ICCJ. Decizia nr. 2447/2014. Contencios. Anulare hotarare emisa Comisia de Supraveghere a Asigurărilor(L32/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2447/2014
Dosar nr. 5985/2/2012
Şedinţa publică de la 27 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 6244 din 5 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul O.M.V., în contradictoriu cu pârâta C.S.A. (în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară, conform O.U.G. nr. 93/2012), şi a înlocuit cu avertismentul, amenda contravenţională aplicată reclamantului prin decizia din 21 iunie 2012, emisă de pârâtă. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei contestate iar, în baza art. 276 C. proc. civ., a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 1.000 RON, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Din decizia nr. 381 din 21 iunie 2012, contestată în prezenta cauză, rezultă că, urmare a unui control efectuat cu privire modalitatea de soluţionare de către SC A.R.-A.V.I.G. SA a dosarelor de daune şi de plată a despăgubirilor către persoanele păgubite în urma producerii unor evenimente rutiere, s-au constatat mai multe încălcări ale normelor aplicabile în materie.
Astfel, prin mai multe adrese, asigurătorul a fost notificat de C.S.A. cu privire la încălcarea prevederilor art. 36 alin. (1) din Normele puse în aplicare prin Ordinul nr. 5/2010 şi art. 36 alin. (5) din Normele puse în aplicare prin Ordinul nr. 14/2011.
În urma analizării răspunsurilor formulate, a fost elaborat referatul de constatare din 6 iunie 2012, prezentat consiliului C.S.A., care a dispus sancţionarea conducătorului departamentului daune al asigurătorului cu amendă în cuantum de 10.000 RON.
În decizia din 21 iunie 2012 privind sancţionarea cu amendă a reclamantului O.M.V., în calitate de conducător al departamentului daune la SC A.R.-A.V.I.G. SA s-a constatat că nu a fost respectat termenul de plată a sumelor cuvenite persoanelor păgubite în urma producerii unor evenimente rutiere.
S-a constatat că au fost încălcate prevederile art. 36 alin. (1) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul nr. 5/2010 şi, respectiv art. 36 alin. (5) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul nr. 14/2011.
Totodată, s-a constatat că fapta constituie contravenţie în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede următoarele:
„(2) Constituie contravenţii următoarele fapte: a) nerespectarea, în orice mod, a normelor adoptate conform art. 8 alin. (1), precum şi a deciziilor sau avizelor C.S.A. emise potrivit art. 4 alin. (26) şi art. 8 alin. (2)”.
De asemenea, s-a arătat în decizie că de săvârşirea acestor fapte se face vinovat domnul O.M.V., în calitate de conducător al departamentului daune la SC A.R.-A.V.I.G. SA, care, în calitate de persoană însărcinată cu gestionarea activităţii de daune din cadrul asigurătorului este responsabilă, potrivit art. 21 din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui C.S.A. nr. 16/2009, pentru deficienţele constatate de C.S.A. în activitatea asigurătorului.
Motivarea actului administrativ constituie una dintre condiţiile de legalitate şi validitate ale acestuia şi reprezintă o garanţie împotriva arbitrariului şi excesului de putere al autoritarilor administraţiei publice.
S-a reţinut că susţinerea potrivit căreia pârâta a înlăturat nejustificat apărările reclamantului nu este întemeiată deoarece pârâta a avut în vedere aceste apărări, reţinând în preambulul deciziei de sancţionare relaţiile comunicate de reclamanta, însă ele nu au fost de natură să răstoarne răspunderea contravenţională a reclamantului.
În ceea ce priveşte justificările reclamantului cu privire la nerespectarea termenului de plată stabilit de actele normative indicate în cuprinsul deciziei şi respectiv în prezenta motivare de către instanţă, pentru un număr de 40 de dosare, s-a reţinut că:
În plângerea formulată, reclamantul a precizat faptul ca pentru dosarele nr. X1, X2, X3, X4, X5, X6 a indicat necesitatea completării dosarelor cu un număr de documente.
S-a reţinut că, în ceea ce priveşte dosarul nr. X1, se indica în cererea de despăgubire faptul că se anexează factura, deviz, reconstatare, foto auto în lucru, foto auto reparat, plata fiind efectuată la 26 martie 2012, cu depăşirea termenului legal de 10 zile (cererea fiind înregistrata la asigurator la 16 septembrie 2011).
În dosarul nr. X2, petentul solicită reparaţia în regie proprie în baza evaluării asiguratorului, nefiind necesară în acest caz, depunerea de facturi sau a devizului de reparaţie, regia proprie implicând calculul cuantumului despăgubirii de către asigurator pe baza propriei evaluări. Plata a fost efectuată la data de 20 ianuarie 2012, cu depăşirea termenului legal de 10 zile (cererea fiind înregistrată la asigurator la 19 decembrie 2011).
În dosarul nr. X3, petentul solicita reparaţia în regie proprie, nefiind necesară în acest caz, depunerea de facturi sau a devizului de reparaţie. Plata a fost efectuată la data de 24 ianuarie 2012, cu depăşirea termenului legal de 10 zile (cererea fiind înregistrata la asigurator la 6 decembrie 2011).
În dosarul nr. X4, petentul solicita reparaţia în regie proprie, nefiind necesară în acest caz, depunerea de facturi sau a devizului de reparaţie. Din nota de constatare a avariilor nu rezultă că i-au fost solicitate păgubitului fotografii cu autovehiculul reparat. Plata a fost efectuată cu depăşirea termenului legal de 10 zile (cererea fiind înregistrată la asigurator la 22 februarie 2012), dat fiind faptul că din referatul din 25 aprilie 2012 rezultă că despăgubirea este aprobată la plată, operaţiunea de achitare fiind în desfăşurare.
În dosarul nr. X5, petentul solicită reparaţia în regie proprie, nefiind necesară în acest caz, depunerea de facturi sau a devizului de reparaţie. Din nota de constatare a avariilor nu rezultă că i-au fost solicitate păgubitului fotografii cu autovehiculul reparat. Plata a fost efectuată la 9 februarie 2012, cu depăşirea termenului legal de 10 zile (cererea fiind înregistrata la asigurator la 19 decembrie 2011).
În dosarul nr. X6, petentul solicita reparaţia în regie proprie, nefiind necesară în acest caz, depunerea de facturi sau a devizului de reparaţie. Din nota de constatare a avariilor nu rezultă că i-au fost solicitate păgubitului fotografii cu autovehiculul reparat. Plata a fost efectuată la 31 ianuarie 2012, cu depăşirea termenului legal de 10 zile (cererea fiind înregistrată la asigurator la 12 decembrie 2011).
Referitor la apărarea reclamantului ca în dosarele nr. X7, nr. X8 şi nr. X9 cererea de despăgubire a fost incompletă lipsind menţiunea băncii, a contului bancar şi a titularului de cont, s-a reţinut că:
În dosarul nr. X7 nu s-a identificat un document din care sa rezulte ca ulterior depunerii cererii de despăgubire asiguratorul a solicitat petentului indicarea denumirii băncii sau prin care i s-ar fi comunicat că este incompletă cererea sa de despăgubire. De asemenea, petentul a solicitat plata în regie proprie, indicând în cererea din 13 ianuarie 2012 şi codul bancar care permite identificarea băncii.
În dosarul nr. X8, cele două cereri de despăgubire, una are completat contul bancar, iar cealaltă este completată cu denumirea băncii, ambele având menţiunea privind titularul de cont. Din documentaţia anexată nu rezultă existenţa unui document care să ateste că asiguratorul a solicitat păgubitului informaţii suplimentare referitoare la coordonatele bancare/titularul de cont. Cererea de despăgubire este datată 12 decembrie 2011, iar plata s-a făcut la 16 februarie 2012, cu depăşirea termenului legal de 10 zile.
În dosarul nr. X9 există două cereri de despăgubire, una datată 14 februarie 2011 cu indicarea contului bancar cu factura ataşată, şi o altă cerere datată 17 noiembrie 2011, în care se menţionează că se ataşează factura, deviz, extras cont.
Faţă de susţinerea reclamantului ca în dosarul de daună X10 se solicită plata unei despăgubiri CASCO care este supusă unor alte rigori şi regulamente decât cele analizate în speţă, curtea a avut în vedere justificarea reclamantului, însa, practic, reclamantul nu îşi poate invoca propria culpă din moment ce modalitatea de numerotare a dosarelor de daună utilizată de asigurator nu a permis identificarea dosarelor deschise în baza unei poliţe obligatorii RCA de cele deschise în baza unei poliţe facultative CASCO, iar în nota de fundamentare nu se indică tipul poliţei în baza căreia a fost deschis dosarul de daună şi nici petentul nu precizează tipul dosarului de daună deschis la asigurator însă această împrejurare nu înlătură caracterul contravenţional al faptei, care se reţine a fi îndeplinit pentru celelalte dosare de daună.
În ceea ce priveşte dosarul nr. X11, cererea de despăgubire din 11 octombrie 2012 are ataşat un extras de cont lizibil, dar plata a fost efectuată la data de 2 martie 2012, cu depăşirea termenului legal de 10 zile.
În ceea ce priveşte dosarul de daună nr. X12, petent C.I. cu privire la calitatea de persoana păgubită, din cuprinsul documentaţiei rezultă existenţa împuternicirii emise pentru C.G. de proprietarul autovehiculului SC E. SRL datată 5 ianuarie 2012 data la care au fost întocmite cererea de despăgubire şi factura de reparaţie. Plata a fost făcută la 1 martie 2012 cu depăşirea termenului de 10 zile. S-a constatat că, din documentaţia aferenta dosarului respectiv, nu rezultă că asiguratorul ar fi adus la cunoştinţa persoanei care a formulat cererea de despăgubire faptul că nu are calitatea de persoană păgubită.
Aşa fiind, s-a reţinut că pentru o parte din dosare reclamantul nu contesta plata cu întârziere a sumelor datorate păgubiţilor. Pentru alte dosare, reclamantul a arătat că plata a fost condiţionată de depunerea unor documente şi informaţii suplimentare, însă, din documentaţia aferentă rezultă că fie documentele şi informaţiile se aflau la dosar, fie nu erau necesare.
Ca atare, în mod corect a reţinut pârâta că faptele indicate în precedent denotă nerespectarea termenului de plată prevăzut în Ordinele C.S.A. nr. 5/2010 şi nr. 14/2011, astfel cum a fost reţinută în decizia C.S.A. contestată.
Cu privire la individualizarea faptei s-a reţinut că reclamantul a indicat faptul că numărul dosarelor în care s-a reţinut întârzierea la plată este nesemnificativ faţă de activitatea generală a societăţii, în sensul că în primele 5 luni ale anului 2012 au fost în vigoare X contracte RCA comparativ cu Z asigurări RCA la finele anului 2010. Subscrierea societăţii a crescut considerabil în toate categoriile de produse însă cea mai mare creştere s-a înregistrat în ceea ce priveşte poliţele RCA, ceea ce a atras şi o creştere a numărului de reclamaţii.
Totodată, din cuprinsul procesului-verbal privind controlul efectuat la SC A.R.-A.V.I.G. SA încheiat la data de 9 iulie 2012 rezultă faptul că obiectul controlului a fost verificarea măsurilor întreprinse de societate pentru soluţionarea dosarelor de daune în vederea reducerii numărului de petiţii; modului de înregistrare şi evidenţă a dosarelor de daune etc.
Printre măsurile implementate/aflate în curs de implementare pentru reducerea numărului de daune s-a reţinut suplimentarea colectivului de soluţionare a reclamaţiilor, iar această împrejurare defineşte intenţia societăţii de asigurare de a preîntâmpina întârzierea îndeplinirii obligaţiilor sale legale şi/sau convenţionale asumate.
Prima instanţă a considerat că sancţiunea amenzii precum şi cuantumul acesteia nu sunt justificate de niciunul dintre criteriile stabilite de legiuitor în cuprinsul dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 113118/2006.
Astfel, amenda nu e justificată de gradul de pericol social al faptei, nici de profilul de risc a asigurătorului şi nici de repetarea contravenţiei, fiind prima sancţiune de acest gen aplicată reclamantului, aspecte necontestate de pârâtă.
De asemenea prin alin. (5) al art. 4 din aceeaşi Normă se stabileşte ca la individualizarea sancţiunii se va ţine seama de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi de conduita făptuitorului, iar faţă de circumstanţele speţei amenda aplicată este o sancţiune excesivă.
Întârzierea în plata despăgubirilor este limitată, şi ca număr de zile de întârziere şi ca pondere în activitatea societăţii, şi nu a produs urmări grave şi a adus o atingere minima ordinii şi valorilor sociale ocrotite prin sancţionarea contravenţiei, iar scopul preventiv al sancţiunii contravenţionale poate fi atins şi fără aplicarea unei amenzi contravenţionale.
Aşa fiind, văzând dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 113118/2006, constatând că reclamantul nu a mai fost sancţionat anterior şi faţă de pericolul redus al faptei, s-a apreciat că se impunea aplicarea graduală a măsurilor sancţionatorii stabilite de legiuitor iar, în speţă, măsura avertismentului este suficientă şi aptă să sancţioneze culpa reclamantului precum şi să prevină, în viitor, comiterea unor fapte contravenţionale în materie.
Pe cale de consecinţă, s-ar impune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale, aplicată prin decizia din 21 iunie 2012 emisă de pârâtă, cu avertismentul, şi menţinerea celorlalte dispoziţii ale deciziei contestate.
2. Cererile de recurs
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs atât reclamantul, cât şi pârâta, solicitând modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii şi anulării actului contestat, respectiv respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
I. În recursul declarat de reclamantul O.M.V. s-a arătat că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală.
Un prim motiv de nelegalitate a fost cel referitor la modul în care instanţa a apreciat în legătură cu motivarea şi temeinicia deciziei C.S.A. care face obiectul plângerii.
Recurentul susţine că decizia C.S.A. este nelegală întrucât autoritatea avea obligaţia de a analiza apărările formulate de societatea de asigurări faţă de presupusele întârzieri în plata daunelor, iar C.S.A. s-a rezumat la a le respinge în mod global, fără motivare, ceea ce echivalează cu o lipsă a motivării.
Al doilea motiv de recurs vizează modul în care instanţa de fond a apreciat asupra nerespectării termenului de plată în dosarele de daună analizate.
Instanţa de fond, spre deosebire de C.S.A., susţine recurentul, a analizat amănunţit fiecare dosar de daună şi a răspuns argumentelor, dar nu acelaşi lucru poate fi spus despre notele de concluzii pe care le-a formulat în cauză şi care au fost ignorate pe deplin de instanţa de fond.
S-au făcut precizări cu privire la câteva dintre dosarele reţinute în motivarea sentinţei şi s-a arătat că dacă s-ar face plăţile în termen de 10 zile de la data cererii de despăgubire, independent de depunerea dovezilor justificative şi constatarea efectivă a daunei, ar fi vulnerabilă la tentativele de fraudă, care sunt frecvente în acest domeniu.
Un ultim motiv de recurs invocat a fost cel legat de neanalizarea de către instanţa de fond a unui argument important, cel ce viza lipsa oricărui prejudiciu adus asiguraţilor şi lipsa pericolului social al întârzierii constatate.
S-a susţinut de către recurent că numărul de dosare în care s-a reţinut întârzierea la plată este nesemnificativ faţă de activitatea generală a societăţii, reprezentând o excepţie izolată, respectiv 0,00008% din contractul RCA în derulare.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei şi admiterea plângerii cu consecinţa anulării decizie atacate şi înlăturării sancţiunilor aplicate.
II. În recursul declarat de C.S.A. a fost criticată soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii.
Recurenta arată că art. 2 alin. (1) din Normele puse în aplicare prin Ordinul nr. 113.118/2006 prevede că măsurile sancţionatorii stabilite prin legea specială pot fi aplicate gradual, fie direct, având în vedere unui sau mai multe dintre criteriile prevăzute de actul normativ şi că, în raport de atribuţiile C.S.A., principalul criteriu de gradualizare a măsurilor sancţionatorii este interesul asiguraţilor, păgubiţilor sau al beneficiarilor.
Instanţa de contencios administrativ s-a pronunţat în sensul că nerespectarea termenului de plată a despăgubirilor de către asigurator afectează în mod direct dreptul persoanelor păgubite în urma producerii unor evenimente rutiere asupra sumelor plătite cu titlu de despăgubire, asigurarea obligatorie RCA fiind o asigurare de protecţie socială.
Raportat la susţinerile potrivit căruia dosarele de daună pentru care s-au formulat reclamaţii sunt nesemnificative faţă de numărul total de poliţe subscrise s-a arătat de către recurentă că acestea sunt nefondate întrucât activitatea de vânzare de poliţe este distinctă de cea de daune, iar dosarele de daune nu se deschid pentru fiecare poliţă subscrisă, iar raportat la numărul de dosare de daune, numărul reclamaţiilor la C.S.A. a fost considerabil.
Referitor la măsurile luate de societate în vederea optimizării soluţionării dosarelor de daune s-a apreciat că acestea sunt împrejurări de fapt, ulterioare emiterii deciziei de sancţionare şi nu pot fi avute în vedere la individualizarea sancţiunii aplicate.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul respingerii ca neîntemeiate a acţiunii formulate de reclamantul O.M.V.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate şi în raport de cadrul legal aplicabil, Curtea va respinge recursul declarat de reclamantul O.M.V. dar va admite recursul declarat de C.S.A. (în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară) pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare a deciziei din 21 iunie 2012 emisă de C.S.A. prin care a fost sancţionat cu amendă reclamantul O.M.V., în calitate de conducător al Departamentului Daune al SC A.R.-A.V.I.G. SA, pentru că nu a fost respectat termenul de plată a sumelor cuvenite persoanelor păgubite în urma producerii unor evenimente rutiere.
Instanţa de fond, prin sentinţa atacată, a arătat că faptele pentru care s-a dispus sancţionarea au fost reţinute corect de către autoritatea pârâtă, respectiv s-a constatat nerespectarea termenului de plată prevăzut de Ordinele C.S.A. nr. 5/2010 şi nr. 4/2011, însă, cu privire la individualizarea faptei, s-a apreciat că amenda nu este justificată şi că măsura avertismentului este suficientă şi aptă să sancţioneze culpa reclamantului şi să prevină, în viitor, comiterea de fapte contravenţionale.
În recursul declarat de reclamantul O.M.V. este criticată soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte reţinerea faptei de nerespectare a termenului de plată a despăgubirilor, însă aceste critici sunt nefondate.
Primul motiv de nelegalitate referitor la motivarea şi temeinicia deciziei C.S.A. nu poate fi reţinut.
Într-adevăr, motivarea reprezintă o condiţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ, iar actul administrativ este considerat motivat atunci când el enunţă motivele de fapt şi de drept pentru care emitentul său îl consideră justificat, fiind o condiţie de legalitate a actului administrativ, iar prin aceasta este prezentat într-un mod clar şi neechivoc raţionamentul instituţiei emitente a actului.
Însă, în cauză, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, condiţia motivării a fost îndeplinită în cazul deciziei din 21 iunie 2012 pentru că autoritatea nu era obligată să răspundă fiecărui argument invocat de societatea de asigurări, iar decizia a fost motivată, fiind indicate motivele de fapt şi drept care au condus la aplicarea sancţiunii.
Nici al doilea motiv invocat nu este întemeiat întrucât instanţa de fond a apreciat corect asupra nerespectării termenului de plată în dosarele de daună analizate.
Recurentul susţine că instanţa de fond a analizat amănunţit fiecare dosar de daună şi a răspuns tuturor argumentelor formulate de reclamantă în plângere dar că nu a ţinut seama de notele de concluzii formulate în cauză, or, prin notele de concluzii nu pot fi invocate apărări noi pentru că acestea nu se comunică şi nu s-ar mai respecta principiul contradictorialităţii, principiu fundamental al procesului civil, astfel că în notele de concluzii trebuie făcute referiri numai la probele deja administrate, la susţinerile şi apărările părţilor din cursul desfăşurării procesului până la încheierea dezbaterilor.
Faptul că instanţa de fond nu a motivat hotărârea în raport de aspecte noi invocate de reclamant în concluziile scrise nu conduce la nelegalitatea hotărârii şi, oricum, acesta vor putea fi avute în vedere, dacă au fost invocate în recurs, de către instanţa de recurs.
S-a invocat de către recurent că termenul de 10 zile în care avea obligaţia de a plăti despăgubiri curge de la data depunerii ultimului act în completarea dosarului de daune şi, că, din diverse motive, acest termen nu a fost respectat, ceea ce presupune că se recunoaşte depăşirea acestui termen prevăzut de actele normative în materie, dar a apreciat că această depăşire s-a datorat faptului că au fost solicitate acte pentru completarea dosarului de daună.
Chiar dacă s-ar aprecia că depăşirea termenului de 10 zile în cazul dosarelor invocate în motivele de recurs, ar fi justificată, prin decizia din 21 iunie 2012, ce se contestă în prezenta cauză, s-au făcut trimiteri la un număr mare de dosare în care s-a solicitat completarea documentaţiei cu documente sau alte informaţii, iar autoritatea intimată a dovedit că acestea fie nu erau necesare, fie se regăseau la dosarul de daună şi se poate interpreta că ele au fost solicitate numai pentru a încerca să justifice depăşirea termenului de 10 zile pentru acordarea despăgubirii.
Referitor la ultimul motiv de recurs invocat de către recurentul O.M.V. se constată că nici acesta nu este fondat.
Mai întâi, trebuie arătat că legea prevede aplicarea sancţiunii dacă nu a fost respectat termenul de 10 zile, indiferent dacă s-a făcut dovada existenţei sau nu a unui prejudiciu prin plata peste acest termen, plecând de la scopul legii, acela de a asigura o despăgubire cât mai rapidă a asiguratului de către asigurător.
În al doilea rând, recurentul apreciază că se impune o analiză a activităţii societăţii de asigurare şi că numărul de reclamaţii pentru depăşirea acestui termen este foarte mic faţă de poliţele încheiate, însă şi acest susţineri nu pot fi reţinute.
Nu prezintă importanţă numărul de contracte RCA aflate în derulare pentru că sancţiunea în speţă a fost stabilită având în vedere plângerile adresate C.S.A. şi din verificările efectuate s-a constatat depăşirea termenului în 40 de dosare.
Nu prezintă relevanţă nici faptul că ulterior aplicării sancţiunii nu au mai existat cazuri în care s-ar fi depăşit termenul de 10 zile pentru că sancţiunea se stabileşte pentru fiecare perioadă controlată.
De aceea, se constată că recursul declarat de reclamantul O.M.V. este nefondat şi va fi respins.
Recursul declarat de C.S.A., ce vizează individualizarea sancţiunii, va fi admis pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a dispus înlocuirea amenzii contravenţionale cu avertismentul apreciind că sancţiunea aplicată este excesivă.
Conform art. 2 din Ordinul C.S.A. nr. 113118/2006:
(1) Măsurile sancţionatorii prevăzute de art. 39 alin. (3) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se vor aplica fie gradual, fie direct, ţinându-se seama de unul sau mai multe dintre următoarele elemente:
1. interesul asiguraţilor;
2. urmarea produsă asupra stabilităţii activităţii de asigurare în România;
3. profilul de risc al fiecărui asigurător;
4. categoriile de asigurări practicate;
5. gradul de pericol social al faptei săvârşite;
6. împrejurările în care a fost săvârşită fapta;
7. modul şi mijloacele de săvârşire a acestei fapte;
8. scopul urmărit;
9. circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei;
10. obiecţiunile la procesul-verbal de constatare sau răspunsul contravenientului la notificarea C.S.A., prin care explică motivul încălcării dispoziţiilor legale;
11. celelalte date înscrise în referatul de constatare/procesul-verbal;
12. alte considerente de oportunitate, evaluări şi analize calitative.
(2) Sancţiunea stabilită va fi proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.
(3) Cuantificarea nivelului de gravitate a faptei se va face prin evaluarea impactului abaterii săvârşite asupra intereselor asiguraţilor, asupra solvabilităţii şi continuităţii activităţii contravenientului, avându-se în vedere şi celelalte elemente prevăzute la alin. (1).
(4) Luarea în considerare a circumstanţelor săvârşirii faptei şi conduita făptuitorului vor fi analizate pe baza profilului de risc al asigurătorului, a procedurilor de prevenire şi a tehnicilor de reducere a riscurilor, prevăzute în dispoziţiile legale (referitoare la normele minimale privind activitatea de control intern, normele prudenţiale privind managementul asigurătorului, normele privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism prin intermediul pieţei asigurărilor, procedurile de control intern), în propriul sistem intern de management al riscului şi în procedurile antifraudă, care trebuie să fie adecvate tipului şi dimensiunilor fiecărui asigurător.
(5) În cazul săvârşirii de către o persoană în mod repetat a unor contravenţii, următoarea sancţiune va fi gradual majorată, după caz, până la limita maximă prevăzută de lege.”
Aşa cum se poate observa, măsurile sancţionatorii pot fi aplicate fie gradual, fie direct, în raport de unul sau mai multe criterii prevăzute în Ordinul nr. 113118/2006.
La individualizarea sancţiunii şi înlocuirea amenzii contravenţionale cu avertismentul, instanţa de fond a avut în vedere numărul de dosare raportat la activitatea generală şi măsurile luate pentru remedierea deficienţelor.
Însă, între elementele prevăzute la art. 2 alin. (2) din Ordinul nr. 113118/2006, primul dintre acestea este „interesul asiguraţilor”, iar raportat la acest aspect aplicarea sancţiunii avertismentului este greşită.
Referitor la numărul de dosare raportat la activitatea generală, acest element a fost interpretat greşit de instanţa de fond deoarece nu este corect să se raporteze numărul de dosare de daune la numărul total de poliţe de asigurare, pentru că nu pentru toate poliţele de asigurare se deschidea dosar de daune, iar dintre cele deschise, chiar dacă au existat întârzieri în plata despăgubirilor, nu toţi beneficiarii adresează plângeri sau reclamaţii la C.S.A.
Sunt lipsite de relevanţă şi măsurile luate după controlul finalizat cu emiterea deciziei contestate în prezenta cauză întrucât acestea sunt aspecte ulterioare şi vor fi avute în vedere la controalele ce vor fi efectuate, iar aceste măsuri au fost luate şi în raport de sancţiunea contestată în speţă, care, poate, a avut rolul de a preîntâmpina repetarea greşelilor anterioare.
Prin urmare, recursul declarat de C.S.A. va fi admis, în baza art. 312 C. proc. civ., va fi modificată sentinţa atacată în sensul că acţiunea reclamantei va fi respinsă integral ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul O.M.V. împotriva sentinţei civile nr. 6244 din 5 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de pârâta C.S.A. (în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară) împotriva aceleiaşi sentinţe, în sensul că modifică sentinţa atacată şi respinge, integral, acţiunea formulată de reclamant.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2443/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2465/2014. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
