ICCJ. Decizia nr. 3140/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3140/2014
Dosar nr. 1487/54/2012
Şedinţa publică de la 9 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin cererea înregistrată sub nr. 2854/104/2012 pe rolul Tribunalului Olt reclamanţii S.I., F.N., R.N., T.Gh.F., T.A., L.A., D.D., B.G., T.M.V., A.N., B.C., S.I., J.M., B.M., F.V., P.N., H.N., D.I., C.D.M., N.M.C., C.I.C., G.A., G.V., I.I., D.M., N.G., D.L.M., B.Gh., P.M.M., P.G., P.E., C.M., S.T., C.V., J.E., C.Gh., B.A., P.V., au solicitat instanţei, ca prin sentinţa ce o va pronunţa, să se dispună anularea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, suspendarea aplicării acesteia, menţinerea deciziilor de pensionare primite anterior şi stabilite în baza Legii nr. 164/2001, cu cheltuieli de judecată.
În motivare au susţinut că, prin recalcularea pensiilor militare şi introducerea acestora în sistemul de calcul al sistemului public de pensii, se încalcă principiul dreptului câştigat deoarece cei vizaţi şi-au câştigat dreptul de a beneficia de sistemul de pensii sub imperiul căruia şi-au desfăşurat activitatea.
S-a susţinut că anularea O.U.G. nr. 1/20011 se impune pentru încălcarea principiului neretroactivităţii, fiind produs un dezechilibru între interesul general şi protecţia drepturilor fundamentale ale persoanei, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuind să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată.
Totodată au precizat reclamanţii că prin actele normative menţionate se încalcă principiul nediscriminării consacrat de Constituţia României potrivit art. 6. De asemenea, au susţinut că O.U.G. 1/2011 încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi anume neretroactivitatea legii.
Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei. De asemenea s-a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare şi suspendare a O.U.G. nr. 1/2011, susţinându-se că în speţă, nu au fost respectate condiţiile legale stabilite de art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Prin Sentinţa nr. 1175 din 29 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 2854/104/2012 a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii S.I., F.N., R.N., T.Gh.F., T.A., L.A., D.D., B.G., T.M.V., A.N., B.C., S.I., J.M., B.M., F.V., P.N., H.N., D.I., C.D.M., N.M.C., C.I.C., G.A., G.V., I.I., D.M., N.G., D.L.M., B.Gh., P.M.M., P.G., P.E., C.M., S.T., C.V., J.E., C.Gh., B.A., P.V. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. 1487/54/2012.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 1090 din 26 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii S.I., F.N., R.N., T.Gh.F., T.A., L.A., D.D., B.G., T.M.V., A.N., B.C., S.I., J.M., B.M., F.V., P.N., H.N., D.I., C.D.M., N.M.C., C.I.C., G.A., G.V., I.I., D.M., N.G., D.L.M., B.Gh., P.M.M., P.G., P.E., C.M., S.T., C.V., J.E., C.Gh., B.A., P.V. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, Bucureşti ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, raportat la dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2005, că deşi anularea O.U.G. nr. 1/2011 este primul capăt de cerere al acţiunii reclamanţilor, cel de-al treilea capăt de cerere este reprezentat de menţinerea deciziilor de pensionare emise anterior în baza Legii nr. 164/2001.
A constatat judecătorul fondului că, în cauză, obiectul mediat al acţiunii este reprezentat de menţinerea deciziilor de pensionare emise anterior în baza Legii nr. 164/2001, situaţie care se regăseşte descrisă în conţinutul alineatului 5, şi care reprezintă tocmai interesul legitim, pe care încearcă să-l valorifice reclamanţii.
S-a constatat că obiectul principal al acţiunii judiciare rezultate chiar din acţiune, îl constituie modificarea sau abrogarea parţială a O.U.G. nr. 1/2011.
Raportat la dispoziţiile art. 108 şi art. 115 din Constituţia României, s-a arătat în sentinţa atacată că ordonanţele au caracter de lege fiind adoptate de Guvern în temeiul legii de abilitare, care presupune o delegare temporară a competenţelor legislative ale Parlamentului către Guvern, astfel că în perioada în care ordonanţele sunt în vigoare ele au aceeaşi putere ca şi legea.
A reţinut prima instanţă că ordonanţele sunt acte ale Guvernului, dar nu au caracter de acte administrative, deoarece prin intermediul acestora Guvernul legiferează, în baza legii speciale de abilitare a delegării legislative, astfel că ele nu pot forma obiectul controlului de legalitate, pentru motiv că ele nu sunt acte administrative de autoritate emise în vederea executării legii, ci constituie tocmai lege.
S-a arătat că instanţa de judecată nu se poate pronunţa asupra unui act cu caracter normativ cu putere de lege, neavând competenţă în acest sens.
Reţinând că obiectul acţiunii îl constituie tocmai anularea O.U.G. nr. 1/2011, fără a se fi invocat excepţia de neconstituţionalitate a acestei ordonanţe, şi în măsura în care nu s-a constatat neconstituţionalitatea ordonanţei, s-a arătat că, judecătorul învestit cu soluţionarea acţiunii având ca obiect despăgubiri, nu poate să aprecieze asupra conformităţii Ordonanţei cu Constituţia, altfel spus judecătorul nu se poate pronunţa asupra unei norme de drept, apreciind el însuşi că aceasta ar fi neconstituţională.
Prin urmare, s-a constatat că primul capăt de cerere este inadmisibil, prin prisma faptului că acesta nu poate fi supus controlului contencios în conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. (2) potrivit cărora, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară”.
Pe cale de consecinţă, s-a constatat că şi cererea de suspendare a O.U.G. nr. 1/2011 din cel de-al doilea capăt de cerere este inadmisibilă.
În ceea ce priveşte invocarea de către reclamanţi a dispoziţiilor alin. (4) din acelaşi articol, s-a reţinut că acesta reglementează situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză, însă s-a constatat că Decizia nr. 270/2005 a Curţii Constituţionale, invocată, vizează neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 180 din Legea nr. 19/2000, fiind evident că aceasta nu are ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale, respectiv cele ale O.U.G. nr. 1/2011.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanţii S.I., F.N., R.N., T.Gh.F., T.A., L.A., D.D., B.G., T.M.V., A.N., B.C., S.I., J.M., B.M., F.V., P.N., H.N., D.I., C.D.M., N.M.C., C.I.C., G.A., G.V., I.I., D.M., N.G., D.L.M., B.Gh., P.M.M., P.G., P.E., C.M., S.T., C.V., J.E., C.Gh., B.A. şi P.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că prin O.U.G. nr. 1/2011 se încalcă dreptul de proprietate al reclamanţilor, principiul dreptului câştigat şi al neretroactivităţii.
A fost invocată Decizia nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale şi Deciziile 375/2005, 57/2006 şi 120/2007 arătându-se că pensiile aflate în plată constituie drepturi legal câştigate şi nu pot fi afectate prin recalculare, O.U.G. nr. 1/2011 constituind o aplicare retroactivă a unor măsuri.
S-a susţinut că prima instanţă trebuia să analizeze întreg materialul probator pentru a pronunţa o soluţie pe fondul cauzei.
S-a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii pe fond.
Procedura în faţa instanţei de recurs
Recurenţii au depuse concluzii scrise prin care au solicitat restituirea conform prevederilor Legii nr. 241/2013 a sumelor de bani cu care au fost diminuate în mod abuziv şi ilegal pensiile aflat în plată la 31 decembrie 2010 pentru perioada 1 ianuarie 2011 - 30 septembrie 2013.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
În fapt, reclamanţii au sesizat instanţa de contencios administrativ cu o cerere în anularea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 şi suspendarea aplicării acesteia cu consecinţa menţinerii deciziilor de pensionare primite anterior şi stabilite în baza Legii nr. 164/2001, cu cheltuieli de judecată.
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea 554/2004, "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă”;
Alin 5: „Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative”.
Cu titlu preliminar, se arată că suplimentul de motive invocat prin înscrisul intitulat „Concluzii scrise” este depus cu încălcarea prevederilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., astfel că Înalta Curte nu este ţinută, potrivit art. 306 C. proc. civ., a se pronunţa asupra unor motive invocate tardiv, sancţiunea fiind neluarea în considerare a motivelor depuse peste termenul stipulat de lege.
Cu atât mai mult nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 132 C. proc. civ. privind posibilitatea reclamantului, la prima zi de înfăţişare, în faţa instanţei de fond, de a modifica cererea de chemare în judecată, în sensul de a solicita restituirea conform prevederilor Legii nr. 241/2013 a sumelor de bani cu care au fost diminuate în mod abuziv şi ilegal pensiile aflat în plată la 31 decembrie 2010 pentru perioada 1 ianuarie 2011 - 30 septembrie 2013.
În ceea ce priveşte recursul formulat, Înalta Curte constată că nu sunt invocate veritabile critici cu privire la soluţia primei instanţe de a respinge acţiunea ca inadmisibilă, recurenţii-reclamanţi fiind nemulţumiţi de împrejurarea că executivul a recurs la acest tip de act normativ (ordonanţă) şi nu la o hotărâre de guvern, pentru de a împiedica persoanele interesate să atace noul act normativ, ceea ce, evident, nu poate fi supus controlului instanţelor judecătoreşti.
Din textul art. 108 din Constituţia României rezultă că numai hotărârile emise în scopul de a „organiza executarea legilor” şi ordonanţele emise de Guvern în temeiul unei legi speciale de abilitare, reprezintă acte administrative, în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Ordonanţele de Urgenţă nu intră în categoria actelor administrative, acestea fiind emise ca urmare a delegării legislative în favoarea Guvernului, reglementată de art. 115 din Constituţie, adică fie printr-o lege specială de abilitare a Guvernului, emisă de Parlament în domenii care nu fac obiectul legilor organice - art. 115 - (1) din Constituţie fie „în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată” - art. 115 alin. (4) din Constituţie.
Prin urmare, prin Ordonanţele de Urgenţă, Guvernul ca putere executivă, exercită temporar atribuţii de putere legiuitoare, Ordonanţele de Urgenţă având rang şi putere de lege până la validarea lor de către puterea legislativă - Parlamentul României, astfel că nu pot forma obiectul acţiunilor de contencios administrativ (nici de anulare şi nici de suspendare, nefiind permis a se suspenda un act a cărui legalitate nu poate fi verificată pe fond).
Fiind prin natura lor acte cu caracter normativ, este limpede că şi formele privind controlul acestora sunt unele specifice, Legea contenciosului administrativ stipulând în situaţia acestora procedura specială de contestare prevăzută la art. 9, acţiunea putând avea ca obiect potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol numai „acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.
Legile şi Ordonanţele Guvernului sunt supuse controlului de constituţionalitate conform art. 146 lit. d) din Constituţia României.
În cazul ordonanţelor nu se examinează legalitatea acestora de către instanţele judecătoreşti, ci doar constituţionalitatea lor, de către Curtea Constituţională.
În Încheierea de şedinţă în data de 26 noiembrie 2012 s-a consemnat poziţia apărătorului reclamanţilor în sensul că nu înţeleg să formuleze excepţie de neconstituţionalitate în cauză, iar deciziile Curţii Constituţionale invocate atât la instanţa de fond, cât şi în recurs sunt anterioare actului normativ atacat, fiind astfel evident că nu au vizat neconstituţionalitatea acestuia.
În aceste condiţii, în raport de textele de lege arătate mai sus, în mod corect prima instanţă a stabilit că O.U.G. nr. 1/2011 nu este act administrativ ci act normativ cu putere de lege, astfel că nu poate forma obiectul unei acţiuni în anulare, şi nici obiectul unei acţiuni de suspendare a efectelor produse de aceasta în cadrul procedurii prevăzută de art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.I., F.N., R.N., T.Gh.F., T.A., L.A., D.D., B.G., T.M.V., A.N., B.C., S.I., J.M., B.M., F.V., P.N., H.N., D.I., C.D.M., N.M.C., C.I.C., G.A., G.V., I.I., D.M., N.G., D.L.M., B.Gh., P.M.M., P.G., P.E., C.M., S.T., C.V., J.E., C.Gh., B.A. şi P.V. împotriva Sentinţei nr. 1090 din 26 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3138/2014. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3141/2014. Contencios → |
|---|
