ICCJ. Decizia nr. 4505/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4505/2014
Dosar nr. 1143/2/2012
Şedinţa publică de la 26 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la 20 ianuarie 2011, reclamanta F. GMBH & CO.K.G. Stuttgart, Germania a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, să se dispună:
- anularea deciziei nr. 8564/631.700 din 12 iulie 2010 de refuzare a plăţii sumei restante din contractul de asistenţă tehnică pentru achiziţii şi managementul proiectului din cadrul Măsurii ISPA nr. 2002/RO/16/P/PE/019 „Îmbunătăţirea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, colectare a apelor uzate şi a staţiei de epurare în municipiul Satu - Mare” în cuantum de 426.800 euro;
- obligarea pârâtului la achitarea sumei de 426.800 euro, actualizată până la data plăţii efective, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate şi neachitate;
- constatarea îndeplinirii obligaţiilor contractuale rezultate din contractul menţionat anterior;
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, a arătat că, la data de 23 februarie 2004 Asocierea contractantă formată din F. GMBH & CO.K.G. Stuttgart. şi P. Ltd. (în calitate de consultant) a încheiat cu Ministerul Finanţelor Publice (în calitate de autoritate contractantă) contractul de asistenţă tehnică pentru achiziţii şi managementul proiectului din cadrul Măsurii ISPA nr. 2002/RO/16/P/PE/019 „Îmbunătăţirea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, colectare a apelor uzate şi a staţiei de epurare în municipiul Satu - Mare”, în valoare totală de 2.134.000 euro, având ca dată de intrare - 15 martie 2004 şi durata de finalizare până la data de 14 martie 2008.
Reclamanta a învederat că prin decizia nr. 8564/631.700 din 12 iulie 2010 pârâtul i-a comunicat refuzul de plată pentru 3 facturi fiscale în sumă totală de 426.800 euro, cu motivarea că beneficiarul final SC A. SA Satu - Mare a întocmit procesul - verbal din data de 9 februarie 2010 prin care a refuzat să aprobe o serie de documente şi să achite suma de 426.800 euro, pretinzând chiar să fie recuperată de la consultant suma de 1.400.000 euro.
Considerând că este nejustificat şi abuziv refuzul exprimat de către autoritatea contractantă şi de către beneficiarul final, reclamanta a susţinut că a respectat obligaţiile contractuale şi legale (cuprinse în Anexa nr. 2 la contract şi în Legea nr. 10/1995), iar criticile formulate cu privire la documentaţia predată depăşesc în mod evident cadrul convenţiei încheiate de părţi.
Referitor la Programul de operare şi întreţinere, s-a arătat că acesta nu a fost prevăzut în detaliu în cuprinsul contractului, nici în condiţiile generale sau în Termenii de referinţă, fiind imposibilă elaborarea la data încheierii contractului de asistenţă tehnică a unui program de operare şi întreţinere mai detaliat decât cel pe care l-a predat beneficiarului.
Referitor la Actualizarea Planului Principal, descris sumar în cuprinsul contractului, reclamanta a precizat că obligaţia sa era numai aceea de a actualiza planul principal şi nicidecum obligaţia de a elabora unul nou, cum în mod nejustificat a pretins beneficiarul final.
În consecinţă, s-a apreciat că este nelegal refuzul la plată pentru suma de 426.800 euro, în condiţiile în care beneficiarul final a încălcat în repetate rânduri propriile obligaţii contractuale şi a prezentat în mod fals situaţia de fapt.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 839 din 8 februarie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 546/2/2011, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei de anulare a adresei din 12 septembrie 2010 şi s-a dispus disjungerea capetelor de cerere având ca obiect constatarea îndeplinirii de către reclamantă a obligaţiilor contractuale şi obligarea pârâtului la plata sumei de 426.800 euro, cereri pentru care s-a înregistrat un dosar nou cu nr. 1143/2/2012.
În Dosarul nr. 1143/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă, constatând că solicitarea acesteia de obligare a autorităţii pârâte la plata sumei de 426.800 euro nu are temei în contract sau în legislaţia în materie.
Instanţa de fond a constatat că la data de 9 august 2007, reclamantei i-a fost notificată suspendarea plăţilor şi i s-a solicitat să-şi expună comentariile, însoţite de dovezi, cu privire la analiza comparativă întocmită de beneficiarul final, dar nu a probat o situaţie contrară, respectiv depunerea la termen şi în formă corespunzătoare a rapoartelor.
Astfel, s-a reţinut că reclamanta, pe de o parte, a refuzat semnarea actului adiţional care prevedea şi prelungirea termenului de depunere a raportului final, iar pe de altă parte, nici nu a depus acest raport în termenul iniţial convenit.
Din conţinutul contractului de achiziţie, instanţa de fond a constatat că autoritatea contractantă şi-a asumat, în cadrul capitolului „Condiţii speciale”, obligaţia de efectuare a plăţilor către consultant astfel: avans de 30% din valoarea contractului în 60 de zile de la primirea contractului semnat de ambele părţi şi a garanţiei, plăţi provizorii în cuantum de 60% din valoarea contractului în 60 de zile de la primirea de către Autoritatea de contractare a facturii şi a rapoartelor intermediare, precum şi o plată finală în cuantum de 10% din valoarea contractului, în acelaşi termen şi cu aceleaşi condiţii.
De asemenea, s-a constatat că pârâtul a informat punctual pe reclamantă cu privire la fiecare raport intermediar care nu a fost depus în termen, potrivit art. 12 din capitolul „Condiţii speciale” sau care a fost redactat într-o formă care nu corespundea prevederilor contractuale.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta F. GMBH & CO.K.G., solicitând în principal, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, iar în subsidiar, modificarea acestei hotărâri, în sensul admiterii acţiunii, anulării deciziei comunicată de Ministerul Finanţelor Publice cu adresa din 12 iulie 2010 şi obligării acestui minister la achitarea sumei de 426.800 euro, actualizată până la data plăţii efective, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate şi neachitate.
În dezvoltarea cererii de recurs, a fost expusă din nou situaţia de fapt care a determinat formularea acţiunii în justiţie şi s-a susţinut că refuzul beneficiarului final de a achita suma restantă este abuziv, nelegal şi lipsit de temei, în principal pentru următoarele argumente:
- proiectul în cadrul căruia reclamanta - recurentă a deţinut calitatea de consultant a fost finalizat cu succes şi în termen, cu sprijinul activităţii şi rapoartelor întocmite de specialiştii acesteia;
- din procesul - verbal pe care se întemeiază refuzul autorităţii contractante de a achita suma restantă rezultă că beneficiarul final a avut o poziţie contradictorie, arătând că, din suma de 426.800 euro trebuie dedusă suma de 336.401 euro (rămânând deci un rest de 90.000 euro) dar şi că, în urma unei evaluări, ar trebui recuperată de la recurenta - reclamantă suma de 1.400.000 euro;
- Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE nu şi-a însuşit niciodată punctul de vedere al beneficiarului final printr-un document care să-i exprime clar poziţia, mulţumindu-se să transmită poziţia acestuia, cu solicitarea de a exprima şi argumenta un punct de vedere.
Recurenta a criticat hotărârea primei instanţe, susţinând că soluţia de respingere a acţiunii a fost dată cu interpretarea greşită a actelor deduse judecăţii şi în baza unei motivări lacunare şi superficiale.
Recurenta a criticat soluţia de respingere a probei cu expertiză tehnică dată prin încheierea din şedinţa publică de la 7 martie 2012, arătând că, atât complexitatea cauzei (raportată la numeroasele detalii de natură tehnică şi corelarea acestora cu documentele justificative, oferta tehnico - financiară, proiectul tehnic şi studiul de fezabilitate), cât şi inadvertenţele, contradicţiile şi subiectivismul apărărilor intimatului impuneau admiterea probei solicitate.
Prin refuzul administrării acestei probe, recurenta a susţinut că instanţa de fond i-a adus grave atingeri dreptului său la apărare, mai ales prin prisma faptului că a acordat forţă probantă maximă susţinerilor pur subiective ale intimatului, încălcând efectiv principiul tratamentului egal al părţilor.
Recurenta a criticat şi concluzia instanţei de fond privind depunerea cu întârziere a rapoartelor intermediare şi a raportului final, arătând că nu au fost avute în vedere motivele întârzierilor, pentru care nu se face vinovată şi că, nu s-a explicat de ce în acest caz, nu mai are dreptul la acordarea întregii sume datorate potrivit contractului.
Intimatul Ministerul Fondurilor Europene, care a preluat calitatea procesuală a Ministerului Finanţelor Publice în baza art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 6/2013, a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Aspecte de fapt şi de drept relevante
Hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din 1865, cuprinzând atât motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Recurenta a considerat neîntemeiat că nu au fost respectate aceste prevederi legale, astfel că este nefondată prima critică formulată în recurs, constatându-se că instanţa de fond a prezentat o motivare coerentă, clară şi lipsită de contradicţii sau ambiguităţi, cu dezvoltarea raţionamentului juridic care a condus la pronunţarea hotărârii printr-o interpretare corectă a tuturor probelor şi a normelor legale incidente în cauză.
Din motivarea hotărârii recurate rezultă că instanţa de fond a analizat atât susţinerile părţilor, cât şi probatoriul administrat în cauză, formându-şi convingerea şi pronunţând o soluţie întemeiată pe clauzele contractuale şi pe situaţia de fapt dovedită prin înscrisurile depuse la dosar.
Critica din recurs privind încălcarea dreptului la apărare şi a principiului egalităţii armelor prin soluţia de respingere a probei cu expertiză tehnică de specialitate se dovedeşte a fi neîntemeiată, întrucât instanţa de fond a respectat aceste principii şi a exercitat rol activ, în condiţiile prevăzute de art. 129 C. proc. civ. din 1865, dat fiind că, a admis ambelor părţi administrarea probei cu înscrisuri considerată a fi utilă, pertinentă şi concludentă pentru justa soluţionare a pricinii.
În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi conţinutul înscrisurilor depuse în cauză, s-a apreciat în mod întemeiat că nu se impune administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate şi respingerea cererii formulate în acest sens de recurenta - reclamantă nu echivalează cu o încălcare a drepturilor sale procesuale, fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 201 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, care prevăd că o asemenea probă se impune atunci când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, stabilind prin încheiere punctele asupra cărora ei urmează să se pronunţe.
Măsura de respingere a acestei probe se dovedeşte a fi deplin justificată şi faţă de împrejurarea că recurenta - reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţia procesuală de a motiva şi argumenta cererea sa, nu a prezentat obiectivele propuse pentru expertiza tehnică de specialitate, lipsind astfel instanţa de fond de elementele concrete necesare pentru aprecierea asupra utilităţii şi relevanţei probei respective.
Principiul egalităţii armelor nu a fost încălcat de instanţa de fond nici prin interpretarea dată probelor administrate de părţi, întrucât forţa probantă a fiecărui înscris a fost corect determinată prin raportare la întregul probatoriu şi deci nu se poate reţine că una din părţi a fost avantajată în comparaţie cu cealaltă.
Critica recurentei privind soluţia dată pe fondul cauzei se dovedeşte a fi de asemenea neîntemeiată, constatându-se caracterul justificat al refuzului de plată în raport cu obligaţiile contractuale ale părţilor şi cu situaţia de fapt, care a fost expusă rezumativ şi în prezentul recurs.
În contextul în care recurenta - reclamantă nu a dovedit îndeplinirea la termen şi în mod corespunzător a propriilor obligaţii contractuale, nu se mai poate susţine că refuzul de a achita anumite facturi este nejustificat şi că ar exprima reaua - credinţă a autorităţii contractante.
Recurenta - reclamantă nu a solicitat anularea măsurii suspendării plăţilor de către autoritatea contractantă, notificată încă din data de 9 august 2007 şi nici anularea actului din care rezultă că aceasta şi-a însuşit procesul - verbal din 9 februarie 2010 întocmit de beneficiarul final cu privire la sumele de rambursat şi la refuzul ultimelor plăţi, astfel că sunt nefondate susţinerile din recurs că acest proces - verbal ar fi fost întocmit pro causa şi că, numai prin acest act s-a adus la cunoştinţă nerespectarea obligaţiilor contractuale.
Instanţa de fond a constatat în mod judicios că obligaţia de plată asumată de autoritatea contractantă este obligaţie sub condiţie (un eveniment viitor de a cărui realizare părţile au convenit să depindă naşterea obligaţiei de plată - aprobarea rapoartelor, fapt care presupune depunerea acestora la termenele şi în condiţiile stipulate prin contract).
Din probele administrate în cauză rezultă că, în cazul fiecărui raport intermediar redactat cu întârziere sau necorespunzător, recurenta, în calitate de consultant, a fost înştiinţată cu privire la îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor asumate prin contract, iar raportul final, care trebuia depus până la data de 15 mai 2008, a fost transmis în data de 22 octombrie 2008 şi într-o formă care nu a fost acceptată de către beneficiarul final.
Faţă de situaţia detaliată a tuturor obligaţiilor contractuale încălcate de către recurenta - reclamantă, s-a considerat că beneficiarul final a fost îndreptăţit să nu aprobe rapoartele întocmite de consultant şi în lipsa acestei aprobări, autoritatea contractantă s-a aflat în imposibilitate de a achita întreaga sumă aferentă contractului, neavând temei pentru efectuarea plăţilor solicitate.
Aceeaşi concluzie rezultă şi din raportul de audit din 7 septembrie 2011 întocmit de Autoritatea de Audit a Curţii de Conturi în vederea emiterii Declaraţiei la finalizarea măsurii Ex/ISPA nr. 2002/RO/16/P/PE/019 "Îmbunătăţirea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, colectare a apelor uzate şi a staţiei de epurare în Municipiul Satu - Mare, Regiunea Nord - Vest, România".
La pct. 45 lit. h) şi lit. i) din acest raport se menţionează că, în cadrul contractului "Asistenţa tehnică pentru Achiziţii şi Managementul Proiectului" nu au fost elaborate rapoartele asupra procesului de evaluare, documente care trebuiau întocmite şi predate în conformitate cu sarcina 1 din Termenii de referinţă, iar consultantul nu a furnizat toate produsele asistenţei prevăzute în contract.
La pct. 60 din acelaşi raport se menţionează că în cazul contractului "Asistenţă tehnică pentru Achiziţii şi Managementul Proiectului" nu sunt prezentate toate rapoartele nerealizate de consultant, stabilite de beneficiarul final prin procesul - verbal din 9 februarie 2010 de analiză a contractului de asistenţă tehnică şi anume: raport privind analiza companiei pe anul 2006, raport privind conformitatea condiţiei - depozitarea nămolului şi raport final de promovare.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatându-se că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din 1865 şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de F. GMBH & CO.K.G.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC F. GMBH & CO.K.G. împotriva sentinţei civile nr. 3448 din 18 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4352/2014. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 453/2014. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
