ICCJ. Decizia nr. 3778/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3778/2014
Dosar nr. 203/35/2012
Şedinţa publică de la 14 octombrie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 203/35/2012, reclamanta SC S. Transilvania SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor şi Ministerul Finanţelor Publice, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună:
(i) anularea deciziei nr. 58 din 23 ianuarie 2012 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor;
(ii) anularea deciziei de impunere nr. 704 din 03 iulie 2009 şi a Cap. 2 din raportul de inspecţie fiscală din 03 iulie 2009, cu consecinţa exonerării societăţii de plata sumei de 699.797 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar şi a majorărilor de întârziere aferente în sumă de 413.086 RON.
(iii) restituirea sumelor achitate, conform chitanţei din 08 iulie 2011, cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 430 din 18 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus: admiterea acţiunii formulate de reclamanta SC S. Transilvania, în parte, anularea deciziei nr. 58 din 23 ianuarie 2012, anularea parţială a deciziei de impunere nr. 704 din 03 iulie 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală din 03 iulie 2009, sub aspectul constatărilor referitoare la impozitul pe profit şi majorările de întârziere aferente, în sensul înlăturării obligaţiilor fiscale în sumă de 677.644,22 RON reprezentând impozit pe profit şi în sumă de 397.976,29 RON reprezentând majorări de întârziere, menţinerea actelor fiscale contestate pentru suma de 22.152,78 RON datorată cu titlu de impozit pe profit şi pentru suma de 15.109,71 RON reprezentând majorări de întârziere aferente, respingerea celorlalte pretenţii ale reclamantei şi obligarea pârâtei D.G.F.P. Bihor la plata sumei de 1304,30 RON cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Un prim aspect reţinut de organele de control vizează cheltuielile de deplasare aferente delegaţiilor externe, care au fost considerate ca fiind nedeductibile la calculul impozitului pe profit conform art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003, procedându-se la reîntregirea profitului impozabil cu suma de 94.574 RON, cu consecinţa stabilirii unei diferenţe suplimentare de impozit pe profit în sumă de 15.132 RON.
Raportul de expertiză contabilă administrat în dosarul penal finalizat prin Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală din 05 septembrie 2011 a relevat faptul că, deşi societatea, la ridicările în valută din cursul lunii decembrie 2006, respectiv plăţile în valută pentru decontarea cheltuielilor de deplasare, nu a utilizat Registrul de casă în valută, din punct de vedere fiscal, neutilizarea Registrului de casă în valută nu a adus niciun prejudiciu bugetului de stat, societatea înregistrând în contabilitate, în alte conturi, toate operaţiunile în valută.
De asemenea, s-a concluzionat că, deşi diurna cuvenită pentru luna iunie 2006 s-a înregistrat pe cheltuieli abia în luna decembrie 2006, din punct de vedere fiscal, bugetul de stat nu a fost prejudiciat, întrucât societatea şi-a trecut mai târziu pe cheltuieli sumele cu diurna, cheltuieli de care ar fi putut beneficia în trimestrul II la calculul impozitului pe profit.
În acord cu cele reţinute de experţii contabili, instanţa reţine că lipsa anumitor elemente din cuprinsul ordinelor de deplasare nu este de natură a justifica aplicarea de către organele fiscale în privinţa acestora a prevederilor art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003, în condiţiile în care au fost identificate alte elemente de efectuare a operaţiunilor.
Prin înscrisurile depuse în probaţiune reclamanta a probat că a efectuat în perioada martie 2006 - decembrie 2006 cheltuieli cu deplasarea personalului în străinătate, obţinând în acelaşi timp venituri impozabile.
Prin urmare, impozitul pe profit în sumă de 15.132 RON stabilit de organele fiscale în sarcina reclamantei nu este datorat de aceasta.
În ceea ce priveşte cuantumul diurnei acordat de reclamantă în cursul anilor 2006 şi 2007, se constată că în anul 2006 a fost de 87,5 euro/zi/şofer, iar în anul 2007 de 50 euro/zi/şofer, ambele sume încadrându-se în plafonul maxim prevăzut de art. 21 alin. (3) lit. b) C. fisc.
Expertiza contabilă efectuată în dosarul penal a relevat însă şi existenţa unor cheltuieli înregistrate în contabilitate fără ca pentru acestea să existe documente justificative.
Astfel, pentru suma de 38.322,55 RON aferentă anului 2007, care nu are la bază documente justificative care să facă dovada efectuării operaţiunilor respective, impozitul pe profit stabilit suplimentar este de 6131,60 RON la care se adaugă majorări de întârziere în cuantum de 3814,78 RON.
Nu vor fi luate în considerare concluziile expertizei contabile prin care cuantumul impozitului pe profit a fost determinat în raport de documentele contabile care ar putea fi refăcute de reclamantă, în contextul în care până la data pronunţării instanţei reclamanta nu a făcut dovada refacerii celor 14 ordine de deplasare aferente sumei de 29.719,91 RON.
În ceea ce priveşte veniturile încasate de reclamantă din derularea contractului încheiat la data de 27 martie 2006, raportul de expertiză contabilă a relevat faptul că doar suma de 30.600 euro reprezintă venituri suplimentare neînregistrate de reclamantă în contabilitate, sumă pentru care s-a calculat un impozit pe profit în cuantum de 16.021,18 RON la care se adaugă majorări de întârziere în cuantum de 11.294,93 RON.
Şi cheltuielile reprezentând chiria aferentă mijloacelor de transport au fost în mod greşit considerate nedeductibile de către organele fiscale, întrucât facturile externe îndeplinesc, potrivit raportului de expertiză contabilă administrat în cauză penală, calitatea de document justificativ.
În concluzie, prima instanţă a apreciat că acţiunea promovată de reclamantă este întemeiată în parte şi a dispus admiterea în parte a acesteia. A fost respinsă ca nefondată cererea reclamantei de restituire a sumei de 17.398 RON, cuantumul obligaţiilor fiscale reţinute de instanţă în sarcina reclamantei fiind mai mare decât suma achitată cu acest titlu.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 430 din 18 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC S. Transilvania SRL şi pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor şi Ministerul Finanţelor Publice.
3.1. În motivarea cererii sale de recurs, reclamanta a susţinut că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
În considerentele hotărârii pronunţate, prima instanţă a statuat că nu va lua în considerare concluziile expertizei contabile care a determinat cuantumul impozitului pe profit, în raport de documentele contabile care ar putea fi refăcute de reclamantă, în contextul în care până la pronunţarea hotărârii reclamanta nu a făcut dovada refacerii celor 14 ordine de deplasare aferente sumei de 29.719,19 RON.
Aceste documente au fost însă refăcute, dar reclamanta a omis depunerea lor la dosarul cauzei în primă instanţă.
Refacerea documentelor a avut loc în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, şi OMFP nr. 3512/2008, secţiunea E, iar consecinţa constă în reducerea corespunzătoare a bazei de calcul pentru impozitul pe profit suplimentar, rămânând doar suma de 17.397,60 RON, care a fost deja achitată de reclamantă, respectiv suma de 12.243,88 RON cu titlu de majorări de întârziere.
În probaţiune, recurenta-reclamantă a depus înscrisurile despre care a făcut vorbire şi a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate doar cu privire la anularea deciziei de impunere nr. 704 din 03 iulie 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală din 03 iulie 2009, şi în ceea ce priveşte suma de 4.755,18 RON reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, respectiv suma de 2.865,60 RON reprezentând majorări de întârziere, aferente celor 14 ordine de deplasare refăcute.
3.2. Recurenta-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, în nume propriu şi în reprezentarea Ministerul Finanţelor Publice, a criticat hotărârea primei instanţei, pentru următoarele motive:
Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, câtă vreme nu se solicită anularea unui act administrativ emis de acesta.
Mai mult, din interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1), coroborate cu art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, rezultă că raportul juridic de drept administrativ se naşte între persoana vătămată - reclamantul şi autoritatea emitentă a actelor administrative - pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor.
Pe fondul cauzei, motivele reţinute în considerentele hotărârii sunt în marea lor majoritate bazate pe concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit în dosarul penal.
Prin faptul că acest raport de expertiză se bazează pe documente reconstituite (ordine de deplasare), faţă de care organul de inspecţie nu a avut posibilitatea de a-şi exprima opinia, fiind luate în considerare doar susţinerile reclamantei, expertiza contabilă nu este în măsură a oferi o analiză obiectivă a operaţiunilor economice desfăşurate de reclamantă.
Principalul argument este reprezentat de faptul că expertiza nu a analizat fluxurile băneşti din banca Italiană C., în extrasele de cont eliberate de această bancă şi prezentate autorităţilor române de către autorităţile italiene figurând operaţiuni care cuprind cheltuieli nedeductibile fiscal.
Prin urmare, constatările organelor de inspecţie fiscală consemnate în cuprinsul actelor de inspecţie fiscală şi tratamentul fiscal aplicat reclamantei, având la bază documentele prezentate cu ocazia inspecţiei fiscale, sunt conforme dispoziţiilor legale.
Pentru motivele expuse, recurenta-pârâtă D.G.F.P. Bihor a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei recurate, în sensul menţinerii actelor administrative fiscale, ca legale şi temeinice.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, inclusiv art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în sensul şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Reclamanta SC S. Transilvania SRL a supus controlului de legalitate, în condiţiile art. 218 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., decizia nr. 58 din 23 ianuarie 2012 emisă de D.G.F.P. Bihor, prin care a fost respinsă contestaţia administrativă formulată împotriva deciziei de impunere nr. 704 din 03 iulie 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală din 03 iulie 2009 emise de D.G.F.P. Bihor - Activitatea de inspecţie fiscală.
În fundamentarea soluţiei de admitere, în parte, a cererii de chemare în judecată, prima instanţă a analizat fiecare categorie de cheltuieli considerate nedeductibile de către organele de inspecţie fiscală, prin raportare la constatările şi concluziile expertizei contabile efectuate în dosarul penal nr. 1138/P/2010, în baza Ordonanţei din 15 iulie 2010 a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor.
Procedând în această modalitate, prima instanţă a încălcat prevederile art. 201 C. proc. civ., precum şi principiul nemijlocirii, care este un principiu fundamental al procesului civil. În conformitate cu acesta, probele se administrează în cursul procesului, instanţa fiind obligată ca, în cazul în care încuviinţează proba cu expertiza, să stabilească în mod clar obiectivele, respectiv împrejurările de fapt asupra cărora expertului i se cere să-şi prezinte părerea sau să le constate ca specialist.
În speţa supusă judecăţii, prima instanţă avea obligaţia, pentru respectarea principiului nemijlocirii, dar şi pentru elucidarea tuturor aspectelor de natură fiscală care reclamă opinia avizată a unui expert, să pună în discuţia părţilor necesitatea efectuării în cauză a unei expertize contabile, care să analizeze modalitatea de determinare a obligaţiilor fiscale suplimentare, în raport de documentele justificative prezentate de reclamantă, de evidenţa contabilă a acesteia şi de normele legale aplicabile fiecărei categorii de cheltuieli avute în vedere la calculul profitului impozabil.
În condiţiile în care soluţionarea cauzei în primă instanţă s-a întemeiat pe o expertiză extrajudiciară, care nu are nicio forţă probantă, hotărârea atacată este afectată de nulitatea prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Neexistând alte remedii de îndreptare a neregularităţii şi de înlăturare a vătămării produse, faţă de dispoziţiile art. 305 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune, în temeiul art. 304 pct. 5, art. 312 alin. (1)-(3) şi art. 314 C. proc. civ., admiterea recursurilor declarate în cauză, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea efectuării unei expertize contabile, cu respectarea prevederilor art. 201 şi urm. C. proc. civ.
Cu ocazia rejudecării, vor fi avute în vedere şi celelalte critici formulate în recurs, a căror examinare a devenit inutilă în raport de soluţia casării cu trimitere spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanta SC S. Transilvania SRL şi pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca şi Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 430 din 18 decembrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată. Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3741/2014. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3779/2014. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
