ICCJ. Decizia nr. 3061/2014. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3061/2014
Dosar nr. 3516/2/2011
Şedinţa publică de la 26 iunie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 3546 din 28 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile necompetenţei teritoriale, lipsei dovezii calităţii de reprezentant, nulităţii cererii şi a lipsei calităţii procesuale active invocate de pârât, ca fiind neîntemeiate.
De asemenea, Curtea de apel a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de pârât şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
Totodată, a admis acţiunea promovată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul C.G., constatând calitatea de lucrător al Securităţii în privinţa acestuia.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență următoarele:
Reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a chemat în judecată pe pârâtul C.G. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii în privinţa acestuia.
Prin întâmpinare, pârâtul C.G. a solicitat respingerea acţiunii şi a invocat (1) excepţia de necompetenţă teritorială a Curţii de Apel Bucureşti; (2) excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a CNSAS privind pe numiţii E.P. şi S.I.; (3) excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată; (4) excepţia lipsei calităţii procesuale active; (5) inexistenta unui document oficial depus la dosar, emanat de la autorităţile competente privind desecretizarea actelor extrase din dosarele CNSAS, acte care în totalitatea lor erau încadrate în categoria strict secret şi înregistrate ca atare conform normelor existente la data constituirii acestora.
De asemenea, pârâtul a solicitat constatarea neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 24/2008 aprobată şi modificată prin Legea nr. 293/2008.
Asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale, fiind admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de pârât.
În ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă materială a instanţei sesizate s-a apreciat că este nefondată, neexistând conflictul dintre norma legală, O.U.G. nr. 24/2008, şi Constituţia României, iar aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtul a citat dispoziţiile art. 126 alin. (6) din legea fundamentală cu care este în acord art. 5 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 554/2004, de asemenea invocat.
Susţinerile pârâtului referitoare la încălcarea principiul prezumţiei de nevinovăţie pentru lucrătorii Securităţii, nu au fost primite întrucât legiuitorul nu a făcut altceva decât să definească la modul general un anumit concept. În plus, nu este pus semnul egalităţii, conform criticilor formulate, prin sintagma de lucrător al Securităţii înţelegându-se persoana care întruneşte cumulativ anumite condiţii, respectiv de calitate şi de prestare a unei anumite activităţi prin care au fost lezate anumite valori fundamentale protejate şi prin legislaţia vremii.
În ce priveşte susţinerea că prin art. 2 se creează premisele unei forme de răspundere morală şi juridică pentru simpla participare la activitatea fostelor servicii de informaţii, respectivele prevederi neluând în considerare faptul că ofiţerii au desfăşurat activităţi în cadrul atribuţiilor de serviciu, acestea fiind înscrise în actele normative din etapa respectivă ca atribuţii ale instituţiei, ale unităţii şi ale postului, s-a constatat că aceasta nu contravine niciunui text din Constituţie, deci nici prezumţiei de nevinovăţie.
S-a reţinut, contrar opiniei pârâtului, că prin definirea noţiunii de lucrător al Securităţii, utilizată în cuprinsul ordonanţei, nu se induce ideea prezumţiei de vinovăţie pentru toţi lucrătorii fostei Securităţi ca urmare a apartenenţei la această structură.
De asemenea, s-a apreciat ca fiind nefondate şi susţinerile referitoare la faptul că prin acordarea unor atribuţii jurisdicţionale Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se încalcă dispoziţiile art. 126 alin. (5) din Constituţie, întrucât din textele legale invocate de pârât rezultă că CNSAS nu este organ cu activitate jurisdicţională prin însuşi faptul că acesta are calitate de parte într-un proces de competenţa unei instanţe de contencios administrativ.
S-a constatat referitor la problema subrogării CNSAS în dreptul cetăţeanului de a avea acces liber la justiţie, mai precis susţinerea că CNSAS nu trebuia să fie abilitat prin lege să introducă acţiuni în justiţie pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, acest drept trebuind să aparţină exclusiv cetăţeanului care se consideră vătămat ca urmare a eventualelor acţiuni abuzive ale unor lucrători din fosta Securitate, singurul în măsură să aprecieze asupra prejudiciilor suferite, că aceasta este vădit neîntemeiată.
Totodată, s-a constatat că prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) şi art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 în baza cărora CNSAS introduce acţiunea în constatarea calităţii de colaborator/lucrător la Curtea de Apel Bucureşti nu contravin dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Constituţie potrivit cărora „Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Adjuncţii Avocatului Poporului sunt specializaţi pe domenii de activitate”.
Nici susţinerile pârâtului referitoare la neacordarea lucrătorilor Securităţii vizaţi a dreptului de a se apăra în faţa Colegiului CNSAS nu au putut fi reţinute, nefiind încălcat niciun drept al cetăţeanului în general, al pârâtului în particular prin reglementarea în discuţie, respectiv prin neacordarea posibilităţii persoanei de a propune probe în apărare în etapa administrativă atât timp cât acest drept este efectiv exercitat în faţa instanţei de judecată, aceasta din urmă pronunţând o hotărâre nu numai în baza probelor propuse de reclamant ci şi în baza apărărilor formulate de pârât şi a probelor propuse de acesta, în măsura în care sunt, desigur, utile soluţionării cauzei.
În fine, în ceea ce priveşte critica pârâtului că dispoziţiile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 sunt neconstituţionale, întrucât instituie competenţa de soluţionare în primă instanţă a acţiunii în constatarea calităţii de colaborator/lucrător în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca unică instanţă, s-a constatat că este neîntemeiată, întrucât ori de câte ori există o normă specială prin care se reglementează o competenţă teritorială exclusivă, aceasta se aplică iar nu art. 5 C. proc. civ. care este o normă generală şi care instituie competenţa de drept comun.
Excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a CNSAS privind pe numiţii E.P. şi S.I. s-a apreciat a fi nefondată, întrucât CNSAS nu trebuie să facă dovada calităţii de reprezentant în ce priveşte pe numiţii E.P. şi S.I., aceştia fiind persoanele care au solicitat verificarea sub aspectul calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului informativ.
Cu privire la excepţiei nulităţii cererii de chemare în judecată s-a apreciat că este neîntemeiată, întrucât nu se impunea a exista o procură care să fie anexată cererii; de asemenea, acţiunea este corect formulată în numele CNSAS, acesta având calitate procesuală activă.
În fine, excepţia lipsei calităţii procesuale active s-a apreciat că este nefondată, întrucât în baza art. 8 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 „Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ia în discuţie nota de constatare şi, după caz: aprobă nota de constatare şi dispune Direcţiei juridice introducerea unei acţiuni în constatare a calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia”.
Pe fondul cauzei, s-a constat că din înscrisurile existente la dosar reiese că pârâtul C.G. a avut gradul de maior (1981-1983) şi funcţia de şef al Grupei XX (1981) în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Brăila, fiind astfel îndeplinită prima condiţie impusă de dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că pârâtul a avut calitatea de ofiţer al Securităţii.
Din poziţia deţinută, pârâtul a propus recrutarea unui pastor al cultului Adventist de Z.Ş. pentru a fi trimis cu sarcini de Securitate în exterior. În acest sens, şi datorită faptului că anterior persoana respectivă a fost urmărită deoarece „în calitatea sa de conducător al cultului, a intrat în contact cu mai mulţi emisari din străinătate”, pârâtul a propus măsuri informativ operative ce au fost puse în aplicare aşa cum rezultă şi din materialele depuse în probatoriu, asupra persoanei în cauză fiind luate măsuri de contactare de către pârât, verificări prin reţeaua informativă, verificarea prin mijloace speciale: interceptarea convorbirilor şi discuţiilor interioare prin intermediul telefonului.
Din actele depuse de reclamant în dovedire a rezultat în mod evident că în virtutea funcţiei sale, prin activităţile desfăşurate, pârâtul a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor, recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acea dată, prejudiciind grav statutul persoanelor urmărite, fiind astfel îndeplinită şi a doua condiţie prevăzută de dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că prin acţiunile întreprinse în calitatea sa de angajat al organelor Securităţii pârâtul a adus atingere dreptului la viaţă privată.
S-a apreciat ca fiind lipsite de relevanţă susţinerile pârâtului referitoare la obligaţia de fidelitate faţă de ţară, de respectare a jurământului depus şi de apărare a secretului de stat, precum şi cele referitoare la faptul că pârâtului îi aparţine o singură notă informativă ce are caracter general, având în vedere activitatea relevată în cererea de chemare în judecată, în nota de constatare şi în înscrisurile anexate în probaţiune.
Referitor la criticile pârâtului cu privire la procesul verbal din 08 martie 2011 şi la avizul Direcţiei Juridice din 02 martie 2011, s-a constatat că sunt neîntemeiate, instanţa fiind legal sesizată, prin urmare nu a fost primită susţinerea conform căreia înscrisul nu constituie un aviz ci numai o opinie, în speţă fiind pe deplin respectate atât dispoziţiile art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/2008 cât şi dispoziţiile art. 35 alin. (5) din Hotărârea nr. 2/2008 invocate de pârât.
Tot astfel nu a fost reţinută nici susţinerea referitoare la nulitatea procesului verbal pentru considerentul că au fost prezenţi 10 membri din care doar 9 au votat ordinea de zi, fără să se cunoască dacă cel de-al 10-lea membru s-a abţinut sau a votat contra, fiind obligatorie menţionarea acestui fapt şi eventual să se şi motiveze. Sub acest aspect, s-a constatat că nu a fost cauzat niciun prejudiciul pârâtului, fiind prin urmare lipsită de relevanţă, nemenţionarea punctului de vedere al unui membru de moment ce a fost adoptată o soluţie, respectiv de sesizare a Curţii de Apel cu acţiune în constatarea calităţii de lucrător al securităţii, cu o majoritate de 9 voturi.
De asemenea, s-a apreciat ca neîntemeiată susţinerea referitoare la decesul numitului S.I. la data de 03 mai 2010 atât timp cât acesta era în viaţă la data de 11 iunie 2009, formulând personal cererea de verificare a calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului său.
Au un caracter incidental şi nu justifică o soluţie de neconstatare a calităţii de lucrător al Securităţii împrejurarea că împotriva unei persoane exista deja dosar de urmărire ori că urmărirea nu a fost realizată exclusiv de grupa XX, ci de aceasta împreună cu unitatea centrală.
În ce priveşte inexistenţa unei condamnări a pârâtului pentru încălcarea de drepturi ale omului, s-a apreciat ca fiind fără relevanţă întrucât pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate o astfel de situaţie nu reprezintă unica modalitate de dovedire a unei suprimări/îngrădiri de drepturi sau libertăţi fundamentale.
Pe de altă parte şi contrar susţinerilor pârâtului, activitatea în sistemul de informaţii desfăşurată conform dispoziţiilor legale atunci în vigoare dar prin care s-au suprimat sau îngrădit drepturi/libertăţi fundamentale este considerată în temeiul O.U.G. nr. 24/2008 ilegală iar aceasta întrucât şi la momentul respectiv dreptul la viaţă, secretul convorbirilor telefonice erau prevăzute în Constituţia României din 1965, precum şi în Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.
Nu a fost primită nici cererea pârâtului de respingere a acţiunii de moment ce măsurile întreprinse şi la care acesta a contribuit au avut ca scop în esenţă, astfel cum s-a reţinut mai sus, de a depista poziţia ostilă/atitudinea duşmănoasă a celor urmăriţi faţă de politica partidului şi statului, a conducerii acestora, faţă de regimul comunist, vădind interesul pentru opiniile celor vizaţi relativ la aspectele menţionate, pentru anturajul acestora, pentru opiniile şi opţiunile religioase ale acestora.
Acest interes, pus în practică prin măsurile dispuse, coroborat cu urmările pe care le antrena împotriva celor vizaţi probează un mecanism specific de supraveghere poliţienească extrem de intrusiv în viaţa privată a celor urmăriţi şi o grevare a dreptului la viaţă privată, a exercitării libertăţii de exprimare, de opinie şi de conştiinţă, a libertăţii religioase, adică exact a acelor libertăţi care conturează personalitatea unui om, care dau măsura demnităţii acestuia, grevare care – în raport de sistemul de valori al fiecăruia dintre cei vizaţi – poate echivala cu o suprimare efectivă a acestor libertăţi.
Conchizând, instanţa a constatat că aşa cum reiese din toate documentele anexate, activitatea pârâtului se remarcă prin acţiunile ce au ce au avut ca efect îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viaţa privată, iar prin aceasta încălcându-se concomitent, şi secretul convorbirilor telefonice, acţiunile pârâtului fiind grave şi constituind acte de poliţie politică în accepţiunea legii, adică vizează „instaurarea şi menţinerea puterii totalitar comuniste, precum şi suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul C.G., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- instanţa de fond nu a verificat legalitatea notei de constatare întocmită de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în sensul că această notă a fost întocmită pe baza unei cereri tip completată de petenţi, care au solicitat verificarea calităţii de lucrători ai securităţii a persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarelor lor, fără a se indica numele acestora prin cerere. Acest fapt echivalează cu o verificare din oficiu a calităţii de lucrător al securităţii;
- instanţa nu a soluţionat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a petentului S.I. care a decedat în mai 2010, cu mai mult de 15 luni înainte de întocmirea notei de constatare;
- în mod greşit s-a reţinut că prin măsurile dispuse în privinţa petentului E.P. au fost încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Prin „Raportul cu propuneri de luare în preocupare a lui E.P. în vederea trimiterii cu sarcini în exterior” s-a preconizat luarea în preocupare a persoanei menţionate pentru a i se stabili posibilităţile informative şi dacă acesta corespunde criteriilor de selectare în vederea colaborării, sau să se opteze pentru o simplă pregătire contrainformativă, având în vedere că se precizează ca persoana respectivă să fie trimisă la specializare în SUA pe probleme de nutriţie;
- soluţionarea cauzei s-a făcut şi în baza unor documente secrete depuse de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, la care, în calitatea sa de pârât, nu a avut acces;
- instanţa de fond nu a avut în vedere cadrul legal în care se desfăşura activitatea securităţii anterior anului 1989 (existenţa unor limitări legale ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale).
În drept, recurentul a invocat prevederile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., O.U.G. nr. 24/2008. Hotărârea nr. 2/2008 a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul criticilor formulate în legătură cu procedura prealabilă desfăşurată în cadrul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, acestea sunt neîntemeiate, deoarece cererile persoanelor urmărite (E.P. şi S.I.) cuprind manifestarea de voinţă valabilă a acestora de a se face verificări cu privire la calitatea de lucrător al securităţii a persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarului lor, nefiind necesară nominalizarea acestora.
În ceea ce priveşte capacitatea de folosinţă a petentului S.I. aceasta este o problemă nerelevantă în cauză, deoarece materialul probator reţinut de instanţa de fond se referă în mod exclusiv la dosarul de urmărire al celuilalt petent, respectiv E.P.
De asemenea, concluziile instanţei de fond nu au fost fundamentate pe unele documente cu caracter secret depuse pe parcursul procesului de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, astfel că recurentul nu a fost vătămat în privinţa drepturilor sale procesuale, din acest motiv.
Pe fondul cauzei, în ceea ce priveşte caracterul măsurilor dispuse de pârâtul – recurent, este evidentă încălcarea dreptului la viaţă privată şi a libertăţii de gândire în privinţa numitului E.P., chiar dacă informaţiile obţinute nu au condus la o condamnare penală a acestuia. Este de precizat că respectiva persoană nu a mai reuşit să se deplaseze în străinătate în scop profesional, ca urmare a informaţiilor obţinute pe parcursul supravegherii sale. Astfel, pârâtul a propus următoarele măsuri: -„Trecerea la contactarea sistematică a lui <P.> de către lt. col. N.A. şi mr. C.G., urmărindu-se atât exploatarea informativă, cât şi apropierea sa faţă de organele noastre, în vederea creării condiţiilor pentru recrutare”;
- „întreprinderea unor măsuri complexe de verificare, folosindu-se reţeaua informativă existentă şi mijloacele speciale, precum şi iniţierea unor combinaţii împreună cu unitatea de profil din U.M. XX Bucureşti”.
Măsurile propuse de către pârât au fost puse în aplicare aşa cum rezultă şi din materialele depuse în probatoriu, asupra persoanei în cauză fiind luate măsuri de contactare de către pârât, verificări prin reţeaua informativă, verificarea prin mijloace speciale: interceptarea convorbirilor şi discuţiilor interioare prin intermediul telefonului (I.C.D.T.).
Recurentul a mai invocat cadrul legal în vigoare anterior anului 1989, arătând că art. 19 alin. (3) pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile, dar şi alte acte normative prevedeau limitări ale drepturilor omului pentru considerente ce ţineau de securitatea naţională, ordinea publică, sănătatea şi morala publică. În speţă, însă, activitatea în sistemul de informaţii a avut drept scop, în special apărarea regimului comunist de posibile influenţe negative din Occident, iar acest lucru este sancţionat de O.U.G. nr. 24/2008, chiar dacă anterior anului 1989 aceste activităţi aveau o bază legală.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.G. împotriva sentinţei civile nr. 3546 din 28 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2964/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3262/2014. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
