ICCJ. Decizia nr. 3296/2014. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3296/2014
Dosar nr. 1322/1/2014
Şedinţa publică de la 17 septembrie 2014
Asupra contestaţiei de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Consiliului Superior al Magistraturii, domnul V.S., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, a solicitat transferul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
2. Hotărârea Secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii
Prin Hotărârea nr. 135 din 26 februarie 2014 a Secţiei pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, a fost respinsă cererea de transfer formulată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, secţia pentru procurori, a reţinut că, pe lângă motivele invocate de contestator şi punctele de vedere exprimate de unităţile de parchet implicate, este oportună, pentru asigurarea funcţionării normale a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, eliberarea doar a unui singur post de execuţie prin transfer, motiv pentru care a apelat la criteriile prevăzute de art. 3 din Regulament, în special cele referitoare la vechimea în gradul aferent Parchetului la care se solicită transferul şi la vechimea la unitatea de la care se solicită transferul, apreciindu-se că este prioritară astfel cererea de transfer formulată de doamna procuror S.I.M.
3. Contestaţia formulată de contestatorul V.S.
Prin contestaţia formulată, contestatorul a solicitat anularea Hotărârii Secţiei pentru Procurori din cadrul CSM nr. 135 din 26 februarie 2014 şi obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să dispună transferul său la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Contestatorul apreciază hotărârea atacată ca fiind vădit netemeinică şi nelegală, CSM încălcând în mod flagrant criteriile de stabilire a priorităţilor cererilor de transfer şi nefăcând o analiză reală a cererilor formulate.
Arată că a promovat efectiv la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2 Bucureşti, în data de 15 ianuarie 2014. Precizează că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa schema de procurori este ocupată în integralitate, iar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (unde a solicitat transferul) a rămas liber un post de execuţie.
Având în vedere situaţia posturilor la cele două unităţi de parchet, contestatorul susţine că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti volumul de muncă/procuror este peste media naţională, iar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa este sub media naţională, efectiv un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti având de soluţionat un volum dublu de lucrări faţă de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.
Contestatorul menţionează că trebuie avute în vedere şi circumstanţele personale pe care le-a invocat, respectiv faptul că are domiciliul în Bucureşti şi este obligat să facă naveta zilnic aproximativ 180 km. Mai mult, Ministerul Public este nevoit să suporte şi cheltuielile de navetă zilnică (aproximativ 1800 lei lunar).
Astfel, având în vedere situaţia posturilor la cele două unităţi de parchet, volumul de muncă/procuror, motivele de ordin personal invocate, cât şi cele privind buna gestionare a gestionare a politicii de cadre în cadrul Ministerului Public, contestatorul consideră că se impunea transferul său la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, toate aceste aspecte fiind şi criterii legale pentru analiza priorităţii cererilor de transfer.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte admiterea cererii de transfer formulată de doamna procuror S.I.M., contestatorul susţine că aceasta a promovat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, tot la data de 15 ianuarie 2014, însă nu şi-a desfăşurat niciun moment activitatea la această din urmă unitate de parchet şi nici nu-şi va desfăşura efectiv activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, întrucât a fost detaşată pentru o perioadă de 6 luni la Grefa Secţiilor în materie disciplinară din cadrul CSM, iar ulterior, i-a fost prelungită detaşarea în cadrul aparatului tehnic al Inspecţiei Judiciare pe o perioadă de 3 ani.
Arată că doamna procuror S.I.M. nu poate invoca vreun motiv de ordin familial sau alt motiv de ordin profesional prevăzut de lege care să justifice prioritatea cererii sale de transfer, în condiţiile în care şi-a desfăşurat activitatea şi o va desfăşura efectiv în continuare în Bucureşti, şi nu la unitatea de parchet la care a fost transferată.
De asemenea, prin transferul doamnei procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte nu se îmbunătăţeşte activitatea în cadrul acestei unităţi, dimpotrivă, doamna procuror ocupă un loc de execuţie care putea fi repartizat unui alt procuror, care ar lucra efectiv în cadrul acestei unităţi de parchet.
În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.
4. Apărarea formulată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, cu motivarea că hotărârea atacată nu face parte din categoria hotărârilor strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 27 alin. (7) coroborat cu alin. (5) al aceluiaşi articol din Legea nr. 317/2004.
Pe fondul contestaţiei, intimatul apreciază că aceasta este neîntemeiată, susţinând, în esenţă, că la adoptarea Hotărârii nr. 135/2014 a Secţiei pentru Procurori, alături de criteriile referitoare la motivele de ordin personal invocate, au fost avute în vedere punctele de vedere defavorabile ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, precum şi criteriul vechimii în funcţia de procuror şi în gradul aferent parchetului la care se solicită transferul.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra contestaţiei
Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii invocată de intimat, Înalta Curte reţine că asupra interpretării sferei de aplicare a dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, din perspectiva invocată de intimat, s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 5352 din 22 mai 2013, în sensul că:
"Din interpretarea teleologică a dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, şi raportat la economia de ansamblu a respectivului act normativ, se constată că o hotărâre luată într-una din secţiile CSM privind cariera judecătorului/procurorului, este supusă controlului de legalitate în faţa instanţei de contencios administrativ în condiţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, indiferent dacă a fost sau nu urmată procedura administrativă în faţa Plenului CSM.
Faptul că în art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 legiuitorul se referă expressis verbis la hotărârile Plenului CSM, nu poate conduce la concluzia eronată că o hotărâre a secţiei prin care s-a dispus o măsură care afectează cariera unui judecător/procuror, ar putea fi supusă controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, în condiţiile Legii nr. 554/2004, ca efect al faptului că respectiva hotărâre nu a fost atacată la Plenul CSM, în condiţiile în care procedura specială derogatorie de la dreptul comun reglementată de norma juridică indicată are ca situaţie premiză natura cauzei şi nu parcurgerea unei proceduri administrative."
Prin urmare, indiferent dacă o hotărâre privind cariera judecătorului sau procurorului a fost sau nu atacată la Plenul CSM, este supusă controlului de legalitate în condiţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, contestaţiile soluţionate de Plen în temeiul art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, având doar natura juridică a procedurii prealabile administrative.
În consecinţă, în cauză fiind supusă controlului de legalitate o hotărâre a Secţiei pentru Procurori din cadrul CSM privind cariera unui procuror, sunt pe deplin incidente dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, condiţii în care urmează a se respinge excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, examinând hotărârea contestată emisă de Secţia pentru Procurori din cadrul CSM, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor intimatului şi faţă de prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie este neîntemeiată.
Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, cu o contestaţie ce are ca obiect Hotărârea nr. 135/2014 a Secţiei pentru Procurori din cadrul CSM, prin care a fost respinsă cererea de transfer de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, formulată de domnul procuror V.S.
Instituţia transferului judecătorilor este prevăzută de art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de Regulamentul CSM privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 a Plenului CSM.
Potrivit art. 60 din Legea nr. 303/2004, transferul judecătorilor se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii.
Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor a reglementat criteriile care se au în vedere la aprobarea transferului.
Înalta Curte, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, aminteşte că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, nu trebuie să fie formală ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate, în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care CSM are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.
Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale şi regulamentare privitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor rezultă cu evidenţă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului CSM.
Potrivit art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, "La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor şi procurorilor la alte instanţe şi parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:
- volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care se solicită şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;
- vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror;
- vechimea la instanţa sau parchetul de la care se solicită transferul;
- vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită transferul;
- domiciliul solicitantului;
- locul de muncă al soţului sau soţiei;
- distanţa dintre domiciliul şi sediul instanţei sau parchetului la care funcţionează judecătorul ori procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;
- starea de sănătate şi situaţia familială".
În speţă, este adevărat că în cererea de transfer contestatorul a invocat motive de ordin profesional şi personal, însă în contextul aprobării eliberării doar a unui singur post de execuţie prin transfer, intimatul în mod corect a avut în vedere la adoptarea hotărârii contestate, alături de criteriile referitoare la motivele de ordin personal invocate, punctele de vedere nefavorabile transferului exprimate de unităţile de parchet, precum şi criteriul vechimii în funcţia de procuror şi în gradul aferent parchetului la care se solicită transferul.
În consecinţă, având în vedere că domnul procuror V.S. funcţionează de 1 lună la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, iar vechimea în funcţia de procuror a acestuia este de 5 ani şi 8 luni, în contextul fluctuaţiei de personal de la acest parchet, în mod întemeiat Secţia pentru Procurori din cadrul CSM a apreciat că este prioritară cererea de transfer formulată de doamna procuror S.I.M., care are o vechime în funcţia de procuror de 16 ani şi 7 luni.
În aceste circumstanţe, soluţia adoptată de Secţia pentru Procurori din cadrul CSM este motivată cu respectarea criteriilor legale, astfel că nu se poate reţine existenţa unor elemente de exces de putere, de natură a afecta legalitatea hotărârii ce formează obiectul prezentei acţiuni.
Deciziile de practică judecătorească invocate de către contestator nu sunt de natură a infirma legalitatea hotărârii contestate, deoarece situaţia altor magistraţi a fost diferită de la caz la caz şi analizată distinct în fiecare dosar în parte de către instanţa de judecată.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 135 din 26 februarie 2014 a Secţiei pentru Procurori din cadrul CSM.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de Consiliul Superior al Magistraturii.
Respinge contestaţia formulată de V.S. împotriva Hotărârii nr. 135 din 26 februarie 2014 a Secţiei de Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3278/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3311/2014. Contencios → |
|---|
