ICCJ. Decizia nr. 2814/2014. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2814/2014
Dosar nr. 4079/2/2012
Şedinţa publică de la 13 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 4079/2/2012, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.M., ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce o priveşte pe pârâtă.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa nr. 5506 din 3 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâta C.M. şi a constatat calitatea de colaborator al Securităţii, în ceea ce o priveşte pe pârâtă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele considerente:
Potrivit Notei de Constatare nr. DI/I/135 din 19 ianuarie 2012, în baza cererii nr. P 7031/10/25.052010, adresată C.N.S.A.S. de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, prin procesarea materialului arhivistic, a fost identificată pârâta C.M., cu dosarul de reţea nr. R 191399, din care rezultă că a fost recrutată în vederea supravegherii informative a oamenilor de afaceri şi a turiştilor italieni ce soseau pe raza judeţului Cluj.
Nota de Constatare nr. DI/I/135 din 19 ianuarie 2012 sintetizează activitatea de colaborator/informator a pârâtei în raport de o serie de documente ale dosarului, constând în multiple Note informative olografe ale acesteia sau consemnate de ofiţerul de securitate, din analiza cărora, reiese în mod cert că pârâta a furnizat organelor de securitate informaţii privind activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.
Furnizarea acestor informaţii către organele de securitate a expus persoanele în cauză unor consecinţe negative pentru ele (precum supravegherea informativă a acestora, aviz negativ la solicitarea de plecare, fie şi temporară, din ţară ş.a.), vizând îngrădirea următoarelor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, consacrate legislativ în epocă astfel:
- dreptul la libertatea de exprimare, libertatea opiniilor şi de conştiinţă, consacrate în art. 19 pct. 1 şi 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974;
- dreptul la libertatea gândirii, a conştiinţei şi a religiei prevăzut de art. 18 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice;
- dreptul la libera circulaţie, consacrat în art. 12 alin. (1) şi (2) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974;
- dreptul la viaţă privată, consacrat în art. 17 pct. 1) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974.
Analizând apărările pârâtei, prima instanţă a apreciat că acestea nu pot conduce la înlăturarea concluziei că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Astfel, susţinerea pârâtei potrivit cu care informaţiile furnizate organelor de securitate nu se refereau decât la fapte sancţionate de legea penală în vigoare la acea dată, pârâta neindicând infracţiunea posibil a fi comisă de persoanele cu privire la care a furnizat informaţii a fost înlăturată, instanţa reţinând că modalitatea de reglementare a procedurii ce are ca finalitate constatarea calităţii de colaborator al Securităţii nu are în vedere decât verificarea celor două condiţii, prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind fără relevanţă aspectele invocate de pârâtă.
De asemenea, raportarea la cantitatea informaţiei furnizate organelor de securitate este lipsită de relevanţă, împrejurarea că "aportul informaţional" al pârâtei a fost relativ redus nefiind de natură a înlătura concluzia privind activitatea de colaborator în ceea ce o priveşte, câtă vreme prin informaţiile furnizate s-au încălcat drepturile fundamentale anterior enunţate.
3. Recursul pârâtei
Împotriva Sentinţei nr. 5506 din 3 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta C.M., solicitând modificarea ei, în sensul respingerii acţiunii şi să se constate că nu a colaborat cu Securitatea.
În expunerea motivelor, recurenta a arătat că hotărârea fost pronunţată ca urmare a interpretării în mod greşit a actului dedus judecăţii, instanţa schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor ar.2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
În esenţă, a susţinut că înscrisurile care au stat la baza emiterii notei de constatare nu au forţă probantă, în sensul că nu au aptitudinea de a configura calitatea de colaborator al securităţii, câtă vreme nu sunt semnate de către recurentă şi conţin generalităţi, fără elemente concrete care ar fi putut atrage repercusiuni asupra unor persoane.
De asemenea, a arătat că judecătorul fondului nu a analizat probatoriul administrat în cauză din perspectiva incidenţei art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, ci s-a rezumat la o serie de afirmaţii de ordin generic, fără referire concretă la situaţiile prezentate în acţiune, o asemenea modalitate de abordare a motivării unei sentinţe, echivalând cu necercetarea fondului cauzei.
4. Apărările intimatului
Intimatul C.N.S.A.S. nu a formulat întâmpinare în cauză, însă prin concluziile orale formulate cu ocazia dezbaterilor, a solicitat în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului şi pe cale de consecinţă, anularea recursului ca nesemnat, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, în ipoteza în care se va complini lipsa semnăturii până la sfârşitul şedinţei de judecată.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 133 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată care nu cuprinde semnătura va fi declarată nulă.
La alin. (2) se menţionează că lipsa semnăturii se poate împlini în tot cursul judecăţii, iar dacă pârâtul invocă lipsa semnăturii, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfăţişare următoare, iar când este prezent în instanţă, în chiar şedinţa în care a fost invocată nulitatea.
Aceste dispoziţii sunt incidente şi în materia recursului, având în vedere prevederile art. 316 raportat la prevederile art. 298 C. proc. civ.
În speţă, recurenta a fost citată cu menţiunea de a semna cererea de recurs, sub sancţiunea nulităţii acestuia, fără însă a da curs acestei dispoziţii până la termenul acordat în acest sens.
În consecinţă, devin aplicabile prevederile art. 133 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi va anula recursul pârâtei formulat împotriva Sentinţei nr. 5506 din 3 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nesemnat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de C.M. împotriva Sentinţei nr. 5506 din 3 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nesemnat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2014.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 2813/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2824/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
