ICCJ. Decizia nr. 3371/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3371/2014
Dosar nr. 7677/2/2011
Şedinţa publică de la 23 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC R.P.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a contestat Decizia nr. 53 din 9 noiembrie 2011 - anexa 1 şi a solicitat anularea deciziei, admiterea contestaţiei şi anularea Deciziei nr. 31 din 3 martie 2008 emisă de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti - Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală pentru suma de 619.721 lei (248.810 lei TVA, 332.263 lei majorări şi întârzieri şi 38.648 lei penalităţi de întârziere).
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în luna februarie 2008 Autoritatea Naţională a Vămilor - Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală a solicitat societăţii documente cu privire la importurile efectuate în anul 2003.
Autoritatea Naţională a Vămilor - Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală a întocmit procesul-verbal de control nr. x şi decizia de regularizare a situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de organul vamal la data de 3 martie 2008.
Reclamanta a arătat că, în actul de control, Autoritatea Naţională a Vămilor - Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală a reţinut că "firma furnizoare F.R.P.T.S.V.T.L. Istambul, pentru marfa expediată în România societăţii comerciale R.P.C. SRL, a emis facturi comerciale având valori diferite faţă de cele prezentate în momentul importului" şi pentru aceste motive a imputat societăţii reclamante că "prin depunerea declaraţiei vamale de import conţinând date eronate privind valoarea în vamă, a încălcat prevederile art. 40 din H.G. nr. 1114/2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului Vamal al României şi art. 77 alin. (2) din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României."
Reclamanta a susţinut că actele administrative fiscale emise de pârâte sune nelegale şi netemeinice, arătând că în 6 ianuarie 2003 a încheiat cu societatea F.R.P.T.S.V.T.L. Istambul contractul de vânzare-cumpărare nr. x în baza căruia a derulat operaţiuni comerciale, mai puţin cea de la pct. 5 din actul de control, despre care nu are cunoştinţă.
Astfel, referitor la poziţia nr. 5 din Anexa nr. 1 la procesul-verbal de control din 3 martie 2008, reclamanta a susţinut că nu are cunoştinţă de înscrisurile menţionate şi nici de documentele la care se face referire.
Reclamanta a arătat că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 6 ianuarie 2003 încheiat cu firma F.R.P.T.S.V.T.L. Istambul, vânzătorul avea obligaţia să anexeze fiecărui transport toate documentele justificative aferente produselor vândute necesare conform cu legislaţia română şi răspunde legal de orice neconcordanţă ce poate apărea ulterior.
De asemenea, a precizat că fiecare factură (invoice) şi declaraţie complementară aferentă mărfurilor cumpărate de societatea reclamantă de la F.R.P.T.S.V.T.L. Istambul poartă ştampila autorităţii vamale şi aceasta confirmă că au fost respectate prevederile legale.
Reclamanta a arătat că nu a declarat date eronate şi nu a eludat statul român, întrucât a achitat toate taxele aferente importurilor şi nu are cunoştinţă de alte documente decât cele aflate în contabilitatea sa.
A menţionat că Autoritatea Naţională a Vămilor - Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală a formulat o plângere la 17 septembrie 2008 împotriva învinuitului S.M.S., plângere ce a format obiectul dosarului Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu nr. 3604/P/2003, iar prin Rezoluţia din 11 februarie 2011 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului.
Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pe motiv că nu este emitentul actului contestat.
La termenul de judecată din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a dispus introducerea în cauză a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ilfov şi a Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti - Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală, în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004.
Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti - Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din 27 iunie 2012, Curtea a încuviinţat proba cu expertiza contabilă solicitată de reclamantă, iar la termenul din 21 noiembrie 2012, reclamanta prin administratorul judiciar a arătat că nu poate suporta cheltuielile privind onorariul de expert şi a solicitat să se ia act că renunţă la proba cu expertiză încuviinţată în cauză.
Prin Sentinţa civilă nr. 6935 din 5 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi, în consecinţă, a respins acţiunea împotriva acestei pârâte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Totodată, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC R.P.C. S.R.L prin Lichidator Judiciar E.I. SPRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti - Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală Bucureşti, ca neîntemeiată.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor - Serviciul Antifraudă Fiscală şi Vamală, instanţa de fond a constatat că aceasta este întemeiată, având în vedere că această autoritate nu este emitenta actelor contestate în cauză şi nu este titulara vreunei obligaţii în raportul juridic dedus judecăţii.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a observat că reclamanta a criticat actele contestate pe aspectul că obligaţiile suplimentare sunt nelegal stabilite, societatea a achitat TVA aferent valorilor din facturile pe care societatea furnizoare i le-a trimis şi a susţinut că nu are cunoştinţă de existenţa altor facturi emise de furnizor cu valori diferite, menţionând că, potrivit contractului semnat cu firma furnizoare, răspunderea pentru neconcordanţele ce pot apărea ulterior cu privire la documentele justificative transmise de vânzător cad în sarcina vânzătorului.
Instanţa de fond a apreciat că susţinerile reclamantei sunt neîntemeiate în raport de actele aflate la dosarul cauzei, întrucât clauza contractuală, care prevede că vânzătorul răspunde pentru eventualele neconcordanţe apărute cu privire la documentele justificative transmise de vânzător, poate fi utilă reclamantei într-un litigiu cu partenerul contractual pentru a acoperi prejudiciile suferite în urma relei credinţe a vânzătorului prin emiterea unor documente neconforme. Însă, această clauză contractuală nu poate fi opusă autorităţii române faţă de care are obligaţia să achite taxele aferente importurilor la valoarea reală.
Constatările organelor de control cu privire la actele depuse în vama din România şi în vama din Turcia sunt conforme realităţii, în sensul că vânzătorul a depus o factură cu o valoare mai mare în vama din Turcia, iar importatorul (reclamanta) a depus facturi cu valori mai mici în vama din România, deşi exemplarele facturilor depuse în ambele puncte vamale trebuiau să fie identice.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că reclamanta nu poate fi exonerată de plata TVA aferentă valorilor reale în vamă a mărfurilor importate şi nu poate opune pârâtelor reaua credinţă a partenerului său contractual, deoarece aceasta priveşte un aspect ce poate fi soluţionat numai între părţile contractante.
În faţa autorităţilor vamale din România, reclamanta în calitate de declarant vamal este şi debitorul vamal pentru taxele aferente importurilor în urma constatării valorii reale a mărfurilor.
Pentru neplata la termen a diferenţelor de drepturi de import în mod corect autoritatea vamală a calculat majorări şi penalităţi de întârziere ca accesorii aferente debitului constatat.
Art. 40 din H.G. nr. 1114/2001 (în vigoare la data importului) Regulamentul de Aplicare a Codului Vamal din România prevede că declaraţia vamală are valoarea unei declaraţii pe propria răspundere a declarantului, în privinţa "autenticităţii documentelor anexate la declaraţia vamală".
Prin urmare, judecătorul fondului a constatat că reclamanta, în calitate de declarant în vama din România, este răspunzătoare pentru autenticitatea documentelor anexate şi exactitatea datelor înscrise în declaraţia vamală, iar această răspundere are în vedere că declarantul ştia sau ar fi trebuit să ştie, în mod normal, că informaţiile oferite erau false.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta S.C. R.P.C. S.R.L. prin lichidator judiciar E.I. SPRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a legii, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii.
Recurenta arată că în mod nelegal au fost menţinute dispoziţiile contestate din 9 august 2011 şi din 3 martie 2008 prin care au fost menţinute în sarcina reclamantei obligaţii suplimentare stabilite de organul vamal prin procesul-verbal de control nr. x şi Decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de organul vamal la data de 3 martie 2008.
Recurenta arată că în mod greşit prima instanţă, verificând situaţia facturilor în litigiu a apreciat că există neconcordanţe între facturile prezentate la organele vamale din Turcia şi cele prezentate în faţa organelor vamale din România, fără a ţine seama de buna credinţă a societăţii recurente.
Recurenta arată că existenţa unor diferenţe nu poate fi imputabile societăţii deoarece aceasta a declarat datele reale conform Invoice-urilor, a efectuat plata la extern prin transfer bancar către furnizor per factură, a achitat către stat toate taxele aferente importurilor, a respectat punctual fiecare poziţie şi înscris din documentul primit şi ştampilat de vama română, a respectat reglementările codului vamal, codului fiscal şi de ale Legii contabilităţii privind înregistrările în contabilitate.
Recurenta arată că prima instanţă nu a ţinut cont de faptul că plângerea formulată de intimata ANV la data de 17 septembrie 2008 ce a format obiectul dosarului vamal nr. x/P/2003 a fost soluţionată prin rezoluţia de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului S.M.S. din 11 februarie 2011, rezoluţie necontestată de vreo parte interesată.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii şi în consecinţă anularea Deciziei nr. 53 din 9 august 2011 emisă în soluţionarea contestaţiei şi pe fond anularea Deciziei pentru regularizarea situaţiei din 3 martie 2008 privind obligaţiile suplimentare stabilite de organul de control vamal şi exonerarea de plata sumei 619.721 lei reprezentând TVA, dobânzi şi penalităţi de întârziere plus majorări de întârziere.
La dosar intimata ANAF a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea apreciază pentru următoarele considerente că este nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. aplicarea greşită a legii.
Curtea apreciază că în raport de situaţia de fapt şi de normele speciale aplicabile sunt recurate, prin care a fost respinsă acţiunea reclamantei şi menţinute deciziile contestate din 9 august 2011 şi din 3 martie 2008, respectiv obligaţia de plată a sumei totale de 619.721 lei reprezentând TVA plus dobânzi şi penalităţi de întârziere, plus majorări de întârziere este temeinică şi legală, neputând fi reţinute aspectele de nelegalitate invocate de recurentă în recurs.
În mod corect prima instanţă a apreciat că recurenta în calitate de titular al celor 11 declaraţii vamale de import date în anul 2008 are obligaţia menţionării în facturi a valorii reale a mărfurilor, recurenta având calitatea de debitor la autoritatea vamală din România şi nu furnizorul acestor mărfuri.
Banca creditată invocată poate fi opusă în relaţie cu partenerul său contractual şi nu are valoare în raport cu autoritatea vamală, recurenta fiind corect sancţionată pentru încălcarea dispoziţiilor art. 40 din H.G. nr. 1.114/2001 şi cele ale art. 77.78 din Legea nr. 141/1997.
Iar fapta reţinută corect în sarcina recurentei, în calitate de declarant vamal şi de importator a constat în depunerea declaraţiilor vamale de import conţinând date eronate privind valoarea în vamă.
În urma controlului efectuat de Administraţia Vamală din Turcia, la solicitarea administraţiei Vamale din România, la firma furnizoare F.R.P.I.T.S.T.L. S., s-a constatat ca, pentru marfa expediata în România, societăţii comerciale R.P.C. S.R.L., au fost emise facturi având valori diferite faţă de cele prezentate la momentul importului.
Aşadar, la autoritatea vamală din România, în momentul efectuării operaţiunilor de import, nu au fost prezentate facturile emise de către furnizorul din Turcia, pe care erau menţionate valorile reale ale mărfurilor, ci au fost prezentate alte facturi, care conţineau valori mult mai mici ale acestora, drepturile de import cuvenite bugetului de stat fiind mult diminuate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 78, pct. 3 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 al Consiliului, de instituire a Codului Vamal Comunitar (corespondent art. 100, alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României), act normativ ce constituia legea speciala, în vigoare la data efectuării controlului "atunci când revizuirea unei declaraţii sau un control ulterior indica faptul ca dispoziţiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informaţii incomplete sau incorecte, autorităţile vamale, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute, trebuie sa ia masurile necesare pentru regularizarea situaţiei, ţinând seama de orice informaţie noua de care dispun".
În aceasta situaţie, inspectorii de specialitate, în baza procesului-verbal de control din 3 martie 2008, au emis Decizia pentru regularizarea situaţiei din 3 martie 2008 privind - obligaţiile suplimentare, prin care s-au stabilit în sarcina societăţii reclamante dreptul suplimentare de plata în suma totala de 619 721 lei (T.V.A. = 248 810 lei majorări de întârziere T.V.A. = 40 284 lei, dobânzi şi penalităţi de întârziere T.V.A. = 330 627 lei).
Rezoluţia de scoatere de sub urmărire penală a administratorului, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu nu atrage nelegalitatea actelor administrative, fapta pentru care a fost cercetată persoana învinuită, neavând implicaţii asupra aspectelor fiscale stabilite de organele vamale.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC R.P.C. SRL prin lichidator judiciar E.I. SPRL împotriva Sentinţei nr. 6935 din 5 decembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3283/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4179/2014. Contencios → |
|---|
