ICCJ. Decizia nr. 3676/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3676/2014
Dosar nr. 623/42/2013
Şedinţa publică de la 8 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Vălenii de Munte sub nr. 1253/331/2012 reclamantul L.G. a chemat în judecată pe pârâtele Consiliul Local al comunei Gornet şi Comuna Gornet - prin Primar, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să se dispună obligarea pârâtelor să-şi demoleze partea de construcţie ridicată abuziv pe terenul său, fără a avea acte doveditoare de construcţie şi pentru teren şi să-i plătească lipsa de folosinţă a terenului afectat de această construcţie pe perioada 1980 şi până la demolarea acesteia, iar în cazul în care nu-şi ridică (demolează) construcţia, aceasta să treacă în proprietatea lui cu plata unei sume de bani constând din costurile materialelor folosite compensate cu despăgubirea datorată lipsei de folosinţă a terenului de sub construcţie, până în prezent.
Prin Sentinţa nr. 2.457 pronunţată la data de 10 decembrie 2012, Judecătoria Vălenii de Munte a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei la Tribunalul Prahova, reţinând că aspectele reclamate atrag competenţa de soluţionare de către tribunal, secţia de contencios administrativ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 1253/331/2012, care faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, a invocat din oficiu excepţia necompetentei materiale şi, prin Sentinţa nr. 170 pronunţată în data de 14 iunie 2013, a admis excepţia necompetentei materiale a Tribunalului Prahova, a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii formulată de L.G. în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte. Judecătorul fondului, constatând conflictul negativ de competenţă a dispus înaintarea dosarului Curţii de Apel Ploieşti pentru regulator de competenţă.
La Curtea de Apel Ploieşti cauza a fost înregistrată sub nr. 1018/42/2012.
Prin Sentinţa nr. 43CC din 21 august 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzei privind acţiunea formulată de reclamantul L.G., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Comunei Gornet şi Comuna Gornet - prin Primar, în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că reclamantul a învestit instanţa cu o cerere privind obligarea pârâtelor la demolarea unei construcţii ridicate abuziv pe un teren pretins proprietatea sa şi a fost înregistrată la Judecătoria Vălenii de Munte, la data de 20 aprilie 2012, dată ulterioară intrării în vigoare a C. civ., respectiv 1 octombrie 2011.
În aceasta situaţie, a constatat curtea de apel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 pct. 1 din C. proc. civ., în sensul că judecătoriile judecă toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe.
Cum obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligaţia de a face, neevaluabilă în bani şi plata lipsei de folosinţă, ca cerere accesorie, a decis curtea de apel în sensul că, instanţa competentă să soluţioneze cauza este judecătoria, în speţă Judecătoria Vălenii de Munte.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele Comuna Gornet şi Consiliul Local Gornet, invocând nelegalitatea acesteia, prin prisma greşitei interpretări a legii de către instanţa care a pronunţat regulatorul de competenţă.
Recurenţii-pârâţi susţin, prin cererea de recurs, că în lumina dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, nu trebuie să existe un act administrativ prealabil ce poate fi atacat, astfel cum a reţinut Curtea de Apel Ploieşti prin sentinţa recurată.
Se mai arată că, instanţa nu a ţinut cont de situaţia, potrivit căreia, reclamantul doreşte demolarea unei clădiri care se află în domeniul public al comunei, fiind scos din circuitul civil şi, prin urmare, nu poate face obiectul unei acţiuni civile întemeiată pe "obligaţia de a face".
Recursul este nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate şi raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în cele ce urmează.
Reclamantul a sesizat instanţa cu o cerere privind obligarea pârâţilor la demolarea unei construcţii ridicate abuziv pe terenul pretins a fi proprietatea sa, deci o obligaţie de a face, cât şi la plata lipsei de folosinţa a terenului de la data edificării şi până la demolarea construcţiei.
În subsidiar a solicitat trecerea în proprietatea sa a construcţiei cu plata unei sume de bani constând în costurile materialelor folosite, compensate cu despăgubirea rezultată din lipsa de folosinţă a terenului de sub construcţie.
Cererea de chemare în judecată nu a fost întemeiată în drept, însă la termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2012, când pârâţii au invocat excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei, avocatul reclamantului a precizat că acţiunea nu este întemeiată pe legea contenciosului administrativ, reprezentând, de fapt o acţiune în revendicare, pentru suprafaţa de 300 de mp reconstituită reclamantului în baza Legii nr. 18/1991 şi pe care se află construcţia ridicată în anul 1980 de autorităţile pârâte.
Prin regulatorul de competenţă pronunţat, Curtea de Apel Ploieşti a aplicat, în mod corect, principiul disponibilităţii părţii în procesul civil, Înalta Curte constatând că demersul judiciar al reclamantului nu întruneşte condiţiile de exercitare a unei acţiuni în contencios administrativ.
Faptul că pârâtele au calitatea de autorităţi publice locale nu are relevanţă raportat la pretenţiile reclamantului, care a înţeles să le cheme în judecată ca pe orice particular şi nu pentru ca aceştia să "facă ceva" în regim de putere publică şi în exercitarea atribuţiilor lor de autorităţi administrative locale, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 215/2001, a administraţiei publice locale.
Susţinerea recurentelor în sensul că, imobilul a cărui demolare se solicită se află în domeniul public, nu este dovedită prin niciun înscris aflat la dosarul cauzei şi chiar dacă s-ar demonstra această situaţie, aceasta nu înseamnă că acţiunea formulată are ca temei existenţa unui raport juridic de drept public născut între reclamant şi autorităţile pârâte. De altfel, ceea ce interesează în speţă, raportat la motivarea demersului judiciar al reclamantului este regimul juridic de drept privat al terenului aflat sub construcţia edificată de pârâţi, care, potrivit actelor depuse la dosar până la acest moment, se află în proprietatea reclamantului.
În concluzie, sub aspectul ambelor capete de cerere, în mod corect Curtea de Apel Ploieşti a stabilit competenţa materială de a soluţiona litigiul în primă instanţă în favoarea Judecătoriei Vălenii de Munte, ca instanţa de drept comun, potrivit dispoziţiilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comuna Gornet şi Consiliul Local Gornet, împotriva Sentinţei nr. 43CC din 21 august 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3675/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3679/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
