ICCJ. Decizia nr. 2912/2014. Contencios. Anulare hotarare emisa Comisia de Supraveghere a Asigurărilor(L32/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2912/2014
Dosar nr. 5212/2/2011
Şedinţa publică de la 19 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti. secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, anularea deciziei nr. 311 din 2 mai 2011 emisă de aceasta şi înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment scris, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru aplicarea sancţiunii amenzii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a fost efectuat la C.R. un control periodic conform art. 381 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, în perioada 01 noiembrie 2010 – 30 noiembrie 2010, obiectul controlului constând în verificarea activităţii Societăţii potrivit tematicii aprobată în data de 02 decembrie 2009 de către Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
În urma efectuării controlului, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a emis procesul verbal din data de 20 decembrie 2010, în cadrul căruia au fost evidenţiate aspectele constatate, sugerându-se măsuri de remediere.
În opinia reclamantului, presupusele nereguli constatate de către autoritatea pârâtă impuneau, aplicarea unei măsuri cu avertisment scris şi nu aplicarea sancţiunii amenzii aplicate în cuantumul maxim al acesteia, întrucât nu prezintă un grad de risc ridicat, invocând dispoziţiile art. 2 din Norma privind gradualizarea măsurilor sancţionatorii, publicată în M. Of., partea I nr. 560/28.06.2006.
Ulterior reclamantul a precizat acțiunea, solicitând și anularea deciziei nr. 462, apreciind că, prin această decizie, autoritatea pârâtă a recunoscut practic că a săvârşit o greşeală atunci când a aplicat sancţiunea amenzii în cuantumul maxim prevăzut de lege, iar sub pretextul unei pretinse erori materiale a dispus reducerea amenzii, chiar dacă nu sunt întrunite condiţiile legale pentru aplicarea unei astfel de sancţiuni.
Prin întâmpinare, pârâta a răspuns apărărilor invocate de reclamant în acțiune, susținând, în esenţă, că actul administrativ atacat este legal și temeinic.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 6596 din 19 noiembrie 2012, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Prin decizia nr. 311 din 2 mai 2011, în baza procesului–verbal de control din data de 20 decembrie 2010 valorificat în ședința din 18 ianuarie 2011, autoritatea pârâtă a reținut în sarcina reclamantului, comiterea contravențiilor prevăzute de art. 39 alin. (2) lit. a) și d) din Legea nr. 32/2000 privind piața de capital cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a săvârșirii următoarelor fapte:
1. „În cadrul sistemului de control intern, nu este asigurat un control adecvat asupra activităţii de investiţii”;
2. „Nu a fost comunicată la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor vacantarea poziţiei deţinute de coordonatorul activităţii de daune, in termen de 10 zile lucrătoare";
3. „Nu a fost implementat in activitatea curenta a societăţii un sistem de management al riscurilor";
4. „Nu există un sistem de raportare către departamentul de management al riscurilor şi către conducerea societăţii a expunerilor la riscuri din cadrul fiecărei activități;
5. „În perioada verificata nu exista raportări specifice ale Comitetului de management al riscului către Consiliul de Administraţie, iar in minute nu au fost stabilite masuri de control, de urmărire sau diminuare a riscurilor";
6. „Normele interne ale societăţii referitoare la constituirea şi menţinerea rezervelor tehnice nu descriu metodologia concreta de calcul a rezervei de daune neavizate şi a rezervei pentru riscuri neexpirate";
7. „Pentru partea din activitatea IT externalizată nu există analize, din perspectiva riscurilor implicate, privind oportunitatea externalizarii”;
8. „Până la data de 07 iunie 2010 activitatea de control intern a fost coordonata de o persoana care nu avea aprobarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru îndeplinirea acestei funcţii";
9. „Din documentele cu referire la activităţile de control intern ale societăţii nu rezulta cărei structuri din organigrama îi sunt raportate rezultatele acţiunilor de control şi care sunt măsurile întreprinse de conducerea executivă";
10. „Nu au fost transmise la CSA, în termenul legal, procedurile in materie de cunoaştere a clientului, pentru a preveni şi împiedica implicarea in operaţiuni suspecte de spălare de bani şi finanţare a actelor de terorism";
11. „Normele interne privind activitatea de combatere şi prevenire a spălării banilor şi a finanţării terorismului nu prevăd preluarea în evidentele societăţii a numelui beneficiarului real şi a criteriile avute în vedere pentru persoanele expuse politic";
12. „Normele interne privind activitatea de combatere şi prevenire a spălării banilor și a finanţării terorismului nu prevăd masurile care să permită identificarea, pe baza unor indicatori de risc, a categoriilor de clienţi, identificarea cazurilor când se aplică măsuri suplimentare sau după caz masuri simplificate şi proceduri de analiză pe bază de risc, în urma cărora sa se clasifice clienţii in cel puţin 3 clase de risc";
13. „Normele interne privind activitatea de combatere şi prevenire a spătarii banilor şi a finanţării terorismului nu prevăd, pentru încadrarea clienţilor în clasa de risc ridicat, informaţii referitoare la funcţia publică sau funcţia importantă deţinută şi tipul de activitate desfăşurata de client";
14. „Nu deţine un sistem on-line de primire a reclamanțiilor şi sesizărilor de la petenți”;
15. „Anterior datei de 03 iunie 2010 nu au fost elaborate proceduri de primire şi soluţionare a reclamațiilor şi nu a fost deschis un registru de reclamaţii şi sesizări";
16. „Registrul intermediarilor în asigurări nu a fost actualizat cu toate modificările referitoare la agenţii de asigurare persoane juridice";
17. „Nu a fost efectuată ajustarea rezervei de daune pentru toate dosarele de daune şi nu a înregistrat în rezerva de daune toate dosarele, atât pentru data de 31 decembrie 2009, cât şi 30 septembrie 2010, fiind astfel subevaluată rezerva de daune avizate";
18. „Primele brute subscrise privind operaţiunile de coasigurare au fost înregistrate în mod eronat în contul 401 în loc de contul 405, iar contul 405 prezintă rulaje neconforme cu funcţionalitatea acestuia”;
19. „Nu au fost inventariate toate elementele din activ și pasiv”;
20. „Rezerva de catastrofă nu a fost calculată corect”;
21. „Nu au fost raportate toate tranzacțiile intragrup”.
22. „În luna iulie 2009 societatea nu mai îndeplinea condițiile de lichiditate și nu a adus la cunoștință CSA diminuarea valorii coeficientului de lichiditate”.
Totodată, s-a reţinut că în baza aceleiași acțiuni de control, pentru abateri similare, au fost sancționate și alte persoane semnificative din conducerea Societății de Asigurări C.R. SA, în acest sens fiind deciziile nr. 308/2011, 309/2011, 310/2011, iar, în raport cu acest fapte reținute, prin decizia nr. 312/2011 a fost stabilită în sarcina Societății de Asigurări C.R. SA obligația ca, prin reprezentanții săi legali, să elaboreze un plan de măsuri detaliate, cu termene concrete și persoane responsabile care să fie aprobat de Consiliul de administrație al societății respective.
Potrivit adreselor din 17 mai 2011 şi din 03 iunie 2011, Societatea a transmis ordinele de plată prin care a achitat cuantumul amenzilor pentru persoanele semnificative sancționate, comunicând şi faptul că luase deja măsuri de remediere și conformare, angajându-se în sensul implementării întocmai a măsurilor dispuse.
Aşa fiind, prima instanţă a reţinut astfel că Societatea de Asigurări C.R. SA nu a contestat decizia nr. 312/2011, ci a confirmat realitatea constatărilor organului de control în legătură cu unele aspecte din activitatea sa.
De altfel, nici reclamantul, prin acțiunea formulată, nu contestă, în mod efectiv, faptele constatate de organele de control și reținute în sarcina sa prin decizia contestată, ci faptul că acestea sunt circumstanțiate și explicate împrejurările săvârșirii lor, susținând că, acestea privesc situații izolate, sau că se referă doar parțial la activitatea respectivă, or că, ulterior, au fost remediate sau că urmările acestora nu sunt de natură să afecteze/prejudicieze activitatea societății.
Concluzionând, judecătorul fondului a reţinut că faptele reținute în sarcina reclamantului ca persoană semnificativă au fost stabilite în mod legal și temeinic, făcând referire şi la sentința nr. 189 din 16 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care a fost respinsă acţiunea formulată de directorul general adjunct/persoană semnificativă, sancționată prin decizia nr. 3010/2011.
În ceea ce privește cererea subsidiară, de reindividualizare a sancțiunii de 10.000 RON, amendă stabilită prin decizia nr. 311/2011 rectificată prin decizia nr. 462/2012, prima instanţă a reţinut că autoritatea pârâtă a avut în vedere, la stabilirea sancțiunii, toate criteriile de gradualizare din normele aprobate prin Ordinul nr. 113118/2006, inclusiv urmările produse, care, în final, au condus la adoptarea de către asociații Societății a hotărârii de încetarea activității societății și de transferare a portofoliului către o altă sucursală din Marea Britanie.
Referitor la solicitarea reclamantului formulată prin cererea precizatoare, prima instanța a observat că reclamantul nu a formulat critici de nelegalitate care să vizeze exclusiv decizia nr. 462/2012. De principiu, orice act administrativ, ca orice act juridic, în situația în care conține o eroare/erori materiale poată fi rectificat în privința acesteia/acestora.
În speţă, prin decizia nr. 462/2012 autoritatea competentă emitentă și-a rectificat propria eroare materială din decizia nr. 311/2011, în privința cuantumului amenzii aplicate, din suma de 50.000 RON în suma de 10.000 RON.
Prin urmare, decizia nr. 462/2012 este legală, fiind emisă cu respectarea principiului simetriei și paralelismului actelor juridice, având în vedere că din conținutul Legii nr. 32/2006 nu rezultă existența unor norme speciale privind rectificarea erorilor materiale strecurare în actele emise de autoritatea publică pârâtă.
3. Recursul formulat de reclamantul T.M. împotriva sentinţei nr. 6596 din 19 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi art. 3041 C. proc. civ.
3.1. Nerespectarea principiilor fundamentale de drept
Intimata-pârâtă, cu încălcarea prevederilor legale, a ataşat notelor scrise depuse după închiderea dezbaterilor înscrisuri la care recurentul nu a avut acces şi care nu i-au fost comunicate.
Recurentul are suspiciunea că notele scrise depuse de partea adversă în ultima şedinţă publică din 05 noiembrie 2012 cuprind, printre altele, apărări care trebuiau formulate în cuprinsul întâmpinării sau pe parcursul desfăşurării litigiului, conform art. 115 pct. 3 C. proc. civ.
3.2. Au fost preluate considerentele însuşite de un alt complet de judecată într-un alt dosar similar cu prezenta cauză
Instanţa de fond nu a procedat la o analiză proprie a cauzei dedusă judecăţii, iar întreaga argumentaţie reprezintă o reluare a considerentelor inserate de un alt complet de judecată într-o cauză similară.
3.3. Instanţa de fond nu a analizat apărarea reclamantului privind nerespectarea dispoziţiilor legale aplicabile în ceea ce priveşte dispunerea sancţiunii
Recurentul-reclamant a invocat nerespectarea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 39 alin. (3) din Legea nr. 32/2000 şi a art. 2, 3 şi 7 din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 113118/2006 privind gradualizarea măsurilor sancţionatorii.
De asemenea, recurentul arată că a invocat nerespectarea dispoziţiilor art. 39 alin. (7) din Legea nr. 32/2000 şi că judecătorul fondului nu a examinat obiecţiunile formulate de societate, conform art. 381 alin. (6) din Legea nr. 32/2000.
Instanţa de fond a reţinut greşit că planul de măsuri a fost implementat prin decizia CSA de sancţionare, când, în realitate acesta a fost implementat prin decizia CSA nr. 312/2011.
Însăşi intimata a concluzionat în procesul-verbal de control înregistrat din 20 decembrie 2010 că „riscul agregat al societăţii este scăzut cu tendinţă către mediu”.
Instanţa de fond a interpretat greşit situaţia dedusă judecăţii când a reţinut că ulterior efectuării controlului asociaţii au hotărât încetarea activităţii societăţii şi transferul portofoliului către societatea unui asigurator din Marea Britanie, când, prin HCA s-a dispus fuziunea prin absorbţie a societăţii.
3.4. Instanţa de fond nu a analizat în concret motivul principal al acţiunii, respectiv că sancţiunea amenzii este nejustificată în raport cu aspectele constatate şi concluzia însuşită de intimată prin procesul-verbal de control
3.5. Prejudiciul asupra interesului asiguraţilor sau a stabilităţii activităţii lipseşte
Impactul constatărilor este minimal, majoritatea deficienţelor identificate sunt pur formale, de reflectare în normele, politicile şi procedurile interne a unor mecanisme existente şi aplicate deja în cadrul societăţii.
În calitate de director, recurentul a suferit un prejudiciu de imagine, fapt ce poate atrage efecte semnificative negative, greu de remediat şi nejustificate în raport cu aspectele constatate.
4. Apărările formulate de intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară
Prin notele scrise depuse la dosar, intimata consideră că recursul este nefondat, arătând că notele scrise, conform regulilor procedurale nu se comunică reclamantului, iar prin acestea nu s-au invocat aspecte noi.
Intimata concluzionează în sensul că în dosare similare au fost invocate aceleaşi aspecte şi susţineri ale părţilor.
Cu privire la individualizarea măsurii sancţionatorii, se apreciază că au fost respectate prevederile legale în domeniu şi că decizia nr. 311/2011 este legală şi temeinică.
II. Considerentele Înaltei Curţi – instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată
Recursul este nefondat.
1.1. Critica privind încălcarea principiilor fundamentale de drept (principiul contradictorialităţii, dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil) nu este întrunită.
Din actele dosarului rezultă că intimata-pârâtă a depus la data de 04 noiembrie 2012 note scrise însoţite de jurisprudenţa în domeniu.
Dispoziţiile C. proc. civ. nu impun comunicarea notelor scrise şi nici a jurisprudenţei ataşate la dosar, acestea din urmă neputând fi considerate înscrisuri doveditoare în conformitate cu prevederile art. 172-176 C. proc. civ.
Alăturat notelor scrise şi copii ale unor hotărâri judecătoreşti, intimata nu a depus înscrisuri doveditoare.
În ceea ce priveşte conţinutul notelor scrise se constată că acestea cuprind dezvoltări ale apărărilor din întâmpinare şi nu apărări noi, fără să fie puse în dezbaterea părţilor.
Mai mult, însuşi recurentul a depus la dosar concluzii scrise, înregistrate la 07 noiembrie 2011, după închiderea dezbaterilor neputând invoca în privinţa intimatei-pârâte exercitarea cu rea credinţă a dispoziţiilor procedurale.
1.2. Preluarea considerentelor însuşite de un alt complet de judecată într-un dosar similar cu prezenta cauză nu poate reprezenta un motiv de modificare sau casare a sentinţei primei instanţe.
În speţă, în cuprinsul considerentelor sentinţei recurate nu se regăseşte acea reluare copy/paste invocată de recurent, de unde rezultă că motivul de recurs este nefondat.
1.3. Instanţa de fond a apreciat în mod corect că decizia nr. 312/2011 prin care s-a dispus în sarcina Societăţii de Asigurări C.R. SA obligaţia elaborării unui plan de măsuri detaliate, cu termene concrete şi persoane responsabile care să fie aprobat de Consiliul de administraţie, nu a fost contestată, confirmând realitatea celor reţinute de organele de control.
Recurentul-reclamant, prin acţiunea introductivă, deşi face aprecieri pur formale asupra netemeiniciei abaterilor menţionate, în realitate urmăreşte înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment scris, întrucât neregulile constatate nu justifică aplicarea sancţiunii amenzii.
Astfel, critica conform căreia prima instanţă nu a analizat apărarea recurentului privind nerespectarea dispoziţiilor legale aplicabile în ceea ce priveşte dispunerea sancţiunii este nefondată, în contextul în care cele menţionate în procesul-verbal de control au rămas definitive prin necontestarea deciziei nr. 312/2011.
1.4. Cu privire la aplicarea sancţiunii amenzii în cuantum de 10.000 RON şi la solicitarea de reindividualizare, prin înlocuirea cu sancţiunea avertisment scris, Înalta Curte constată că recurentului-reclamant i s-au imputat săvârşirea a nu mai puţin de 22 de contravenţii prevăzute de art. 39 alin. (2) lit. a), d), f), h), k), m), o) din Legea nr. 32/2000.
Conform art. 39 alin. (3) din Legea nr. 32/2000, săvârşirea oricăreia dintre faptele prevăzute la alin. (2) se sancţionează cu: lit. a) – avertisment; lit. c) – amendă aplicabilă conducerii executive, etc., de la 2.500 RON la 50.000 RON.
Concluzia finală a procesului-verbal de control din 20 decembrie 2010, conform căreia „riscul agregat al societăţii este scăzut cu tendinţe către mediu” nu determină automat aplicarea sancţiunii celei mai puţin severe – avertismentul scris.
Recurentul-reclamant a săvârşit un număr mare de fapte contravenţionale, iar concluzia controlului a încadrat „riscul agregat al societăţii”, ca având o tendinţă spre mediu.
Aşadar, aplicarea unei amenzi este justificată faţă de numărul contravenţiilor săvârşite şi acea tendinţă a riscului către mediu.
Cu privire la cuantumul amenzii, suma de 10.000 RON este proporţională cu săvârşirea faptelor, reprezentând o orientare către minim a acesteia.
Transmiterea unor obiecţiuni ale societăţii la procesul-verbal de control nu are relevanţă asupra individualizării sancţiunii, din acest motiv instanţa de fond nici nu a analizat conţinutul acestora.
Împrejurarea neaplicării amenzii pentru fiecare contravenţie nu conduce la anularea actului administrativ, recurentul-reclamant nu a dovedit nicio vătămare, iar cuantumul final se încadrează în limitele dispuse prin Legea nr. 32/2000.
Având în vedere că la individualizarea sancţiunii se ţine seama de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi de conduita făptuitorului, prejudiciul minimal asupra interesului asiguraţilor nu poate determina aplicarea sancţiunii avertisment scris dacă au fost săvârşite 22 de fapte contravenţionale.
2. Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de T.M. împotriva sentinţei nr. 6596 din 19 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2904/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2964/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
