ICCJ. Decizia nr. 3141/2014. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3141/2014
Dosar nr. 9091/2/2011
Şedinţa publică de la 9 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. 9091/2/2011 reclamanta SC E. SA a chemat în judecată pe pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit solicitând anularea Procesului-verbal de constatare încheiat la data de 18 februarie 2011 privind proiectul din 6 iunie 2005 „Modernizare fabrică de ulei prin investiţii privind tratarea şi eliminarea produşilor reziduali din apele uzate tehnologice, asigurarea rezervei intangibile de apă pentru incendiu şi înlocuiri de utilaje tehnologice la SC E. SA Urziceni; anularea Deciziei nr. 8632 din 14 aprilie 2011 de soluţionare a contestaţiei şi restituirea sumei de 3.959.377,75 RON, la care reclamanta a fost obligată prin procesul-verbal contestat şi pe care a achitat-o cu OP nr. 9503 din 17 martie 2011.
În motivarea în fapt a cererii reclamanta arată în esenţă că nu a comis nicio neregulă în executarea Contractului-cadru din 6 iunie 2005, ci se regăseşte în situaţia prevăzută de art. 11 alin. (1) din contract, situaţie care exclude orice culpă contractuală şi existenţa oricărei nereguli, procesul-verbal şi decizia fiind nelegale.
A arătat reclamanta că eşecul planurilor de redresare nu poate constitui o încălcare a obligaţiilor contractuale atâta timp cât se datorează aceloraşi cauze obiective care au dus la suspendarea activităţii fabricii în anul 2009.
S-a susţinut aplicarea greşită a contractului şi a legii la situaţia de fapt din speţă, prin raportare la dispoziţiile art. 970, 977, 978, 979, 981 şi 983 C. civ., condiţiile impuse de APDRP prin acordul său din anul 2009 nereprezentând condiţii suspensive sau rezolutorii, iar cele două condiţii impuse de APDRP, reluarea activităţii după expirarea termenului suspendării şi recuperarea pierderilor, reprezentând nu condiţii rezolutorii, ci condiţii asumate de SC E. SA, prin acordul de suspendare a activităţii părţile modificând contractul.
S-a arătat că decizia de soluţionare a contestaţiei este lovită de nulitate, pentru acest motiv, întrucât imposibilitatea reluării activităţii după expirarea perioadei de suspendare a fost efectul menţinerii în continuare a cazului temeinic justificat, astfel încât APDRP trebuia să aplice cu bună-credinţă prevederile art. 11 alin. (1) din Contract şi să constate în continuare existenţa unui caz care excludea culpa societăţii, chiar în lipsa unei notificări oficiale, din oficiu, în virtutea principiului legalităţii.
S-a invocat existenţa unui caz excepţional temeinic justificat care exclude culpa SC E. SA, prăbuşirea pieţei autohtone de soia, ca urmare a interzicerii cultivării de soia modificate genetic după intrarea României în UE în anul 2007 la care s-a adăugat şi o secetă severă care a compromise recolta în anul 2007.
De asemenea, reclamanta a susţinut inexistenţa încălcărilor contractuale prezentate în capitolul 7 din procesul-verbal de constatare, în sensul că nu există o încălcare a Acordului Multianual de Finanţare din 2 februarie 2000 şi art. 1 alin. (2) din Contract, întrucât obligaţiile economico-financiare privind asigurarea procesării unor cantităţi de 560 t de soia/24h, proiecţia indicatorilor financiari şi a pragului de rentabilitate au fost asumate sub condiţia suspensivă a menţinerii pe toată durata contractuală a condiţiilor pieţei boabelor şi produselor din soia şi pieţei financiare luate în calcul în anul 2003, când a fost întocmit planul de afaceri şi studiul de fezabilitate.
În ceea ce priveşte încălcarea art. 1 alin. (2) din Contract, reclamanta a arătat că implementat acest proiect cu maximă eficienţă, profesionalism şi vigilenţă făcând toate eforturile vreme de 2 ani pentru a menţine activitatea fabricii după prăbuşirea pieţei boabelor de soia în România cu preţul unor pierderi economice importante.
Referitor la încălcarea art. 3 alin. (1) şi art. 14 din Contract, respectiv a criteriilor de eligibilitate, nu se poate reţine o culpă a societăţii, în condiţiile scăderii producţiei de boabe de soia în România, ca urmare a integrării în UE şi interzicerii cultivării începând cu anul 2007 a boabelor de soia modificate genetic.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, răspunzând pe larg susţinerilor reclamantei din cererea de chemare în judecată.
Prin Sentinţa nr. 2495 din 5 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC E. SA în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, sub aspectul situaţiei de fapt că prin Procesul-verbal de constatare înregistrat la autoritatea pârâtă sub nr. 3850 din 18 februarie 2011 emis de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit privind proiectul “Modernizare fabrică de ulei prin investiţii privind tratarea şi eliminarea produşilor reziduali din apele uzate tehnologice, asigurarea rezervei intangibile de apă pentru incendiu şi înlocuiri de utilaje tehnologice la SC E. SA Urziceni”, s-a constatat că investiţia a devenit neeligibilă, ca urmare a faptului că reclamanta a încălcat prevederile contractuale din Contractul-cadru din 6 iunie 2005, prezentate în Capitolul 7, concluzionându-se că investiţia, finalizată în data de 27 septembrie 2007, se află în conservare începând cu luna martie 2009 nu îşi mai desfăşoară activitatea productivă cofinanţată de aproximativ 2 ani, iar măsurile prezentate în planurile de redresare economico-financiare transmise de la beneficiar nu au condus la reluarea activităţii productive, corelat cu faptul că în anii 2008 şi 2009 rezultatele financiare au fost înregistrate cu pierdere netă.
Urmare a acestor nereguli s-a stabilit în sarcina reclamantei un debit în valoare totală de 3.959.377, 75 RON, din care 2.969.533, 31 RON de la bugetul Uniunii Europene şi 989.844,44 RON de la bugetul public naţional.
Împotriva actului administrativ-fiscal, reclamanta a formulat contestaţie administrativă înregistrată la APDRP sub nr. 6029 din data de 18 martie 2011, iar prin Decizia nr. 8632 din 14 aprilie 2011 de soluţionare a contestaţiei formulate de reclamantă, pârâta a respins contestaţia ca fiind neîntemeiată, beneficiarul având un debit de 3.959.377, 75 RON la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere conform prevederilor legale în vigoare.
Prin Adresa nr. 2924 din 25 februarie 2009, înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. 4064 din 25 februarie 2009, reclamanta a înaintat un memoriu privind activitatea post-implementare solicitând acordul APDRP privind întreruperea temporară a activităţii fabricii de ulei, datorită lipsei de materii prime-boabe soia.
S-a reţinut că prin Adresa nr. 5279 din 12 martie 2009 pârâta şi-a dat acordul de principiu de întrerupere temporară a activităţii, cu obligativitatea de a relua activitatea de procesare în luna noiembrie 2009 şi în condiţiile acoperirii pierderilor datorate întreruperii activităţii,
Prin Adresa nr. 6698 din 30 martie 2009 reclamanta a comunicat pârâtei planul de redresare, iar prin Adresa nr. 8031 din 16 aprilie 2009, pârâta a solicitat reclamantei să reanalizeze posibilitatea reluării activităţii, începând cu luna noiembrie 2009 şi nu în luna septembrie 2010.
La data de 7 mai 2010 s-a încheiat la sediul reclamantei, Procesul-verbal nr. 683 din 7 mai 2010, cu privire la verificarea menţinerii eligibilităţii proiectului.
Prin Adresa nr. 18246 din 30 august 2010 pârâta a solicitat reclamantei ca până la cel târziu 20 septembrie 2010 să-i transmită Planul de redresare economico-financiară privind activitatea cofinanţată, conform prognozelor din Cererea de finanţare şi cu fundamentarea modului cum se realizează recuperarea pierderilor financiare aferente anilor 2008 - 2009, datorate întreruperii temporare a activităţii productive.
A considerat judecătorul fondului că susţinerea reclamantei, că din corespondenţa purtată cu APDRP aceasta a confirmat implicit că, faţă de dovezile prezentate de societate, încetarea temporară a activităţii fabricii de ulei nu reprezintă o încălcare a Contractului, fiind vorba despre un „caz excepţional temeinic dovedit”, nu poate fi reţinută, întrucât, acordul de principiu de întrerupere temporară a activităţii de producţie pentru lipsa materiei prime, dat de autoritatea contractantă, nu are natura juridică a unui caz excepţional, în sensul art. 11 alin. (1) din Contract, care să ducă la rezilierea contractului fără a fi cerută plata finanţării nerambursabile.
S-a arătat în considerentele sentinţei că reclamanta a calificat în mod greşit acordul de întrerupere temporară, în condiţiile arătate, ca având natura juridică a unui caz excepţional, acesta fiind dat tocmai pentru a se facilita realizarea obligaţiilor contractuale, în condiţiile arătate în Cererea de finanţare.
De asemenea, s-a reţinut că organul de control nu a procedat la schimbarea unei interpretări anterioare a cazului excepţional, întrucât nu făcuse o asemenea interpretare, ci a încuviinţat întreruperea temporară a activităţii fabricii, pentru incidenţa unui element de fapt obiectiv apărut în legătură cu producţia internă şi importurile de soia.
S-a arătat că în condiţiile în care pârâta a constatat că investiţia a devenit neeligibilă, ca urmare a faptului că reclamanta a încălcat prevederile contractuale din Contractul-cadru din 6 iunie 2005, prezentate în Capitolul 7, constatând că investiţia, finalizată în data de 27 septembrie 2007, se află în conservare începând cu luna martie 2009 nu îşi mai desfăşoară activitatea productivă cofinanţată de aproximativ 2 ani, iar măsurile prezentate în planurile de redresare economico-financiare transmise de la beneficiar nu au condus la reluarea activităţii productive, corelat cu faptul că în anii 2008 şi 2009 rezultatele financiare au fost înregistrate cu pierdere netă, nu au mai avut relevanţă motivele pentru care societatea nu a reluat activitatea fabricii în noiembrie 2010.
A constatat judecătorul fondului că APDRP nu a încheiat un contract cu reclamanta atunci când a fost de acord cu întreruperea activităţii temporare în anumite condiţii, neavând natura juridică de convenţie, încheiată conform art. 969 C. civ. şi art. 7 din Contract.
Astfel, nu eşecul planurilor de redresare, prin ele însele, au constituit o încălcare a obligaţiilor contractuale, ci nerespectarea angajamentelor asumate prin Cererea de finanţare şi Contractul cadru.
Prin urmare, nu s-a reţinut în speţă nici existenţa unui caz temeinic justificat potrivit art. 11 alin. (1) din Anexa 1 şi nici o modificare a Contractului în condiţiile art. 7, iar imposibilitatea reluării activităţii după expirarea perioadei de întrerupere temporară a condus la consecinţa firească a declarării neeligibilităţii proiectului.
S-a arătat în considerentele sentinţei atacate că invocarea unor aspecte de ordin economic, prin prăbuşirea pieţei autohtone de soia, ca urmare a interzicerii cultivării de soia modificate genetic după intrarea României în UE în anul 2007, seceta severă care a compromis recolta în anul 2007, pierderea din cauza preţului ridicat al materiei prime din import, nu se circumscriu existenţei unui caz excepţional care ar conduce la rezilierea contractului fără a fi cerută plata finanţării şi care ar exclude culpa SC E. SA, alături de forţa majoră, aşa cum se arată în art. 11 alin. (1) din Anexa la contract, întrucât sensul din contract a avut în vedere aspecte efectiv imprevizibile.
Or, s-a arătat că aceste aspecte, cu excepţia secetei din anul 2007, erau previzibile, iar reclamanta putea să ia măsurile necesare pentru a evita situaţia lipsei de materii prime, pe de o parte, iar pe de altă parte, reclamanta a prezentat planuri de redresare pe care şi le-a asumat.
Totodată s-a precizat că prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nu se fac constatări noi inexistente în procesul-verbal de constatare, precum şi că nu există o încălcare a Acordului Multianual de Finanţare din 2 februarie 2000 şi art. 1 alin. (2) din Contract, întrucât obligaţiile economico-financiare privind asigurarea procesării unor cantităţi de 560 t de soia/24h, proiecţia indicatorilor financiari şi a pragului de rentabilitate au fost asumate sub condiţia suspensivă a menţinerii pe toată durata contractuală a condiţiilor pieţei boabelor şi produselor din soia şi pieţei financiare luate în calcul în anul 2003, când a fost întocmit planul de afaceri şi studiul de fezabilitate.
S-a considerat referitor la încălcarea art. 3 alin. (1) şi art. 14 din Contract, respectiv a criteriilor de eligibilitate că, prin Adresa nr. 8031 din 16 aprilie 2009, pârâta a solicitat reclamantei să reanalizeze posibilitatea reluării activităţii, începând cu luna noiembrie 2009 şi nu în luna septembrie 2010, cum reiese din planul de redresare financiară transmis, cu prezentarea unui nou plan de redresare financiară, sugerându-se să se aibă în vedere şi eventualitatea că în continuare nu va fi permisă cultivarea producţiei de soia modificată genetic în ţările UE, însă societatea şi-a fundamentat planul de redresare pe o singură premisă, reintroducerea producţiei de soia modificată genetic, ceea ce nu denotă implementarea proiectului cu maximă eficienţă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta S.C. E. S.A. Slobozia, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că sentinţa recurată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 79/2003 şi a art. 969 C. civ., procesul verbal de constatare fiind nelegal, întrucât existenţa unei nereguli trebuia determinată în conformitate cu prevederile contractuale aplicabile cât şi cu respectarea intenţiei părţilor la semnarea contractului.
În acest sens, recurenta a invocat dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Contractul de finanţare potrivit cărora, în cazuri excepţionale, neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit poate decide rezilierea Contractului de finanţare printr-o notificare scrisă, fără a fi cerută plata finanţării nerambursabile.
Recurenta-reclamantă a susţinut că în mod greşit prima instanţă a interpretat argumentele E. în sensul că acordul APDRP la suspendarea temporară a activităţii societăţii ar reprezenta el însuşi un caz excepţional, deşi acordurile succesive ale APDRP reprezentau în fapt o recunoaştere implicită a intervenţiei unor cazuri excepţionale, în care se află societatea, având în vedere pierderea principalei surse de furnizare a materiei prime.
Consideră recurenta-pârâtă că întreruperea activităţii s-a datorat unor elemente de fapt obiective, recunoscute de intimata APDRP, elemente care exclud de plano culpa E. în îndeplinirea obligaţiilor contractuale ceea ce atrage aplicabilitatea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Contractul de finanţare respectiv rezilierea contractului fără ca APDRP să poată solicita rambursarea finanţării acordate.
Totodată, recurenta-reclamantă a susţinut că intimata APDRP nu şi-a exprimat acordul pentru suspendarea activităţii fabricii E., admiţând existenţa unor elemente de fapt obiective, ulterior, ignorând existenţa acestor elemente excepţionale, a procedat în mod arbitrar la notificare şi la rezilierea contractului.
Intimata Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică, susţinând în esenţă că actele contestate au fost emise cu respectarea prevederilor legale cât şi a prevederilor contractuale,având în vederea faptul că investiţia realizată de beneficiarul SC E. SA a devenit neeligibilă ca urmare a neîndeplinirii de către acesta a obligaţiei în calitate de beneficiar al programului SAPARD, de a se asigura că nu înregistrează pierderi financiare.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat de recurenta-reclamantă este nefondat şi urmează a fi respins, potrivit considerentelor ce urmează.
Contrar celor susţinute de recurentă în sensul că sentinţa recurată nu este motivată, instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a prezentat motivele pentru care a înţeles să respingă acţiunea recurentei-reclamante analizând fiecare din susţinerile acesteia cu privire la nelegalitatea actelor administrative atacate, dar şi în raport de argumentele aduse în apărare de partea adversă.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prima instanţă expunând în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale cu privire la legalitatea procesului verbal de constatare încheiat la data de 18 februarie 2011 cât şi a Deciziei nr. 8632 din 14 aprilie 2011 de soluţionare a contestaţiei.
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurenta-reclamantă în temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, pentru argumentele expuse în continuare.
Astfel, susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora instanţa de fond a reţinut în mod eronat că acordul de principiu nu are natura juridică a unui caz excepţional, de natură să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 11 din Anexa 1 la Contract, nu pot fi primite, întrucât astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, acordul emis de intimata-pârâtă prin Adresa nr. 5.279 din 12 martie 2009 a fost doar un acord de principiu condiţionat de obligaţia recurentei-reclamante de a relua activitatea de procesare în condiţiile acoperirii pierderilor datorate întreruperii activităţii, astfel încât să fie respectaţi indicatorii economico-financiari prezentaţi în Cererea de finanţare şi care au determinat selectarea proiectului în vederea acordării ajutorului financiar nerambursabil.
De altfel, din examinarea corespondenţei purtată între părţi, rezultă că recurenta-reclamantă a fost atenţionată în legătură cu necesitatea de a întreprinde toate măsurile în vederea reluării activităţii conform planurilor de redresare economico-financiare, în condiţiile respectării criteriilor de eligibilitate şi selecţie prezentate în Cererea de finanţare şi a prevederilor Contractului-cadru, în caz contrar procedându-se la recuperarea ajutorului financiar nerambursabil.
În fapt, acordul de principiu condiţionat acordat de intimată a fost emis ca urmare a memoriilor şi documentelor justificative transmise de recurenta-reclamantă, potrivit cărora aceasta a asigurat că activitatea de procesare cât şi recuperarea pierderilor datorate perioadei de întrerupere vor fi realizate cu respectarea criteriilor de eligibilitate şi selecţie înscrise în cererea de finanţare.
Astfel fiind, în mod corect instanţa de fond a reţinut faptul că nerealizarea planurilor de redresare nu reprezintă în sine o încălcare a obligaţiilor contractuale ci nerespectarea angajamentelor asumate prin Cererea de finanţare şi Contractul-cadru, respectiv a criteriilor de eligibilitate şi a condiţiilor de implementare, conform cerinţelor privind acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile Programului Special de Preaderare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală - SAPARD.
Pe de altă parte, având în vedere condiţiile impuse prin acordul de principiu cât şi înştiinţarea asupra măsurilor administrative pe care intimata în calitate de Autoritate contractantă le poate aplica în situaţia în care Beneficiarul nu duce la îndeplinire solicitările formulate confirmă faptul că recurenta-reclamantă nu a fost exonerată de obligaţiile asumate conform art. 3 din Anexa 1 la Contractul-cadru, respectiv aceea de a respecta pe toată perioada de valabilitate a contractului criteriile de eligibilitate şi selecţie înscrise în cererea de finanţare pe o perioadă de 5 ani de la data plăţii finale.
Nu pot fi primite, întrucât sunt nefondat, susţinerile recurentei-reclamante privind existenţa unui caz excepţional temeinic motivat care ar exclude culpa acesteia conform art. 11 alin. (1) din Anexa 1 întrucât astfel cum a reţinut în mod corect şi instanţa de fond, invocarea unor aspecte de ordin economic ca urmare a interzicerii cultivării de soia modificate genetic după intrarea României în UE în anul 2007, pierderile din cauza preţului ridicat al materiei prime din import nu pot fi reţinute drept dovezi ale existenţei unui caz excepţional care să excludă culpa SC E. SA alături de forţa majoră.
În ceea de priveşte susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora intimata APDRP nu şi-a îndeplinit obligaţiile cu bună-credinţă, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate întrucât astfel cum a rezultat din întregul material probator administrat în cauză, intimata în calitate de autoritate contractantă i-a comunicat beneficiarului acordul de principiu cu privire la întreruperea temporară a activităţii de procesare, acord care a fost condiţionat de reluarea activităţii şi de acoperirea pierderilor datorate întreruperii, în vederea respectării indicatorilor economico-financiari prevăzuţi în cererea de finanţare.
Pe de altă parte, în situaţia în care recurenta-reclamantă ar fi considerat că întreruperea temporară a activităţii de procesare se datorează apariţiei unei situaţii speciale, aceasta avea posibilitatea să înştiinţeze autoritatea contractantă pe toată perioada în care s-au purtat corespondenţe, respectiv 25 februarie 2009 - 7 decembrie 2010, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat, recurenta-reclamantă invocând existenţa unei situaţii speciale şi aplicarea art. 11(1) din Anexa I la Contractul-cadru de finanţare doar prin contestaţia formulată împotriva titlului de creanţă.
În ceea ce priveşte Procesul-verbal de constatare din 18 februarie 2011 prin care s-a întocmit titlul de creanţă, instanţa de control judiciar reţine că acesta s-a încheiat datorită faptului că măsurile întreprinse de beneficiar în vederea reluării activităţii productive şi redresare economico-financiară cu recuperarea pierderilor datorate întreruperii temporare a activităţii, au eşuat după doi ani de monitorizare.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reţinând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.C. E. S.A. Slobozia împotriva Sentinţei nr. 2495 din 5 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3140/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3143/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
