ICCJ. Decizia nr. 1808/2014. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1808/2014
Dosar nr. 8175/2/2012
Şedinţa publică de la 8 aprilie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC P.M.E. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Concurenţei şi SC D.M.G. SRL, în temeiul art. 20 alin. (6) din Legea nr. 21/1996 (r) şi art. 39 alin. (8) din Regulamentul de organizare, funcţionare şi procedură al Consiliului Concurenţei, aprobat prin Ordinul nr. 101 din 2 februarie 2012 al Preşedintelui Consiliului Concurenţei, a formulat contestaţie împotriva răspunsului nr. 9407 din 24 septembrie 2012 de respingere a sesizării înregistrată sub nr. RG/CC/9407 din 23 iulie 2012 comunicat la data de 4 octombrie 2012.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, a formulat o sesizare privind săvârşirea de către SC D.M.G. SRL a contravenţiei prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (1) lit. e) raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările ulterioare.
A arătat că, la data de 7 martie 2012 în nr. O1. al publicaţiei on-line „C.” de pe site-ul WW., editată de SC D.M.G. SRL, a apărut şi a fost difuzat articolul "CH. şi cei 75 de şantajişti de la Facultatea de Jurnalism" sub semnătura lui B.D., articol în care se fac o serie de afirmaţii neadevărate cu caracter denigrator, care vizează direct discreditarea profesională a societăţii şi a publicaţiilor sale, precum şi cea personală a membrilor societăţii urmărindu-se în mod direct compromiterea unui proiect în care este implicată societatea reclamanta.
Reclamanta a susţinut că este vorba de un atac nefundamentat, având raţiuni politice evidente, împotriva unei apariţii online concurente, că se urmăreşte în mod direct compromiterea unui proiect în care este implicată societatea reclamanta, acest lucru fiind recunoscut fără echivoc în cuprinsul art. atunci când se precizează: „SC P.M.E. SRL în parteneriat cu U. Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, a început implementarea proiectului POSDRU/109/2.1/G/81431: „Presa online - fereastra către viitor", proiect cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013".
Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Concurenţei a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamantă, invocând excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare, motivat de faptul că reclamanta trebuia să parcurgă etapa procedurală prevăzută la art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin încheierea de şedinţă din data de 21 ianuarie 2013, Curtea a respins ca neîntemeiata excepţia inadmisibilităţii.
Prin decizia nr. 820 din data de 25 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulata de reclamanta SC P.M.E. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Concurenţei şi SC D.M.G. SRL, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a constatat că, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 11/1991, este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii: să existe afirmaţii mincinoase conţinute într-un mesaj; afirmaţiile să fi fost comunicate public/confidenţial; afirmaţiile să dăuneze bunului mers al unui concurent identificat sau identificabil, ori mai multor asemenea concurenţi.
Cât priveşte primele două cerinţe, s-a reţinut că ambele întreprinderi (reclamanta şi SC D.M.G. SRL) se adresează aceleiaşi clientele, acestea fiind concurente pe piaţa serviciilor media, iar afirmaţiile au fost comunicate public, nefiind contestat ca articolul în cauza a fost publicat pe site-ul WW. la data de 7 martie 2012.
În ceea ce priveşte condiţia existenţei afirmaţiilor mincinoase, prima instanţă a reţinut că existenţa acestora conţinute într-un mesaj trebuie să vizeze persoana vătămata.
Or, din lecturarea conţinutului art. aflat în copie la dosar, raportat la vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale reclamantei, astfel după cum sunt indicate in acţiune, rezultă că afirmaţiile conţinute în articolul incriminat nu se referă în mod direct la credibilitatea întreprinderii reclamante, respectiv a SC P.M.E. SRL, ci vizează credibilitatea facultăţii d-lui CO., respectiv a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul U. Bucureşti.
Aşadar, după cum în mod corect a reţinut pârâtul Consiliul Concurenţei, ţinta unei posibile compromiteri nu o reprezintă reclamanta SC P.M.E. SRL, ce ar putea avea calitatea de subiect pasiv al contravenţiei prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 11/1991, ci un terţ, respectiv Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul U. Bucureşti, care nu a formulat în numele său o plângere în acest sens.
De asemenea, nici din înscrisurile noi depuse la dosarul cauzei nu rezulta contrariul, acestea vizând persoane fizice.
Or, potrivit O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, subiectul pasiv al contravenţiei îl constituie numai persoana fizică sau juridică titulară a valorii sociale vătămate prin contravenţie.
Cât priveşte vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale asociaţilor săi, invocată de reclamantă, s-a reţinut că legiuitorul nu protejează, în materia dedusa judecăţii, persoana fizică, ci comerciantul.
Referitor la prejudiciul invocat în litigiu, presupus a fi cauzat urmare a săvârşirii faptei de concurenţă neloială, reclamanta considerând că informaţiile cuprinse în articolul incriminat sunt de natură să pună în pericol orice potenţială colaborare, curtea de apel a reţinut încă o dată că articolul în cauza nu o vizează pe reclamantă.
Astfel, afirmaţia din cuprinsul sesizării potrivit căreia se urmăreşte în mod direct compromiterea unui proiect în care este implicată societatea reclamantă nu este susţinută de probe concludente, neexistând dovada încetării parteneriatului între reclamant şi facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, nefăcându-se nici în faţa Consiliului Concurenţei, nici în instanţă, proba compromiterii, în mod real, a unor potenţiale parteneriate.
Întrucât pentru constatarea existenţei contravenţiei prevăzute la art. 4 alin. (4) lit. e) din lege este necesară îndeplinirea în mod cumulativ a condiţiilor enunţate, instanţa de fond a constatat că nu au fost evidenţiate elemente care să conducă la concluzia că au fost încălcate dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 11/1991.
Judecătorul fondului a constatat, de asemenea, că, nefiind evidenţiată existenta unor posibile practici anticoncurenţiale incriminate de art. 5 şi 6 din Legea nr. 21/1996, aplicarea prevederile art. 47 alin. (4) din lege nu se justifică.
Referitor la temeiul juridic indicat suplimentar de reclamantă, respectiv art. 40 alin. (3) din Legea nr. 21/1996, instanţa de fond a reţinut că acesta nu poate viza litigiul de faţă, Consiliul Concurenţei neemiţând în speţă o decizie de respingere a plângerii privind o practica anticoncurenţiala, ci o adresa de răspuns privind constatarea unei eventuale contravenţii prohibite de Legea nr. 11/1991, ce ar putea afecta în mod semnificativ funcţionarea concurenţei pe piaţa relevantă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC P.M.E. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate critică ca nelegală sentinţa pronunţată de instanţa de fond prin care s-a respins, pe fond, ca neîntemeiată acţiunea recurentei având ca obiect refuzul, pretins nejustificat al autorităţii pârâte de a emite decizie de sancţionare în baza art. 4 alin. (4) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale de către intimata SC D.M.G. SRL a contravenţiei prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. e) raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 11/1991.
Recurenta arată că prima instanţă a stabilit şi apreciat greşit asupra obiectului dedus judecăţii şi nu a analizat în concret conţinutul susţinerilor incriminate aspecte ce confirmă intervenţia Consiliului Concurenţei.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
La dosar intimatul-pârât Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare în care a invocat, în principal excepţia nulităţii recursului şi pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Curtea în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. va aprecia excepţia nulităţii recursului ca nefondată.
În cauză instanţa de recurs va face aplicarea art. 3041 C. proc. civ. va aprecia că aspectele de nelegalitate pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzută de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., respectiv aprecierea greşită a obiectului juridic dedus judecăţii şi aplicarea greşită a legii, în raport de situaţia de fapt.
În consecinţă, Curtea va respinge excepţia nulităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea apreciază pentru următoarele considerente că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Prima instanţă prin soluţia de respingere recurată a interpretat corect obiectul acţiunii ca fiind refuz nejustificat, comunicat prin adresa nr. 9407 din 24 septembrie 2012, emisă de autoritatea pârâtă în sensul de a soluţiona o sesizare a recurentei-reclamante în sensul solicitat de către aceasta, respectiv de a aplica o sancţionare contravenţională prevăzută de art. 4 din Legea nr. 11/1991 intimatei SC D.M.G. SRL şi a aplicat corect legea în raport de situaţia de fapt.
Prin adresa nr. 9407 din 24 septembrie 2012 Autoritatea a transmis SC P.M.E. SRL răspunsul la sesizarea acesteia din urmă cu privire la presupusa săvârşire a faptei de natură contravenţională prevăzută de art. 4 din Legea nr. 11/1991 de către SC D.M.G. SRL. Potrivit acestei adrese Autoritatea a apreciat că, în speţa supusă analizei, având în vedere întreg materialul probator, nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenţiei reglementate de dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 11/1991, neputându-se reţine in sarcina SC D.M.G. SRL săvârşirea acestei contravenţii.
În mod corect prima instanţă a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite pe fond condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de sancţionare deoarece în mod temeinic intimatul Consiliul Concurenţei a analizat sesizarea şi a constatat că nu sunt probe privind existenţa unor posibile practici anticoncurenţiale prevăzute de art. 5 şi 6 din Legea nr. 21/1996 şi nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 11/1991 respectiv existenţa cazurilor de concurenţă neloială de natură a justifica intervenţia autorităţii de concurenţă în sensul aplicării sancţiunii solicitate de către recurenta-reclamantă.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a legii în cea ce priveşte sluţia de respingere a acţiunii având ca obiect anularea actelor fiscale prin care s-a constatat în sarcina recurentei obligaţia de plată a sumei totale de 686.880 RON şi solicitarea de recunoaştere a dreptului la restituirea sumei de 309.719 RON reprezentând rambursarea soldului negativ de TVA pentru operaţiunile afectate în perioada 1 aprilie 2009-30 iunie 2011 plus dobânzile aferente acestei sume.
Recurenta arată că în mod greşit şi nelegal prima instanţă a respins acţiunea astfel cum a fost formulată cu motivarea că facturile prezentate şi emise nu conţin informaţiile obligatorii stabilite de art. 155 din C. fisc. şi nu pot fi luate în considerare ca documente justificative pentru deducerea de TVA solicitată.
Recurenta arată că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 146 alin. (1) lit. a) coroborat cu dispoziţiile art. 155 din C. fisc. susţinând că toate facturile pentru care s-a solicitat rambursarea TVA cuprinde toate menţiunile prevăzute de lege cuprinzând valoarea serviciilor prestate în cadrul executării unui contract de antrepriză.
Recurenta arată că în cauză situaţiile de lucrări erau legal întocmite, cu respectarea dispoziţiilor pct. 48 din H.G. nr. 44/2008 în sensul că serviciile au fost efectiv probate, iar justificarea probării serviciilor a fost probată prin situaţia de lucrări, procese-verbale de recepţie şi rapoartele de lucru, în condiţiile în care textul actului normativ nu indică imperativ ce elemente de calculaţie sau cât trebuie să conţină situaţiile de lucrări.
Recurenta arată că în urma controlului efectuat în 2009 autorităţile fiscale au aprobat rambursarea TVA considerându-se faţă de acelaşi mod de întocmire a facturilor că aceştia reprezintă documente justificative, neexistând justificare pentru refuzul rambursării de TVA în baza raportului de inspecţie fiscală din 15 decembrie 2011. Aceasta în condiţiile în care pentru ambele rapoarte din 2009 şi respectiv 2011 situaţia de rambursare a TVA - ului a fost determinată de executarea de lucrări la Complexul O., realizate în baza contractului de antrepriză generală nr. 002/005 din 31 august 2004.
Pentru ambele rapoarte, în justificarea lucrărilor executate anexate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge recursul declarat de SC P.M.E. SRL Bucureşti împotriva sentinţei nr. 820 din 25 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2000/2014. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1708/2014. Contencios → |
|---|
