ICCJ. Decizia nr. 2863/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2863/2014
Dosar nr. 228/174/2010
Şedinţa publică de la 18 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată şi hotărârea instanţei de fond.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Agnita, sub nr. 228/174/2010, reclamanta U.A.T. comuna M. prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a procesului-verbal din 5 noiembrie 1955.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, pentru a coordona lucrările reformei agrare, comisiile de plasă constituite în baza art. 10 din Legea nr. 187/1945 au procedat la repartizarea suprafeţelor necesare constituirii poligonului C., din terenul expropriat în baza Legii nr. 187/1945.
Astfel, prin procesul-verbal din 5 noiembrie 1955 a fost repartizată suprafaţa de 421,45 ha de pe teritoriul localităţii M. şi 235,5 ha de pe teritoriul localităţii D.F.
S-a susţinut că procesul-verbal în discuţie este lovit de nulitate absolută parţială raportat la prevederile Legii nr. 187/1945, întrucât prin acest act normativ nu au fost expropriate păduri şi vie.
În drept s-au invocat prevederile Decretului nr. 167/1958.
Pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca nefondată.
În motivarea excepţiei s-a arătat că acţiunea este de competenţa instanţei de la domiciliul pârâtului, respectiv Judecătoria sectorului 5 Bucureşti.
La termenul din data de 8 iunie 2010, instanţa din oficiu a invocat excepţia necompetentei materiale şi a admis excepţia prin sentinţa civilă nr. 247 din 8 iunie 2010.
Reclamanta U.A.T. comuna M., prin Primar a formulat apel împotriva acestei hotărâri.
Prin decizia civilă nr. 760 din 21 octombrie 2010, Tribunalul Sibiu a casat sentinţa civilă nr. 247 din 8 iunie 2010 şi a trimis cauza pentru continuarea judecăţii la Judecătoria Agnita.
La primul termen de judecată, după casare, s-a pus în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată de pârât prin întâmpinare.
Prin sentinţa civilă nr. 42/2011, Judecătoria Agnita a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de pârât, şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti la data de 3 martie 2011.
Prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 19 septembrie 2011, reclamanta a invocat excepţia necompetentei teritoriale a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, opinând ca instanţa competentă să soluţioneze această speţă este doar Judecătoria Agnita, în raza căreia se află terenurile în litigiu.
Prin încheierea de şedinţă de la 5 octombrie 2011, instanţa a respins excepţia necompetentei teritoriale a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, ca neîntemeiată, pentru considerentele expuse în respectiva încheiere de şedinţă.
Prin sentinţa civilă nr. 8948 din 16 noiembrie 2011 Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel această instanţă a reţinut următoarele considerente:
Prin Legea nr. 187/1945 completată prin Decretul nr. 83/1949, terenul ce constituia poligonul C. a intrat în proprietatea Statului, fiind repartizat Ministerului Apărării Naţionale (Ministerul Forţelor Armate).
În baza art. 10 din actul normativ de mai sus, comisiile de plasă au repartizat suprafeţele necesare poligonului C. din terenul aflat la dispoziţie, operaţiunile fiind consemnate în procesele-verbale încheiate la nivelul anului 1949, având la bază darea de seamă asupra lucrărilor efectuate pentru trecerea terenurilor poligonului C. în patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale realizată de aceeaşi comisie în luna august a anului 1949.
Ulterior acestor operaţiuni, între reprezentanţii armatei şi cei ai secţiilor agricole şi serviciilor cadastrale raionale au fost stabilite limitele poligonului faţă de comunele limitrofe situate în raionul Agnita, prin procesul-verbal din 5 noiembrie 1955.
Prin urmare, prin acest din urmă act contestat nu au fost preluate sau repartizate suprafeţe de teren în vederea constituirii poligonului C., ci în mod exclusiv au fost consemnate limitele acestuia în baza operaţiunilor de expropriere şi ulterior repartizare, efectuate potrivit prevederilor Legii nr. 187/1945 şi proceselor-verbale încheiate la nivelul anului 1949.
În atare condiţii, în lipsa probării constatării ineficienţei actelor normative/juridice care au stat la baza emiterii procesului-verbal şi invocării unor motive proprii de nulitate ale procesului-verbal din 1955, instanţa a considerat că, în mod netemeinic reclamanta a solicitat anularea acestuia din urmă. Aceasta cu atât mai mult cu cât prin art. unic din Legea nr. 177/1947, lucrările pentru înfăptuirea reformei agrare săvârşite de organele prevăzute prin Legea nr. 187/1945 sunt acte de guvernământ şi nu pot fi atacate în justiţie pe nici o cale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta U.A.T., criticând soluţia primei instanţe ca fiind nelegală şi netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta reclamantă a arătat că hotărârea pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti este nelegală şi netemeinică.
În ceea ce priveşte excepţia necompetentei teritoriale a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, a susţinut că această soluţie este nelegală, având în vedere dispoziţiile art. 13 C. proc. civ., care statuează ca cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanţa în circumscripţia căreia se află imobilele, iar în cauză s-a solicitat nulitatea absolută parţială procesului-verbal din 1995, prin care a fost repartizată suprafaţa de 656,95 ha pădure de pe teritoriul comunei M., pentru constituirea poligonului militar C.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, apelanta a precizat că, Comisiile de plasa, constituite în baza art. 10 din Legea nr. 187/1945, pentru a coordona lucrările reformei agrare în fiecare comună, au repartizat suprafeţele necesare constituirii poligonului C. din terenul expropriat în baza Legii nr. 187/1945, aflat la dispoziţia acestora.
Procesul-verbal a cărui nulitate absoluta a fost solicitată a fost întocmit în urma încheierii lucrărilor reformei agrare de către reprezentanţii armatei, ai secţiilor agricole şi serviciilor cadastrale raţionale. Prin acest proces-verbal au fost stabilite limitele poligonului faţă de comunele limitrofe.
Astfel, prin procesul-verbal din 1955 a fost repartizată suprafaţa de 421,45 ha de pe teritoriul localităţii M. şi 235,50 ha de pe teritoriul localităţii D.F. Rezultă că de pe teritoriul administrativ al comunei M. a fost preluat un total de 656,95 ha pădure pentru constituirea poligonului C.
Raportat la cele de mai sus, acest proces-verbal apare ca fiind lovit de nulitate absolută parţială, raportat la prevederile Legii nr. 187/1945, având în vedere art. 23 din lege care statuează că pădurile şi viile vor face obiectul unei legi speciale. Cu alte cuvinte, prin Legea nr. 187/1945, legea reformei agrare, nu au fost expropriate păduri şi vie.
În şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2012 tribunalul din oficiu, în baza art. 295 C. proc. civ. a invocat ca motiv de apel de ordine publică necompetenţa materială a Judecătoriei şi prin decizia nr. 1043 A din 22 noiembrie 2012 a admis apelul declarat, a anulat sentinţa civila apelata şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ.
Pentru a hotărî astfel această instanţă a reţinut că Judecătoria Agnita a fost sesizată iniţial cu o acţiune prin care se solicită a se constata nulitatea absolută a procesului-verbal din 1995 invocându-se că acest proces-verbal a individualizat suprafeţe de teren ce au făcut obiectul Legii privind reforma agrară nr. 187/1945, cu nerespectarea dispoziţiilor acestei legi.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 187/1945 î n scopul colaborării cu organele de Stat, pentru înfăptuirea reformei agrare, se creează comisii de plasă pentru a coordona lucrările reformei agrare şi a hotărî asupra diferendelor între sate şi comune, precum şi între proprietari şi cei îndreptăţiţi la împroprietărire, diferende născute din aplicarea reformei agrare.
Instanţa a constatat caracterul administrativ al actului juridic având în vedere că prin actul juridic a cărui nulitate se invocă se concretizează voinţa autorităţii publice ca subiect de drept special, învestit cu putere publică, şi, în consecinţă, se produc efecte juridice care vor fi guvernate de regimul juridic de drept public.
Calificând caracterul actului juridic a cărui anulare se solicită ca fiind unul administrativ, tribunalul a reţinut că în raport cu dispoziţiile art. 1 şi art. 10 din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 1 aprilie 2013, cu prim termen de judecată acordat aleatoriu la data de 7 mai 2013.
Prin întâmpinarea formulată la data de 30 aprilie 2013, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi excepţia tardivităţii formulării acţiunii în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Examinând cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepţia inadmisibilităţii acţiunii, Curtea reţine următoarele:
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii Curtea a reţinut că prin Legea nr. 187/1945 completată prin Decretul nr. 83/1949, terenul ce constituie poligonul C. a intrat în posesia Statului, fiind repartizat Ministerului Apărării Naţionale.
Operaţiunea de repartizare şi delimitare a terenului pentru poligonul C. a fost consemnată în procesul-verbal din 5 noiembrie 1955 act administrativ atacat în prezenta cauză.
Potrivit dispoziţiilor art. unic din Legea nr. 177/1947 pentru îndeplinirea dispoziţiilor legale privitoare la înfăptuirea reformei agrare se prevede că lucrările pentru înfăptuirea reformei agrare săvârşite de organele prevăzute de Legea nr. 187/1945, sunt acte de guvernământ şi nu pot fi atacate în justiţie pe nicio cale.
Astfel, procesul-verbal atacat reprezintă o manifestare de voinţă a autorităţilor publice de la acel moment, realizată în scopul de a produce efecte juridice, în temeiul puterii publice.
Aşadar, a precizat instanţa, dată fiind natura de act administrativ a acestui proces-verbal, era obligatorie parcurgerea procedurii prealabile anterior sesizării instanţei de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Fiind o condiţie prealabilă de exercitare a dreptului la acţiune, neîndeplinirea acesteia se sancţionează cu inadmisibilitatea acţiunii.
În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa nr. 1816 din 18 iunie 2014, reţinând că anterior sesizării instanţei de judecată, reclamanta nu s-a adresat autorităţii contractante pentru a solicita revocarea actului administrativ, a admis excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi a respins acţiunea, ca inadmisibilă.
Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta U.A.T. comuna M., prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta reclamantă a susţinut că la data comunicării actului a cărui nulitate parţială s-a solicitat nu apăruse Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte actul atacat a fost depus în probaţiune în Dosarul civil nr. 247/174/2008 înregistrat pe rolul Judecătoriei Agnita la data de 21 mai 2008.
În aceste condiţii instanţa de fond nu a luat în considerare că la acea dată organul emitent nu mai există şi nici o altă autoritate care să-i preia atribuţiile, astfel că nu au putut parcurge procedura prealabilă, intimata din cauză neavând nici autoritatea de a revoca în tot sau în parte actul atacat.
Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu dispoziţiile legale aplicabile şi criticile formulate, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin acţiunea ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta U.A.T. comuna M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a procesului-verbal din 5 noiembrie 1955, prin care a fost repartizată suprafaţa de 421,45 ha de pe teritoriul localităţii M. şi 235,5 ha de pe teritoriul localităţii D.F., pentru constituirea poligonului C.
Aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, procesul-verbal atacat are natura unui act administrativ dat fiind că reprezintă o manifestare de voinţă a autorităţii publice, realizată în scopul de a produce efecte juridice, în temeiul puterii publice.
În aceste condiţii, legea aplicabilă este Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi fiscal, ce reglementează prin art. 7 obligativitatea procedurii prealabile anterior sesizării instanţei de judecată.
Astfel, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/3004 „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămata într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.
În cauză însă, reclamanta, anterior sesizării instanţei de judecată, nu s-a adresat autorităţii contractante pentru a solicita revocarea actului administrativ.
În aceste condiţii respingerea acţiunii ca inadmisibilă este o soluţie corectă şi legală, efectuarea procedurii prealabile fiind o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune.
Înalta Curte nu poate primi apărările recurentului reclamant în sensul că la data emiterii actului administrativ atacat, Legea nr. 554/2004 nu era în vigoare, având în vedere că legea aplicabilă este legea în vigoare la data sesizării instanţei, iar nu legea în vigoare la data emiterii actului atacat.
Nici motivul de recurs care se referă la faptul că nu ar mai exista autoritatea administrativă care a emis actul atacat nu poate fi primit având în vedere că actul a cărui anulare s-a solicitat a fost semnat de reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale de la acea vreme, investiţi cu exerciţiul autorităţii în acest sens.
Pentru motivele invocate, Înalta Curte, constatând că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de U.A.T. comuna M., prin Primar împotriva sentinţei nr. 1816 din 4 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2849/2014. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2599/2014. Contencios → |
|---|
