ICCJ. Decizia nr. 3146/2014. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3146/2014
Dosar nr. 191/33/2013
Şedinţa publică de la 9 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 15 iunie 2012 reclamantul Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ Turda a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Şcoala cu clasele I - VIII I.S. Turda, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Consiliul Local Turda şi Primarul Turda, obligarea pârâţilor la acordarea distincţiilor Diploma Gheorghe Lazăr şi Diploma de excelenţă, cuvenite membrilor de sindicat semnatari ai tabelului anexat la dosar şi a premiilor în bani aferente acestor sume ce urmează să fi actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective.
În motivarea cererii s-a arătat că din dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, raportat la Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 5435 din 23 octombrie 2006 modificat prin Ordinul 4339 din 9 iunie 2008 rezultă dreptul cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar de a beneficia, între altele, şi de Diploma Gheorghe Lazăr, clasele I, a II-a şi a III-a şi de Diploma de excelenţă, în măsura în care, evident îndeplinesc condiţiile prevăzute de legislaţie pentru acordarea acestora.
S-a susţinut că membrii de sindicat, semnatari ai tabelului anexat cererii au îndeplinit condiţiile pentru acordarea distincţiilor menţionate în anul 2009 (astfel cum rezultă din adeverinţele emise de pârâta unitate de învăţământ), beneficiind de aprobarea unităţii de Învăţământ de acordarea acestora, respectiv C.R. - Diploma Gheorghe Lazar clasa l; J.A. - Diploma Gheorghe Lazăr clasa l; V.E. - Diploma Gheorghe Lazar clasa I; N.M. - Diploma Gheorghe Lazar clasa a II-a.
A arătat reclamanta că membrii de sindicat se regăsesc şi pe lista aprobată în Consiliul de administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, iar, unitatea de învăţământ a prevăzut în bugetul aprobat pentru anul 2009 modurile necesare în vederea acordării premiilor aferente distincţiilor mai sus menţionate.
În opinia reclamantului, neacordarea distincţilor cuvenite membrilor de sindicat şi neplata premiilor aferente acestora reprezintă o încălcare a dispoziţiilor Constituţiei României şi a prevederilor art. 1 al Protocolului adiţional nr. 1 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
S-a apreciat că membrii de sindicat, semnatari ai tabelului anexat prezentei cereri, au fost nelegal privaţi de un drept cuvenit în mod legal solicitându-se admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi obligarea pârâţilor la acordarea Diplomelor Gheorghe Lazăr clasele I, a II-a şi a III-a şi a Diplomei de excelenţă, precum şi a premiilor în bani aferente acestora, actualizate În funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective, după cum urmează C.R. - Diploma Gheorghe Lazăr clasa 1 + premiu de 20%, din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni; J.A. - Diploma Gheorghe Lazăr clasa 1 + premiu de 20%, din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni; V.E. - Diploma Gheorghe Lazăr clasa I + premiu de 20%, din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni; N.M. - Diploma Gheorghe Lazăr clasa II + premiu de 15% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni.
Prin Sentinţa civilă nr. 10287 din data de 4 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului cu privire la petitul având ca obiect obligarea pârâţilor la acordarea distincţiilor Diploma Gheorghe Lazăr şi Diploma de excelenţă invocată de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, raportat la cererea de chemare în judecată a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
A susţinut pârâtul că nu are nicio atribuţie în evaluarea dosarelor depuse în vederea acordării distincţie, aceste atribuţii revenind inspectoratului şcolar, acesta doar verificând listele transmise de către inspectoratul şcolar.
Totodată, a arătat că nu are nici atribuţii în ceea ce priveşte plata drepturilor băneşti cuvenite ca urmare a acordării acestor distincţii.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Primarul Municipiului Turda, a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului Municipiului Turda cu consecinţa respingerii acţiunii faţă de acesta.
A susţinut că obligaţia în ceea ce priveşte emiterea ordinului pentru conferirea Distincţiei „Gheorghe Lazăr" şi a Diplomei de excelenta incumba Ministerului Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului.
În data de 22 februarie 2013 a depus la dosarul cauzei întâmpinare şi pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, prin care a solicitat respingerea acţiunii faţă de Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 153 din 26 februarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei calităţii pasive şi în consecinţă: s-a respins ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă acţiunea reclamantului Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ Turda, împotriva pârâţilor Şcoala cu Clasele I - VIII „I.S.” Turda, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, Consiliul Local Turda şi Primarul Municipiului Turda.
S-a respins acţiunea formulată de către reclamantul Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ Turda împotriva pârâtului Ministerului Educaţiei Naţional (fost Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului).
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că, în condiţiile în care s-a solicitat expres obligarea pârâţilor la acordarea distincţiei, se constată că prerogativa acordării o are numai pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, care o exercită prin emiterea unui ordin.
Astfel, faţă de acest petit unic, s-a apreciat că ceilalţi pârâţi nu au calitate procesuală pasivă, acţiunea faţă de aceştia fiind respinsă pe această lipsă de calitate procesuală.
Cu privire la pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Curtea a reţinut că procedura administrativă este alcătuită în cazul de faţă dintr-o suită de operaţiuni administrative şi/sau acte administrative prealabile actului administrativ de conferire a dreptului, în speţă, a distincţiei solicitate.
Din această perspectivă, s-a observat că reclamantul solicită emiterea unui act administrativ care să-i confere un drept şi o vocaţie generală pentru obţinerea dreptului, fără însă să parcurgă procedura specifică.
Astfel, conform Ordinului MEC nr. 5435/2006 cu modificările ulterioare, pct. 6 lit. b), pct. 7, 8 Consiliul de administraţie al Inspectoratului Şcolar pe baza rezultatelor definitive, stabileşte numărul cadrelor didactice care urmează a primi distincţii şi înaintează lista acestora la minister în vederea emiterii ordinului. Ministerul elaborează ordinul de acordarea distincţiilor şi abia ulterior acestea sunt aprobate, iar cadrele didactice pot cere unităţii şcolare punerea în plată a indemnizaţiei corespunzătoare.
Considerând că în speţă nu au fost efectuate sau nu au fost demonstrate demersurile necesare, nu s-a reţinut un refuz nejustificat al pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în emiterea acestui ordin de vreme ce potrivit art. 13 alin. (8) din Ordinul MEC nr. 5435, atribuţiile acestuia sunt exercitate pe baza listelor înaintate de inspectoratele şcolare pe baza cărora, după verificare, se poate trece la elaborarea ulterioară a ordinului de acordare.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurentul Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ Turda, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul a dezvoltat următoarele critici faţă de soluţia adoptată de prima instanţă, indicând incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 3041 C. proc. civ.:
Astfel, s-a susţinut că la dosarul cauzei există documente din care rezultă parcurgerea etapelor prevăzute de actele aplicabile în materie, respectiv adeverinţele emise de pârâta unitate de învăţământ.
S-a arătat că respingerea cererii şi validarea neplăţii premiilor contravine prevederilor art. 20 alin. (1) din Constituţia României şi art. 1 al Protocolului adiţional nr. 1 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, premiile având natura juridică a unor drepturi de creanţă.
Recurentul a considerat că judecătorului fondului a ignorat prevederile aplicabile în materie, respectiv art. 114 din Legea nr. 128/1997 şi OMEC nr. 5435/2006 modificat prin O.M.E.C. nr. 4339 din 9 iunie 2008 din care rezultă dreptul cadrelor didactice de a beneficia de diplome.
S-a precizat că, în mod greşit judecătorul fondului a reţinut că nu au fost făcute toate demersurile necesare, membrii de sindicat îndeplinind toate condiţiile cerute de lege, fiind pe listele aprobate de ISJ Cluj.
S-a mai arătat că sentinţa este nelegală şi sub aspectul respingerii acţiunii faţă de unitatea de învăţământ, inspectoratul şcolar, consiliul local şi primar pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
În acest sens, s-a arătat că unitatea de învăţământ în calitate de angajator elaborează statele de plată, că inspectoratul şcolar are atribuţii de control asupra unităţii (art. 95 alin. (1) din Legea nr. 1/2011), iar autorităţile administraţiei locale aprobă bugetele locale, fiind ordonatoare de credite.
În raport de prevederile art. 3041 C. proc. civ. s-a apreciat că judecătorul fondului nu şi-a exercitat rolul activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., ignorând probele administrate în cauză.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.
Procedura în faţa instanţei de recurs
Recurentul a depus în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. înscrisuri în susţinerea cererii de recurs, respectiv listele emise de către Inspectoratul Şcolar cu cadrele didactice care au solicitat acordarea distincţiilor pentru anul şcolar 2008/2009 şi practică judiciară.
Intimatul-pârât Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că nu are calitate procesuală pasivă în raport de dispoziţiile art. 13 pct. 8 şi a Anexei 3 din Regulamentul privind acordarea de distincţii şi premii personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat aprobat prin OMEC nr. 5435/2006.
Intimatul pârât Primarul Municipiului Turda a formulat întâmpinare prin care a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a instituţiei.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
În fapt, Sindicatul Salariaţilor din învăţământ Turda prin acţiunea promovata în conformitate cu prevederile din Regulamentul privind acordarea de distincţii şi premii personalului din învăţământul preuniversitar de stat, aprobat prin O.M.E.C. nr. 5435 din 23 iunie 2006 modificat şi completat prin O.M.E.C.T. nr. 4339 din 9 iunie 2008 şi O.M.E.C.T.S. nr. 4140 din 14 iulie 2010 pentru anul şcolar 2008 - 2009, a solicitat obligarea Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Şcoala cu clasele I - VIII „I.S.” Turda, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, Consiliul Local al Municipiului Turda şi Primarul Municipiului Turda la acordarea distincţiilor „Gheorghe Lazăr” clasele I, II şi III precum şi Diploma de excelenţă, cuvenite pentru membrii de sindicat C.R., J.A., V.E. şi N.M.
În drept, potrivit art. 13 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic: „În afara distincţiilor prevăzute la art. 112, ministrul învăţământului este autorizat să acorde personalului didactic şi de cercetare din învăţământ următoarele distincţii şi premii: b) Diploma Gheorghe Lazăr, clasele I, a II-a şi a III-a, cu acordarea unui premiu de 20%, 15%, respectiv 10% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni; diploma se acordă personalului didactic din învăţământul preuniversitar”.
Procedura de atribuire a distincţiilor şi premiilor a fost detaliată prin dispoziţiile art. 13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 5435/2006, astfel: „Calendarul şi procedura de atribuire a distincţiilor şi premiilor personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat se desfăşoară în etape, după cum urmează:
1). Solicitantul întocmeşte şi depune, la conducerea unităţii de învăţământ, cererea şi raportul de autoevaluare însoţit de documentele doveditoare, conform criteriilor menţionate anterior până la data de 31 martie;
2). Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ analizează dosarul şi formulează aprecieri sintetice, conform modelului prevăzut în Anexa nr. 6, asupra activităţii fiecărui solicitant în parte, până la data de 10 aprilie;
3). Directorul unităţii de învăţământ înaintează la inspectoratul şcolar cererea, raportul de autoevaluare cu anexele doveditoare şi aprecierea Consiliului de administraţie, până la data de 15 aprilie;
4. a) Comisia de evaluare a dosarelor, în urma analizării acestora, în baza punctajului prevăzut la art. 14, va întocmi şi afişa, la sediul inspectoratului şcolar, până la data de 25 aprilie, lista solicitanţilor, în ordine descrescătoare a punctajelor acordate;
b) Comisia de evaluare a dosarelor este numită prin decizie a inspectorului şcolar general şi are următoarea componenţă:
- preşedinte - un inspector şcolar general adjunct;
- 6 membri: - un inspector şcolar învăţământ preşcolar;
- un inspector şcolar învăţământ primar;
- 4 inspectori şcolari de specialitate/inspectori şcolari.
Secretariatul comisiei este asigurat de un inspector şcolar pentru managementul resurselor umane;
5. Eventualele contestaţii se pot depune la registratura inspectoratului şcolar, în termen de trei zile calendaristice de la data afişării rezultatelor evaluării dosarelor depuse;
6. a) În termen de cinci zile calendaristice de la data limită pentru depunerea contestaţiilor, Consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, după analizarea şi soluţionarea contestaţiilor, afişează la sediul inspectoratului şcolar, în ordine descrescătoare a punctajelor acordate, rezultatele definitive ale evaluării dosarelor depuse în vederea acordării distincţiilor şi a premiilor;
b) Consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar, pe baza rezultatelor definitive, stabileşte numărul cadrelor didactice ce urmează a primi distincţii, în limita a 6% din numărul total de cadre didactice cu gradul didactic I din judeţ/municipiul Bucureşti, cu excepţia adresei de mulţumire publică şi cu încadrarea în fondurile bugetare alocate/comunicate de fiecare primărie.
7. Listele cuprinzând datele solicitanţilor validaţi (Anexa nr. 7) vor fi înaintate la Ministerul Educaţiei şi Cercetării până la data de 5 mai;
8. Ministerul Educaţiei şi Cercetării verifică listele înaintate de inspectoratele şcolare şi elaborează ordinul de acordare a distincţiilor, până la data de 15 iunie;
9. a) Plata premiilor se va face de unitatea de învăţământ la care sunt (au fost) angajate cadrele didactice beneficiare, din bugetul consiliilor locale/consiliilor judeţene cu încadrarea în bugetul aprobat şi alocat cu această destinaţie;
b) Plata premiilor personalului didactic încadrat la cluburile sportive şcolare, la Palatul Naţional al Copiilor şi Elevilor din Bucureşti precum şi la palatele şi cluburile copiilor şi elevilor se va face din fondurile unităţii unde este (a fost) angajat”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită, aceea de obligare a pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului la acordarea ordinului de conferire a distincţiei Gheorghe Lazăr, în mod corect instanţa de fond a admis excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţi întrucât întreaga procedură de acordare a acestor distincţii este dată de prevederile art. 113 din Legea nr. 128/1997, completată cu dispoziţiile OMEC nr. 5435/2006.
În aceste condiţii, singurul căruia îi revine calitatea procesuală pasivă în cauză este Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în timp ce toţi ceilalţi pârâţi sunt lipsiţi de această calitate procesuală, neexistând o identitate între aceştia şi cei obligaţi prin lege să ducă la îndeplinire această îndatorire.
Pe fondul cauzei, se reţine că reclamantul, în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat, a solicitat să se constate refuzul nejustificat din partea intimatului parat Guvernul României de a acorda distincţia Diploma Gheorghe Lazăr şi Diploma de excelenţă cuvenite.
Noţiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
În cauza de faţă însă recurentul-reclamant nu a dovedit existenţa refuzului nejustificat din partea autorităţii pârâte de a răspunde sau a soluţiona cererile membrilor de sindicat, întrucât prin acţiunea, astfel cum a fost formulată, nu a depus probe care să facă dovada că numiţii C.R., J.A., V.E. şi N.M. au urmat procedura de atribuire a distincţiilor şi premiilor.
Sindicatul, s-a limitat a invoca o vocaţie generală a profesorilor la obţinerea acestor distincţii, însă, cu excepţia unei liste a cadrelor didactice care solicită acordarea diplomelor administrată în faţa instanţei de recurs, fără a se face dovada transmiterii acesteia autorităţii pârâte, nu au depus niciun alt document pentru a proba, în concret dreptul celor 4 reclamanţi.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere se înţelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Definiţia excesului de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând administraţiei publice, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
În cauza de faţă, în raport de probatoriul administrat, instanţa nu poate verifica acest refuz nejustificat din partea pârâtului, în ceea ce-i priveşte pe semnatarii acţiunii.
Totodată, se constată că nu poate fi vorba nici despre neexercitarea rolului activ de către judecătorul fondului, aceleaşi dispoziţii invocate a fi încălcate, respectiv cele ale art. 129 C. proc. civ., prevăzând în primul rând obligaţia părţilor de a urmări finalizarea procesului şi de a solicita toate probele pe care le apreciază necesare.
Nici celelalte critici formulate de recurentul-reclamant nu pot fi reţinute şi, pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ Turda împotriva Sentinţei nr. 153 din 26 februarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 septembrie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 3143/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3148/2014. Contencios. Constatarea calităţii... → |
---|