ICCJ. Decizia nr. 2679/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2679/2014
Dosar nr. 50/59/2013
Şedinţa publică de la 6 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul Judeţul Timiş a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor – Direcţia Generală Autoritatea de Management Programul Operaţional Sectorial de Mediu, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea titlului de creanţă constând în nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 30 octombrie 2012 şi a deciziei din 05 decembrie 2012 a Direcţiei Generale Autoritatea de Management Programul Operaţional Sectorial de Mediu din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, înregistrată la Consiliul Judeţean Timiş din 06 decembrie 2012, dată în soluţionarea contestaţiei formulate de Judeţul Timiş.
Prin sentinţa civilă nr. 237 din 11 aprilie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul Judeţul Timiş, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor (în prezent, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice) – Direcţia Generală Autoritatea de Management Programul Operaţional Sectorial de Mediu pentru anulare acte administrative.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că în temeiul proiectului intitulat „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Timiş”, finanţat în proporţie de 80% din fonduri europene, 18% din bugetul de stat şi 2% din bugetul local, reclamantul Judeţean Timiş a iniţiat procedura de achiziţie publică şi a încheiat cu SC C.R. SRL contractul din 28 decembrie 2011 pentru „furnizare 11 bucăţi autocamioane lung curier pentru transportul containerelor de deşeuri”; că, în urma unui control, pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP; în prezent, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice) a apreciat că, în cadrul procedurii de achiziţii publice, reclamantul a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006 prin nerespectarea obligaţiei de publicare a unui anunţ de tip erată ca urmare a modificărilor anunţului de participare la achiziţia publică (modificarea a constat în eliminarea unei cerinţe minime de calificare, respectiv prezentarea certificatului OHSAS 18001); că, drept urmare, prin nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 30 octombrie 2012 pârâtul, în temeiul pct. 1.12 din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011, a aplicat reclamantului o corecţie de 5% din valoarea contractului, fără TVA, respectiv 280.000 RON; că reclamantul a încălcat prevederile art. 26 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică deoarece a transmis tardiv către SEAP anunţul privind înlăturarea unei cerinţe minime de calificare, respectiv prezentarea unui certificat de tipul OHSAS 18001, şi, pentru acest considerent, anunţul nu a mai fost publicat, practica reclamantului fiind de natură să restricţioneze concurenţa şi, prin aceasta, fiind susceptibilă să prejudicieze bugetele amintite prin plăţi posibil mai mari decât cele în care concurenţa nu ar fi fost distorsionată.
Pârâtul a interpretat în favoarea reclamantului această „neregulă”, drept o aplicare necorespunzătoare a unui element auxiliar procedurii de atribuire (ceea ce înseamnă că, în opinia pârâtului, contractul a fost atribuit cu respectarea legislaţiei privind achiziţiile publice, însă nu a fost respectată o obligaţie auxiliară) şi a încadrat-o în prevederile pct. 1.12 din Anexa 1 la O.G. nr. 66/2011, aplicând o corecţie modică de 5 % din valoarea contractului, fără TVA.
Aşa fiind, văzând neregula săvârşită de reclamant şi constatând că sancţiunea este prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011 şi este aplicată în limite legale, Curtea, în temeiul art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a respins acţiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Judeţul Timiş prin Consiliul Judeţean Timiş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat se arată, în esenţă, că hotărârea atacată este lipsită de temei legal şi pronunţată cu aplicarea greşită a legii, având în vedere că instanţa, în motivarea sa, nu a ţinut seama de nici unul din argumentele invocate în acţiunea Judeţului Timiş şi nici de actele aflate la dosar, prima instanţă dând o interpretare greşită prevederilor cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011, şi mai mult, neţinând seama de principiul proporţionalităţii prevăzut în art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată în cauză, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea deciziei din 5 decembrie 2012, emisă de pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor, prin care s-a respins contestaţia formulată de reclamant şi, pe cale de consecinţă, anularea notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 30 octombrie 2012 întocmită de Direcţia Generală AM POS Mediu din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor.
Decizia din 5 decembrie 2012 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Ministerul Mediului şi Pădurilor - Direcţia Generală AM POS Mediu a fost emisă în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011, fondurile europene reprezintă sume provenite din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României din bugetul general al Uniunii Europene şi/sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
Fonduri publice naţionale aferente fondurilor europene, potrivit art. 2 alin. (1) lit. d), reprezintă sume provenite din bugetul general consolidat, utilizate pentru asigurarea cofinanţării, plata prefinanţării, înlocuirea fondurilor europene în situaţia indisponibilităţii sistării temporare a plăţii acestor fonduri, completarea fondurilor europene în vederea finalizării proiectelor, precum şi alte categorii de cheltuieli legal reglementate în acest scop.
Potrivit art. 51 pct. 1 din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator la instanţa de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Înalta Curte are în vedere faptul că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de analizarea legalităţii actelor emise de pârâtă în temeiul O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale şi că, potrivit art. 51 pct. 1 din acest act normativ, deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator la instanţa de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. face trimitere, în privinţa competenţei de soluţionare a acţiunilor judiciare îndreptate împotriva deciziilor emise în soluţionarea contestaţiilor administrativ fiscale prealabile, la dispoziţiile „legii”, respectiv, în lipsa altor precizări, la dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Drept urmare, procedura de control, constatare, contestare şi recuperare a sumei ce face obiectul prezentului litigiu, care are un caracter specific şi reprezintă, din punct de vedere al naturii sale juridice, o obligaţie bugetară, ce poate fi asimilată noţiunii de contribuţie din legislaţia fiscală, urmează regimul de drept comun prevăzut în C. proc. fisc.
În raport de această caracterizare a creanţei respective, de valoarea care face obiectul recuperării, de natura publică a fondurilor, sunt aplicabile sub aspectul competenţei materiale, prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Aşa cum s-a arătat anterior, potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON, se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
Prin urmare, fiind vorba de recuperarea unei creanţe fiscale asimilate, competenţa materială a instanţei se stabileşte prin aplicarea criteriului valoric stabilit prin textul legal anterior citat.
Actele contestate de reclamant se referă la o creanţă bugetară care nu depăşeşte suma de 500.000 RON (respectiv 280.000 RON), iar potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare în primă instanţă a litigiului se stabileşte, prin raportare exclusiv la criteriul valoric, în raport de cuantumul sumei la care se referă actele contestate (inferior valorii de 500.000 RON), în favoarea tribunalelor administrativ fiscale.
În speţă nu se aplică dispoziţiile art. 10 alin. (11)din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale, care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dat fiind faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 14 ianuarie 2013, anterior datei de 15 februarie 2013, dată la care a fost modificată Legea nr. 554/2004 prin introducerea acestui alineat.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, pe cale de consecinţă, va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul Judeţul Timiş prin Consiliul Judeţean Timiş împotriva sentinţei civile nr. 237 din 11 aprilie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 iunie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 2581/2014. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 2681/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
---|