ICCJ. Decizia nr. 3138/2014. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3138/2014
Dosar nr. 5831/1/2013
Şedinţa publică de la 17 iulie 2014
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 306 din 9 iulie 2013, Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus încetarea detaşării în cadrul misiunii EUPOL Afganistan, începând cu data de 15 iulie 2013, a domnului P.B.C., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Prin Hotărârea nr. 854 din 20 august 2013, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât respingerea contestaţiei formulate de domnul P.B.C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împotriva Hotărârii nr. 306 din 9 iulie 2013 a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
Prin cererea formulată la data de 10 decembrie 2013 reclamantul P.B.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună suspendarea executării Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 854 din data de 20 august 2013, precum şi a Hotărârii Secţiei pentru Procurori a CSM nr. 306 din data de 9 iulie 2013, până la pronunţarea instanţei de fond, în condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În prealabil, se arată că în data de 9 iulie 2013, Secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 306/2013 a hotărât încetarea detaşării reclamantului, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în cadrul Misiunii EUPOL Afganistan, începând cu data de 15 iulie 2013 ca urmare a solicitării abuzive de repatriere formulată de către şeful Misiunii EUPOL Afganistan. Se mai arată că prin Hotărârea nr. 854 din 20 august 2013 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus respingerea contestaţiei formulate împotriva Hotărârii Secţiei pentru Procurori nr. 306 din 9 iulie 2013.
În motivarea existenţei cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, reclamantul arată, în esenţă, că a sesizat instanţa de contencios cu o acţiune în anularea celor două hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii, ce face obiectul Dosarului nr. 4507/1/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin care a invocat şi excepţia de nelegalitate a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193 din 9 martie 1996, în considerarea unor motive de nelegalitate decurgând din emiterea hotărârilor contestate cu depăşirea atribuţiilor stabilite în sarcina C.S.M. prin legea sa organică, cu referire la dispoziţiile art. 134 alin. (4) din Constituţia României, art. 40 lit. a) din Legea nr. 317/2004, şi art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 58 alin. (1) şi (31) din Legea nr. 303/2004, fără verificarea calităţii juridice a persoanei care a solicitat încetarea detaşării prin prisma verificării cadrului legal aplicabil potrivit Planului Operaţional al Misiunii EUPOL Afganistan.
În justificarea condiţiei privind prevenirea unei pagube iminente, reclamantul susţine că încetarea detaşării înainte de finalizarea turului său de serviciu pe data de 14 noiembrie 2014 înseamnă lipsirea sa de banii ce i se datorează de către misiune începând cu data repatrierii, adică 172,76 Euro/zi. Mai arată reclamantul că întrucât potrivit Planului Operaţional EUPOL Afganistan, repatrierea este cea mai gravă sancţiune disciplinară prevăzută pentru personalul secondat în cadrul misiunii, în acest moment în arhiva U.E. figurând cu cazier disciplinar, ceea ce face imposibilă orice viitoare ocupare a unei funcţii în cadrul instituţiilor sau organelor Uniunii.
Prin întâmpinarea formulată în condiţiile art. 201 alin. (1) din Noul Cod de procedură civilă, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat în principal, în temeiul art. 139 din Noul Cod de procedură civilă, conexarea cauzei la Dosarul nr. 4507/1/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu termen la data de 23 mai 2014, având ca obiect anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 854/2013 şi a Hotărârii Secţiei pentru Procurori nr. 306/2013, iar pe fondul cauzei respingerea cererii ca neîntemeiate.
Cu privire la excepţia conexităţii pârâtul susţine că între cele două dosare există o strânsă legătură, scopul cererii fiind realizarea unei bune administrări a justiţiei, raportat la dispoziţiile art. 29 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 317/2004. Se mai arată că întrucât hotărârile care fac obiectul prezentului dosar, respectiv a Dosarului nr. 4507/1/2013 sunt hotărâri care privesc cariera şi drepturile unui magistrat, iar obiectul acestor acţiuni vizează anularea, respectiv suspendarea executării aceloraşi hotărâri, aceste dosare ar trebui judecate împreună.
Pe fondul cauzei pârâtul a susţinut că având în vedere solicitarea şefului misiunii EUPOL Afganistan de rechemare în ţară a contestatorului, Mentor la Biroul Procurorului General în cadrul respectivei misiuni, Ministerul Justiţiei a solicitat încetarea detaşării contestatorului în cadrul Misiunii EUPOL Afganistan, după ce în prealabil detaşările reclamantului s-au dispus ca urmare a solicitării şefului misiunii EUPOL Afganistan, în conformitate cu dispoziţiile art. 58 din Legea nr. 303/2004.
Se mai arată că deşi reclamantul a indicat ca temei de drept al cererii sale dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, însă având în vedere că obiectul acţiunii reprezintă hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, situaţie în care sunt aplicabile dispoziţiile legii speciale, respectiv art. 29 alin. (7) raportat la art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, instanţa supremă este competentă să judece prezenta cerere.
Din interpretarea dispoziţiilor legale reiese fără dubiu că prevederile art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004 nu sunt aplicabile în speţă întrucât acestea vizează numai hotărârile de Plen privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, nu şi hotărârile emise de secţii potrivit competenţelor prevăzute de lege, art. 40 - 43 din acelaşi act normativ. De asemenea, lipsa unei prevederi legale privind suspendarea executării hotărârilor de secţii în cazul formulării unor contestaţiei prevăzute de art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, hotărârile de Plen prin care sunt respinse contestaţiile formulate în temeiul art. 36 alin. (2) din aceeaşi lege nefiind susceptibile de executare.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării Hotărârii Secţiei pentru Procurori nr. 306/2013, respectiv a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 854/2013, pârâtul susţine că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, în condiţiile în care nu pot fi reţinute împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, întrucât ambele hotărâri în discuţie nu au nici măcar o aparenţă de nelegalitate.
Mai mult, Hotărârea Secţiei pentru Procurori nr. 306/2013, de încetare a detaşării, a fost executată începând cu data de 15 iulie 2013, având în vedere dispoziţiile art. 58 din Legea nr. 303/2004, precum şi dispoziţiile art. 9 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006, aceasta intrând în circuitul civil, în cauză neavând incidenţă dispoziţiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004.
În ceea ce priveşte cerinţa prevenirii unei pagube iminente, această pagubă reprezintă în opinia reclamantului prejudiciul material ce constă în sumele de bani datorate de către misiune începând cu data repatrierii, în aprecierea pârâtului, nu este suficient şi concludent pentru a răsturna prezumţie de legalitate a actelor administrative contestate.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat reclamantul a solicitat respingerea excepţiei conexităţii în considerarea faptului că a sesizat instanţa cu judecarea unei cereri privind suspendarea executării celor două hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 15 alin. (1) raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care-i permit să opteze pentru judecarea separată, de urgenţă şi cu precădere a unei astfel de cereri.
Pe fondul cauzei reclamantul susţine că pârâtul a făcut o interpretare greşită a dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în sensul că detaşarea în cadrul unei organizaţii internaţionale se face la solicitarea acelei entităţi. În opinia sa susţinerile din Nota D.R.U.O. a C.S.M. care au stat la baza pronunţării hotărârii Plenului sunt în contradicţie flagrantă cu dispoziţiile legale invocate chiar de către intimat.
Mai susţine reclamantul că potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, contestaţia suspendă executarea Hotărârii nr. 854/2013 a Plenului C.S.M. şi, pe cale de consecinţă, a Hotărârii nr. 306/2013 a Secţiei pentru Procurori. Ca urmare, încetarea detaşării sale este suspendată de drept, şi pe cale de consecinţă, el este detaşat în continuare în cadrul EUPOL Afganistan.
Se mai susţine că este eronată interpretarea Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit căreia contestaţia suspendă executarea numai în cazul Hotărârilor Plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor care se pronunţă asupra unor situaţii juridice date de legiuitor în competenţa Plenului, altele decât cele prin care Plenul soluţionează contestaţiile formulate de judecători şi procurori împotriva hotărârilor pronunţate de Secţiile C.S.M. privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor.
În fine, consideră reclamantul că în mod eronat Consiliul Superior al Magistraturii a reţinut că paguba iminentă la care s-a făcut referire în cererea de suspendare, o reprezintă exclusiv lipsirea sa de sumele de bani ce i s-ar datora de către misiune, începând cu data repatrierii şi până la data de 14 noiembrie 2014 în condiţiile în care principala pagubă iminentă în cauză constă în perturbarea previzibilă gravă a funcţionării Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti atât din punct de vedere organizatoric, pe linie de resurse umane, cât şi din punct de vedere al îndeplinirii atribuţiilor legale ale Ministerului Public în materia înfăptuirii justiţiei.
Cu ocazia dezbaterilor în şedinţa publică din 26 iunie 2014 pârâtul a susţinut că Hotărârea nr. 854 din 20 august 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este suspendată de drept, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (8) din Legea nr. 317/2004 iar cu privire la suspendarea Hotărârii nr. 306 din 9 iulie 2013 a Secţiei pentru Procurori a invocat excepţia necompetenţei materiale, faţă de dispoziţiile art. 29 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 317/2004 şi în subsidiar excepţia inadmisibilităţii.
În acest context, Înalta Curte constată că a fost învestită cu o cerere de suspendare a Hotărârii nr. 306 din 9 iulie 2013 prin care Secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus încetarea detaşării reclamantului P.B.C., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în cadrul Misiunii EUPOL Afganistan, începând cu data de 15 iulie 2013, precum şi a Hotărârii nr. 854 din 20 august 2013 prin care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestaţia formulată de reclamantul P.B.C. împotriva Hotărârii nr. 306 din 9 iulie 2013 a Secţiei pentru Procurori, având ca temei legal dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la cererea formulată de reclamantul P.B.C. pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat în scris prin întâmpinarea depusă în cauză excepţia conexităţii şi oral în şedinţa publică din 26 iunie 2013 doar cu privire la cererea de suspendare a executării Hotărârii Secţiei pentru Procurori nr. 306 din 9 iulie 2013, excepţia de necompetenţă materială, precum şi excepţia inadmisibilităţii.
În legătură cu excepţia conexităţii Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de pârât, că în raport de temeiul de drept al cererii de suspendare, respectiv art. 14 din Legea nr. 554/2004, dreptul comun în materia suspendării executării actelor administrative, în cauză nu se impune conexarea prezentului dosar la Dosarul nr. 4507/1/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect anularea hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii ce fac obiectul cererii de suspendare, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, chiar dacă între cele două cauze există incontestabil o legătură.
Faptul că între cele două cauze există o legătură, prin prisma părţilor şi a obiectului, fiind vorba de aceleaşi acte administrative, acest fapt nu justifică conexarea, prin prisma dispoziţiilor art. 139 din Noul Cod de procedură civilă, în condiţiile în care cauza juridică a celor două acţiuni permite indiscutabil, soluţionarea lor pe cale separată, în cele două dosare ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal. De altfel, dat fiind regimul juridic al măsurii suspendării unui act administrativ, cu accent pe condiţii, efecte, procedură de soluţionare, conturat prin prisma dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, este în interesul ambelor părţi, soluţionarea cererii de suspendare în condiţii de celeritate, pe cale separată, în cadrul prezentului dosar, asigurându-se totodată, astfel, şi dezideratul unei bune administrări a justiţiei, invocat de pârât în susţinerea cererii de conexare.
Analizând excepţia de necompetenţă materială, invocată de pârât în condiţiile art. 130 alin. (2) din Noul Cod de procedură civilă, Înalta Curte nu va primi punctul de vedere al pârâtului în condiţiile în care a fost legal învestită, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare, ce cade în competenţa instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. Prin urmare, cum competenţa materială de soluţionare a acţiunii în anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 854 din 20 august 2013 prin care s-a respins contestaţia împotriva Hotărârii Secţiei pentru Procurori nr. 306 din 9 iulie 2013, aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea 317/2004, şi competenţa de soluţionare a cererii de suspendare aparţine aceleiaşi instanţe potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. De altfel, dat fiind faptul că Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 854/2013 a fost emisă în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Hotărârii Secţiei pentru Procurori nr. 306/2013, incidenţa dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 este incontestabilă, distincţia făcută de pârât între cele două hotărâri cu efect direct asupra competenţei materiale în primă instanţă, este pur formală şi lipsită de suport juridic.
Nu poate fi primită nici excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, având în vedere că dihotomia celor două hotărâri în sensul invocat de pârât nu poate fi acceptată în condiţiile în care Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 854/2013 a fost emisă în procedura de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva Hotărârii Secţiei pentru Procurori nr. 306/2013. Prin urmare, cele două hotărâri emise de Consiliul Superior al Magistraturii, ce fac obiectul prezentei cereri de suspendare, nu pot fi analizate decât într-un cadru procesual unic, circumscris dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, raportul dintre cele două acte administrative impunând acest fapt.
Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată, în raport de motivele invocate de reclamant, că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii impuse prin dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, aşa încât va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 854 din 20 august 2013 şi a Hotărârii Secţiei pentru Procurori a C.S.M. nr. 306 din 9 iulie 2013.
Prin urmare, se reţine că motivele de nelegalitate invocate de reclamant în dovedirea condiţiei cazului bine justificat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, nu sunt de natură a contura, în limitele analizei impuse de instituţia suspendării provizorii reglementată prin dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, o aparenţă de nelegalitate cu privire la cele două hotărâri atacate de reclamant.
Este lesne de observat că reclamantul în dovedirea acţiunii formulate a invocat lipsa de temei juridic al actelor administrative ce fac obiectul cererii de suspendare, prin prisma unei greşite interpretări prin prisma dispoziţiilor art. 40 lit. a) din Legea nr. 317/2004 şi a art. 134 alin. (4) din Constituţia României, a prevederilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, reflectată şi în cuprinsul art. 9 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193 din 9 martie 2006, în raport de care a invocat şi o excepţie de nelegalitate, aspecte ce nu-şi pot găsi dezlegare decât prin hotărârea instanţei învestită cu acţiunea în anularea celor două acte administrative. Totodată, criticile referitoare la respectarea Planului Operaţional al Misiunii EUPOL Afganistan vizează fondul raportului juridic dedus judecăţii aşa încât nu vor fi analizate în procedura sumară de soluţionare a prezentei cereri de suspendare.
Nici condiţia privind prevenirea unei pagube iminente, nu este dovedită, în litigiu, prin prisma argumentelor invocate de reclamant, care vizează exclusiv efectele măsurii încetării detaşării, fie la nivel personal (plata drepturilor salariale/calificarea măsurii dispuse în context disciplinar), fie la nivel instituţional.
În consecinţă, constatând că reclamantul, prin probele administrate în cauză, nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor impuse prin dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, urmează a se dispune respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantului P.B.C. de suspendare a executării Hotărârii nr. 854 din data de 20 august 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii precum şi a Hotărârii nr. 306 din data de 9 iulie 2013 a Secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea formulată de contestatorul P.B.C. de suspendare a executării Hotărârii nr. 854 din 20 august 2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi a Hotărârii nr. 306 din 9 iulie 2013 a Secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iulie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3136/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3140/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
