ICCJ. Decizia nr. 2448/2014. Contencios. Anulare hotarare emisa Comisia de Supraveghere a Asigurărilor(L32/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2448/2014
Dosar nr. 6079/2/2012
Şedinţa publică de la 27 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii T.M. şi SC O.V.I.G. SA au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea măsurii de sancţionare dispuse prin decizia din 21 iunie 2012 emisă de pârâtă, iar, în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii cu „avertisment scris”.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 7102 din 12 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC O.V.I.G. SA şi respingerea acţiunii reclamantei, ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, admiterea acţiunii reclamantului T.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, şi anularea deciziei din 21 iunie 2012 emisă de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC O.V.I.G. SA este întemeiată, având în vedere că prin decizia contestată a fost sancţionat numai reclamantul T.M., în calitate de persoană împuternicită să conducă şi să coordoneze activitatea zilnică, investită şi cu competenţa de a angaja răspunderea asiguratorului.
Prin decizia din 21 iunie 2012, reclamantul T.M. a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 5.000 RON, în calitate de persoană semnificativă/conducător executiv al SC O.V.I.G. SA, motivat de faptul că nu a respectat termenele în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a solicitat asiguratorului transmiterea documentaţiei cerute, conform adreselor din 17 aprilie 2012, din 19 aprilie 2012, din 20 aprilie 2012, din 23 aprilie 2012 şi din 24 aprilie 2012.
La data întocmirii referatului de constatare, respectiv, 6 iunie 2012, referat care a stat la baza emiterii deciziei contestate, erau în vigoare Normele puse în aplicare prin Ordinul Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 11/2012, prin care au fost abrogate Normele puse în aplicare prin Ordinul nr. 3/2010.
Potrivit art. 8 din Normele puse în aplicare prin Ordinul nr. 11/2012, încălcarea dispoziţiilor art. 3 lit. f) din Ordinul Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3/2010 nu mai poate face obiectul verificării în cadrul controlului permanent.
Prin urmare, la data efectuării controlului permanent şi întocmirii referatului de constatare, Normele puse în aplicare prin Ordinul nr. 3/2010 erau abrogate, iar noile norme nu mai prevedeau sancţionarea nerespectării prevederilor art. 3 lit. f) în cadrul unui control permanent, ci menţinerea numai a controlului inopinat.
În consecinţă, reţinând că la data emiterii deciziei din 21 iunie 2012 nu mai erau în vigoare dispoziţiile legale reţinute a fi încălcate de către reclamant, prima instanţă a constatat că decizia de sancţionare este nelegală şi a dispus anularea acesteia.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 7102 din 12 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, susţinând că este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
Normele puse în aplicare prin Ordinul nr. 11/2012 au fost emise în aplicarea Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Nelegalitatea sentinţei recurate rezultă din interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 381 din Legea nr. 32/2000, prevederi care reglementează inclusiv modalitatea de efectuare a controlului permanent. Legea prevede în mod generic faptul că acest control permanent se efectuează asupra respectării termenelor de prezentare a rapoartelor şi informaţiilor periodice stabilite prin Norme.
În concluzie, verificarea termenelor de transmitere de către asiguratori a notelor de fundamentare privind soluţionarea reclamanţilor poate face obiectul controlului permanent efectuat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Aşadar, se impune a se constata că, în mod temeinic şi legal, prin decizia din 21 iunie 2012, s-a dispus sancţionarea reclamantului T.M., persoană semnificativă/conducător executiv la SC O.V.I.G. SA, cu amendă în cuantum de 5.000 RON.
În concluzie, pentru motivele arătate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei civile nr. 7102 din 12 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în sensul respingerii acţiunii reclamantului T.M., ca neîntemeiată.
4. Apărările formulate de intimatul-reclamant T.M.
Intimatul-reclamant a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii primei instanţe, ca fiind legală şi temeinică.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, inclusiv art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Argumente de fapt şi de drept relevante
Reclamantul T.M., în calitate de persoană semnificativă/conducător executiv al SC O.V.I.G. SA, a supus controlul de legalitate decizia din 21 iunie 2012 emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în condiţiile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Faptele reţinute în sarcina reclamantului au vizat încălcarea obligaţiei instituite de art. 3 lit. f) din Normele aprobate prin Ordinul Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3/2010, respectiv aceea de a transmite pentru fiecare reclamaţie primită de la autoritatea de supraveghere, o notă de fundamentare întocmită de colectivul de analiză şi soluţionare a reclamaţiei în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea solicitării sau în termenul precizat în mod expres în solicitare.
În speţa supusă judecăţii, faptele au fost săvârşite în luna mai 2012, când s-au împlinit termenele stabilite de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru transmiterea documentaţiei solicitate (3 mai 2012, 4 mai 2012 şi 7 mai 2012), astfel că acestora le sunt aplicabile Normele aprobate prin Ordinul Preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3/2010, potrivit principiului neretroactivităţii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Faptele reţinute constituie contravenţie în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000, astfel că în mod legal s-a dispus sancţionarea acestora prin decizia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din 21 iunie 2012.
La baza emiterii deciziei de sancţionare a stat referatul de constatare din 6 iunie 2012 întocmit de Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, urmare a controlului permanent efectuat conform art. 381 alin. (5) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Contrar susţinerilor reclamantului, validate de prima instanţă, faptele reţinute în sarcina acestuia puteau face obiectul unui control permanent potrivit art. 381 alin. (5) lit. a) şi lit. d) din Legea nr. 32/2000, astfel că şi sub acest aspect decizia de sancţionare a fost legal emisă.
Prin urmare, este întemeiată critica recurentei privitoare la interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor legale incidente cauzei de către prima instanţă, critica ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În condiţiile în care prima instanţă a procedat la soluţionarea cauzei făcând verificări limitate la aspectele de nelegalitate invocate de reclamant pentru prima dată în şedinţa publică din data de 5 decembrie 2012, aspecte în privinţa cărora criticile recurentei s-au dovedit a fi întemeiate, se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a fi examinate motivele de nelegalitate invocate de reclamant prin acţiunea introductivă.
Această soluţie este conformă principiului dublului grad de jurisdicţie instituit de lege în materia contenciosului administrativ, realizându-se astfel o judecată completă a litigiului de către ambele instanţe.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, casarea sentinţei civile nr. 7102 din 12 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară) împotriva sentinţei civile nr. 7102 din 12 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza la aceeași instanță, spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2442/2014. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 2452/2014. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
