ICCJ. Decizia nr. 2472/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2472/2014
Dosar nr. 5671/2/2011*
Şedinţa publică de la 28 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 3204 din 15 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta A.E. în contradictoriu cu intimata A.N.I. şi pe cale de consecinţă a dispus anularea raportului de evaluare din 2 iunie 2011, cu obligarea pârâtei A.N.I. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 15.117,09 RON.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 8 septembrie 2008, Biroul Senatului Universităţii Politehnica B. a adoptat o hotărâre privind numirea echipei de management a proiectului „Pregătire competitivă a doctoranzilor în domenii prioritare ale societăţii bazate pe cunoaştere” echipa fiind condusă de reclamantă, în calitate de manager de proiect. În executarea acestui act reclamanta, rector al U.P.B., a semnat decizia din 8 septembrie 2008 de numire a echipei de management.
La data de 25 septembrie 2008, între U.P.B. şi Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane a fost încheiat contractul de finanţare P.O.S.D.R.U. pentru proiectul în discuţie, acesta fiind semnat de reprezentanţii legali ai celor două părţi contractante: reclamanta, în calitate de rector al Universităţii Politehnica B. şi de Directorul General al A.M.P.O.S.D.R.U.
Prin raportul de evaluare contestat s-a apreciat că prin semnarea deciziei de numire a sa în calitate de manager de proiect, reclamanta s-a aflat în conflict de interese şi, totodată, a săvârşit infracţiunea de conflict de interese reglementată de art. 2531 C. pen., impunându-se, sub acest din urmă aspect, sesizarea organelor de urmărire penală.
Curtea de apel a apreciat că raportul de evaluare este nelegal din următoarele motive:
- În procedura de investigare a conflictului de interese A.N.I. a încălcat dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 17612010.
În acest sens s-a reţinut că: lucrarea a fost repartizată iniţial inspectorului U.I., iar la data de 30 mai 2010 lucrarea a fost redistribuită inspectorului S.L. pe motiv că inspectorului U.I. urma să îi înceteze raporturile de serviciu la data de 15 iunie 2011; în raport de data la care urma să intervină încetarea raporturilor de serviciu, conform Ordinului Preşedintelui A.N.I. din 25 mai 2011, la data de 30 mai 2011 nu exista nici unul dintre motivele de redistribuire menţionate la articolul citat mai sus; raporturile de serviciu ale inspectorului iniţial desemnat existau la data de 30 mai 2011, aceasta având toate obligaţiile de serviciu ce decurg din aceste raporturi şi neexistând nici un temei pentru degrevarea acesteia de sarcinile de serviciu ce puteau fi îndeplinite în acest interval de timp, cu atât mai mult cu cât, după preluarea lucrării la data de 30 mai 2011, inspectorul de integritate S.L. a finalizat lucrarea şi a emis raportul în termen de 3 zile, respectiv la data de 2 iunie 2011; dacă pentru lucrări care presupuneau investigaţii mai laborioase se putea justifica redistribuirea dosarului, pentru lucrări ce se puteau finaliza în termen de 3 zile, nemaifiind necesare investigaţii suplimentare, redistribuirea dosarului apare ca nelegală.
Aşadar, în aprecierea instanţei de fond, cererea inspectorului de integritate U.I. de redistribuire a lucrării nu putea fi considerată o cerere motivată.
Mai reţine instanţa de fond că, în speţă, nu se mai poate vorbi de înlăturarea oricărei suspiciuni privind imparţialitatea inspectorului în condiţiile în care lucrarea a fost redistribuită cu mai mult de două săptămâni înainte ca inspectorului iniţial desemnat să îi înceteze raporturile de serviciu, iar inspectorul nou desemnat a reuşit să o finalizeze într-un interval de timp extrem de scurt. În plus, se observă parcursul particular al dosarului reclamantei în sensul că acesta nu a fost predat împreună cu toate dosarele aflate în lucru la inspectorul U.I., nefiind trecut în procesul-verbal de predare-primire din data de 30 mai 2011.
- În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 72 din Legea nr. 161/2003, Curtea de apel a constatat că la data semnării deciziei din 8 septembrie 2008 aceste dispoziţii aveau următorul conţinut: „Persoana care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, prefect ori subprefect este obligată să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I”.
Acest articol, invocat în cuprinsul concluziilor din raportul de evaluare, nu, are nici o legătură cu situaţia reclamantei. Aceasta nu avea, la data de 8 septembrie 2008 nici una dintre calităţile menţionate în mod expres în cuprinsul art. 72 din Legea nr. 161/2003. Reclamanta a avut calitatea de membru al Guvernului în perioada 12 februarie 2009-30 septembrie 2009, nu la data de 8 septembrie 2008.
Aşadar, nu se poate vorbi de o încălcare a art. 72 din Legea nr. 161/2003.
De altfel, nu se poate vorbi de un conflict de interese în sensul art. 70 din Legea nr. 161/2003.
Potrivit acestui articol „Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.”
În raport cu aceste prevederi legale, Curtea de apel a constatat că decizia din 8 septembrie 2008, faţă de care s-a apreciat existenţa stării de incompatibilitate, pune în executare hotărârea Biroului Senatului U.P.B. din data de 8 septembrie 2008. În aceste condiţii, reclamanta nu avea nici o marjă de apreciere în ceea ce priveşte emiterea deciziei, astfel încât să se poată spune că decizia sa ar fi putut fi influenţată de interesul material legat de derularea proiectului. Ea nu avea decât posibilitatea să execute decizia senatului şi, în plus, nu era posibil ca atribuţiile sale să fie exercitate de o altă persoană.
Sub acest aspect, apare ca nelegală şi sesizarea organelor de urmărire penală. Art. 2531 C. pen. prevede că „Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă.”
Lipsa unei marje de apreciere în executarea unui act exclude vinovăţia funcţionarului public şi este de natură să înlăture caracterul penal al faptei. Or, în cazul de faţă, neemiterea deciziei în conformitate cu hotărârea biroului Senatului ar fi constituit o încălcare a atribuţiilor pe care reclamanta le avea în baza contractului de management încheiat cu U.P.B.
2. Recursul declarat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 3204 din 15 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta A.N.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
A învederat recurenta, prin motivele de recurs, că hotărârea este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, prin schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.) şi cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
În dezvoltarea criticilor formulate recurenta-pârâtă critică hotărârea instanţei prin prisma următoarelor argumente:
Referitor la presupusa încălcare a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 176/2011, hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, deoarece activitatea de evaluare s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor legale.
La data de 30 mai 2011, inspectorul de integritate U.I. a solicitat motivat în baza art. 9 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010, redistribuirea lucrării din 11 martie 2011 privind pe intimata A.E., rector în cadrul U.P.B., şi având ca obiect evaluarea stării de conflict de interese şi respectării regimului incompatibilităţilor, întrucât începând cu data de 15 iunie 2011 urma să-i înceteze raporturile de serviciu cu instituţia, în baza Ordinului nr. 235/2011 a Preşedintelui A.N.I.
Prin raportul de repartizare aleatorie prin sistemul electronic, lucrarea din 11 martie 2011 a fost primită spre soluţionare de inspectorul de integritate, fiind astfel, respectate principiile prevăzute imperativ de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, coroborat cu art. 9 din acelaşi act normativ, perioada cuprinsă între 30 mai 2011 şi 15 iunie 2011 fiind necesară predării tuturor dosarelor în lucru până la încetarea raporturilor de serviciu ale U.I.
Totodată, faţă de statuările instanţei de fond, recurenta a precizat, prin raportare la conţinutul prevederilor art. 70 şi art. 72 din Legea nr. 161/2003, ale art. 10 alin. (1) şi art. 207 din Legea nr. 1/2011, ale art. 1 din Legea nr. 128/1997 şi ale art. 2531 C. pen., că având în vedere calitatea intimatei de rector al U.P.B., aceasta din urmă era ţinută să respecte prevederile legale privind regimul juridic al conflictului de interese, astfel cum este reglementat prin dispoziţiile legale invocate.
Prin urmare, susţine recurenta că intimata, în calitate de rector al U.P.B., a semnat decizia de numire a managerului în propria persoană şi a echipei de management pentru proiectul Pregătirea competitivă a doctoranzilor în domenii prioritare ale societăţii bazate pe cunoaştere, fiind identificate elemente în sensul existenţei unui conflict de interese, în sensul art. 70 din Legea nr. 161/2003.
Intimata a fost remunerată lunar cu sume nete în cuantum de 2.097 RON, din luna octombrie 2009 şi până în luna aprilie 2011, încasând în calitate de manager de proiect suma de 39.843 RON, aşa cum rezultă din situaţia sumelor încasate transmisă de U.P.B., cu adresa din 11 mai 2011.
Recurenta a considerat că în mod greşit judecătorul fondului a omis să analizeze cauza sub aspectul interesului personal pe care l-a avut intimata, încălcând în calitate de rector al U.P.B. regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, ca urmare a semnării următoarelor documente: decizia din 8 septembrie 2008 prin care intimata era numită în calitate de manager de proiect, cererea de finanţare a proiectului Pregătirea competitivă a doctoranzilor în domenii prioritare ale societăţii bazate pe cunoaştere din 7 mai 2008, depusă de către U.P.B. la Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Direcţia Generală A.M.P.O.S.D.R.U., contractul de finanţare din data de 25 septembrie 2008, cu o finanţare iniţial nerambursabilă în valoare de 18.130.000 RON, încheiat între Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Direcţia Generală A.M.P.O.S.D.R.U. şi U.P.B., actele adiţionale ale contractului de finanţare din data de 25 septembrie 2008, privind diminuarea sumei finanţate iniţial de la 18.130.000 RON, la suma maxima de 14.350.688,16 RON (fără TVA).
Prin urmare, s-a reţinut greşit de către instanţa de fond că nu se poate vorbi de un conflict de interese în sensul art. 70 din Legea nr. 161/2003, în condiţiile în care intimata a obţinut un beneficiu patrimonial, prin semnarea,cu încălcarea prevederilor legale referitoare la conflictul de interese, în calitate de rector al U.P.B., a documentelor anterior menţionate.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată acordate, recurenta a solicitat reducerea acestora la un nivel rezonabil, în condiţiile art. 274 C. proc. civ.
3. Apărările intimatei A.E.
În cauză, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în condiţiile art. 326 alin. (2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea recursului declarat de A.N.I. ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii atacate, susţinând, în acest sens, că instanţa de fond a aplicat în mod corect textele de lege incidente speţei, respectându-le în litera şi spiritul lor, şi a dat o interpretare corectă normelor legale, corespunzător situaţiei de fapt dovedite în cauză.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., intimata susţine că nu a putut identifica dezvoltarea acestui motiv în condiţiile în care prin cererea de recurs nu s-a specificat nici măcar actul juridic care a fost greşit interpretat de către instanţă.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat c u privire la interpretarea şi aplicarea art. 9 din Legea nr. 176/2010, instanţa de fond, analizând actele administrative depuse de recurentă în dovedirea existenţei solicitării motivate a inspectorului de integritate privind repartizarea lucrării, a constatat în mod corect că nu se încadrează în textul prevăzut de lege, nerespectându-se de către recurentă dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 176/2010. Astfel, prezintă relevanţă pe acest aspect faptul că raporturile de muncă ale inspectorului de integritate U.I. au încetat la 15 iunie 2011, după preluarea lucrării la data de 30 mai 2011, inspectorul de integritate S.L. a finalizat lucrarea şi a emis raportul în termen de 3 zile, respectiv la data de 2 iunie 2011, aşadar la o dată la care inspectorul iniţial desemnat mai avea raporturi de serviciu cu recurenta, prin urmare nu era în imposibilitate de a finaliza lucrarea repartizată, nu s-a făcut dovada repartizării aleatorii către inspectorul S.L., lucrarea a avut un traseu particular, nefiind predate conform procedurii odată cu toate celelalte lucrări ale doamnei U.I., nefiind trecut în procesul-verbal de predare-primire de la data de 30 mai 2011.
Prin urmare, aplicând corect dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, instanţa de fond a apreciat întemeiat că raportul de evaluare este nelegal întocmit.
În ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea art. 70-art. 72 din Legea nr. 161/2003, în mod legal, prima instanţă a apreciat că art. 72 din Legea nr. 161/2003 nu are nicio legătură cu situaţia reclamantei, pentru că aceasta nu avea la data de 8 septembrie 2008 niciuna dintre calităţile menţionate în mod expres în cuprinsul acestui text de lege.
În mod corect, instanţa de fond a apreciat că, în lipsa unei marje de apreciere din partea intimatei care prin semnarea deciziei din 8 septembrie 2008 a pus în executare hotărârea Biroului Senatului, nu se poate vorbi despre conflict de interese, în sensul art. 70 din Legea nr. 161/2003.
4. Hotărârea instanţei de recurs
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată în raport de criticile recurentei-pârâte, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de apărările intimatei-reclamante, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată, deşi instanţa de fond a făcut scurte referiri şi cu privire la conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 2531 C. pen., că nu pot face obiectul prezentei analize, prin prisma dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Instanţa de fond a reţinut nelegalitatea raportului de evaluare contestat prin prisma unui viciu de procedură, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 176/2010, ca şi a unor vicii de fond, constatate prin prisma interpretării şi aplicării în cauză a depoziţiilor art. 70 şi art. 72 din Legea nr. 176/2010, doar aceste ultime aspecte urmând a fi analizate şi de către instanţa de control judiciar faţă de criticile formulate prin cererea de recurs.
În acest context, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi a realizat o încadrare juridică adecvată, apreciind că actul administrativ dedus judecăţii este nelegal, pentru argumentele prezentate la pct. 1 din prezenta decizie, şi însuşite parţial de instanţa de control judiciar.
Astfel, detaliind problemele de drept deduse judecăţii şi răspunzând la motivele de recurs anterior prezentate, Înalta Curte constată următoarele:
1. Analizând criticile referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 176/2010, Înalta Curte reţinând, în acord cu instanţa de fond, caracterul imperativ al normei referitoare la repartizarea aleatorie, în sistem electronic, a lucrărilor înregistrate în evidenţele A.N.I., şi implicit caracterul restrictiv al situaţiilor de excepţie reglementate prin dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, în raport cu situaţia factuală conturată prin probele administrate în cauză, constată că judecătorul fondului a făcut o greşită aplicare a situaţiei de excepţie reglementată prin dispoziţiile art. 9 alin. (2) lit. b) din acelaşi act normativ.
Astfel, în condiţiile în care prin Ordinului Preşedintelui A.N.I. nr. 235/2011 s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu, ale inspectorului de integritate U.I., prin acordul părţilor, începând cu data de 15 iunie 2011, (art. 1) precum şi predarea lucrărilor (art. 2), văzând şi solicitarea motivată prin care inspectorul de integritate U.I. a solicitat la data de 30 mai 2011 redistribuirea lucrării referitoare la intimată, precum şi raportul de repartizare aleatorie din 30 mai 2011 ora 12:00:04, prin care lucrarea a fost repartizată după redistribuire inspectorului de integritate S.L., identic ca şi formă cu raportul de repartizare aleatorie din 15 martie 2011 prin care cauza a fost repartizată iniţial inspectorului de integritate U.I., Înalta Curte constată că este lipsită de suport probator constatarea instanţei de fond referitoare la încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la redistribuirea lucrării referitoare la intimata-reclamantă.
Susţinerile intimatei-reclamante privind intervalul de timp în care a fost întocmit raportul de evaluare, respectiv 3 zile de la data repartizării, ca şi predarea în mod distinct de celelalte lucrări a lucrării referitoare la intimata-reclamantă de către inspectorul de integritate U.I. nu sunt argumente care să conducă la susţinerea rezonabilă a tezei referitoare la încălcarea principiului repartizării aleatorii a lucrării către inspectorul S.L., cu consecinţa constatării nulităţii raportului de evaluare contestat, cum în mod speculativ a reţinut instanţa de fond prin hotărârea pronunţată.
A califica drept nejustificată propunerea de redistribuire a unei lucrări motivat de faptul că raporturile de serviciu ale inspectorului de integritate U.I. urmau a înceta peste 15 zile, este cel puţin neserios, în condiţiile în care prin Ordinului Preşedintelui A.N.I. nr. 235/2011 s-a prevăzut inclusiv obligaţia predării lucrărilor în curs.
Prin urmare, constatând că instanţa de fond a reţinut în mod greşit nulitatea raportului de evaluare contestat prin prisma încălcării dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 17612010, în condiţiile în care din înscrisurile depuse la dosar rezultă că lucrarea din 11 martie 2011, repartizată iniţial inspectorului de integritate U.I. a fost redistribuită inspectorului S.L., cu respectarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. b) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va primi criticile referitoare la greşita aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 176/2010, fără însă ca acest fapt să fie de natură a conduce la desfiinţarea hotărârii recurate, în condiţiile în care acesta nu a fost singurul motiv de nelegalitate constatat de instanţa de fond.
2. Analizând criticile recurentei-pârâte referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 70 şi art. 72 din Legea nr. 161/2003, Înalta Curte constată, în dezacord cu recurenta-pârâtă, că în mod întemeiat instanţa de fond, interpretând şi aplicând corect normele legale incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei, pe deplin stabilite, a procedat prin sentinţa recurată la admiterea acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta A.E. şi la anularea raportului de evaluare din 2 iunie 2011 emis de pârâta A.N.I., prin care s-a susţinut că au fost identificate, cât priveşte pe reclamantă, elemente în sensul existenţei unui conflict de interese în sensul prevederilor art. 70-art. 72 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, prin semnarea deciziei din 8 septembrie 2008 a Biroului Senatului U.P.B. privind numirea echipei de management a proiectului Pregătire competitivă a doctoranzilor în domenii prioritare ale societăţii bazate pe cunoaştere.
Într-adevăr, înscrisurile administrate în litigiu relevă indubitabil că nu există, cât o priveşte pe reclamanta A.E., nici un element referitor la încălcarea normelor privind conflictul de interese, aceasta îndeplinindu-şi atribuţiile aferente statutului de rector al U.P.B., fără a influenţa adoptarea deciziei din 8 septembrie 2008 a Biroului Senatului U.P.B.
Sub acest aspect Înalta Curte are a stabili dacă în ceea ce o priveşte pe intimata-reclamantă se poate reţine că nu a respectat prevederile legale privind conflictul de interese conform art. 70 şi art. 72 din Legea nr. 161/2003.
În concret, dacă a fost dovedită îndeplinirea condiţiei referitoare la un „interes personal de natură patrimonială”, respectiv „folos material pentru sine, pentru soţul său sau rudele de gradul I” pentru a se reţine conflictul de interese în cauza dedusă judecăţii, în ceea ce o priveşte pe reclamantă.
Potrivit art. 70 din Legea nr. 161/2003 „prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”.
Art. 72 din acelaşi act normativ, prevede că „persoana care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, este obligată să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice de autoritate care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I”.
Din cuprinsul acestor dispoziţii rezultă că pentru a se reţine existenţa conflictului de interese, trebuie îndeplinită condiţia referitoare la „interesul personal de natură patrimonială sau folosul material pentru sine, pentru soţul ori rudele sale de gradul I”.
Instanţa de fond a interpretat corect dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 161/2003, reţinând că, la momentul semnării deciziei din 8 septembrie 2008 de numire a echipei de management a proiectului, intimata-reclamantă deţinea doar funcţia de rector al U.P.B. şi deci nu ocupa una din funcţiile sau demnităţile prevăzute de acest text de lege, care instituie regimul incompatibilităţilor şi conflictului de interese în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.
Extinderea interpretării legii şi aplicarea ei la persoane care ocupă alte funcţii decât cele enumerate limitativ în norma susmenţionată constituie un exces de putere, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, de exercitare a dreptului de apreciere al autorităţii publice prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Instanţa de fond a interpretat de asemenea în mod corect dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003, reţinând că, prin semnarea deciziei din 8 septembrie 2008, intimata-reclamantă nu a încălcat prevederile legale referitoare la conflictul de interese, deoarece prin decizia respectivă a fost pusă în executare hotărârea Biroului Senatului U.P.B. din data de 8 septembrie 2008 şi deci nu a existat o marjă de apreciere în ceea ce priveşte adoptarea actului şi conţinutul acestuia.
Această concluzie rezultă din circumstanţele concrete ale cauzei, analizate în mod temeinic de către judecătorul fondului, care a avut în vedere că decizia faţă de care A.N.I. a apreciat existenţa conflictului de interese reprezintă numai un act de executare, a cărui adoptare nu avea cum să fie influenţată de pretinsul interes material al intimatei-reclamante în derularea proiectului.
Astfel, se reţine că, în şedinţa Senatului U.P.B. din data de 21 iulie 2008 au fost aprobate cu unanimitate de voturi cererile de finanţare a proiectelor de burse doctorate finanţate prin P.O.S.D.R.U. 2007-2013 şi s-a decis împuternicirea Biroului Senatului cu desemnarea echipelor de management şi cu propunerea ca cele două proiecte să fie coordonate de către rectorul şi prorectorul însărcinat cu activitatea de doctorat.
În consecinţă, intimata-reclamantă, în calitate de rector, a fost desemnată manager al proiectului „Pregătirea competitivă a doctoranzilor în domenii prioritare ale societăţii bazate pe cunoaştere”, chiar prin hotărârea din 21 iulie 2008 a Senatului U.P.B., organul de conducere format din reprezentanţii aleşi ai facultăţilor.
Pentru îndeplinirea acestei hotărâri a fost adoptată ulterior de către Biroul Senatului decizia din 8 septembrie 2008, conform dispoziţiilor art. 48 alin. (2) şi art. 60 din Carta U.P.B., care prevăd că, Biroul Senatului are rolul de a duce la îndeplinire hotărârile Senatului şi activităţile programate, în conformitate cu strategia Universităţii.
Nominalizarea intimatei-reclamante în calitate de manager al proiectului a fost deci adoptată prin hotărârea Senatului, care potrivit art. 31 şi art. 47 din Carta U.P.B., reprezintă organismul de conducere suprem al Universităţii, astfel că, hotărârea Biroului Senatului în baza acesteia, constituie numai acte de executare a celor decise la data de 21 iulie 2008 de conducerea universităţii.
Prin decizia din 8 septembrie 2008, intimata-reclamantă nu s-a desemnat singură în calitate de manager de proiect, dat fiind că, prin decizia respectivă au fost validate hotărârea Senatului din 21 iulie 2008 şi hotărârea Biroului Senatului din 8 septembrie 2008 şi conform legislaţiei în vigoare, semnarea actului s-a impus în calitatea sa de reprezentant legal al U.P.B. şi de ordonator de credite, conform art. 61 din Carta Universitară a U.P.B.
În aceste condiţii, în mod corect s-a apreciat în sentinţa primei instanţe că, în lipsa unei marje de apreciere din partea intimatei-reclamante, care a pus în executare hotărârile organelor de conducere ale universităţii, nu a existat un conflict de interese, în sensul dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 şi deci nu se poate constata interpretarea şi aplicarea greşită a acestei reglementări, cum în mod neîntemeiat s-a susţinut de către agenţia recurentă în critica formulată în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost doar indicat şi nu dezvoltat, astfel că, în lipsa unor critici subsumate acestui motiv, soluţia instanţei de fond nu poate fi supusă controlului de legalitate al instanţei de recurs.
Critica formulată de recurentă cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată către intimata-reclamantă va fi respinsă ca nefondată, constatându-se că, instanţa de fiind a aplicat corect dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., stabilind în mod rezonabil obligaţia de plată în raport cu obiectul şi complexitatea litigiului, pe baza sumelor efectiv suportate de parte.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.N.I. împotriva sentinţei nr. 3204 din 15 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2454/2014. Contencios. Litigiu privind regimul... | ICCJ. Decizia nr. 2483/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
