ICCJ. Decizia nr. 2810/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2810/2014
Dosar nr. 60549/3/2011
Şedinţa publică de la 13 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC F. SA, societate aflată în procedura insolvenţei, reprezentată legal prin administrator special C.R.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii D.G.F.M.B., S.A., inspector asistent şi C.L., expert asistent, anularea anexelor nr. 7 şi nr. 8 din Procesul verbal de control financiar încheiat de D.G.F.M.B. la data de 13 aprilie 2011, precum şi suspendarea acestui act administrativ.
În motivare, reclamanta a arătat că actul administrativ atacat a fost emis cu exces de putere, deoarece sumele calculate de autoritatea publică în anexa nr. 7 privind situaţia redevenţei miniere şi anexa nr. 8 privind situaţia taxei pe activitatea minieră, arată o diferenţă mare între suma calculată de societate în evidenţele sale contabile şi suma calculată de organul de control, respectiv 58.239 lei redevenţă minieră şi 691.454 lei taxă pe activitatea minieră.
În esenţă, a arătat că organele fiscale nu au ţinut cont de clauzele contractuale stabilite în licenţele de explorare/ exploatare, încheiate între A.N.R.M. şi societate, în sensul că redevenţă minieră era stabilită la cota de 2 % din valoarea producţiei miniere realizate anual din exploatarea experimentală şi datorată din ziua începerii realizării producţie, şi nu la cota de 4%, cum în mod abuziv s-a reţinut.
Prin întâmpinare, pârâta D.G.F.M.B. a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, arătând că reclamanta nu a urmat procedura prealabilă obligatorie prevăzută de dispoziţiile Ordinului M.F.P. nr. 2160/2010.
La termenul de judecată din 05 decembrie 2012, reclamanta a învederat că nu mai susţine cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 6923 din 5 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta D.G.F.M.B. şi pe cale de consecință, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC F. SA prin administrator special C.R.F., în contradictoriu pârâtele D.G.F.P.M.B. – A.I.F. – S.C.F., S.A., inspector asistent D.G.F.P.M.B. şi C.L., expert asistent D.G.F.P.M.B., ca inadmisibilă.
În considerente, instanţa de fond a reţinut că prin acţiunea formulată, reclamanta a solicitat anularea anexelor nr. 7 şi nr. 8 din procesul-verbal de control financiar încheiat de D.G.F.M.B., la data de 13 aprilie 2011, precizând că a formulat contestaţie împotriva procesului verbal, pe care pârâta nu a soluţionat-o până în prezent.
Prin prezenta acţiune se tinde la anularea unui act administrativ şi nu la sancţionarea refuzului pretins nejustificat, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care impun obligativitatea formulării plângerii prealabile în situaţia contestării actului administrativ tipic.
De asemenea, a apreciat instanţa de fond, în cauză sunt aplicabile prevederile speciale ale Ordinului M.F.P. nr. 2160/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind soluţionarea plângerilor prealabile formulate împotriva proceselor-verbale de control financiar încheiate în baza Legii nr. 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare.
Potrivit dispoziţiilor pct. 1 şi 2 din ordinul menţionat, „1. împotriva procesului-verbal de control financiar se poate formula plângere prealabilă în condiţiile şi în termenele prevăzute la art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. 2. Plângerea prealabilă formulată împotriva procesului-verbal de control financiar reprezintă calea administrativă de atac”.
Conform pct. 14 din acelaşi ordin, „Decizia emisă în soluţionarea plângerii prealabile poate fi atacată de către contestator, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii”.
În cauză, reclamanta a urmat calea administrativă prealabilă, dar aceasta nu a fost definitivată, în sensul că nu a fost emisă o decizie în soluţionarea contestaţiei administrative care poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ competentă.
În condiţiile în care etapa administrativă nu a fost epuizată, instanţa de fond a considerat că nu se poate subroga în atribuţiile de soluţionare care cad în sarcina autorităţii administrative, în caz contrar părţile fiind lipsite de un grad de jurisdicţie.
Reţinând că, în speţă, nu a fost emisă decizie în soluţionarea plângerii prealabile formulată împotriva procesului verbal de control financiar, iar prin prezenta acţiune reclamanta nu a solicitat şi sancţionarea refuzului pretins nejustificat de soluţionare a plângerii, instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţi, cu consecinţa respingerii acţiunii ca atare.
3. Recursul reclamantei SC F. SA
Reclamanta a formulat recurs împotriva sentinţei menţionate, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta-reclamantă a arătat că prima instanţă a interpretat greşit Ordinul M.F. nr. 2160/2010 privind soluţionarea plângerii prealabile formulate împotriva proceselor-verbale de control financiar încheiate în baza Legii nr. 30/1991 raportat la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004. Arată recurenta că a înregistrat plângerea prealabilă la D.G.F.P. – A.I.F. – S.C.F., sub nr. 3761 din 11 mai 2011, iar de la data înregistrării şi până în prezent autoritatea publică pârâtă nu a răspuns, deşi dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 o obligă să emită un răspuns în termen de 30 de zile.
Recurenta mai arată că în cererea de chemare în judecată a solicitat instanţei de fond să constate şi să sancţioneze refuzul pretins nejustificat de soluţionare a plângerii de către D.G.F.P. Bucureşti, în sensul că întrucât pârâta nu a soluţionat plângerea prealabilă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, se consideră îndreptăţită să formuleze prezenta acţiune, considerându-se vătămată cu privire la conţinutul actului administrativ încheiat de pârâtă cât şi cu privire la lipsa răspunsului la plângerea prealabilă, aspect nereţinut de instanţa de fond la deliberare.
În consecinţă, se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă la pct. I.1. din prezenta decizie, recurenta-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ şi fiscal Anexele 7 şi 8 din Procesul-verbal de control fiscal încheiat la 13 aprilie 2011, împotriva căruia aceasta a formulat plângere prealabilă înregistrată sub nr. 3761 din 11 mai 2011 la D.G.F.P. București.
Plângerea prealabilă nu a fost soluţionată de autoritatea publică pârâtă până în prezent.
Înalta Curte reţine că procedura prealabilă a fost concepută în dreptul administrativ ca o cale ce poate oferi persoanei vătămate posibilitatea de a obţine rezolvarea diferendului prin recunoaşterea dreptului sau a interesului legitim vătămat mai rapid, fără mijlocirea instanţei, iar nu ca un obstacol în exercitarea dreptului de acces liber la justiţie.
Legea nr. 554/2004 instituie o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării instanţei, exercitată sub forma recursului graţios sau ierarhic care constă în aceea că înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau ierarhic superioare revocarea în tot sau în parte a acestuia.
Este adevărat că potrivit pct. 6 din Ordinul M.F.P. nr. 2160/2010, plângerea prealabilă formulată împotriva procesului-verbal de control financiar se soluţionează de către direcţia/ structura din care face parte organul de control financiar al cărui act este atacat şi care emite o decizie definitivă în sistemul căilor administrative de atac.
Decizia emisă în soluţionarea plângerii prealabile poate fi atacată de către contestator la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.
Împotriva procesului-verbal de control financiar se poate formula plângere prealabilă în condiţiile şi în termenele prevăzute la art. 7 din Legea nr. 554/2004; aceasta reprezentând o cale administrativă de atac (art. 1 din ordinul M.F.P. nr. 2160/2010).
Astfel, dispoziţiile Ordinului M.F.P. nr. 2160/2010 fac trimitere expresă la art. 7 din Legea contenciosului administrativ, însă dispoziţiile sunt neclare sub aspectul termenului în care autoritatea publică privată este obligată să soluţioneze plângerea prealabilă prin emiterea unei decizii ce poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ.
Plângerea prealabilă formulată de SC F. SA a fost înregistrată la D.G.F.P. Bucureşti sub nr. 3761 din 11 mai 2011, însă până în prezent aceasta nu a emis un răspuns, respectiv o decizie, conform ordinului M.F.P. menţionat.
Or, dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ, la care face trimitere Ordinul nr. 2160/2010 definesc nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri prin faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de e30 de zile de la înregistrarea acesteia, dacă prin lege nu se prevede alt termen.
Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată recurenta-reclamantă solicită ca instanţa să constate şi să sancţioneze refuzul pretins nejustificat de soluţionare a plângerii prealabile de către D.G.F.P. Bucureşti şi, având în vedere intervalul mare de timp scurs de la data înregistrării acesteia, care este încă nefinalizată, Înalta Curte apreciază că a fost încălcat principiul soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 C.E.D.O.
Principiul soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, garanţie a dreptului la un proces echitabil este aplicabil nu numai procedurii judiciare propriu-zise, ci şi celei administrative sau execuţionale.
Eventuala complexitate a procedurii administrative poate constitui un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite de totală pasivitate a autorităţii publice.
În cauză, instanţa de fond a sancţionat-o pe reclamantă prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii cu consecinţa respingerii acesteia, reţinând că a urmat calea administrativă de contestare, însă nu a fost definitivată prin emiterea unei decizii care să poată fi atacată la instanţa de contencios administrativ competentă.
Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond este excesivă şi afectează chiar dreptul reclamantei de acces efectiv la justiţie, astfel că va fi admis recursul şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va fi casată sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC F. SA prin administrator judiciar V.I. IPURL împotriva Sentinţei nr. 6923 din 5 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2794/2014. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2849/2014. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
