ICCJ. Decizia nr. 2429/2014. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2429/2014
Dosar nr. 9295/2/2011
Şedinţa publică de la 23 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A.L. a chemat în judecată A.N.S.V.S.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea paratei la eliberarea carnetului de munca personal, precum si la plata in solidar cu funcționarul responsabil de neeliberarea carnetului de muncă, a prejudiciilor cauzate prin întârzierea depunerii carnetului de muncă şi a dosarului de pensionare, respectiv a sumei de 1122 lei pe fiecare luna cu începere de la data de 1,08,2011, sume ce vor fi actualizate cu dobânda de referință a B.N.R., precum obligarea şi la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 25 aprilie 2012 reclamanta şi-a precizat cererea în sensul ca instanţa să constate că primul capăt de cerere a rămas fără obiect, iar pentru capătul de cerere privind obligarea la despăgubiri a indicat cuantumul acestora la 8.967 lei şi a solicitat introducerea în cauză a pârâtei M.E., ca funcţionar responsabil.
Atât pârâta A.N.S.V.S.A. cât şi M.E., au formulat întâmpinare şi au solicitat respingerea acţiunii.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 5304 din 26 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea reclamantei ca rămasă fără obiect în privinţa primului capăt de cerere şi ca neîntemeiată în rest şi obligată reclamanta să plătească pârâtei M.E. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a motiva această soluţie, instanţa de fond, cu privire la excepţia lipsei de obiect a capătului unu de cerere, a reţinut că această excepţie este întemeiată deoarece prin acest capăt de cerere reclamanta a solicitat obligarea paratei la eliberarea carnetului sau de munca, iar din susținerile părţilor şi din înscrisul aflat la dosar reiese ca reclamanta a primit carnetul de munca la 30 ianuarie 2012.
Cu privire la excepția lipsei de interes s-a reţinut că susținerile paratei M.E. din întâmpinare referitoare la aceasta excepție vizează în fapt fondul cauzei si prin urmare instanța a constatat că nu este practic vorba de excepţia lipsei de interes şi nu s-a mai pronunța pe aceasta excepţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului, cu privire la capătul 2 de cerere curtea a reţinut următoarele:
Raporturile de serviciu ale reclamantei cu pârâta A.N.S.V.S.A. au încetat la data de 2 mai 2011 aşa cum reiese din adeverința de la dosar.
La data de 2 august 2011 pârâta a transmis reclamantei o adresă primita de reclamanta la 8 august 2011 prin care i-a comunicat să se prezinte la instituție pentru eliberarea carnetului de muncă şi cu nota de lichidare.
Reclamanta în acțiune nu a făcut nicio referire la împrejurarea ca la 10 august 2011 s-a prezentat la sediul pârâtei.
Din adresa invocata chiar de către reclamanta din 22 august 2011 reiese ca aceasta s-a prezentat la 10 august 2011 la sediul paratei, însă numai la registratura generală, neluând legătura cu nici o persoana din cadrul D.J.L.R.U., ori din cadrul Serviciului prevăzut la art. 74 lit. d) din anexa la Ordinul nr. 1338 din 29 aprilie 2011, serviciu din care făcea parte parata M.E..
Din înscrisul de la dosar reiese ca parata nu s-a aflat in posesia carnetului de munca al reclamantei nici la data de 7 iunie 2011, când a fost depusa prima cerere a reclamantei si nici la 21 iunie 2011, astfel ca nepredarea carnetului de munca in acea perioada se datora unui fapt obiectiv, respectiv acela ca parata nu se afla in posesia carnetului de munca al reclamantei.
Ulterior, C.T.P. a predat carnetele de munca angajaților paratei, al reclamantei fiind predat la 23 iunie 2011 conform mențiunilor însoţite de ştampila casei de pensii.
Carnetele de munca au fost predate angajaților în funcții la 3 august 2011, iar reclamantei i s-a transmis adresa din 2 august 2011, fapt ce confirmă intenția pârâtei de a preda reclamantei carnetul de munca.
Aceeași intenție rezulta şi din adresa din 22 august 2011, contrar susținerilor reclamantei, deoarece chiar daca se face mențiunea ca este necesara depunerea notei de lichidare, cu privire la carnetul de munca se face menținea doar ca acesta va fi înmânat sub semnătura.
Prin urmare era necesara prezenta fizica a reclamantei şi a funcționarului competent pentru predarea carnetului de muncă.
Reclamanta nu a făcut dovada ca s-a prezentat după data de 2 august 2011 la funcționarul pârât M.E. şi nici la un alt angajat al serviciului din care aceasta făcea parte.
Mai mult din dovada trimiterii poştale a adresei din 22 august 2011 reiese ca reclamanta a fost plecata o perioada îndelungată din localitate (mențiune a factorului poştal).
Prin urmare nu a fost reținută culpa paratelor in nepredarea carnetului de munca al reclamantei pe perioada ulterioara datei de 2 august 2011, data la care parata se afla în posesia carnetelor de munca, aspect confirmat şi de predarea către ceilalți angajați a carnetelor de munca la 3 august 2011.
Nereținându-se o astfel de culpa a fost considerată neîntemeiata solicitarea reclamantei de obligarea paratelor in solidar la plata unor sume de bani cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciu cauzat pentru ca nu si-a putut întocmi dosarul de pensionare.
Mai mult s-a reținut că reclamanta a făcut demersuri în vederea completării dosarului de pensionare abia in 22 februarie 2012, când a solicitat paratei emiterea unei adeverințe referitoare la perioada lucrata după data de 1 ianuarie 2011, adeverinţă eliberată de pârâtă două zile mai târziu.
La data de 22 februarie 2012, când a solicitat emiterea adeverinţei parata se afla deja în posesia carnetului sau de muncă, primit la 30 ianuarie 2012, după primul termen de judecata.
Instanţa de fond a apreciat ca nedepunerea dosarului de pensie si neîncasarea pensiei nu se datorează culpei paratelor şi prin urmare a fost considerată neîntemeiata solicitarea reclamantei de obligare a acestora la plata sumelor de bani echivalente cu pensia de care reclamanta ar fi beneficiat în perioada august 2011 - ianuarie 2012, mai ales in condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada ca după data de 10 august 2012 s-ar fi prezentat vreodată la sediul paratei si la serviciu competent eliberării cărții sale de muncă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A.L. solicitând modificarea în parte a sentinţei şi admiterea celui de-al doilea capăt de cerere, aşa cum a fost formulat şi precizat, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, ca temei fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9, art. 3041 C. proc. civ.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii.
Instanţa de fond a reţinut că la data de 2 august 2011 pârâta A.N.S.V.S.A. a trimis recurentei o adresă prin care s-ar fi comunicat să se prezinte pentru eliberarea carnetului de muncă dar în acea adresă se preciza că „este necesar să se prezinte cu nota de lichidare” pentru eliberarea carnetului de muncă, deşi o asemenea condiţionare nu este prevăzută în nicio normă juridică.
Tot cu privire la adresa din 2 august 2011, instanţa de fond a reţinut că aceasta confirmă „intenţia pârâtei de a preda reclamantei carnetul de muncă”, deşi pârâta A.N.S.V.S.A. a condiţionat chiar şi prin întâmpinarea depusă la termenul de 18 decembrie 2012, eliberarea carnetului de muncă de nota de lichidare.
Deşi instanţa de fond a arătat că, la 10 august 2011, recurenta nu s-ar fi prezentat nici la Direcţia juridică şi nici la Serviciul resurse umane, nu există nicio dovadă în acest sens, iar recurenta susţine că în acea zi s-a prezentat la Direcţia juridică şi Direcţia buget finanţe unde i s-a comunicat că fără nota e lichidare nu i se poate elibera carnetul de muncă, iar pentru a dovedi aceasta a depus la Registratura A.N.S.V.S.A. o adresă înregistrată sub nr. 15738 din 10 august 2011 în care a precizat cele întâmplate.
Tot străine de natura pricinii au fost apreciate de recurentă şi susţinerile instanţei de fond potrivit cărora nepredarea carnetului de muncă s-ar datora unui fapt obiectiv, pentru că pârâta nu deţinea carnetul de muncă, dar recurenta a arătat că A.N.S.V.S.A. a intrat în posesia carnetului de muncă la 23 iunie 2011 pentru că până atunci nu a făcut nici un demers pentru a intra în posesia lui deşi a luat cunoştinţă de încetarea raporturilor de serviciu din 1 aprilie 2011.
Prima cerere a recurentei de a i se elibera carnetul de muncă a fost depusă la 7 iunie 2011, iar răspunsul la cerere l-a primit tocmai la 2 august 2011, cu depăşirea termenului legal.
În ceea ce priveşte cele reţinute de instanţa de fond potrivit cărora, chiar dacă se face menţiunea că este necesară depunerea notei de lichidare cu privire la carnetul de muncă, se face totuşi precizarea că acesta va fi înmânat sub semnătură, recurenta le consideră tot străine de natura pricinii deoarece chiar pârâta A.N.S.V.S.A. a condiţionat eliberarea carnetului de muncă de depunerea notei de lichidare şi a precizat această şi în întâmpinarea depusă pentru termenul din 18 ianuarie 2011, dar şi prin adresele nr. 15237 din 2 august 2011 şi nr. 15739 din 22 august 2011.
Tot contradictorii au fost considerate de recurentă şi cele privitoare la depunerea dosarului de pensionare al recurentei, instanţa de fond susţinând că nedepunerea dosarului de pensie şi neîncasarea pensiei nu se datorează culpei pârâtelor, deşi din actele dosarului rezultă că la data de 30 ianuarie 2012 i-a fost eliberat carnetul de muncă, iar cererea de pensionare a fost depusă la 1 februarie 2012.
A fost criticată soluţia instanţei de fond şi pentru că nu a motivat hotărârea sub aspectul motivelor invocate în acţiune şi anume incidenţa art. 279 alin. (33) din Legea nr. 53/2003 potrivit cărora pârâta A.N.S.V.S.A. avea obligaţia eliberării carnetului de muncă până la 30 iunie 2011.
Cu privire la încălcarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că din înscrisurile depuse la dosar rezultă fără echivoc condiţionarea predării carnetului de muncă de întocmirea notei de lichidare şi, cu toate acestea, instanţa de fond a apreciat că nu i s-a produs nici un prejudiciu material, deşi dosarul de pensionare s-a depus la 6 luni după eliberarea din funcţie.
În privinţa art. 3041 C. proc. civ., s-a solicitat ca instanţa să analizeze cauza sub toate aspectele.
Intimaţii A.N.S.V.S.A. şi M.E. au formulat întâmpinare şi au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a fost învestită cu acţiune prin care reclamanta a solicitat obligarea A.N.S.V.S.A. la eliberarea carnetului de muncă şi obligarea acesteia şi a funcţionarului responsabil M.E., la plata sumei de 8.967 lei despăgubiri.
Primul capăt de cerere a fost respins ca rămas fără obiect pentru că A.N.S.V.S.A. a predat carnetul de muncă la 30 ianuarie 2012, iar cererea pentru acordarea despăgubirilor a fost respinsă ca neîntemeiată.
Soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în ceea ce priveşte respingerea cererii de acordare a despăgubirilor, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.
În speţă, recurenta şi-a înaintat demisia din funcţie prin cererea înregistrată sub nr. 2117 din 1 aprilie 2011 la A.N.S.V.S.A., iar prin Ordinul din 2 mai 2011 au încetat raporturile de serviciu ale acesteia.
La data de 7 iunie 2011 recurenta a adresat autorităţii pârâte o cerere de eliberare a carnetului de muncă, la care a revenit în data de 21 iunie 2011 şi 28 iulie 2011.
Abia la data de 2 august 2011, A.N.S.V.S.A., prin adresa nr. 15237, îi comunică recurentei că pentru eliberarea carnetului de muncă este necesar să se prezinte cu nota de lichidare.
Deşi s-a prezentat la 10 august 2011 pentru ridicarea carnetului de muncă, acesta nu i-a fost eliberat, iar prezenţa acesteia în data de 10 august 2011 la sediul A.N.S.V.S.A. este dovedită cu cererea înregistrată sub nr. 15738 din 10 august 2011, iar la această cerere i s-a răspuns cu adresa nr. 15739 din 22 august 2011, prin care, din nou, i s-a condiţionat eliberarea carnetului de muncă de prezentarea notei de lichidare.
Deşi nu s-a prezentat cu nota de lichidare, ulterior introducerii acţiunii în instanţă, recurenta a intrat în posesia carnetului de muncă la 30 ianuarie 2012.
Din prezentarea situaţiei de fapt rezultă că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru că autoritatea publică A.N.S.V.S.A. i-a vătămat un drept sau interes legitim reclamantei – recurente şi are dreptul la repararea pagubei.
Prin atitudinea autorităţii pârâte de a refuza nejustificat eliberarea carnetului de muncă până în luna ianuarie 2012, recurenta nu a putut să depună cererea de pensionare şi astfel i s-a creat un prejudiciu ce urmează a fi recuperat de la autoritatea pârâtă.
Chiar dacă recurenta a formulat cerere pentru restituirea carnetului de muncă la 7 iunie 2011 prin refuzul iniţial de restituire nu i s-a creat un prejudiciu, având în vedere că până la 1 iulie 2011 a avut încheiat contract de muncă cu o societate comercială, iar ulterior încetării contractului de muncă a solicitat, din nou, restituirea carnetului de muncă numai la 28 iulie 2011, astfel că se poate considera că prejudiciul i-a fost cauzat recurentei, faţă de această dată, începând cu luna august 2011.
În raport de momentul în care a fost predat carnetul de muncă către recurentă, luna ianuarie 2012, acesta va fi momentul până la care va fi considerată culpabilă atitudinea autorităţii publice.
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, modificată în parte sentinţa atacată în sensul că va fi admisă, în parte, cererea reclamantei şi va fi obligată A.N.S.V.S.A. la plata unei despăgubiri egale cu pensia netă cuvenită recurentei-reclamante pe perioada august 2011 – ianuarie 2012, inclusiv.
Deşi recurenta-reclamantă a solicitat obligarea la plata despăgubirilor şi de către funcţionarul responsabil cu neeliberarea carnetului de muncă, intimata-pârâtă M.E., nu au fost depuse dovezi din care să rezulte că nepredarea carnetului de muncă s-ar fi datorat numai atitudinii acestui funcţionar, mai ales că nici adresa nr. 15237 din 2 august 2011 şi nici adresa nr. 15739 din 22 august 2011 emise de A.N.S.V.S.A., prin care se comunica refuzul eliberării carnetului de muncă în lipsa Notei de lichidare, nu a fost semnată de aceasta.
Conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „ Cererile în justiţie prevăzute de prezenta lege vor putea fi formulate şi personal împotriva persoanei fizice care a elaborat, a emis sau a încheiat actul ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în care acţiunea se admite, persoana respectivă va putea fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică respectivă”.
În raport de situaţia de fapt şi de prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru că nu s-a dovedit că intimata-pârâtă M.E. ar fi emis adresele respective, astfel că cererea reclamantei de obligare la plata despăgubirilor faţă de pârâta M.E. va fi respinsă ca neîntemeiată.
Va fi menţinută soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere privind eliberarea carnetului de muncă ca rămasă fără obiect.
În baza art. 274 C. proc. civ., recurenta-reclamantă va fi obligată la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă M.E., însă în funcţie de complexitatea cauzei, vor fi aplicate dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta A.L. împotriva Sentinţei civile nr. 5304 din 26 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că admite, în parte, cererea reclamantei M.E.
Obligă pârâta A.N.S.V.S.A. la plata unei despăgubiri egale cu suma pensiei nete cuvenite reclamantei A.L. pe perioada august 2011 – ianuarie 2012, inclusiv.
Respinge cererea reclamantei de obligare la plata despăgubirilor faţă de pârâta M.E., ca neîntemeiată.
Obligă reclamanta la plata către pârâta M.E. a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2582/2014. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 2430/2014. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
