ICCJ. Decizia nr. 2433/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2433/2014
Dosar nr. 6580/2/2012
Şedinţa publică de la 27 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 6297 din 6 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca tardivă, acţiunea formulată de reclamanţii S.G.C. şi S.I., în contradictoriu cu pârâţii S.R.I. şi Guvernul României, prin care solicita anularea în parte a H.G. nr. 1325/1996 privind transmiterea unor imobile, proprietate publică a statului, în administrarea S.R.I., respectiv a art. 1, cu privire la imobilul denumit „G.”, situat în Municipiul Bucureşti, str. P.U., sectorul 4, în suprafaţă construită de 289,88 mp şi suprafaţa desfăşurată de 373,18 mp, identificat potrivit anexei care face parte din hotărâre.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii, reţinând următoarele:
H.G. nr. 1352/1996, a cărei anulare se solicită, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 333/10.12.1996, fiind un act administrativ cu caracter individual care poate fi contestat la instanţa de contencios administrativ în termenul reglementat de art. 11 din Legea nr. 554/2004, alin. (1) al acestui articol reglementând un termen de prescripţie, iar alin. (2) un termen de decădere.
Conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.
Pentru reclamanţi, H.G. nr. 1352/1996 reprezintă un act administrativ individual adresat altui subiect de drept, astfel că potrivit dispoziţiilor legale sus menţionate acţiunea prin care solicită instanţei de contencios administrativ anularea actului poate fi introdusă nu mai târziu de un an de la data luării la cunoştinţă de actul respectiv.
În concluziile scrise depuse la dosar la termenul din 6 noiembrie 2012, reclamanţii susţin că au luat cunoştinţă despre transmiterea imobilului în administrarea S.R.I., prin H.G. nr. 1352/1996, la data de 2 august 2012, dar nu aduc nicio dovadă în acest sens.
Faptul că reclamanţii au formulat plângerile prealabile în luna august 2012, pe care le-au adresat celor doi pârâţi, nu constituie o dovadă a împrejurării că au luat cunoştinţă de H.G. nr. 1352/1996 la data de 2 august 2012.
Instanţa se poate raporta la această dată ca fiind cea de la care curge termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, numai în măsura în care reclamanţii probează că aceasta este data la care au luat cunoştinţă de actul administrativ pe care îl contestă.
În lipsa unei astfel de dovezi, se va avea în vedere la calcularea termenului data publicării hotărârii în Monitorul Oficial, respectiv 10 decembrie 1996, în raport de care data sesizării instanţei s-a făcut cu mult după expirarea termenului de un an anterior menţionat.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs reclamanţii, solicitând anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, pentru judecarea pe fond a acţiunii.
În motivarea recursului, recurenţii au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru că hotărârea a fost dată cu aplicarea sau încălcarea legii sau este lipsită de temei legal.
Au fost invocate dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi Decizia nr. 797/2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) şi alin. (7) din Legea nr. 554/2004 şi unde s-a constatat că art. 7 alin. (7) ar fi neconstituţional în măsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.
În speţă, recurenţii susţin că au luat cunoştinţă despre existenţa actului la 2 august 2012, iar la dosar a fost depusă dovada îndeplinirii procedurii prealabile formulate la 17 august 2012.
Au fost făcute referiri la prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi s-a apreciat de către recurenţi că data comunicării actului şi data luării la cunoştinţă nu se suprapun ci se referă la ipoteze diferite.
Faptul că instanţa de fond a luat în calcul data publicării în Monitorul Oficial, echivalează, în opinia recurenţilor, cu încălcarea flagrantă a dreptului reclamanţilor de acces la justiţie.
S-a solicitat admiterea recursului, anularea în tot a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de cadrul legal aplicabil, Curtea va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a fost investită cu soluţionarea acţiunii în anulare în parte a H.G. nr. 1325/1996, iar prin sentinţa recurată a fost admisă excepţia tardivităţii şi respinsă acţiunea reclamanţilor ca tardiv formulată, în raport cu prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Recurenţii au invocat, în motivele de recurs, dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi considerentele Deciziei nr. 797/2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) şi alin. (7) din Legea nr. 554/2004, însă acestea nu prezintă relevanţă în cauză pentru că se referă la termenele în care poate fi formulată plângerea prealabilă, iar în speţă acţiunea a fost respinsă pentru că a fost tardiv formulată în raport de prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabileşte regula în ceea ce priveşte cererile în anularea unui act administrativ, respectiv termenul de 6 luni care curge de la date diferite, iar în alin. (2) este prevăzută excepţia de la această regulă: „Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz”.
Aşa cum prevede şi art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, termenul de 6 luni instituit de art. 11 alin. (1) este unul de prescripţie, iar cel prevăzut de alin. (2) este de decădere.
În condiţiile în care reclamanţii sunt terţi faţă de actul administrativ cu caracter individual atacat în prezenta cauză, esenţial era să dovedească data la care au luat la cunoştinţă de actul administrativ, dată în raport de care se calcula termenul de 1 an, de decădere, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Dar, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, recurenţii-reclamanţi nu au reuşit să dovedească data la care au luat la cunoştinţă de existenţa actului administrativ şi, de aceea, fiind un act administrativ adus la cunoştinţă prin publicare în Monitorul Oficial, s-a luat ca dată de referinţă data publicării în Monitorul Oficial.
Referitor la criticile aduse soluţiei de fond din perspectiva încălcării dreptului de acces la justiţie, trebuie amintit faptul că dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în forma modificată de Legea nr. 262/2007 au formulat obiect al controlului constituţionalităţii de către Curtea Constituţională şi s-a considerat că art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în forma modificată a stabilit ca dată de referinţă pentru calcularea termenului de un an, data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii ca data procesului-verbal de conciliere şi tocmai de aceea, excepţia de neconstituţionalitate a art. 1 alin. (2) a fost respinsă ca devenită inadmisibilă.
Cât priveşte limitele legale impuse pentru exercitarea dreptului la acţiune, termenul de 6 luni sau de 1 an, Curtea Constituţională (a se vedea Decizia nr. 635/2007) a considerat că acestea reprezintă măsuri de protecţie a stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice create şi a efectelor actelor administrative şi că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiţie şi la un proces echitabil.
În consecinţă, în raport de cele mai sus menţionate şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii S.G.C. şi S.I. împotriva sentinţei nr. 6297 din 6 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2430/2014. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2443/2014. Contencios → |
|---|
