ICCJ. Decizia nr. 3755/2014. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3755/2014
Dosar nr. 1611/2/2013
Şedinţa publică de la 10 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 1611/2/2013, la data de 28 februarie 2013, reclamanta R.A.D.E.T. Constanţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.D.E., anularea Deciziei A.N.R.E. nr. 260 din 29 ianuarie 2013, prin care autoritatea a stabilit preţurile pentru energia termică livrată sub formă de apă fierbinte din centrala C.E.T. Palas, aparţinând Sucursalei E. Constanţa din cadrul SC E.B. SA, după cum urmează:
- 168,39 lei/MWh (echivalentul a 195,84 lei/Gcal), exclusiv TVA, pentru energia termică destinată consumului populaţiei (casnic);
- 205,17 lei/MWh (echivalentul a 238,61lei/Gcal), exclusiv TVA, pentru energia termică destinată consumatorilor noncasnici.
Prin sentinţa civilă nr. 2121 din 25 iunie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei R.A.D.E.T. Constanţa, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.D.E.
Împotriva sentinţei civile nr. 2121 din 25 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta R.A.D.E.T. Constanţa, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.
În motivarea recursului declarat se arată că decizia contestată încalcă în mod vădit prevederile Legii nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, în sensul că promovează un sistem discriminatoriu al utilizatorilor de energie termică, stabilind preţuri diferenţiate de facturare pentru energia termică destinată consumului populaţiei şi cea destinată consumatorilor noncasnici, fără a stabili un preţ mediu al energiei termice livrate.
Arată recurenta că astfel se încalcă art. 40 alin. (8) din lege, care prevede că „preţurile locale de furnizare a energiei termice sunt aceleaşi pentru utilizatorii de energie termică, în condiţii similare de furnizare”, precum şi prevederile art. 40 alin. (9), potrivit cărora: „Preţurile locale pentru populaţie la care se facturează energia termică se aprobă de autorităţile administraţiei publice locale sau de asociaţiile de dezvoltare comunitară, după caz, potrivit reglementărilor în vigoare. La nivelul aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale, preţul local pentru populaţie este unic, indiferent de tehnologiile sistemului de producere, transport şi distribuţie a energiei termice sau de tipul combustibililor utilizaţi. Diferenţa dintre preţurile locale ale energiei termice şi preţurile locale pentru populaţie se alocă din bugetele autorităţilor administraţiei publice locale sau ale asociaţiilor de dezvoltare comunitară, după caz.”
Mai arată recurenta că sunt încălcate şi prevederile art. 40 alin. 12, potrivit cărora: „Preţul pentru energia termică produsă şi livrată populaţiei prin alt sistem decât S.A.C.E.T., practicat de operatorii economici şi instituţiile publice, va fi aprobat de A.N.R.S.C.”, precum şi prevederile art. 14 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, care stipulează „promovarea principiilor transparenţei, accesibilităţii, tratamentului nediscriminatoriu şi protecţiei consumatorului”.
Subliniază recurenta că principala problemă pentru care solicită anularea Deciziei este aceea că autoritatea pârâtă nu a respectat principiile corelării şi armonizării legislaţiei din domeniul reglementării preţurilor.
Recurenta critică sentinţa pe motiv că instanţa nu s-a pronunţat asupra aspectelor evidenţiate mai sus, reţinând doar aspectele legate de dreptul A.N.R.E. de a emite Decizia nr. 260 din 29 ianuarie 2013, în condiţiile în care reclamanta nu a contestat dreptul pârâtei de a emite Decizia 260 din 29 ianuarie 2013, ci a arătat că autoritatea emitentă nu a ţinut cont de principiile corelării şi armonizării legislaţiei din domeniul reglementării preturilor înainte de a emite respectiva decizie.
Consideră recurenta că instanţa trebuia să analizeze pe larg motivele contestaţiei sale şi să se pronunţe asupra celor susţinute de reclamantă şi să arate dacă aceste motive sunt sau nu întemeiate.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata A.N.R.D.E. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Prin încheierea din 10 aprilie 2014, completul de filtru a constatat că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, motiv pentru care a declarat recursul admisibil în principiu potrivit art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin decizia contestată, nr. 260 din 29 ianuarie 2013, autoritatea pârâtă a aprobat preţurile pentru energia termică livrată în anul 2013 din centrala C.E.T. Palas, aparţinând Sucursalei E. Constanţa din cadrul SC E.B. SA, preţuri stabilite la 168,39 lei/MWh (echivalentul a 195,84 lei/Gcal), exclusiv TVA, pentru energia termică destinată consumului populaţiei (casnic) şi 205,17 lei/MWh (echivalentul a 238,61 lei/Gcal), exclusiv TVA, pentru energia termică destinată consumatorilor noncasnici.
La aprobarea unor valori diferenţiate ale preţurilor pentru energia termică destinată consumului populaţiei, respectiv consumatorilor noncasnici, s-au avut în vedere prevederile metodologiei aprobate prin Ordinul A.N.R.E. nr. 3/2010 şi respectiv ale Ordinului A.N.R.E. nr. 45/2012, în baza cărora autoritatea pârâtă este abilitată să elaboreze preţurile reglementate de vânzare-cumpărare a energiei termice produse în centrale de cogenerare, destinate sistemului de alimentare centralizată, S.A.C.E.T., în raport de preţul de referinţă al energiei termice corespunzător combustibilului majoritar utilizat, gazul natural alimentat din reţeaua de distribuţie.
Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, prevederile art. 79 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 123/2012 reglementează principiile care stau la baza stabilirii preţurilor şi tarifelor reglementate pentru activităţile desfăşurate în sectorul energiei electrice, mai puţin însă preţurile pentru energia electrică şi termică produsă în centrale de cogenerare de înaltă eficienţă ce beneficiază de scheme de sprijin, în situaţia acestora principiile fiind reglementate de art. 79 alin. (7) din aceeaşi lege.
Or, C.E.T. Palas, aparţinând SC E.B. SA, este o centrală de cogenerare care beneficiază de schemă de sprijin, astfel încât aceasta nu este supusă principiului de la art. 79 alin. (4) lit. a), potrivit căruia „preţurile/tarifele trebuie să fie nediscriminatorii, bazate pe criterii obiective şi determinate într-o manieră transparentă, pe baza metodologiilor aprobate şi publicate de autoritatea competentă”, ci principiului de la art. 79 alin. (7) lit. a), potrivit căruia „pentru energia electrică şi termică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă sau din surse regenerabile se aplică prevederile schemelor de sprijin, aprobate prin hotărâre a Guvernului”.
Înalta Curte nu poate primi susţinerea reclamantei în sensul că decizia nr. 260/2013 încalcă dispoziţiile Legii nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, în condiţiile în care decizia respectivă nu este emisă în temeiul Legii nr. 325/2006, care, de altfel, nici nu conţine dispoziţii cu privire la modul de stabilire a preţurilor reglementate pentru energia termică livrată sub formă de apă fierbinte din centralele cu grupuri de cogenerare.
Astfel, decizia contestată nu încalcă prevederile art. 40 alin. (8) din Legea nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, deoarece potrivit acestui text „preţurile locale de furnizare a energiei termice sunt aceleaşi pentru utilizatorii de energie termică”, dar numai „în condiţii similare de furnizare”.
Or, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, legea nu precizează expres ce înseamnă „condiţii similare de furnizare”, însă art. 5 pct. 13 din lege defineşte „furnizarea energiei termice”, arătând că este activitatea prin care se asigură, pe baze contractuale, comercializarea energiei termice între producători şi utilizatori.
În aceste condiţii, aşa cum a reţinut instanţa de fond, preţul va fi acelaşi pentru toţi utilizatorii, numai în condiţiile în care bazele contractuale în care energia termică ajunge de la producător la utilizator sunt aceleaşi, însă în fapt energia termică ajunge de la producător la populaţia casnică pe baza contractuale diferite faţă de energia termică ce ajunge la utilizatorii noncasnici, deoarece transferul de la producător la furnizor se realizează cu preţuri diferite.
Preţurile de livrare a energiei termice pentru populaţie şi, respectiv, consumatorii noncasnici, sunt diferite ca urmare a aplicării prevederilor O.U.G. nr. 53/2011 pentru instituirea unor măsuri în domeniul gazelor naturale, ale Ordinului ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, al preşedintelui A.N.R.D.E. şi al preşedintelui A.N.R.M. nr. 1284/27/160/2011 privind valorificarea cantităţilor de gaze naturale pe piaţa internă şi unele măsuri pentru întărirea disciplinei în sectorul gazelor naturale şi ale Ordinului preşedintelui A.N.R.E. nr. 48/2011, care stabilesc preţuri diferenţiate pentru gazele naturale pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea energiei termice în centralele de cogenerare şi în centralele termice, destinată consumului populaţiei, respectiv pentru clienţii noncasnici, pentru perioada 01 iulie 2011 - 30 iunie 2012.
Aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, costul diferenţiat al gazului este determinat de aplicarea O.U.G. nr. 53/2011, act normativ prin care s-a urmărit instituirea unor mecanisme de protecţie a consumatorului casnic şi a producătorilor de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice, destinată consumului populaţiei, care să urmărească un interes economic general, în sensul menţinerii la un nivel rezonabil a preţului furnizării de gaze naturale către aceştia, stabilit pentru o perioadă limitată de timp.
Astfel, pentru protejarea consumatorilor casnici direcţi de gaz sau a populaţiei consumatoare de energie termică provenită de la producătorii de energie termică, prin O.U.G. nr. 53/2011 s-a stabilit crearea unei noi structuri de amestec gaze naturale import intern exclusiv pentru aceste categorii, astfel încât preţul reglementat să fie la un nivel suportabil pentru aceste categorii de utilizatori.
Or, în cazul în care condiţiile de furnizare a energiei termice sunt diferite urmare a aplicării prevederilor O.U.G. nr. 53/2011, care stabilesc preţuri diferenţiate pentru gazele naturale utilizate la producerea energiei termice în funcţie de calitatea consumatorului, de a fi casnic sau noncasnic, se justifică diferenţa de preţ aprobată prin decizia nr. 260/2013.
Potrivit art. 49 alin. (1) din Metodologia de stabilire şi ajustare a preţurilor pentru energia electrică şi termică produsă şi livrată din centrale de cogenerare ce beneficiază de schema de sprijin, respectiv a bonusului pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, aprobată prin Ordinul preşedintelui A.N.R.E. nr. 3/2013, metodologie care a stat la baza stabilirii preţurilor prin decizia nr. 260/2013, preţul reglementat pentru energia termică produsă şi livrată dintr-o centrală de cogenerare care beneficiază de schema de sprijin se stabileşte pe baza preţului de referinţă al energiei termice corespunzător combustibilului majoritar utilizat de capacităţile de producere din centrala respectivă.
În acest context, raportat la faptul că prin ordinul preşedintelui A.N.R.E. nr. 45/2012 au fost aprobate valori diferenţiate ale preţurilor de referinţă pentru energia termică destinată consumului populaţiei, respectiv pentru energia termică destinată consumatorilor noncasnici, prin decizia preşedintelui A.N.R.E. nr. 260/2013 au fost aprobate un preţ aferent energiei termice livrate sub formă de apă fierbinte din centralele de cogenerare, destinată consumatorilor casnici, şi un preţ aferent energiei termice livrate sub formă de apă fierbinte din centralele de cogenerare, destinată consumatorilor noncasnici.
Atâta timp cât reglementările în vigoare prevăd preţuri finale diferenţiate pentru furnizarea gazelor naturale pentru consumatorii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei şi pentru consumatorii noncasnici, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei, este normal să rezulte două preţuri de producere a energiei termice, aprobarea unui singur preţ conducând la apariţia subvenţiei încrucişate între activităţile reglementate, interzisă prin dispoziţiile art. 79 alin. (5) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012.
Faptul că, până la aprobarea deciziei nr. 260/2013, A.N.R.E. stabilea un singur preţ pentru toţi consumatorii de energie, indiferent de tipul de consumator, respectiv casnic sau noncasnic, nu poate constitui un motiv de nelegalitate al deciziei contestate, întrucât, prin decizia respectivă, A.N.R.E. a venit în sprijinul şi protecţia consumatorilor casnici, aprobând preţuri mai mici pentru aceştia, deoarece şi preţul aferent combustibilului utilizat (gazul natural) este mai mic în cazul consumatorilor casnici.
Înalta Curte constată că actul administrativ contestat este emis cu respectarea legislaţiei în materie, ţinând cont că principalul cost justificat al activităţii de producere a energiei termice este cel cu combustibilul, gazul natural, al cărui preţ este în continuare diferenţiat pentru cantitatea utilizată la producerea de energie termică destinată consumului populaţiei, respectiv pentru clienţii noncasnici, conform H.G. nr. 22/2013.
Autoritatea pârâtă a avut în vedere la emiterea deciziei contestate şi dispoziţiile Ordinului A.N.R.E. nr. 45/2012 prin care au fost aprobate valori diferenţiate ale preţurilor de referinţă pentru energia termică destinată consumului casnic şi noncasnic, pentru a veni în sprijinul şi protecţia populaţiei, corelând şi armonizând legislaţia referitoare la funcţionarea sectorului energiei termice cu normele privind domeniul gazelor naturale.
În ceea ce priveşte oportunitatea majorării preţului de vânzare a energiei termice produse în centrale, instanţa de fond a reţinut în mod corect că majorarea a fost generată de majorarea preţurilor la gaze în perioada 1 iulie 2011 - 30 iunie 2012, evoluţia acestora fiind evidenţiată de pârâtă prin întâmpinare.
Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte necorelarea O.U.G. nr. 53/2011 şi a Legii nr. 325/2006 cu Legea nr. 51/2006, în mod corect a apreciat instanţa de fond că, pe de o parte, reclamanta nu a evidenţiat cu claritate necorelările invocate, iar pe de altă parte, că Legea nr. 325/2006, reglementând serviciul public de alimentare cu energie termică, are caracter de lege specială în raport cu Legea nr. 51/2006, care, reglementând în general toate serviciile comunitare de utilităţi publice, devine lege generală, aplicându-se după şi numai în subsidiarul legii speciale.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, apreciind că soluţia instanţei de fond nu a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta R.A.D.E.T. Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 2121 din 25 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3754/2014. Contencios. Anulare acte emise de... | ICCJ. Decizia nr. 3756/2014. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
