ICCJ. Decizia nr. 3230/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3230/2014
Dosar nr. 1268/2/2012
Şedinţa publică de la 12 septembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată, reclamanta SC A.P. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliului Concurenţei, anularea Deciziei nr. 99 din 27 decembrie 2011, emisă de pârât.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin decizia a cărei anulare o solicită, Consiliul Concurenţei a reţinut în mod eronat că a încălcat prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996.
În esenţă, reclamanta a susţinut că a încheiat cu SC P.D.T. SRL 3 contracte, respectiv contractul din 9 iunie 2009, contractul din 4 ianuarie 2010, contractul din 28 mai 2010, având ca obiect distribuirea produselor de parfumerie marca D.P.. La semnarea contractelor, atât SC A.P. SRL, cât şi celorlalte firme aflate în franciză cu D.P.P., li s-au impus anumite preţuri de vânzare a produselor.
Reclamanta a mai arătat că prin înţelegerea făcută nu s-a restrâns sau denaturat concurenţa pe piaţa românească.
Întrucât reclamanta nu a respectat preţurile, importatorul i-a livrat marfa cu preţuri majorate cu 50% şi nu a mai beneficiat de promoţii şi materiale publicitare de la importator.
Reclamanta a precizat că amenda de 1,7% din cifra de afaceri totală contravine legilor europene, întrucât SC A.P. SRL desfăşoară şi alte activităţi comerciale. Astfel, la punctul de lucru de pe str. M.C., deschis din 1993 (comercializare produse alimentare, nealimentare, băuturi, tutun şi alimentaţie publică), unde nu se desfăşoară activitate de parfumerie D.P., cifra de afaceri de 111.625 lei este cifra de afaceri a punctului de lucru din produse de parfumerie marca D.P., iar la punctul de lucru din şos. V., complex comercial S., pe lângă produsele de parfumerie s-au comercializat şi gablonţuri şi accesorii damă, acest punct de lucru fiind închis la data de 1 august 2011.
A subliniat reclamanta că această amendă ar fi de natură să conducă la închiderea punctului de lucru din şos. M.C. şi, implicit, la desfiinţarea celor 3 locuri de muncă ale celor 3 angajaţi.
Reclamanta a mai arătat că la momentul încheierii contractelor fapta nu era prevăzută de lege, întrucât dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 21/1996 au fost introduse prin Legea nr. 149/2011, iar sancţionarea sa a avut loc cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii, statuat la art. 15 alin. (2) din Constituţia României.
Prin Sentinţa civilă nr. 4297 din 26 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A.P. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurentei, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia nr. 99 din 27 decembrie 2011, Consiliul Concurenţei a constatat încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de către D.P.P.I.I.S.T.L.Ş. din Turcia, în calitate de producător, SC W.C.I. SRL (anterior denumită SC S.A.P.R. SRL), SC S.A.P.D. SRL şi SC P.D.T. SRL, în calitate de importatori, prin încheierea unor contracte în care preţurile de vânzare cu amănuntul la consumatorii finali din România au fost stabilite de către producătorul turc, în relaţia cu importatorii români.
SC M.M.D. SRL, în calitate de distribuitor exclusiv, SC M.I. SRL, SC O. SRL, SC S.A. SRL, SC E. SRL, SC A.P. SRL, SC N.C.T. SRL, SC W.L.N. SRL, SC N.F. SRL, SC F.F.C. SRL, SC N.C.A. SRL, SC D.G. SRL, SC P.U. SRL, SC E.G. SRL, SC S.E. SRL, SC B.E. SRL şi SC B.N. SRL, în calitate dealeri/cumpărători ai produselor de parfumerie marca D.P., au încălcat prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din lege prin încheierea unor contracte prin care importatorii impun preţurile de vânzare cu amănuntul la consumatorii finali.
Întreprinderile participante la înţelegere au fost sancţionate cu amendă, în baza art. 55 alin. (4) din lege, pentru săvârşirea faptelor prevăzute la art. 51 alin. (1) lit. a) din lege, prin încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din lege, reclamantei fiindu-i aplicată o amendă în valoare de 7.486 lei, reprezentând 1,7% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2010.
Contractele încheiate de părţile implicate conţin prevederi legate de fixarea preţului cu amănuntul, produsele urmând să fie vândute la preturile comunicate de furnizorul turc.
În acord cu pârâtul Consiliul Concurenţei, Curtea a reţinut că, deşi intitulat drept preţ recomandat, în realitate clauza contractuală reglementează preţul de revânzare, de vreme ce nerespectarea listei de preţuri, comunicată de cocontractantul furnizor şi retransmisă pe cale contractuală către subdistribuitori, este supusă sancţiunilor contractuale.
A reţinut instanţa că reclamanta recunoaşte în cererea dedusă judecăţii faptul înţelegerii părţilor asupra preţului de revânzare, însă apreciază că fapta nu există, întrucât la data producerii nu ar fi fost incriminată, deoarece abia prin Legea nr. 149/2011 au fost introduse reglementările de la art. 5 alin. (1) lit. a).
Curtea a apreciat că un atare punct de vedere nu poate fi primit, deoarece dispoziţiile Legii nr. 21/1996, încă de la intrarea sa în vigoare, au sancţionat fapta anticoncurenţială constând în fixarea preţurilor de revânzare.
A reţinut instanţa că faptul recunoaşterii în mod expres a săvârşirii faptei anticoncurenţiale în timpul investigaţiei nu este de natură a concluziona în sensul nelegalităţii sau netemeiniciei actului de sancţionare, câtă vreme o atare împrejurare a fost apreciată de către Consiliul Concurenţei ca o circumstanţă atenuantă, reclamanta beneficiind astfel de 30% reducere din nivelul amenzii de bază.
Curtea a apreciat că fapta anticoncurenţială constă într-o înţelegere pe verticală, având ca obiect fixarea preţurilor de vânzare a produselor, iar această înţelegere se înscrie în categoria restricţionărilor grave ale concurenţei, interzise "per se" de legislaţia de concurenţă, punând în pericol concurenţa şi aplicarea liberă a principiului economiei de piaţă, privind jocul liber cerere-ofertă, în cele din urma afectând interesul cumpărătorului final, care nu poate să-şi aleagă în funcţie de preţ, de unde cumpără un anumit produs.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate că argumentul reclamantei, în sensul că fapta nu există întrucât textul art. 8 din Lege ar oferi exceptări de la aplicarea prevederilor art. 5, face abstracţie de dispoziţiile alin. (4) al art. 8, care prevăd în mod neechivoc împrejurarea că exceptările în discuţie (reglementate în alin. (1) - (3)) nu se aplică acordurilor privitor la fixarea preţurilor de vânzare a produselor către terţi, cum este şi situaţia în speţă.
Referitor la critica reclamantei privind individualizarea sancţiunii care s-a circumscris împrejurării că activitatea societăţii sancţionate ar cuprinde şi alte domenii, fără însă a invoca încălcarea vreunei dispoziţii legale, aceasta limitându-se la a afirma faptul că stabilirea sancţiunii prin raportarea la cifra de afaceri a societăţii este "în contrasens cu firescul, cu legile europene", Curtea a apreciat că legiuitorul român, conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, a optat pentru aplicarea unei amenzi de până la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţiunii, iar nu din cifra de afaceri obţinută pe piaţa relevantă a produsului de către agentul economic respectiv, ca urmare a punerii în practică a înţelegerii.
Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, Curtea, reţinând legalitatea şi temeinicia deciziei atacate, a dispus respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC "A.P." SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat, recurenta arată că instanţa de fond nu a ţinut cont de toate înscrisurile, dovezile, observaţiile şi concluziile prezentate în dosar în ceea ce priveşte investigaţia Consiliului Concurenţei, amenda fiind aplicată la toată cifra de afaceri a firmei, neţinându-se cont de faptul că reclamanta mai are şi alte domenii de activitate.
Recurenta solicită ca, în cazul în care se va considera că a încălcat Legea nr. 21/1996, art. 5 alin. (1), să se ia în considerare amenda aplicată la cifra de afaceri pe activitatea investigată de către Consiliul Concurenţei, şi anume pe activitatea de produse de parfumerie marca D.P. şi nu pe cifra de afaceri rezultată din activitatea de comerţ cu amănuntul, produse alimentare şi nealimentare desfăşurată la punctul de lucru din str. M.C.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Decizia nr. 99/2011 emisă de Consiliul Concurenţei, prin care s-a constatat o încălcare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, republicată, de către producătorul D.P.P.I.I.S., importatorii SC W.C.I. SRL, SC S.A.P.D. SRL şi SC P.D.T. SRL, prin încheierea unor contracte în care preţurile de vânzare cu amănuntul către consumatorii finali din România au fost stabilite de către producătorul turc, în înţelegere cu importatorii români.
Recurenta-reclamantă SC "A.P." SRL a participat la înţelegerea anticoncurenţială prin încheierea contractelor de dealer şi vânzare-cumpărare privind distribuţia de produse de parfumerie marca D.P.P., fiind sancţionată cu o amendă contravenţională în valoare de 7.486 lei, reprezentând 1,7% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2010.
Înalta Curte constată că singura critică adusă soluţiei date de instanţa de fond se referă la aplicarea amenzii la cifra de afaceri totală, reclamanta solicitând ca instanţa să aibă în vedere aplicarea amenzii numai raportat la cifra de afaceri realizată în domeniul parfumeriei, întrucât activitatea sa comercială se desfăşoară şi în alte domenii.
Înalta Curte apreciază că nu are relevanţă asupra stabilirii nivelului de amendă faptul că activitatea societăţii sancţionate ar cuprinde şi alte domenii, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 51 alin. (1) lit. a) din lege, încălcarea art. 5 alin. (1) se sancţionează cu amendă de la 0,5% până la 10% din cifra de afaceri totală realizată de către agenţii economici implicaţi în anul anterior sancţionării.
Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a încheiat contracte de distribuţie cu mai multe firme, în cuprinsul cărora s-a inserat o clauză privind preţul de vânzare cu amănuntul, astfel că nici un alt preţ nu era aplicabil. Ca urmare a acestei clauze contractuale, autoritatea de concurenţă a apreciat că a existat o înţelegere pe verticală în cadrul lanţului de distribuţie a produselor de parfumerie D.P.P., ceea ce atrage incidenţa art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.
Înalta Curte consideră că, din probatoriile administrate în speţă, respectiv contractele de distribuţie, rezultă săvârşirea faptei sancţionate de Consiliul Concurenţei.
Potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, care urmăresc, în special, fixarea concertată direct sau indirect, a preţurilor de vânzare.
Indiferent de data la care s-ar fi săvârşit fapta, textul art. 5 alin. (1) lit. a) a incriminat ca şi contravenţie înţelegerea expresă sau tacită între agenţii economici prin care se fixează concertat preţurile de vânzare, înţelegere care are ca obiect sau ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei.
În cauză, potrivit contractelor încheiate între diferiţi agenţi economici, contracte în cadrul cărora reclamanta avea calitatea de parte contractantă, s-a fixat şi preţul de vânzare cu amănuntul, mai mult părţile au prevăzut că nici un alt preţ nu este aplicabil.
Această clauză contractuală face parte din categoria înţelegerii privind fixarea concertată a preţului.
O astfel de înţelegere are ca efect, prin ea însăşi, restrângerea sau denaturarea concurenţei.
Se constată din analiza textului care incriminează fapta că legiuitorul naţional nu a condiţionat existenţa faptei de un rezultat concret.
Prin instituirea acestei norme sancţionatoare, s-au luat măsuri legislative, care să asigure egalitatea de şanse între operatorii economici, de natură a împiedica denaturarea concurenţei.
Prin fixarea preţurilor de vânzare pe verticală, efectul poate fi acela al atingerii aduse concurenţei, al denaturării mediului concurenţial, atât pe piaţa produselor cosmetice, cât şi pe piaţa geografică, reprezentată de teritoriul României.
Susţinerea reclamantei că, prin stabilirea preţurilor de vânzare ar fi fost favorizaţi cumpărătorii finali, nu are fundament legal.
Cadrul juridic naţional în materie de concurenţă nu conduce la o situaţie prejudiciabilă pentru consumatori, pentru că măsura de interzicere a fixării concertate a preţurilor prin înţelegeri a fost luată tocmai pentru a se evita un sistem de concurenţă denaturată.
Consumatorul are drept de opţiune pe piaţa produsului şi pe piaţa geografică între mai multe produse similare, comparabile sau substituibile, or, fixarea concertată a preţului diminuează sau anulează, concret sau potenţial, acest drept de a alege.
Înţelegerile privind fixarea preţurilor nu beneficiază de exceptările prevăzute de art. 8 din Legea nr. 21/1996, în funcţie de dimensiunea cotei de piaţă, aspect ce rezultă din prevederile art. 8 alin. (4) din lege.
În speţă, Consiliul Concurenţei nu a aplicat retroactiv legea, pentru că, aşa cum s-a arătat în această decizie, textul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 a sancţionat, încă de la data adoptării legii, înţelegerile care aveau ca obiect sau efect restrângerea sau denaturarea concurenţei, prin fixarea preţurilor.
Într-adevăr, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, în varianta anterioară O.U.G. nr. 75/2010, prevedea: "(1) Prevederile art. 5 nu se aplică în cazul agenţilor economici sau grupărilor de agenţi economici la care cifra de afaceri pentru exerciţiul financiar precedent recurgerii la comportamente susceptibile a fi calificate practici anticoncurenţiale nu depăşeşte un plafon stabilit anual de către Consiliul Concurenţei şi:
- cota de piaţă totală a agenţilor economici implicaţi în înţelegerea, decizia asociaţiei de agenţi economici sau practica concertată nu depăşeşte 5% pe nici una dintre pieţele relevante afectate, în cazul înţelegerilor, deciziilor luate de asociaţiile de agenţi economici sau practicilor concertate dintre agenţii economici concurenţi; sau
- cota de piaţă a fiecărui agent economic implicat în înţelegerea, decizia asociaţiei de agenţi economici sau practica concertată nu depăşeşte 10% pe nici una dintre pieţele relevante afectate, în cazul înţelegerilor, deciziilor luate de asociaţiile de agenţi economici sau practicilor concertate dintre agenţii economici care nu sunt concurenţi*)".
Dar, totodată, la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, varianta anterioară O.U.G. nr. 75/2010, prevedea că: "(2) Limitele prevăzute la alin. (1) nu sunt aplicabile practicilor anticoncurenţiale interzise prin prevederile art. 5, atunci când acestea privesc preţuri, tarife, acorduri de partajare a pieţei sau licitaţii".
De asemenea, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, cu modificările şi completările prin O.U.G. nr. 75/2010, prevede: "(1) Prevederile art. 5 alin. (1) nu se aplică în următoarele situaţii:
a) în cazul în care cota de piaţă cumulată deţinută de părţile la o înţelegere nu depăşeşte 10% pe niciuna dintre pieţele relevante afectate de înţelegere, atunci când aceasta este încheiată între întreprinderi care sunt concurenţi, existenţi sau potenţiali, pe una dintre aceste pieţe;
b) în cazul în care cota de piaţă deţinută de fiecare dintre părţile la o înţelegere nu depăşeşte 15% pe niciuna dintre pieţele relevante afectate de înţelegere, atunci când aceasta este încheiată între întreprinderi care nu sunt concurenţi, existenţi sau potenţiali, pe niciuna dintre aceste pieţe;
c) în cazul în care este dificil să se stabilească dacă este vorba de o înţelegere între concurenţi sau între neconcurenţi, se aplică pragul de 10%, potrivit prevederilor alin. (1) lit. a)".
Totodată, la art. 8 alin. (4) din Legea nr. 21/1996, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 75/2010 prevede: "Prevederile alin. (1) - (3) nu se aplică înţelegerilor care, în mod direct sau indirect, izolat sau în combinaţie cu alţi factori aflaţi sub controlul părţilor, au ca obiect: a) fixarea preţurilor de vânzare a produselor către terţi".
Având în vedere dispoziţiile legale de mai sus şi obiectul înţelegerii în litigiu, instanţa de fond a reţinut în mod judicios inaplicabilitatea cauzei de exceptare invocată de recurenta-reclamantă.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la respingerea susţinerilor referitoare la o greşită individualizare a cuantumului sancţiunii, acestea sunt nefondate, nefiind invocate încălcări ale prevederilor art. 51 şi 52 din Legea nr. 21/1996 şi nici a Instrucţiunilor emise de Consiliul Concurenţei în aplicarea acestor prevederi legale.
Înalta Curte constată că faptul recunoaşterii în mod expres a săvârşirii faptei anticoncurenţiale în timpul investigaţiei nu este de natură a concluziona în sensul nelegalităţii sau netemeiniciei actului de sancţionare, câtă vreme o atare împrejurare a fost apreciată de către Consiliul Concurenţei ca o circumstanţă atenuantă, reclamanta beneficiind astfel de 30% reducere din nivelul amenzii de bază, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
În ceea ce priveşte cuantumul sancţiunii aplicate, potrivit art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, încălcarea art. 5 alin. (1) se sancţionează cu amendă de la 0,5 la 10% din cifra de afaceri totală realizată de întreprinderea sancţionată în anul anterior sancţionării.
Fiind în prezenţa unei înţelegeri cu privire la preţul de vânzare, fapta săvârşită de reclamantă intră în categoria restricţionărilor grave ale concurenţei, interzise "per se" de legislaţia în domeniu şi astfel nu poate fi încadrată în categoria celor de gravitate mică, pentru care se aplică o amendă în procent de 2% până la 4% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării.
Astfel, individualizarea sancţiunii s-a realizat în conformitate cu dispoziţiile art. 51, 52 din lege şi ale Instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile emise de Consiliul Concurenţei, aprobate prin Ordinul nr. 420/2010.
Curtea a reţinut, în mod corect, că legiuitorul român, conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, a optat pentru aplicarea unei amenzi de până la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţiunii, iar nu din cifra de afaceri obţinută pe piaţa relevantă a produsului de către agentul economic respectiv, ca urmare a punerii în practică a înţelegerii.
În concluzie, recurenta-reclamantă a săvârşit fapta pentru care a fost sancţionată, faptă care intră în categoria restricţionărilor grave ale concurenţei, mediul concurenţial pe piaţa geografică şi pe piaţa produsului a fost distorsionat, denaturat.
Înţelegerea a fost dovedită prin clauzele contractuale care excludeau alt preţ decât cel fixat şi, mai mult, prin faptul că s-a prevăzut în contracte şi sancţiunea neexecutării contractului pentru situaţia în care nu se respectă preţurile convenite iniţial.
De asemenea, cuantumul amenzii este în acord cu prevederile legale, după cum s-a explicat atât în prezenta decizie, cât şi în sentinţa Curţii de Apel Bucureşti.
În raport de cele expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC "A.P." SRL împotriva Sentinţei civile nr. 4297 din 26 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4625/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3233/2014. Contencios → |
|---|
