ICCJ. Decizia nr. 3136/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3136/2014
Dosar nr. 1166/2/2012
Şedinţa publică de la 17 iulie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 6201 din 1 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului MMFPS; a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul R.D. ca neîntemeiată şi a respins acţiunea formulată de reclamantul R.D. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia, prin Ordinul nr. 2091 din 30 decembrie 2011 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie, s-a dispus ca, începând cu data de 1 noiembrie 2011, reclamantul R.D., procuror cu grad de parchet de pe lângă curte de apel la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, să beneficieze de următoarele drepturi salariale:
- o indemnizaţie de încadrare lunară de 8.706 lei;
- un cuantum de 1.034 RON al sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului de confidenţialitate;
- un cuantum de 1.182 RON al sporului pentru condiţii deosebite de muncă.
Aceste drepturi salariale au fost stabilite urmare a trecerii în clasa de salarizare 106 (corespunzătoare unei vechimi în funcţie între 10 - 15 ani şi gradaţiei 5).
Temeiul legal pentru emiterea acestui ordin de salarizare a fost reprezentat de: art. 76 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 17 alin. (5), art. 21 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010 - Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Capitolul I, art. 8 alin. (2) din Anexa nr. VI la Legea nr. 284/2010, art. 6 alin. (3) şi art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Împotriva acestui ordin, reclamantul a formulat contestaţie, care a fost respinsă prin Adresa nr. 8/C/17/2012 din 9 ianuarie 2012 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pe calea acţiunii în contencios administrativ dedusă judecăţii, reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 2091 din 30 decembrie 2011 şi obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită un alt ordin în conformitate cu prevederile Legii nr. 285/2010 şi ale Legii-cadru nr. 284/2010.
Totodată, reclamantul a invocat şi excepţia de nelegalitate a prevederilor art. II lit. H), exemplul 2 şi art. III lit. A) - „Exemplu” din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aprobate prin Ordinul nr. 42/77/2011 al M.M.F.P.S. şi M.F.P., publicate în M. Of. nr. 48/19 ianuarie 2011.
Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Curtea a reţinut următoarele aspecte:
În ceea ce priveşte inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate, susţinerile pârâtului au fost înlăturate, întrucât actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, având în vedere, pe de o parte, că art. 4 din actul normativ menţionat nu face nicio distincţie între actul unilateral cu caracter individual şi cel cu caracter normativ, iar, pe de altă parte, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, pe calea acţiunii directe, actele administrative cu caracter normativ care se consideră nelegale pot fi atacate oricând.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Curtea a reţinut că aceasta este neîntemeiată, întrucât legitimarea procesuală pasivă a acestui pârât este justificată în cadrul procesual privind excepţia de nelegalitate, în calitate de autoritate emitentă a actului administrativ contestat, şi nu în raport de cererea reclamantului având ca obiect anularea Ordinului nr. 2091 din 30 decembrie 2011 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie.
În ceea ce priveşte fondul excepţiei de nelegalitate, Curtea a constatat că susţinerile reclamantului potrivit cărora, prevederile art. II lit. H), Exemplul 2 şi art. III lit. A) - „Exemplu” din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 42/77/2011 emis de M.M.F.P.S. şi M.F.P., reprezintă o adăugare la lege, sunt neîntemeiate, întrucât Normele metodologice au fost emise pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în temeiul art. 17 din acest act normativ.
Instanţa de fond a reţinut că sporurile reprezintă cuantumul avut în luna octombrie 2010, majorat cu 5%, astfel că prevederile contestate din Normele metodologice nu fac altceva decât să expliciteze această modalitate legală de determinare a cuantumului sporurilor salariale, fără să genereze o situaţie juridică nouă în raport de opţiunea legiuitorului.
Modalitatea de calcul a cuantumului sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate, precum şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă, avansată de reclamant, este lipsită de temei legal, întrucât art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 stipulează cu claritate faptul că sporurile se determină prin majorarea cu 15% a cuantumului acestora din luna octombrie 2010 şi nu prin aplicarea procentului prevăzut de lege la indemnizaţia de încadrare brută lunară.
Referitor la Ordinul nr. 2.901 din 30 decembrie 2011 emis de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie, Curtea a constatat că sunt neîntemeiate criticile formulate de reclamant. Prin acestea se contestă, în esenţă, faptul că, începând cu data de 1 noiembrie 2011, data trecerii în clasa de salarizare 106, s-a procedat doar la majorarea indemnizaţiei de încadrare brută lunară, sporurile prevăzute de lege fiind menţinute în cuantumul existent la acea dată.
Ordinul nr. 2.901 din 30 decembrie 2011 este emis în limitele şi potrivit prevederilor Legii nr. 285/2010 şi ale Ordinului nr. 42/77/2011 emis de M.M.F.P.S. şi M.F.P., prevederi care, după cum s-a arătat, nu reglementează o majorare a cuantumului sporurilor prevăzute de lege prin aplicarea procentului legal la noua indemnizaţie de încadrare brută lunară, cum pretinde reclamantul.
Curtea a apreciat, totodată, că solicitarea reclamantului nu poate fi admisă nici pentru faptul că aceasta ar contraveni art. 22 alin. (2) din Legea nr. 284/2010 potrivit căruia, suma sporurilor, compensaţiilor, primelor şi indemnizaţiilor individuale nu va depăşi 30% din salariul de bază, solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază sau indemnizaţia lunară de încadrare.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul D.R., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- instanţa de fond nu a analizat excepţia de nelegalitate a Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice, refuzând să se refere la neconcordanţa acestor norme în raport cu prevederile art. 3 din Legea nr. 284/2010 (lege cadru), art. 2 din Legea nr. 285/2010, art. 4 şi 5 din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 şi art. 21 din aceeaşi lege;
- în mod nejustificat a fost menţinut Ordinul nr. 2.091 din 30 decembrie 2011 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind stabilirea drepturilor sale salariale, calculul sporurilor salariale fiind efectuat în baza normelor metodologice menţionate anterior, norme ce contravin legii.
Recurentul şi-a încadrat în drept, din punct de vedere procedural, motivele de recurs în prevederile art. 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis, însă numai pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 2611 hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, între altele „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”.
În speţă, instanţa de fond, deşi s-a pronunţat asupra excepţiei de nelegalitate a art. II (Stabilirea salariilor lunare brute în anul 2011) lit. H) (Stabilirea salariilor personalului din cadrul familiei ocupaţionale „justiţie”), exemplul 2 şi art. III - (Angajarea promovarea şi avansarea personalului ) lit. A) - „Exemplu” din „Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice” aprobate prin Ordinul nr. 42/77 al Ministrului Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Finanţelor Publice, a avut în vedere în mod unilateral, apărările pârâţilor Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Finanţelor Publice, omiţând să răspundă unor apărări esenţiale din acţiunea reclamantului.
Astfel, reclamantul a invocat nelegalitatea normelor menţionate în raport cu art. 2 şi 6 din Legea nr. 285/2010, art. 1, 3 şi 21 din Legea cadru 284/2010 şi art. 16 alin. (1) din Constituţie (s.ns.), arătând că au fost încălcate principii fundamentale consacrate de aceste texte de lege, în special principiile caracterului unitar şi al echităţii salarizării.
Prin art. 3 din Legea nr. 284/2010 (lege-cadru) se instituie principiul caracterului unitar şi principiul echităţii prevăzându-se expres atât luarea în considerare a drepturilor salariale stabilite anterior, cât şi oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă şi pregătire de valoare egală.
Tot în acest sens este şi art. 2 din Legea nr. 285/2010 care prevede, cu referire la personalul nou încadrat, promovat oricăruia i-a încetat suspendarea raporturilor de muncă, că „salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat”.
De asemenea, art. 6 din Legea nr. 285/2010 reglementează trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie, făcând referire inclusiv la Legea-cadru 284/2010.
Având în vedere că instanţa de fond nu a răspuns motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că fondul excepţiei nu a fost soluţionat, iar în baza art. 312 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. proc. civ. se impune casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate şi, în funcţie de aceasta, a capătului de cerere de anulare a Ordinului nr. 2.091/2011 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de D.R. împotriva Sentinţei civile nr. 6201 din 1 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iulie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3132/2014. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 3138/2014. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
