ICCJ. Decizia nr. 3746/2014. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3746/2014
Dosar nr. 4848/2/2011*
Şedinţa publică de la 10 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul D.S. a chemat în judecată în calitate de pârâţi C.S.M., P.J.S. Bucureşti şi P.S. – D.I.F., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să oblige pârâţii la comunicarea declaraţiei pârâtei, la obligarea autorilor Referatului cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale din data de 03 februarie 2011 şi a Rezoluţiei din 16 februarie 2011, pronunţată în dosarul nr. 5080/P/2010, să retragă aceste documente care nu respectă adevărul şi să le înlocuiască cu documente care să respecte total adevărul şi imparţialitatea.
Pârâta D.G.P.M. Bucureşti a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul D.S., prin care a invocat, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a P.S. – S.I.F. şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, raportat la prevederile art. 275 – art. 278 C. proc. pen.
Pârâtul M.P. – P.J.S. Bucureşti a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii formulată de reclamantul D.S., ca neîntemeiată. Totodată, în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc. civ., a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului P.J.S. Bucureşti.
Prin încheierea de şedinţă din 22 noiembrie 2011, Curtea a pus în vedere reclamantului să precizeze obiectul cererii de chemare în judecată în raport cu dispoziţiile art. 112 şi urm. C. proc. civ.
Întrucât reclamantul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, de a preciza obiectul cererii de chemare în judecată, prin încheierea de şedinţă din data de 31 ianuarie 2012 curtea a suspendat judecarea cauzei în baza dispoziţiilor art. 1551 C. proc. civ.
La data de 29 ianuarie 2012, reclamantul a depus la dosar cerere de redeschidere a dosarului şi a precizat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că solicită ca pârâtul C.S.M. să retragă adresele cu codul unic (dublat) 365/IJ/121/SIP/2011, P.S. să anuleze 3 rezoluţii false, să le înlocuiască cu o rezoluţie cinstită şi J.S. să anuleze sentinţa penală falsă nr. 2944/2011, înlocuind-o cu hotărâre în adevăr, P.S. să anuleze Referatul nr. 2283090/2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, să atenţioneze, în sentinţa emisă pârâţii ce instrumentează puterea statului de drept să nu repete şi pentru alţi pensionari abuzurile dovedite.
Prin sentinţa civilă nr. 1436 din 23 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii, a respins acţiunea formulată de reclamantul D.S., în contradictoriu cu pârâţii C.S.M., P.J.S. şi P.S. – S.I.F., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că niciunul din capetele de cerere formulate de reclamant în cererea introductivă ori în cea precizatoare nu se înscriu în ipotezele art. 18 din Legea nr. 554/2004, care reglementează soluţiile pe care instanţa de contencios administrativ le poate da unei cereri de chemare în judecată, motiv pentru care a respins cererea ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul D.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului declarat, recurentul-reclamant reiterează motivele invocate în sprijinul pretenţiilor formulate prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, iar în completare invocă faptul că instanţa nu a analizat fondul pricinii, respingând acţiunea în baza unei excepţii, aceea a inadmisibilităţii.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii.
Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C.S.M., P.J.S. Bucureşti şi P.S. – D.I.F., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se oblige pârâţii la comunicarea declaraţiei pârâtei, iar autorii Referatului cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale din data de 03 februarie 2011 şi a Rezoluţiei din 16 februarie 2011, pronunţată în dosarul nr. 5080/P/2010, să retragă aceste documente care nu respectă adevărul şi să le înlocuiască cu documente care să respecte total adevărul şi imparţialitatea.
La data de 29 ianuarie 2012, reclamantul a depus la dosar cerere de redeschidere a dosarului şi a precizat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că solicită ca pârâtul C.S.M. să retragă adresele cu codul unic (dublat) 365/IJ/121/SIP/2011, P.S. să anuleze 3 rezoluţii false, să le înlocuiască cu o rezoluţie cinstită şi J.S. să anuleze sentinţa penală falsă nr. 2944/2011, înlocuind-o cu hotărâre în adevăr, P.S. să anuleze Referatul nr. 2283090/2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, să atenţioneze, în sentinţa emisă, pârâţii ce instrumentează puterea statului de drept să nu repete şi pentru alţi pensionari abuzurile dovedite.
Raportat la petitul acţiunii şi temeiul de drept invocat, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Înalta Curte reţine caracterul inadmisibil al cererii introductive de instanţă, astfel cum a fost precizată, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
Astfel, Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.
Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înţelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice…”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sunt asimilate actelor administrative unilaterale „şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal”.
De asemenea, potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, prin contencios administrativ se înţelege „ activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”.
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 : „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.
Înalta Curte constată, aşadar, în acord cu hotărârea primei instanţe, că o astfel de cerere este inadmisibilă în raport cu prevederile art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004 :
„1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris.
(2) Instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (8), şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.
(3) În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
(4) Atunci când obiectul acţiunii în contencios administrativ îl formează un contract administrativ, în funcţie de starea de fapt, instanţa poate:
a) dispune anularea acestuia, în tot sau în parte;
b) obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit;
c) impune uneia dintre părţi îndeplinirea unei anumite obligaţii;
d) suplini consimţământul unei părţi, când interesul public o cere;
e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale şi morale.”
Astfel, Înalta Curte, în acord cu considerentele reţinute de instanţa de fond, reţine că niciunul din capetele de cerere formulate de reclamant în cererea introductivă ori în cea precizatoare nu se înscriu în ipotezele prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, text care prevede soluţiile pe care instanţa de contencios administrativ le poate da unei cereri de chemare în judecată, astfel că demersul juridic iniţiat de reclamant are un caracter inadmisibil.
În situaţia în care nu ar fi fost mulţumit de modul de soluţionare a plângerii sale, reclamantul ar fi avut posibilitatea de a formula plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă în dosarul nr. 5080/P/2010, la prim-procurorul parchetului respectiv, în raport de dispoziţiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiate criticile formulate de recurent cu privire la încălcarea de către instanţa de fond a principiului legalităţii, exigenţă a statului de drept.
De asemenea, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate şi nu corespund realităţii criticile formulate de recurent cu privire la nemotivarea hotărârii instanţei de fond, reţinând că instanţa fondului a soluţionat în mod corect cauza, ţinând cont de dispoziţiile legale incidente.
Astfel, în raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate şi prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect a soluţionat instanţa de fond cererea formulată de reclamant, iar susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, hotărârea instanţei de fond fiind temeinică şi legală.
Înalta Curte reţine faptul că soluţia de respingere a acţiunii, ca inadmisibilă, menţinută de către instanţa de control judiciar, face de prisos examinarea celorlalte cereri şi susţineri ale recurentului care privesc fondul litigiului dedus judecăţii.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de nici unul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, va respinge recursul formulat de reclamant, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul D.S. împotriva sentinţei civile nr. 1436 din 23 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3743/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3749/2014. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
