciată în funcţie de împrejurările cauzei, în special de conţinutul actului, de natura motivelor invocate. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt şi drept pertinenţe (…)”.
În susţinea recursului declarat, recurenta a invocat jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie, prezentând cu acest titlu decizia nr. 1580/2008, dar soluţia adoptată în prezenta cauză nu intră în contradicţie cu hotărârea menţionată.
Aspectele punctate de recurentă în decizia nr. 1580/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la motivarea oricărei decizii, au fost rupte de contextul mai amplu al considerentelor, care indică o altă situaţie de fapt.
Faţă de considerentele expuse Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul declarat de reclamanta Comuna V.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta Comuna V.C. împotriva sentinţei civile nr. 2509 din 10 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1826/2014. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 1882/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
