ICCJ. Decizia nr. 3802/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3802/2014
Dosar nr. 1653/33/2012
Şedinţa publică de la 15 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamanta C.M. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj a solicitat anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei din 20 iulie 2012, a deciziei de impunere nr. 39.609 din 29 noiembrie 2010, a raportului de inspecţie fiscală din 29 noiembrie 2010 emise de D.G.F.P., cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârea instanţei de fond
A. Prin sentinţa nr. 34 din 16 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta C.M. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj, în sensul că a fost dispusă anularea deciziei nr. 563 din 20 iulie 2012 emisă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj şi a fost obligată pârâta D.G.F.P. Cluj să procedeze la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 39.609 din 29 noiembrie 2010.
Instanţa a respins restul capetelor de cerere formulate de reclamantă, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
B. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin raportul de inspecţie fiscală din 29 noiembrie 2010 a fost controlată activitatea reclamantei pe intervalul 10 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2009, iar obligaţiile fiscale ale acesteia au fost stabilite prin decizia de impunere cu acelaşi nr. 39609 din 29 noiembrie 2010.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestaţie în condiţiile art. 205 C. proc. fisc., soluţionată prin decizia nr. 563 din 20 iulie 2012, prin care organul fiscal a respins ca nedepusă în termen contestaţia formulată.
În esenţă, pârâta a reţinut că termenul de depunere a contestaţiei a început să curgă de la comunicarea actului administrativ-fiscal, respectiv de la data de 20 aprilie 2011, respectiv data la care decizia de impunere a fost afişată pe site-ul A.N.A.F., fiind invocate dispoziţiile art. 44 C. proc. fisc.
Instanţa de fond a reţinut că textul legal menţionează o formă principală de comunicare, realizabilă în două modalităţi distincte şi o alta subsidiară, constatând că dispoziţiile art. 44 alin. (1) C. proc. fisc. prevăd, în primul rând, comunicarea directă, nemijlocită a actului fiscal către contribuabilul căruia îi este destinat, ceea ce presupune înmânarea directă a actului şi primirea lui de către contribuabil, fapt confirmat de semnătura sa.
Instanţa a constatat că nu rezultă din actele dosarului că această primă modalitate de comunicare a fost realizată, respectiv că actul administrativ fiscal a ajuns la cunoştinţa contribuabilului.
Instanţa a stabilit faptul cert că pârâta a ales varianta de comunicare prin poştă a actului fiscal în cauză, constatând faptul că la data de 7 decembrie 2010 pârâta a transmis comunicarea către reclamantă, iar prin adresa din 04 martie 2011 emisă de Oficiul Poştal Cluj-Napoca a rezultat cu certitudine că plicul ce conţinea comunicarea „s-a pierdut în timpul transportului”.
Instanţa a constatat faptul că intenţia pârâtei de comunicare prin poştă nu a produs consecinţele aşteptate, din cauze aduse la cunoştinţa pârâtei de către organul poştal.
Ulterior acestui moment, instanţa a constatat că pârâta a trecut la comunicarea prin publicitate aşa cum prevăd dispoziţiile art. 44 alin. (22) C. proc. fisc.
Instanţa a reţinut că este cert că prima comunicare, realizată prin poştă, nu şi-a atins scopul informării şi deci „nu a fost posibilă” comunicarea, împrejurare ce a permis pârâtei să demareze procedura subsidiară de comunicare (cea prin publicitate) prev. de art. 44 alin. (3) C. proc. fisc.
Curtea a reţinut că abandonarea modalităţii de comunicare prin poştă a actului fiscal de către pârâtă şi trecerea prin publicitate a fost însă nejustificată, întrucât nu se poate reţine culpa reclamantei, care în mod evident nu a ştiut nici un moment că pe seama sa a fost emis un act fiscal.
Cunoscând faptul pierderii scrisorii de comunicare, instanţa de primă jurisdicţie a constatat că în mod greşit a apreciat organul fiscal că poate trece la comunicarea prin publicitate, întrucât a apreciat că, în realitate, comunicarea prin poştă, ca procedură legală, a lipsit cu desăvârşire şi, deci, această etapă în procesul gradual de comunicare a unui act administrativ fiscal a fost omisă cu desăvârşire de către pârâtă.
Instanţa de fond a stabilit că nu se poate considera că pârâta şi-ar fi îndeplinit obligaţia de comunicare prin poştă atâta timp cât este cert că reclamanta nu a fost nici măcar informată de existenţa comunicării.
S-a reţinut faptul că numai în ipoteza în care acea comunicare poştală ar fi ajuns la cunoştinţa reclamantei (chiar şi numai sub forma înştiinţării asupra existenţei unui plic la oficiul poştal pentru reclamantă) s-ar fi putut considera că este îndeplinită procedura de comunicare prin poştă.
3. Recursul formulat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, în prezent Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj.
Prin cererea de recurs formulată recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, arătând că există la dosar dovada plicului transmis reclamantei, care a fost restituit recurentei în urma avizării, reavizării şi refuzului reclamantei de a se deplasa în vederea ridicării acestuia.
S-a susţinut că s-a trecut la comunicarea prin publicitate având în vedere eforturile ce nu au avut rezultat cu privire la comunicarea prin poştă.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va admite recursul şi rejudecând cauza pe fond va modifica sentinţa atacată în sensul că va respinge acţiunea reclamantei ca neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează:
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Toate criticile formulate de recurentă urmează a fi primite de instanţa de control judiciar, care a constatat că instanţa de fond a dat o interpretare greşită dispoziţiilor legale aplicabile şi, astfel, a pronunţat o hotărâre nelegală, fiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările cauzei, instanţa de control judiciar a constatat că a fost respinsă ca nedepusă în termen contestaţia reclamantei, prin decizia nr. 563 din 20 iulie 2012 emisă de pârâtă în soluţionarea contestaţiei formulată de C.M. împotriva deciziei de impunere nr. 39609 din 29 noiembrie 2010 privind taxa pe valoarea adăugată stabilită de inspecţia fiscală la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale.
Instanţa de control judiciar a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 contestaţia se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului fiscal, sub sancţiunea decăderii.
Or, analizând actele şi lucrările cauzei Înalta Curte a constatat că organul fiscal a reţinut corect faptul că a fost depusă contestaţia reclamantei cu depăşirea termenului legal, având în vedere data comunicării actului, care începe să curgă la expirarea celor 15 zile de la data afişării comunicării prin publicitate a actului fiscal, procedură de comunicare realizată de organul fiscal în conformitate cu prevederile art. 44 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, la data de 06 aprilie 2011.
Instanţa de control judiciar a constatat că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că demersul efectuat de autoritatea fiscală, (în legătură cu situaţia comunicării recomandatei prin poştă, ce cuprinde decizia emisă şi care a primit răspunsul Oficiului Poştal în sensul că „a fost pierdută în timpul transportului”, urmată apoi de comunicarea din nou prin poştă a actului fiscal emis, returnat autorităţii fiscale la data de 01 aprilie 2011 cu menţiunea „avizat, reavizat, expirat termenul de păstrare”), nu îndreptăţesc organul fiscal să procedeze la comunicarea prin publicitate a actului fiscal, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
Având în vedere situaţia de fapt reţinută corect atât de organul fiscal, cât şi de instanţa de fond, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 44 alin. (2) lit. c) şi d) din O.G. nr. 92/2003 au fost întrutotul respectate, fiind realizată procedura de comunicare a actului fiscal în ordinea exemplificată de legiuitor.
Astfel, cercetarea instanţei de judecată trebuie să pornească întotdeauna de la examinarea faptului dacă această comunicare prin publicitate a fost îndeplinită doar ca urmare a imposibilităţii realizării procedurii de comunicare prin celelalte modalităţi, în ordinea în care acestea sunt enumerate în dispoziţiile art. 44 alin. (2) lit. a)-c) din O.G. nr. 92/2003, iar instanţa de control judiciar a constatat că autoritatea fiscală a realizat comunicarea prin publicitate a actului, cu respectarea ordinii prevăzută de dispoziţiile art. 44 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.
Pentru aceste considerente, văzând şi faptul că prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011 a Curţii Constituţionale s-a statuat că dispoziţiile art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităţilor de comunicare prevăzute la art. 44 alin. (2) lit. a)-d) din aceeaşi ordonanţă, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 44 din O.G. nr. 92/2003, motiv pentru care recursul formulat va fi admis.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj împotriva sentinţei nr. 34 din 16 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei C.M., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3779/2014. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4352/2014. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
