ICCJ. Decizia nr. 3845/2014. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3845/2014
Dosar nr. 564/57/2012
Şedinţa publică de la 16 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 390/2012 din 21 noiembrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC R. SRL în contradictoriu cu Consiliul Naţional al Audiovizualului şi, în consecinţă, a anulat Decizia nr. 299 din 24 mai 2012 emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a analizat Decizia nr. 299 din 24 mai 2010 prin care pârâtul CNA a dispus amendarea reclamantei cu suma de 10.000 lei pentru încălcarea disp. art. 34, alin. (1) şi art. 40 alin. (1), (2) şi art. 47, alin. (2) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual şi a disp. art. 9, lit. f) din Decizia nr. 195/2012 privind principii şi reguli de desfăşurare, prin intermediul posturilor de radio şi televiziune, a campaniei electorale din anul 2012, pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.
Analizând motivul de pretinsă nelegalitate (numit de nulitate absolută) privind nerespectarea dispoziţiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001 faţă de neindicarea, în cuprinsul deciziei, a actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia, curtea l-a respins ca nefondat faţă de împrejurarea că textul indicat nu este incident în speţă, reţinând că numai contravenţiilor constatate de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii le sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, potrivit art. 94 din Legea-cadru nr. 504/2002. per a contrario, fiind vorba despre o normă derogatorie de la regimul general conferit de Legea-cadru nr. 504/2002 - dispoziţia sus-menţionată nu poate fi extinsă, prin analogie, la sfera contravenţiilor aplicate şi de către CNA. Ca atare, concluzia firească a fost aceea că deciziilor cum este cea din speţă nu le sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 2/2001.
În acelaşi registru, a fost respinsă şi solicitarea subsidiară de înlocuire a sancţiunii amenzii cu avertismentul, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 504/2002 nu cuprinde o astfel de posibilitate, gradarea sancţiunilor fiind realizată într-o manieră proprie.
Aşadar, a reţinut Curtea, prima fază o constituie emiterea somaţiei iar perseverenţa în încălcarea normelor, respectiv nerespectarea condiţiilor stabilite prin somaţie, atrage după sine aplicarea amenzii. Din acest punct de vedere trebuie remarcat că norma din alin. (2) al art. 91 are caracter imperativ şi nu dispozitiv.
În speţă, prin Decizia nr. 281 din 22 mai 2012, CNA a sancţionat reclamanta cu somaţie publică pentru încălcarea normelor privind dreptul persoanei la imagine şi a celor privind campania electorală pentru alegerile locale. Faptele respective s-au petrecut în emisiunile de dezbatere electorală din perioada 11 - 17 mai 2012 şi au fost analizate în Şedinţa din 22 mai 2012. S-a stabilit termenul de intrare în legalitate de îndată, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 34 alin. (1) şi art. 40 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 şi art. 5 alin. (2) şi (9) lit. f) din Decizia 195/2012, respectiv pentru 28 mai 2012, inclusiv, în ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 3 din Decizia 195/2012.
Prin Decizia nr. 299 din 24 mai 2012, CNA a sancţionat reclamanta cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru încălcarea normelor privind interzicerea discriminării pe criterii de etnie, respectiv a celor privind dreptul persoanei la imagine. Faptele respective s-au petrecut în emisiunile de dezbatere electorală din 10 şi 14 mai 2012 şi au fost analizate în şedinţa din 24 mai 2012.
Curtea a remarcat că trebuie să decidă dacă somaţia publică aplicată prin Decizia nr. 281 din 22 mai 2012 permite pârâtei să aplice amenda prin Decizia nr. 299/2012.
Faţă de conţinutul dispoziţiilor art. 91 alin. (3) rezultă că intenţia legiuitorului a fost aceea de a sancţiona perseverenţa în încălcarea dispoziţiilor legale, ceea ce înseamnă că evenimentul care determină aplicarea sancţiunii amenzii trebuie să fie ulterior termenului de intrare în legalitate stabilit prin decizia de aplicare a somaţiei publice.
Or, în speţă, termenul de intrare în legalitate îl reprezintă 23 mai 2012, respectiv 28 mai 2012, iar amenda este aplicată pentru fapte din 10 şi 14 mai 2012, adică anterioare atât termenului de intrare în legalitate, cât şi faptelor pentru care s-a emis decizia de aplicare a somaţiei publice.
Aşa fiind, Curtea a concluzionat că somaţia publică aplicată prin Decizia nr. 281 din 22 mai 2012 nu are relevanţă din perspectiva art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, în prezenta cauză, astfel că ea nu-i permite pârâtei să aplice direct amenda prin Decizia nr. 299/2012.
Totodată, faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 2.000 lei, reprezentând onorariu apărător ales, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Împotriva Sentinţei nr. 390/2012 din data de 21 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac formulate şi modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta SC R.C. SRL Hunedoara.
S-a învederat, prin motivele de recurs, că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu interpretarea greşită a legii, respectiv a prevederilor art. 91 din Legea audiovizualului, în sensul că s-a făcut o confuzie atât în ceea ce priveşte caracterul juridic al sancţiunii prevăzute la alin. (2) - somaţia publică, cât şi cu privire la momentul temporal al aplicării acesteia.
Astfel, cu privire la caracterul juridic al somaţiei, s-a susţinut că instanţa de fond a făcut confuzie între aceasta, ca sancţiune prevăzută expres de lege şi aplicată printr-un act administrativ emis de autoritatea publică, şi nişte "îndrumări". Or, somaţia este prevăzută ca sancţiune atât la art. 90 cât şi la art. 91 din Legea audiovizualului, iar în speţă au fost incidente prevederile art. 91 alin. (3) teza a doua, potrivit cărora în situaţia în care furnizorul de servicii media încalcă din nou aceste prevederi se aplică amenda contravenţională.
De aceea, în raport de dispoziţiile invocate, constatând că intimata reclamantă a încălcat din nou prevederile legale în materie de campanie electorală şi a celor privind protecţia dreptului persoanei la imagine, şi ţinând cont că pentru fapte similare aceasta fusese somată, recurenta a decis, cu respectarea dispoziţiilor legale, amendarea reclamantei în conformitate cu art. 91 alin. (1) şi (3) din Legea audiovizualului.
Pe de altă parte, recurenta a relevat că pornind de la premisa greşită că somaţia reprezintă o "îndrumare" iar nu o sancţiune reglementată de lege, care se aplică pentru nerespectarea anumitor fapte, prima instanţă a apreciat că momentul temporal la care intimata reclamantă a fost amendată a intervenit "după ce faptele au fost săvârşite".
Interpretarea instanţei de fond, în sensul că amenda contestată este nelegală întrucât la data aplicării acesteia intimata reclamantă săvârşise faptele reţinute prin decizia atacată, a fost considerată ca fiind nelegală şi de natură a conduce la acţiunea de cenzură, la o ingerinţă din partea autorităţii în politica editorială.
Sub acest aspect, s-a evocat că, în condiţiile legii, dreptul de control asupra conţinutului emisiunilor "Hunedoara votează" şi "Direct la subiect", ce au făcut obiectul rapoartelor de monitorizare depuse la dosarul de fond putea fi exercitat numai după ce intimata reclamantă le-a adus la cunoştinţă publică prin difuzarea lor, deci după săvârşirea faptelor pentru care a fost sancţionată prin decizia contestată în litigiu.
În ceea ce priveşte emisiunea talk-show "Direct la subiect" din data de 10 mai 2012, s-a arătat că C.N.A. a fost sesizat cu o petiţie, iar urmare primirii acesteia, s-a dispus monitorizarea emisiunii în cauză, fiind întocmit un raport de monitorizare (depus la dosarul de fond), care a fost analizat în şedinţa publică din data de 24 mai 2012 şi în baza căruia au fost constatate faptele reţinute în sarcina intimatei reclamante prin actul contestat.
Cât priveşte reţinerea instanţei de fond în sensul că anularea deciziei atacate se impune pe motiv că nu i-ar fi "imputabil destinatarului sancţiunii nerespectarea unor îndrumări de care nu avea cunoştinţă la momentul săvârşirii faptelor", s-a precizat că aceasta nu este întemeiată, deoarece obligaţia respectării normelor legale din domeniul audiovizualului (în care reclamanta îşi desfăşoară activitatea) este permanentă, deci nu poate lua naştere după momentul difuzării programului sau a sancţionării, cum greşit a apreciat instanţa.
Intimata reclamantă este datoare să răspundă, în raport de prevederile legii, pentru conţinutul programelor în cadrul cărora au fost constatate încălcările din prezenta cauză, astfel că în consecinţă în mod eronat instanţa de fond a apreciat că faptele nu îi pot fi imputabile sub pretextul că aceasta nu ar fi cunoscut "îndrumările" la momentul amendării. Or, la obţinerea licenţei audiovizuale intimata reclamantă şi-a asumat atât drepturile cât şi obligaţiile legale ce decurg din aceasta. Mai mult decât atât, s-a susţinut că deciziile cu caracter normativ adoptate de Consiliu au efecte erga omnes pentru toţi furnizorii de servicii media, iar obligaţia respectării acestora este continuă şi nu depinde de emiterea unor îndrumări anterioare difuzării programului audiovizual, cum în mod greşit a concluzionat instanţa de fond.
Prin urmare, a considerat recurentul că nu poate fi reţinut argumentul instanţei de fond potrivit cu care nu i-ar fi imputabile intimatei faptele constatate pe motivul că la data difuzării programului nu cunoştea conduita ilicită reglementată de normele legale incidente în cauză, întrucât sancţionarea a intervenit ulterior săvârşirii faptelor reţinute prin decizia contestată.
În concluzie, s-a solicitat a se constata că argumentul instanţei de fond potrivit căruia "atât timp cât avertizarea, prin somaţie publică, intervine după ce faptele au fost săvârşite nu se poate aprecia ca fiind imputabil destinatarului sancţiunii nerespectarea unor îndrumări de care nu avea cunoştinţă la momentul săvârşirii faptelor" este fundamental nelegal şi neîntemeiat, întrucât Legea audiovizualului, lege specială, care se aplică în materia contravenţiilor din domeniul audiovizualului, nu prevede astfel de derogări sau de exonerare de răspundere în sensul celor reţinute de instanţa de fond cu privire la faptele săvârşite de intimata reclamantă şi constatate de C.N.A., fapte care constituie contravenţii în sensul legii.
Pe fondul cauzei, recurentul a rugat a se avea în vedere şi apărările formulate prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond şi a se constata că faptele reţinute în sarcina intimatei reclamante au existat şi au fost dovedite cu materialul probator administrat în cauză, fapte care au constituit încălcări ale reglementărilor privind dreptul la imagine a persoanei şi discriminare de criterii de etnie şi cele privind alegerile locale, fapte cu privire la care şi instanţa de fond a constatat că au fost corect reţinute în sarcina reclamantei prin actul contestat.
În litigiu a depus întâmpinare intimata SC R.C. SRL Hunedoara, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a hotărârii recurate, precum şi a obligării recurentului la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimată în recurs.
În măsura în care instanţa de recurs ar aprecia ca întemeiat recursul, s-a solicitat a se dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în sumă de 10.000 lei cu cea a avertismentului, în baza art. 7 şi art. 38 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, iar în cazul în care instanţa de recurs ar aprecia că nu se poate pronunţa direct în calea extraordinară de atac pe această solicitare, s-a solicitat a se dispune casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.
A considerat intimata, în raport de conţinutul dispoziţiilor art. 91 alin. (1) - (3) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, cu modificările şi completările ulterioare, că sancţiunea amenzii contravenţionale putea fi aplicată în două ipoteze: 1. când furnizorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul şi în condiţiile prevăzute în somaţie; 2. când furnizorul sau distribuitorul de servicii încalcă din nou aceste prevederi.
A relevat intimata, în consecinţă, că intenţia legiuitorului a fost aceea de a sancţiona perseverenţa în încălcarea dispoziţiilor legale, ceea ce însemna ca evenimentul care determina aplicarea sancţiunii amenzii trebuia să fie ulterior termenului de intrare în legalitate sau ulterior comunicării cel puţin a unei somaţii. Ori, în litigiu, atât termenul de intrare în legalitate, cât şi data emiterii somaţiei, precum şi a comunicării somaţiei sunt ulterioare datei săvârşirii faptelor pentru care intimata reclamantă a fost amendată prin Decizia nr. 299 din data de 24 mai 2012 emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului, astfel că recurentul putea să aplice amenda doar pentru fapte pe care reclamanta le-ar fi săvârşit după emiterea şi comunicarea somaţiei.
Recursul declarat de Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva Sentinţei nr. 390/2012 din data de 21 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce se arăta în continuare.
Se reţine, în cauză, că obiectul acţiunii reclamantei SC R.C. SRL, soluţionată prin sentinţa recurată, l-a constituit cererea de anulare a Deciziei nr. 299 din data de 24 mai 2012 emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului, prin care radiodifuzorul SC R.C. SRL, având licenţa audiovizuală din 12 mai 2011 şi decizia de autorizare iniţială din 22 septembrie 2011 pentru postul de televiziune I.H. pentru localitatea Deva, a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru încălcarea dispoziţiilor art. 34 alin. (1) şi art. 40 alin. (1) şi (2) şi art. 47 alin. (2) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual şi a dispoziţiilor art. 9 lit. f) din Decizia nr. 195/2012 privind principii şi reguli de desfăşurare, prin intermediul posturilor de radio şi de televiziune, a campaniei electorale din anul 2012 pentru alegerea autorităţilor publice locale.
S-a precizat, în decizia atacată pe calea contenciosului administrativ, că difuzarea emisiunii de dezbatere electorală "H.V." din data de 14 mai 2012 ora 20,30, la postul de televiziune I., s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Codul audiovizualului, potrivit cărora în programele audiovizuale este interzisă orice discriminare pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex, orientare sexuală sau etnie, şi a dispoziţiilor art. 9 lit. f) din Decizia nr. 195/2012 (prin lipsa de atitudine a moderatorului emisiunii), şi că emisiunea nu a asigurat o prezentare imparţială şi echilibrată a opiniilor în condiţiile în care o temă electorală, în speţă candidatura unei persoane la postul de primar al unei localităţi, a fost dezbătută de jurnaliştii invitaţi fără a fi prezenţi şi competitori electorali sau reprezentanţi ai acestora.
S-a mai menţionat, în Decizia nr. 299 din 24 mai 2012 a Consiliului Naţional al Audiovizualului, urmare analizei raportului de monitorizare cu privire la emisiunea talk-show "D.S." difuzată de postul de televiziune I.H. în data de 10 mai 2012, că în cadrul emisiunii respective au fost făcute unele afirmaţii de natură să prejudicieze dreptul la imagine al unei persoane, căreia i-au fost imputate fapte de natură morală, fără a se prezenta şi punctul de vedere al acesteia şi fără ca moderatorul să solicite ferm interlocutorului să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 34 alin. (1) şi art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului, care reglementează obligaţia radiodifuzorului, în situaţiile de natură să prejudicieze dreptul la imagine al persoanei, de a respecta principiul audiatur et altera pars şi de a asigura persoanei posibilitatea de a prezenta un punct de vedere prin contactarea acestuia.
Prima instanţă a statuat în mod întemeiat în sensul admiterii acţiunii reclamantei SC R.C. SRL şi, pe cale de consecinţă, a anulării actului administrativ de sancţionare atacat, şi a reţinut judicios, în considerente, că sancţionarea reclamantei cu amendă contravenţională s-a făcut în mod nelegal, cu nerespectarea prevederilor art. 91 din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora "(1) Constituie contravenţie nerespectarea de către furnizorii sau distribuitorii de servicii a dispoziţiilor prezentei legi prevăzute la art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (2), art. 261 alin. (1), art. 31 alin. (1), (3), (4) şi (5), art. 391 şi art. 48, precum şi ale deciziilor având caracter normativ emise de Consiliu. (2) În cazurile prevăzute la alin. (1) Consiliul va emite o somaţie conţinând condiţii şi termene precise de intrare în legalitate. (3) În cazul în care furnizorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul şi în condiţiile stabilite prin somaţie ori încalcă din nou aceste prevederi, se aplică o amendă contravenţională de la 5.000 lei la 100.000 lei."
Într-adevăr, o primă fază o constituie emiterea unei somaţii, iar numai dacă furnizorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul şi în condiţiile stabilite prin somaţia respectivă ori încalcă din nou aceste prevederi se aplică o amendă contravenţională de la 5.000 lei la 100.000 lei.
Prin urmare, corect s-a considerat, în cauză, de către judecătorul fondului, că prevederile art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 au caracter imperativ şi nu dispozitiv, şi că somaţia publică emisă de pârâtă prin Decizia nr. 281 din 22 mai 2012 nu putea constitui temei pentru aplicarea, în mod direct, a sancţiunii amenzii contravenţionale prin Decizia nr. 299/2012, întrucât evenimentul care determină aplicarea sancţiunii amenzii trebuie, în mod necesar, să fi intervenit după împlinirea termenului de intrare în legalitate stabilit prin decizia de emitere a somaţiei publice.
Or, cum termenul de intrare în legalitate a fost stabilit prin Decizia nr. 281 din 22 mai 2012 a Consiliului Naţional al Audiovizualului (prin care s-au analizat fapte săvârşite în perioada 11 - 17 mai 2012, altele decât cele care au format obiectul deciziei contestate) de îndată pentru încălcarea dispoziţiilor art. 34 alin. (1) şi art. 40 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) şi art. 9 lit. f) din Decizia nr. 195/2012 privind principii şi reguli de desfăşurare, prin intermediul posturilor de radio şi de televiziune, a campaniei electorale din anul 2012 pentru alegerea autorităţilor publice locale, şi până la data de 28 mai 2012 inclusiv pentru încălcarea dispoziţiilor art. 3 din Decizia nr. 195/2012, sancţiunea amenzii contravenţionale putea fi aplicată de către recurentă numai pentru fapte săvârşite de reclamantă, după caz, începând cu data de 23 mai 2014, şi, respectiv, începând cu 29 mai 2012, şi nu pentru faptele săvârşite în zilele de 10 şi 14 mai 2012, cum nelegal s-a procedat prin Decizia nr. 299 din 24 mai 2012.
În raport de cele mai sus arătate, reţinând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că este temeinică şi legală hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările şi completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva Sentinţei nr. 390/2012 din data de 21 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva Sentinţei nr. 390/2012 din 21 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3870/2014. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3847/2014. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
