ICCJ. Decizia nr. 2536/2014. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2536/2014
Dosar nr. 5530/1/2013
Şedinţa de la 29 mai 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 735 din 27 iunie 2013, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de V.M., judecător la Tribunalul Olt, împotriva hotărârii secției pentru judecători nr. 573 din 20 iunie 2013.
Pentru a hotărî astfel, Consiliul Superior al Magistraturii a reținut în esență următoarele:
Cererea de transfer formulată de doamna judecător V.M. a fost respinsă prin hotărârea nr. 573 din 20 iunie 2013 a secției pentru judecători, în considerentele acesteia reținându-se vechimea redusă a acesteia la instanța de la care se solicită transferul și faptul că Tribunalul Olt, instanță de la care se solicită transferul, s-a confruntat o bună perioada de timp cu dificultăți reale de ocupare a posturilor de judecător vacante.
S-a reținut faptul că la concursul de promovare organizat în luna mai 2011, la care judecătorul V.M. a solicitat promovarea la Tribunalul Olt, existau posturi și la Tribunalul Dolj, instanță la care se solicită transferul, iar exprimarea unei opțiuni pentru promovarea la o altă instanță presupune asumarea de către magistrat a obligației de a funcționa efectiv la acea instanță o perioadă de timp adecvată, astfel încât să nu fie afectată stabilitatea resurselor umane.
De asemenea, s-a reținut că la analizarea unei cereri de transfer, potrivit Regulamentului aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, se analizează nu doar situația posturilor instanței la care se solicită transferul, ci și celelalte criterii menționate în art. 3.
Prin urmare, s-a apreciat că în situația în care se constată faptul că acordarea transferului ar putea genera dificultăți în buna funcționare a unor instanțe, soluția legală pe care secția pentru judecători o poate adopta este cea a respingerii cererii, iar nu cea a admiterii, cu simpla justificare că o cerere de transfer are prioritate față de o cerere de valorificare cu care intră în concurs.
Împotriva hotărârii nr. 735 din 27 iunie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a formulat contestație V.M., în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.
În motivarea contestaţiei s-a arătat, în esenţă, că intimatul nu a realizat o verificare efectivă şi obiectivă a motivelor invocate în cererea de transfer, analizând selectiv criteriile prevăzute în dispoziţiile art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor şi emiţând în acest fel o hotărâre cu exces de putere în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, deci nelegală.
Referitor la primul argument reţinut de intimat, respectiv faptul că Tribunalul Olt s-a confruntat o bună perioadă de timp cu dificultăţile de ocupare a posturilor de judecător vacante, s-a arătat că în aceeaşi perioadă Consiliul Superior al Magistraturii a considerat întemeiate alte cereri de transfer formulate de magistraţi ai aceleiaşi instanţe, considerându-se că plecarea lor nu are nici un impact negativ asupra activităţii instanţei, chiar şi în situaţia în care aceste cereri au fost avizate negativ atât de conducerea Tribunalului Olt cât şi de conducerea Curţii de Apel Craiova. S-a amintit în acest context hotărârea nr. 582 din 18 iulie 2012 prin care s-a admis cererea de transfer a judecătorului A.L. de la Tribunalul Olt la Tribunalul Dolj, în condiţiile în care contestatoarea şi acest judecător au promovat la Tribunalul Olt în urma aceluiaşi examen de promovare, organizat în luna mai 2011. Faptul că Tribunalul Olt nu se confruntă cu dificultăţi în ocuparea posturilor vacante este confirmat de hotărârea nr. 649 din 18 iulie 2012 privind detaşarea unui judecător în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pe o perioadă de 3 ani, de hotărârea nr. 755 din 27 septembrie 2012 privind un transfer de la Tribunalul Olt la Tribunalul Vâlcea.
Referitor la cel de-al doilea argument reţinut de CSM, anume faptul că a optat pentru susţinerea unui examen de promovare în vederea ocupării unui post la nivelul Tribunalului Olt, iar această opţiune presupune că şi-a însuşit obligaţia de funcţionare o perioadă de timp în cadrul acestei instanţe arată, în opinia contestatoarei, de asemenea, că intimatul dă dovadă de inconsecvenţă în apreciere, iar în acest sens se face din nou trimitere la hotărârea nr. 582/2012 dar şi la hotărârea nr. 586/2013 şi nr. 575/2012 prin care s-au admis cereri de transfer ale unor judecători cu vechime în funcţie şi în grad la aceea instanţă de numai o lună şi 13 zile, respectiv o lună.
În ceea ce priveşte cel de-al treilea motiv invocat de intimat, respectiv nevoia de stabilitate a resurselor umane, apreciază contestatoarea că şi acesta este neîntemeiat, trimiţând din nou la hotărârile deja amintite, în mod special al hotărârea nr. 582/2012 şi pentru că intimatul a ignorat în totalitate punctul de vedere al instanţelor implicate în transfer, deci inclusiv al Tribunalului Olt, toate avizele acordate fiind favorabile cererii de transfer.
Se insistă asupra lipsei unei analize a cererii de transfer a contestatoarei, din partea CSM, fără o raportare la toate criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament; în acest context se poate constata că în speţă sunt îndeplinite toate criteriile. Astfel, volumul de activitate la Tribunalul Olt este mai mic decât media pe ţară şi sub cel înregistrat la Tribunalul Dolj, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la Tribunalul Olt era şi este mai mic decât cel existent la Tribunalul Dolj; în ceea ce priveşte vechimea efectivă în funcţia de judecător, la data soluţionării cererii de transfer contestatoarea avea o vechime în funcţie de 7 ani şi o lună, din care 1 an şi 5 luni vechime la Tribunalul Olt şi în gradul profesional.
În fine, dar extrem de important în aprecierea oportunităţii cererii de transfer în acest caz este şi faptul că toate instanţele implicate şi-au exprimat acordul pentru transfer contestatoarei şi că aceasta are domiciliul în Craiova, iar deplasarea sa la locul de muncă presupune o navetă zilnică de 110 km, are doi copii minori de 4 şi respectiv 2 ani, iar mama soţului ei este încadrată în grad de handicap de invaliditate şi se află în întreţinerea sa şi a soţului.
În sprijinul contestaţiei au fost depuse înscrisuri provenite de la secţia pentru Judecători a CSM, jurisprudenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat ca nefondate susţinerile contestatoarei, arătând că la soluţionarea cererii de transfer au fost avute în vedere art. 60 din Legea nr. 303/2004 cu modificările şi completările ulterioare, art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare existente la momentul soluţionării cererii de transfer în discuţie. S-au reiterat argumentele ce sunt expuse şi în hotărârile atacate, subliniindu-se că transferul reprezintă doar o vocaţie, rămânând la latitudinea Secţiilor de judecători/procurori din Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit competenţelor ce-i revin în această materie, să dispună cu privire la cererile de transfer, în funcţie de împrejurările concrete de fapt şi de drept existente la momentul analizării fiecărei cereri în parte.
S-a mai arătat că Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea realizării scopului atribuţiilor privind organizare şi funcţionarea instanţelor şi parchetelor, astfel cum rezultă acestea din economia dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 317/2004, au în vedere la momentul soluţionării cererilor de transfer asigurarea unui echilibru între interesul general, şi anume funcţionarea în bune condiţii a instanţelor şi parchetelor şi interesele de ordin personal şi/sau familial ale judecătorului sau procurorului care solicită aprobarea cererii de transfer. Aceste raţiuni au fost avute în vedere şi în speţă, neputându-se vorbi de un tratament discriminatoriu, aşa cum sugerează contestatoarea, datele concrete existente la momentul analizării cererii de transfer nefiind de natură a conduce la o soluţie favorabilă în cazul de faţă.
Examinând cauza prin prisma obiectului ei, a normelor legale incidente, a probelor administrate, Înalta Curte reţine că este întemeiată contestaţia formulată împotriva hotărârii nr. 735 din 27 iunie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii care va fi anulată, cu consecinţa anulării şi a hotărârii secţiei pentru judecători nr. 573/2013 şi al obligării intimatului să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea de transfer a contestatoarei V.M. din funcţia de judecător la Tribunalul Olt în funcţia de judecător la Tribunalul Dolj, pentru cele ce vor fi punctate în continuare.
Incontestabil, în baza art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, modificată şi completată, este atributul Consiliului Superior al Magistraturii aprobarea, la cerere, a transferului judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet ori la instituţie publică.
Potrivit art. 40 lit. i) din H.G. nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare, transferul judecătorilor şi procurorilor reprezintă una din atribuţiile ce revin secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii.
Prin Hotărârea Plenului CSM nr. 193 din 9 martie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, a fost aprobat Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, (în continuare Regulament) în cuprinsul cărui sunt prevăzute la art. 3 criteriilor ce vor fi avute în vedere la analizarea şi soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor şi procurorilor la alte instanţe sau parchete. Criteriile sunt următoarele:
- volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;
- vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror;
- vechimea la instanţa sau parchetul de la care se solicită transferul;
- vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită transferul;
- specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei/completului corespunzător specializării, precum şi disponibilitatea de a activa în alte secţii/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanţei/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerinţele acesteia;
- domiciliul solicitantului;
- locul de muncă al soţului sau soţiei;
- distanţa dintre domiciliul şi sediul instanţei sau parchetului la care funcţionează judecătorul ori procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;
- starea de sănătate şi situaţia familială.
În cauză V.M., judecător la Tribunalul Olt a solicitat transferul la Tribunalul Dolj prin cererea înregistrată sub nr. 15045/1154/DRUO/15459/ST/2013, iar prin hotărârea nr. 573 din 20 iunie 2013, secţia pentru judecători a CSM a respins această solicitare. Contestaţia formulată de judecător împotriva hotărârii secţiei pentru judecători a fost soluţionată, fiind respinsă de Plenul CSM prin hotărârea nr. 735 din 27 iunie 2013, apreciindu-se că în urma evaluării cererii de transfer din perspectiva Regulamentului aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a PCSM, modificată şi completată, şi a situaţiei concrete a contestatoarei nu se justifică aprobarea cererii de transfer. În considerentele ambelor hotărâri evocate s-au reţinut ca argumente: vechimea redusă la instanţa de la care se solicită transferul (Tribunalul Olt); faptul că această instanţă s-a confruntat o bună perioadă de timp cu dificultăţi reale de ocupare a posturilor vacante; încărcătura/judecător în anul 2012 (652 de cauze la Tribunalul Olt şi 627 de cauze la Tribunalul Dolj faţă de media naţională de 756 de cauze) încărcătura pe schemă faţă de media naţională, la ambele instanţe; faptul că la concursul de promovare organizat în luna mai 2011 contestatoarea a solicitat promovarea la Tribunalul Olt, secţia civilă deşi existau posturi şi la Tribunalul Dolj (secţia penală, într-adevăr), iar această opţiune odată exprimată presupune asumarea de către magistrat a obligaţiei de a funcţiona efectiv la acea instanţă o perioadă de timp adecvată, astfel încât să nu fie afectată stabilitatea resurselor umane.
Contestatoarea a contrapus observaţii fiecărui motiv/argument reţinut de intimat, apreciind că nu s-a dat eficienţă tuturor criteriilor prevăzute de Regulament în soluţionarea solicitării sale de aprobare a transferului la Tribunalul Dolj, îndeosebi problemelor de ordin personal invocate şi dovedite.
În evaluarea dată în competenţa sa de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 modificată şi completată, Înalta Curte constată că prin hotărârea nr. 735 din 27 iunie 2013 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu a realizat/asigurat un echilibru între interesul general şi interesele de ordin personal/familial ale judecătorului contestator, abordând într-o manieră extrem de formală solicitarea de transfer, fapt care se poate observa din consideraţiile deja enunţate şi asupra cărora s-a insistat şi în faţa instanţei de judecată prin întâmpinarea depusă la dosar.
Pornind tocmai de la argumentul intimatului că fiecare caz prezintă particularităţile sale şi că analiza lor în raport de criteriile regulamentare se face în consecinţă, Înalta Curte reţine că dreptul de apreciere de care se bucură autoritatea intimată nu este unul absolut şi de aceea el poate face obiectul unei analize cu ocazia verificării legalităţii actului administrativ emis, în faţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie [art. 29 alin. (7) cu referire la alin. (5) din Legea nr. 317/2004, modificată şi completată] fiind unanim acceptat în materia contenciosului administrativ că oportunitatea reprezintă o dimensiune a legalităţii.
În concret se observă că intimatul nu a avut în vedere avizele favorabile ale ambelor instanţe implicate în această solicitare de transfer (Tribunalul Olt şi Tribunalul Dolj), în condiţiile în care aceste instanţe au o evidenţă mult mai aplicată în privinţa volumului de activitate şi a resurselor umane necesare, faptul că nu există nicio prevedere legală care să-i impună magistratului ca în urma promovării să activeze o perioadă de timp minimă la acea instanţă sau la acel parchet, iar în acest sens nu se explică de către intimat ce semnificaţie are sintagma „o perioadă de timp adecvată”, care se regăseşte atât în hotărârea secţiei pentru judecători, cât şi în hotărârea Plenului.
În privinţa argumentului legat de opţiunea pentru ocuparea unui post de judecător la nivelul Tribunalului Olt, este important a se aminti chiar apărarea intimatului care recunoaşte că „posturile scoase la concurs la Tribunalul Dolj erau la secţia penală, iar nu la secţia civilă, secţie la care a solicitat promovarea doamna judecător”.
Nu în ultimul rând se remarcă faptul că motivele de ordin personal invocate de contestatoare nu au reprezentat o preocupare serioasă din partea intimatului, cu atât mai mult cu cât între criteriile enumerate de Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 193/2006, modificat şi completat, se regăsesc şi cele de această natură. Or, cu înscrisurile depuse s-a făcut dovada că, contestatoarea şi soţul ei au în întreţinere doi copii minori şi pe V.J. (mama soţului său) care este încadrată în gradul de handicap accentuat, aspecte care nu pot fi ignorate ţinând seama şi de specificul şi încărcătura activităţii de judecată.
În acest context se desprinde concluzia că respingerea cererii de transfer a contestatoarei nu este justificată prin prisma criteriilor regulamentare precitate şi a circumstanţelor cauzei aşa cum se desprind acestea din probele administrate, deci că actul administrativ contestat este emis cu exces de putere în accepţiunea dată de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ, modificată şi completată, şi de aceea se impune anularea lui în baza art. 18 alin. (1) cu referire la art. 8 alin. (1) şi art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ şi obligarea intimatului să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea de transfer a contestatoarei din funcţia de judecător la Tribunalul Olt în funcţia de judecător la Tribunalul Dolj.
De altfel, în sprijinul concluziei de faţă vine şi actul depus cu ocazia dezbaterilor pe fond din care rezultă că începând cu data de 10 ianuarie 2014 contestatoarea a fost delegată pe o perioadă de 6 luni la Tribunalul Dolj (decizia nr. 1/OT din 07 ianuarie 2014 a Preşedintelui Curţii de Apel Craiova), existând şi acordul expres dat de Tribunalul Dolj pentru această delegare.
Având în vedere cel expuse, dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, modificată şi completată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestaţia formulată de V.M. împotriva hotărârii nr. 735 din 27 iunie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Anulează hotărârea nr. 735 din 27 iunie 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi hotărârea nr. 573 din 20 iunie 2013 a secţiei de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
Obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea de transfer a contestatoarei V.M. din funcţia de judecător la Tribunalul Olt în funcţia de judecător la Tribunalul Dolj.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2534/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2540/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
