ICCJ. Decizia nr. 2813/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2813/2014
Dosar nr. 80/46/2013
Şedinţa publică de la 13 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, la data de 11 ianuarie 2013, reclamanta SC O. SA a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj şi Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Legislaţie şi Reglementare în Domeniul Activelor Statului Bucureşti, solicitând:
- anularea dispoziţiei obligatorii privind măsurile stabilite de inspecţia economico-financiară din 13 iulie 2012, emisă de M.F.P - D.G.F.P. Gorj - Activitatea de Inspecţie Fiscală - Serviciul de Inspecţie Financiară;
- anularea raportului de inspecţie fiscală din 13 iulie 2012 emis de M.F.P. - D.G.F.P. Gorj - Activitatea de Inspecţie Fiscală-Serviciul de Inspecţie Financiară;
- anularea procesului-verbal privind sesizarea organelor de urmărire penală nr. 4848 din 13 iulie 2012, emis de M.F.P. - D.G.F.P. Gorj - Activitatea de Inspecţie Fiscală - Serviciul de Inspecţie Financiară;
- anularea Deciziei nr. 21 din 23 noiembrie 2012, emisă de M.F.P. - Direcţia Generală de Legislaţie şi Reglementare în Domeniul Activelor Statului Bucureşti - Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor cu privire la activitatea de inspecţie economico-financiară şi inspecţia activităţii proprii a ministerului şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că actele administrative atacate sunt nelegale, în esenţă, pentru următoarele motive:
- nu există temei legal pentru a se solicita recuperarea sumei de 45.700 lei de la SC D.C.I., acceptarea la plată a facturilor fiind făcută cu respectarea art. 142 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în consiliul de administraţie;
- prestaţiile efectuate de M.S., I.B. şi M.G. a fost motivată de faptul că orele prestate de avocaţi, anterior datei contractului se refereau la obiectul contractului şi erau confirmate inclusiv de reprezentantul acţionarului majoritar - Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri prin adresa din 7 martie 2012 emisă de Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie;
- în mod greşit s-a dispus recuperarea sumei de 59.100 lei fără TVA, considerată acceptată la plată fără documente justificative pentru deplasări, întâlniri, revizuiri, amendări şi redactare memorandum, în condiţiile în care, organele fiscale au separat în mod arbitrar aceste cheltuieli faţă de timpul de lucru efectuat de către avocaţi;
- recuperarea sumei de 190 lei este o măsură nejustificată, deoarece art. 3.1 din contract arată că avocatul suportă cheltuielile prilejuite de executarea contractului cu excepţia celor prilejuite de deplasări în afara municipiului Piteşti, însă, până la momentul formulării contestaţiei, cabinetul de avocat nu a emis către O. nicio factură în care să fie evidenţiate cheltuielile de deplasare separat, fiind emise doar facturi aferente prestaţiilor efectuate, iar reclamanta nu a achitat nicio altă sumă cu excepţia celor facturate pentru prestarea serviciilor de asistenţă juridică;
- în cazul contractului de asistenţă juridică încheiat cu Societatea civilă de avocaţi V. şi T. măsurile dispuse sunt nelegale, deoarece Statutul profesiei de avocat permite consultaţii juridice verbale, achitarea sumei menţionate fiind justificată.
- în ce priveşte măsura privind analizarea consecinţelor angajării resurselor financiare, fără fundamentarea deciziilor, cu efecte negative asupra administrării resurselor proprii ale societăţii, organul constatator nu poate emite o asemenea măsură, deoarece încalcă dispoziţiile imperative ale Legii nr. 31/1990, care stabilesc care sunt organele de conducere şi administrare ale societăţii şi care sunt prerogativele acestora.
- constatările din cadrul procesului-verbal relative la sesizarea organelor de urmărire penală, cu privire la încălcarea prevederilor art. 43 din Legea nr. 82/1991 sunt nejustificate, deoarece textul menţionat se referă la infracţiunea de fals intelectual, care potrivit art. 289 C. pen. reprezintă falsificarea realizată de un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. Or, operaţiunile contabile realizate nu constituie înregistrări inexacte şi nici omisiuni privind înregistrarea documentelor evidenţiate anterior, deoarece au fost efectuate pe bază de documente (facturi, rapoarte de activitate), care nu pot atesta fapte necorespunzătoare.
- constatările procesului-verbal cu privire la sesizarea organelor de urmărire penală, deoarece societatea se încadrează în prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, sunt nefondate, deoarece textul se referă la omisiunea evidenţierii în actele contabile şi în alte documente legale a operaţiunilor efectuate sau a veniturilor realizate, situaţie neincidentă în cauză.
- societatea reclamantă a susţinut că a pus la dispoziţia organului constatator toate documentele fiscale enunţate şi a prezentat motivat punct de vedere, însă agenţii constatatori nu au ţinut seama de acestea trunchiind realitatea şi starea de fapt prezentată de societate.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii, ca nefondată.
Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată, arătând, în esenţă, că Decizia nr. 21 din 23 noiembrie 2012 este legală, organele de inspecţie constatând nerespectarea art. 6 alin. (1) şi (2), respectiv art. 43 din Legea contabilităţii, măsurile dispuse prin actul de control fiind în conformitate cu dispoziţiile legale şi ţinând seama de actele depuse de reclamantă la dispoziţia organelor de control.
Totodată, pârâtul a invocat inadmisibilitatea contestării procesului-verbal de sesizare penală faţă de dispoziţiile art. 34 alin. (3) din H.G. nr. 101/2012 şi inadmisibilitatea cererii de anulare a raportului de inspecţie fiscală faţă de dispoziţiile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 102 din 10 aprilie 2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei SC O. SA.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în esenţă, următoarele:
Cu privire la temeiul de drept al controlului financiar efectuat în speţă, sunt incidente prevederile art. 3.4 din O.U.G. nr. 94/2011 coroborat cu art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 94/2011, art. 22 din O.G. nr. 119/1999, art. 4.2 şi art. 5.3. din O.M.F.P. nr. 522/2003, precum şi cele ale art. 18 din H.G. nr. 101/2012.
În ce priveşte contractul încheiat cu D.C.I. SRL şi obligativitatea societăţii reclamante de a recupera suma de 45.700 lei impusă prin măsura nr. 1 din dispoziţia obligatorie din 13 iulie 2012, factura din 27 iulie 2011, emisă în temeiul contractului şi achitată parţial de către societate, nu a fost însoţită de documente justificative, în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea contabilităţii nr. 82/1991.
În cauză, reclamanta nu a făcut dovada că rapoartele sinteză din septembrie 2011 depuse de către D.C.I., care atestă, într-adevăr, o serie de întâlniri cu instituţii financiare internaţionale pentru obţinerea facilităţilor de finanţare în valoare de 100.000.000 euro şi 150.000.000 euro, ar fi fost înregistrate pentru a se putea verifica dacă au fost efectuate în perioada de derulare a contractului sau dacă au fost avute în vedere de către acţionari, aceleaşi concluzii fiind reţinute şi în privinţa măsurii nr. 2.
Cu privire la măsurile nr. 3 şi 4 referitoare la valoarea prestaţiilor efectuate de Societatea civilă de Avocaţi M. şi A., în perioada 1 octombrie 2011 - 11 octombrie 2011, s-a reţinut că, în speţă, contractul de asistenţă juridică din 12 octombrie 2011 a fost încheiat la 12 octombrie 2011, durata contractului fiind de la data semnării acestuia, până la îndeplinirea mandatului încredinţat, dacă părţile nu decid altfel (art. 5 pct. 1).
Sumele au fost achitate pentru prestaţii efectuate anterior încheierii contractului, ceea ce relevă efectuarea unor operaţiuni şi înregistrări în contabilitate în lipsa unor documente justificative şi fără temei.
Faptul că prin adresa din 7 martie 2012, emisă de şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării Industriei, ulterioară înscrierii în contabilitate, au fost confirmate orele prestate de avocaţi anterior încheierii contractului, nu poate susţine înregistrarea în contabilitate în anul 2011 şi implicit achitarea acestor sume, pentru o perioadă anterioară valabilităţii contractului, întrucât nu reprezintă un document justificativ, în sensul art. 6 din Legea nr. 82/1991.
Totodată, instanţa a reţinut că măsura nr. 3 dispusă în vederea analizării şi stabilirii cu exactitate a valorii prestaţiilor efectuate în afara prevederilor contractuale, a fost adusă la îndeplinire de către reclamantă, stabilindu-se suma de 14.745 lei fără TVA.
În ceea ce priveşte măsura nr. 5 dispusă cu privire la suma de 59.100 lei fără TVA reprezentând deplasări, întâlniri, revizuiri, amendări, redactare memorandum în cadrul contractului de asistenţă din 12 octombrie 2011, încheiat cu aceeaşi societate civilă de avocaţi, instanţa a reţinut că autorităţile fiscale nu au imputat neefectuarea prestaţiilor de către avocaţi, ci acceptarea la plată a facturii, fără documente justificative, aşa cum cer prevederile art. 6 din Legea nr. 82/1991.
Reclamanta nu a prezentat alte documente sau argumente suplimentare faţă de cele prezentate în timpul inspecţiei iar din lista întocmită de cabinetul de avocatură cu privire la sarcinile pe care le presupune contractul între 1 octombrie 2011 - 30 decembrie 2011 nu reies decât activităţile derulate, iar nu documentele justificative care le susţin şi care întemeiază înscrierea corectă în contabilitate.
Pe de altă parte, tabelul ce cuprinde activităţile desfăşurate nu este semnat de emitent şi nu rezultă că ar fi fost înregistrat la reclamantă.
Referitor la măsura nr. 6 privind recuperarea sumei de 190 lei, reprezentând cheltuieli de deplasare, instanţa a constatat că măsura a fost în mod corect dispusă de către organele de control, deoarece suma a fost acceptată la plată, fără să fi fost emisă către O. SA vreo factură în care să fie evidenţiate separat aceste cheltuieli de deplasare, lipsind astfel un document justificativ în sensul art. 6 din Legea nr. 82/1991.
Cu privire la măsurile 7 şi 8, referitoare la contractele de asistenţă juridică încheiate cu Societatea Civilă de Avocaţi V. şi T., respectiv acceptarea la plată a sumei de 58.788 lei, inclusiv TVA şi recuperarea sumei de 50.497 lei, considerată a fi achitată nelegal, instanţa a constatat că măsurile adoptate sunt întemeiate.
Analizând conţinutul contractului de asistenţă juridică din 12 mai 2011, instanţa a reţinut, în privinţa pct. f) - g) din contract (redactare de acţiuni, reprezentare judiciară) faptul că la pct. B din contract s-a prevăzut că se vor încheia anexe în care se vor stabili condiţiile de lucru şi onorariul avocatului, însă contractul nu este însoţit de asemenea anexe, pentru a se putea constata care a fost onorariul stabilit pentru aceste servicii.
Societatea civilă de avocaţi a fost angajată în mai multe cauze ale SC O. SA, la dosar fiind depuse dovezi cu privire la trei dosare (nr. 55036/3/2010 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, nr. 12190/3/2010 pe rolul Tribunalului Bucureşti şi nr. 6621/109/2009 pe rolul Tribunalului Mehedinţi), în care parte pârâta a fost SC O. SA.
În rapoartele de activitate întocmite de societatea civilă de avocaţi menţionată pentru perioada iunie 2011 - ianuarie 2012, se face vorbire şi despre alte cauze în care aceasta a prestat activitate specifică (nr. 19797/300/2010; nr. 9721/109/2011), fără ca la dosar să fie depuse dovezi cu privire la susţinerea intereselor reclamantei în aceste cauze.
Suma de 50.947 lei achitată în temeiul contractului de asistenţă din 12 mai 2011 are la bază facturi emise de societatea civilă de avocaţi şi rapoartele de activitate întocmite şi semnate în perioada iunie 2011 - martie 2012, însă, la dosar au fost depuse rapoarte de activitate întocmite pentru lunile ianuarie - martie 2012, iunie - decembrie 2011, fără menţiunea de înregistrare la SC O. SA - Departamentul Juridic căruia îi sunt adresate.
Prin urmare, constatarea organelor fiscale este corectă, în sensul că acceptarea la plată a facturilor s-a făcut fără documente justificative.
În punctul de vedere exprimat cu ocazia controlului, reclamanta a arătat că a avut calitate de pârât în patru dosare care au fost câştigate prin aceşti reprezentanţi convenţionali, fără a depune dovezi în acest sens, hotărârile judecătoreşti aflate la dosar atestând o altă situaţie.
În ce priveşte analizarea consecinţelor angajării resurselor financiare fără fundamentarea deciziilor şi cu efecte negative asupra administrării resurselor proprii ale societăţii, dispusă prin măsura nr. 9, s-a reţinut că, deşi în actul de control s-a invocat scrisoarea de angajament din 26 martie 2010 şi amendamentul din 14 septembrie 2010 (T.D.J.), care vizau consultanţă în vederea strângerii de capital, achiziţionarea şi integrarea anumitor active din domeniul energetic, toate contractele depuse la dosar au fost încheiate fie cu Bursa de Creanţe S. SA, fie cu S.H. (România) SRL, sau cu SC C.I.F., iar nu cu T.D.J., persoana juridică la care se referă măsura nr. 9, situaţie în care nu se pot analiza eventualele clauze ale contractului în discuţie.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut că măsura nr. 9 dispusă de către organele de control nu încalcă prevederile Legii nr. 31/1990, neimputând o anumită decizie consiliului de administraţie, ci dispunând numai analizarea consecinţelor angajării resurselor financiare, fără fundamentarea deciziilor şi cu efecte negative, ulterior în funcţie de acesta urmând luarea măsurilor care se impun.
Cu privire la lipsa calităţii de autoritate contractantă a reclamantei, cu consecinţa neaplicării prevederilor legale din materia achiziţiilor publice O.U.G. nr. 34/2006, s-a reţinut că măsura dispusă de organele de control nu s-a referit la procedura urmată ci la eficienţa achiziţiei serviciilor.
În ceea ce priveşte constatările reţinute în cadrul procesului-verbal pentru sesizarea organelor de urmărire penală, instanţa a concluzionat, în sensul că, prin contestaţia formulată, reclamanta tinde la determinarea instanţei civile să aprecieze asupra incidenţei textelor legale reglementând infracţiunile invocate de către organele de control, aspect care nu este în căderea instanţei de contencios administrativ.
3. Recursul exercitat împotriva sentinţei
Reclamanta SC O. SA citată prin administratorii judiciari B.D.O. şi Consorţiul R.S. a atacat cu recurs sentinţa menţionată, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acţiunii şi anulării actelor administrative contestate, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a inserat un istoric al cauzei, preluând pe larg conţinutul cererii de chemare în judecată, după care a criticat hotărârea primei instanţe sub următoarele aspecte:
Cadrul normativ aplicabil
Instanţa a reţinut greşit că în cazul recurentei-reclamante sunt incidente prevederile legale pe baza cărora a fost efectuat controlul şi au fost încheiate actele administrative contestate, în condiţiile în care SC O. SA este o societate comercială supusă Legii nr. 297/2004, privind piaţa de capital, astfel că nu poate beneficia de sume acordate de la bugetul general consolidat, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. a) şi 3.4 din O.U.G. nr. 94/2011.
Raportat la prevederile art. 22 din O.G. nr. 119/1999, recurenta-reclamantă a arătat că în dosarul cauzei nu există niciun document din care să rezulte că Ministerul Finanţelor Publice a efectuat un control în conformitate cu acestea.
În ceea ce priveşte considerentele instanţei de fond, conform cărora în speţă ar fi incidente şi prevederile art. 4.2 respectiv 5.3 din cadrul O.M.F.P. nr. 522/2003 (normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 119/1999), ar trebui ca SC O. SA să aibă calitatea de "entitate publică", astfel cum în mod expres prevăd aceste acte normative, în timp ce SC O. SA este o societate comerciala înfiinţată sub imperiul Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, societate tranzacţionată pe bursă, ce nu are caracterul unei entităţi publice, nefiind înfiinţată în vederea satisfacerii unor interese de ordin public.
Măsurile administrative contestate
În ceea ce priveşte soluţia de menţinere, ca fiind legale şi temeinice, a măsurilor nr. 1 şi 2 din actele administrative în litigiu, recurenta-reclamantă a arătat că documentul justificativ este doar factura fiscală pe baza căreia s-au făcut înregistrările în contabilitatea societăţii, celelalte documente anexe nefiind înregistrate cu un număr separat în evidenţe.
În opinia recurentei-reclamante, măsura nr. 5 este nelegală, pentru că la dosar există documente justificative pentru prestaţia efectuată, măsura nr. 6 este de asemenea nelegală, pentru motivele expuse pe larg în cererea de chemare în judecată şi în preambulul recursului, măsurile 7 şi 8 au vizat nereguli remediate în totalitate prin emiterea facturilor de stornare a sumelor greşit acceptate la plată, iar măsura nr. 9 trebuie înlăturată pentru motivele indicate în ambele stadii procesuale.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, privind achiziţiile publice, recurenta-reclamantă a arătat că nu este o autoritate contractantă în sensul art. 8 - 10 din actul normativ menţionat şi a formulat apărări în acest sens atât în scris, cât şi oral, în cadrul dezbaterilor finale în faţa instanţei de fond.
În acelaşi context, a făcut referire şi la transpunerea Directivei 2004/18/CE, pentru atribuirea contractelor de lucrări, furnizări şi servicii publice, care în art. 1 alin. (9) prevede că autorităţile contractante sunt statul, unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile de drept public, precum şi asocierile care constau din mai multe unităţi administrativ-teritoriale sau instituţii de drept public. Drept autoritate contractantă este calificată acea instituţie, care a fost înfiinţată să satisfacă nevoi de interes public cu caracter necomercial sau neindustrial, are personalitate juridică, este finanţată în mod substanţial de stat, de unităţile administrativ-teritoriale sau de alte instituţii publice şi se află în subordinea sau este supusă controlului unei autorităţi contractante, sau care deţine în componenţa consiliului de administraţie/organului de conducere sau de supervizare majoritatea voturilor.
În fine, recurenta-reclamantă a arătat că în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene au fost stabilite criteriile pe baza cărora o persoană juridică de drept public sau privat este considerată autoritate contractantă, citând hotărârea pronunţată în cauza C - 44/96, Mannesmann Anlagenbau Austria.
4. Apărările intimatului
Ministerul Finanţelor Publice nu a formulat întâmpinare conform art. 308 C. proc. civ., dar a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând fiecăreia dintre criticile recurentei, cu referire la prevederile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2011, privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare la operatorii economici şi ale art. 62 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.
De asemenea, în ceea ce priveşte măsurile administrative contestate, intimatul-pârât a arătat că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi raţionamentul juridic pe care s-au fondat acestea.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă în pct. 1 din prezenta decizie, recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, actele întocmite ca urmare a inspecţiei economico-financiare desfăşurate în perioada 25 iunie 2012 - 13 iulie 2012, în temeiul art. 12 - 21 din O.U.G. nr. 94/2011, privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare la operatorii economici.
Potrivit art. 3 pct. 5 din O.U.G. nr. 94/2011, sintagma "operator economic", avută în vedere de actul normativ respectiv, este o denumire generică ce include:
a) regiile autonome, înfiinţate de stat sau de o unitate administrativ-teritorială;
b) companiile şi societăţile naţionale, precum şi societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic;
c) societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială deţine o parte majoritară;
d) societăţile comerciale şi regiile autonome la care persoanele juridice de la lit. a) - c) deţin direct sau indirect o participaţie majoritară;
e) institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, altele decât cele care funcţionează ca instituţii publice;
f) alţi operatori economici, indiferent de forma de proprietate, pentru fundamentarea şi justificarea sumelor acordate de la bugetul general consolidat.
Expresia "operator economic" nu include societăţi financiar bancare, societăţi de asigurări şi Societatea Comercială "F.P." SA.
De asemenea, Înalta Curte reţine că, în temeiul art. 2 alin. (1) şi art. 3 pct. 4 din O.U.G. nr. 94/2011, inspecţia economico-financiară efectuată la operatorii economici definiţi mai sus vizează:
a) măsurile de realizare a veniturilor, de reducere a cheltuielilor şi de diminuare a arieratelor;
b) respectarea reglementărilor economico-financiare şi contabile;
c) fundamentarea şi justificarea sumelor acordate de la bugetul general consolidat pentru subvenţionarea unor produse ori susţinerea unor activităţi;
d) obligaţiile la bugetul general consolidat, cu excepţia celor fiscale.
Având în vedere structura acţionariatului SC O. SA, aşa cum este menţionată la pct. 2.2. din raportul de inspecţie economică-financiară din 13 iulie 2012, în care Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri figura cu 54,806% din capitalul social, autoritatea emitentă şi instanţa de fond au pornit în mod întemeiat de la premisa că recurenta-reclamantă intră în câmpul de aplicare al O.U.G. nr. 94/2011, fiind un "operator economic" în sensul art. 3 pct. 5 lit. c) din actul normativ menţionat.
De aceea, instanţa de control judiciară constată lipsite de orice suport susţinerile din recurs referitoare la regimul juridic al societăţii comerciale, care ar exclude, în opinia recurentei-reclamante, incidenţa O.U.G. nr. 94/2011 şi a normelor administrative care îi organizează executarea.
Totodată, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, dispoziţiile O.G. nr. 119/1999, privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv se aplică şi altor persoane juridice decât instituţiile publice, dacă aceste persoane juridice gestionează fonduri publice cu orice titlu şi/sau administrează patrimoniul public, în privinţa gestionării fondurilor publice şi administrării patrimoniului public (art. 26 din O.G. nr. 119/1999).
În ceea ce priveşte criticile referitoare la calitatea de "autoritate contractantă" în accepţiunea legislaţiei naţionale şi a ordinii juridice a Uniunii europene, Înalta Curte constată că nu se impune analiza acestora în calea de atac, pentru că judecătorul fondului a observat corect că actele administrative supuse cenzurii judiciare nu au avut în vedere procedura de atribuire a unor contracte din perspectiva prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, privind achiziţiile publice, ci eficienţa achiziţionării unor servicii de către entitatea controlată.
Motivele privind nelegalitatea măsurilor administrative urmează a fi, de asemenea, înlăturate, Înalta Curte constatând că prima instanţă a pronunţat o soluţie judicioasă, fondată pe analiza riguroasă şi aprofundată a circumstanţelor de fapt şi de drept referitoare la fiecare dintre măsurile contestate, conform considerentelor prezentate la pct. 2 din decizia de faţă, pe care instanţa de control judiciar le împărtăşeşte.
De altfel, sub aceste aspecte, recursul nu conţine dezvoltări ale unor critici veritabile în privinţa modului în care prima instanţă a stabilit situaţia de fapt şi a aplicat prevederile legale pertinente, ci reia argumentele prezentate la fond, contrapunând concluziilor instanţei propriile interpretări ale părţii, cu referire la elementele comune prezentate în preambulul recursului şi la acţiunea introductivă de instanţă.
Atât autoritatea publică emitentă, cât şi instanţa de fond au analizat judicios fundamentarea şi justificarea cheltuielilor efectuate de societate în funcţie de conţinutul şi obiectul contractelor de prestări servicii supuse evaluării (consultanţă, asistenţă juridică), documentele justificative nelimitându-se la facturile fiscale înregistrate în contabilitate, aşa cum susţine recurenta-reclamantă, ci cuprinzând înscrisurile apte să demonstreze realitatea, necesitatea şi utilitatea prestaţiilor pentru activitatea societăţii, precum şi încadrarea lor în limitele contractului de prestări servicii în derularea căruia se pretinde că au fost efectuate cheltuielile pentru care s-au angajat resursele financiare.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC O. S.A prin administratorii judiciari B.D.O şi Consorţiul R.S. împotriva Sentinţei nr. 102 din 10 aprilie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2805/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2814/2014. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
