ICCJ. Decizia nr. 3754/2014. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3754/2014
Dosar nr. 1593/2/2013
Şedinţa publică de la 10 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 1593/2/2013 la data de 27 februarie 2013, reclamanta R.A.D.E.T. Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.D.E., anularea deciziei nr. 260 din 29 ianuarie 2013 a Preşedintelui A.N.R.E. privind aprobarea preţurilor Reglementate pentru energia termică livrată în anul 2013 din centralele C.E.T. Bucureşti Sud, C.E.T. Bucureşti Vest, C.E.T. Progresu, C.E.T. Grozăveşti, C.E.T. Titan şi C.E.T. Palas, aparţinând SC E.B. SA şi obligarea pârâtei de a emite o decizie privind aprobarea preţurilor medii reglementate pentru energia termică livrată în anul 2013 din centralele C.E.T. Bucureşti Sud, C.E.T. Bucureşti Vest, C.E.T. Progresu, C.E.T. Grozăveşti, C.E.T. Titan şi C.E.T. Palas, aparţinând SC E., precum şi suspendarea deciziei nr. 260 din 29 ianuarie 2013 a Preşedintelui A.N.R.E. până la soluţionarea acţiunii în anulare.
Prin sentinţa civilă nr. 2090 din 20 iunie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:
- a respins cererea de suspendare a executării art. 1 din decizia nr. 260 din 29 ianuarie 2013 a Preşedintelui A.N.R.E., formulată de reclamanta R.A.D.E.T., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.D.E., ca neîntemeiată;
- a respins cererea de anulare a art. 1 din decizia nr. 260 din 29 ianuarie 2013 a Preşedintelui A.N.R.E. formulată de reclamanta R.A.D.E.T., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.D.E., ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei civile nr. 2090 din 20 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta R.A.D.E.T. Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ. şi ale art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În susţinerea recursului formulat, reclamanta a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând, în esenţă, că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Referitor la motivul de nelegalitate a sentinţei invocat de reclamantă, privind aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta arată că decizia nr. 260/2013 încalcă prevederile contractului, cadru de vânzare-cumpărare a energiei termice produse de operatorii economici aflaţi în competenţa de reglementare a autorităţii pârâte, aprobat prin Ordinul nr. 50/2009 al A.N.R.E. şi, deşi a depus la dosarul cauzei şi a invocat în cererea introductivă de instanţă actele care au stat la baza emiterii acestui ordin pentru a înţelege litera şi spiritul actului administrativ normativ menţionat, instanţa de judecată nu a ţinut seama de acestea.
Mai arată recurenta că practicarea unor preţuri diferite de vânzare a energiei termice livrate de un producător în S.A.C.E.T. nu este acceptabilă şi contravine prevederilor Legii nr. 325/2006 care prevăd un preţ unic reglementat, de furnizare a energiei termice atât pentru populaţie, cât şi pentru operatorii economici.
Recurenta învederează că, potrivit legii susmenţionate şi Ordinului nr. 50/2009, în calitate de operator cu atribuţii în asigurarea, nu poate cumpăra energie termică decât la un singur preţ, cel reglementat de autoritatea pârâtă prin decizie.
Reclamanta critică sentinţa şi sub aspectul greşitei aplicări a prevederilor art. 40 din Legea nr. 325/2006, potrivit cărora preţurile locale de furnizare a energiei termice sunt aceleaşi pentru utilizatorii de energie termică, în condiţii similare de furnizare, corespunzător costurilor de operare în locul în care survine comercializarea energiei.
Arată recurenta că instanţa nu a ţinut seama de prevederile art. 1 alin. (2) al Legii nr. 325/2006, potrivit cărora „Prevederile prezentei legi se aplică serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, înfiinţat şi organizat la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor sau judeţelor, indiferent de mărimea acestora" şi de prevederile art. 5 pct. 13, care definesc activitatea de furnizare, respectiv comercializare a energiei termice la utilizatori.
Mai arată recurenta că între SC E.B. SA, în calitate de producător de energie termică în centrala electrică de cogenerare (vânzător) şi R.A.D.E.T. Bucureşti, în calitate de furnizor de energie termică (cumpărător), există un contract de vânzare cumpărare a energiei termice, încheiat în baza Contractului-cadru de vânzare-cumpărare a energiei termice produse de operatorii economici aflaţi în competenta de reglementare a A.N.R.E., aprobat prin Ordinul Preşedintelui A.N.R.E. nr. 50/2009 emis în baza Legii nr. 13/2007, contract ce prevede că pentru energia termică vândută consumatorilor de energie termică racordaţi la S.A.C.E.T., preţul de contract este egal cu preţul de producere a energiei termice aprobat prin decizie emisă de preşedintele A.N.R.E. pentru centrala electrică de cogenerare a vânzătorului.
Recurenta învederează, de asemenea, nelegalitatea sentinţei care nu a reţinut că decizia contestată contravine dispoziţiilor legale în materie, în sensul că nu are în vedere corelarea şi armonizarea legislaţiei privind funcţionarea sectorului energiei electrice, energiei termice produse în cogenerare şi a gazelor naturale cu cea privind serviciile comunitare de utilităţi publice, în speţă cu legislaţia privind serviciul public de alimentare cu energie termică şi metodologia de stabilire, ajustare sau modificare a preţurilor şi tarifelor locale pentru serviciile publice de alimentare cu energie termică produsă centralizat, exclusiv energia termică produsă în cogenerare.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata A.N.R.D.E. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Prin încheierea din 05 iunie 2014, completul de filtru a constatat că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, motiv pentru care a declarat recursul admisibil în principiu potrivit art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin decizia contestată, nr. 260 din 29 ianuarie 2013, autoritatea pârâtă a aprobat preţurile pentru energia termică livrată în anul 2013 din centralele C.E.T. Bucureşti Sud, C.E.T. Bucureşti Vest, C.E.T. Progresu, C.E.T. Grozăveşti, C.E.T. Titan şi C.E.T. Palas, aparţinând SC E.B. SA, preţuri stabilite la 142,88 lei/Mwh, exclusiv TVA, pentru populaţie şi 179,66 lei/Mwh, exclusiv TVA, pentru consumatorii noncasnici.
La aprobarea unor valori diferenţiate ale preţurilor pentru energia termică destinată consumului populaţiei, respectiv consumatorilor noncasnici, s-au avut în vedere prevederile metodologiei aprobate prin Ordinul A.N.R.E. nr. 3/2010 şi respectiv ale Ordinului A.N.R.E. nr. 45/2012, în baza cărora autoritatea pârâtă este abilitată să elaboreze preţurile reglementate de vânzare-cumpărare a energiei termice produse în centrale de cogenerare, destinate sistemului de alimentare centralizată, S.A.C.E.T., în raport de preţul de referinţă al energiei termice corespunzător combustibilului majoritar utilizat, gazul natural alimentat din reţeaua de distribuţie.
Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, decizia contestată nu încalcă prevederile contractului cadru de vânzare-cumpărare a energiei termice produse de operatorii economici aflaţi în competenţa de reglementare a A.N.R.E., aprobat prin Ordinul Preşedintelui A.N.R.E. nr. 50/2009, potrivit cărora preţul de contract se stabileşte prin negociere şi este egal cu preţul de producere a energiei termice, aprobat prin decizie emisă de preşedintele A.N.R.E. pentru centralele electrice de cogenerare ale vânzătorului.
Raportat la dispoziţiile cuprinse în contractul-cadru, reclamanta, în calitate de cumpărător, nu poate refuza semnarea actelor adiţionale pentru modificarea preţului de contract, în concordanţă cu preţul de producere a energiei termice, aprobat prin decizia contestată nr. 260 din 29 ianuarie 2013.
Înalta Curte nu poate primi susţinerea reclamantei în sensul că decizia nr. 260/2013 încalcă dispoziţiile Legii nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, în condiţiile în care decizia respectivă nu este emisă în temeiul Legii nr. 325/2006, care, de altfel, nici nu conţine dispoziţii cu privire la modul de stabilire a preţurilor reglementate pentru energia termică livrată sub formă de apă fierbinte din centralele cu grupuri de cogenerare.
În mod corect a reţinut curtea de apel că preţurile de livrare a energiei termice pentru populaţie şi, respectiv, consumatorii noncasnici, sunt diferite ca urmare a aplicării prevederilor O.U.G. nr. 53/2011 pentru instituirea unor măsuri în domeniul gazelor naturale, ale Ordinului ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, al preşedintelui A.N.R.D.E. şi al preşedintelui A.N.R.M. nr. 1284/27/160/2011 privind valorificarea cantităţilor de gaze naturale pe piaţa internă şi unele măsuri pentru întărirea disciplinei în sectorul gazelor naturale şi ale Ordinului preşedintelui A.N.R.E. nr. 48/2011 (la data pronunţării sentinţei fiind în vigoare ordinul preşedintelui A.N.R.E. nr. 3/2013), care stabilesc preţuri diferenţiate pentru gazele naturale pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea energiei termice în centralele de cogenerare şi în centralele termice, destinată consumului populaţiei, respectiv pentru clienţii noncasnici, pentru perioada 01 iulie 2011 - 30 iunie 2012.
Or, în cazul în care condiţiile de furnizare a energiei termice sunt diferite, urmare a aplicării prevederilor O.U.G. nr. 53/2011, care stabilesc preţuri diferenţiate pentru gazele naturale utilizate la producerea energiei termice în funcţie de calitatea consumatorului, de a fi casnic sau noncasnic, se justifică diferenţa de preţ aprobată prin decizia nr. 260/2013.
Potrivit art. 49 alin. (1) din Metodologia de stabilire şi ajustare a preţurilor pentru energia electrică şi termică produsă şi livrată din centrale de cogenerare ce beneficiază de schema de sprijin, respectiv a bonusului pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, aprobată prin Ordinul preşedintelui A.N.R.E. nr. 3/2013, metodologie care a stat la baza stabilirii preţurilor prin decizia nr. 260/2013, preţul reglementat pentru energia termică produsă şi livrată dintr-o centrală de cogenerare care beneficiază de schema de sprijin se stabileşte pe baza preţului de referinţă al energiei termice corespunzător combustibilului majoritar utilizat de capacităţile de producere din centrala respectivă.
În acest context, raportat la faptul că prin ordinul preşedintelui A.N.R.E. nr. 45/2012 au fost aprobate valori diferenţiate ale preţurilor de referinţă pentru energia termică destinată consumului populaţiei, respectiv pentru energia termică destinată consumatorilor noncasnici, prin decizia preşedintelui A.N.R.E. nr. 260/2013 au fost aprobate un preţ aferent energiei termice livrate sub formă de apă fierbinte din centralele de cogenerare, destinată consumatorilor casnici, şi un preţ aferent energiei termice livrate sub formă de apă fierbinte din centralele de cogenerare, destinată consumatorilor noncasnici.
În mod corect a reţinut instanţa de fond că, atâta timp cât reglementările în vigoare prevăd preţuri finale diferenţiate pentru furnizarea gazelor naturale pentru consumatorii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei şi pentru consumatorii noncasnici, cu excepţia producătorilor de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei, este normal să rezulte două preţuri de producere a energiei termice, aprobarea unui singur preţ conducând la apariţia subvenţiei încrucişate între activităţile reglementate, interzisă prin dispoziţiile art. 79 alin. (5) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012.
Faptul că, până la aprobarea deciziei nr. 260/2013, A.N.R.E. stabilea un singur preţ pentru toţi consumatorii de energie, indiferent de tipul de consumator, respectiv casnic sau noncasnic, nu poate constitui un motiv de nelegalitate al deciziei contestate, întrucât, prin decizia respectivă, A.N.R.E. a venit în sprijinul şi protecţia consumatorilor casnici, aprobând preţuri mai mici pentru aceştia, deoarece şi preţul aferent combustibilului utilizat (gazul natural) este mai mic în cazul consumatorilor casnici.
Înalta Curte constată că actul administrativ contestat este emis cu respectarea legislaţiei în materie, ţinând cont că principalul cost justificat al activităţii de producere a energiei termice este cel cu combustibilul, gazul natural, al cărui preţ este în continuare diferenţiat pentru cantitatea utilizată la producerea de energie termică destinată consumului populaţiei, respectiv pentru clienţii noncasnici, conform H.G. nr. 22/2013.
Astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, autoritatea pârâtă a avut în vedere la emiterea deciziei contestate şi dispoziţiile Ordinului A.N.R.E. nr. 45/2012 prin care au fost aprobate valori diferenţiate ale preţurilor de referinţă pentru energia termică destinată consumului casnic şi noncasnic, pentru a veni în sprijinul şi protecţia populaţiei, corelând şi armonizând legislaţia referitoare la funcţionarea sectorului energiei termice cu normele privind domeniul gazelor naturale.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, apreciind că soluţia instanţei de fond nu a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta R.A.D.E.T. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2090 din 20 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3749/2014. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3755/2014. Contencios. Anulare acte emise de... → |
|---|
