ICCJ. Decizia nr. 3945/2014. Contencios. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV şi FISCAL
Decizia nr. 3945/2014
Dosar nr. 111/62/2011
Şedinţa publică de la 23 octombrie 2014
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată iniţial la Tribunalului Braşov şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării soluţionării cauzei în favoarea acestei din urmă instanţe prin Sentinţa nr. 886 din 29 martie 2011, reclamanta SC A.M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit România, Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 7 Centrul Alba Iulia (denumită în continuare APDRP) şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (denumit în continuare M.A.D.R.), daune pentru plata cu un an întârziere a ajutorului financiar nerambursabil aferent primei autoutilitare şi daune pentru pierderile suferite de societate prin neplata celei de a doua autoutilitare.
Ulterior, reclamanta a precizat cererea, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la declararea ca eligibilă a achiziţionării unei autoutilitare tip T., tipul H., pentru tractare remorcă, potrivit Contractului cadru din 22 februarie 2007 şi actelor adiţionale la acesta şi a dosarului de achiziţii avizat, privind implementarea (executarea) unei componente a proiectului "Atelier de prelucrare primară a lemnului în comuna Feldioara, judeţul Braşov" în valoare de 160.428,82 lei.
Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând 50% din valoarea primului capăt de cerere, conform Contractului de finanţare cadru din 22 februarie 2007, privind realizarea proiectului "Atelier de prelucrare primară a lemnului în comuna Feldioara, judeţ. Braşov" şi a dosarului de achiziţii avizat, precum şi la plata dobânzilor legale aferente sumei de la capătul doi de cerere, calculate pe perioada începând cu data de 31 ianuarie 2009 şi data plăţii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a invocat aspecte de nelegalitate a refuzului pârâtelor de a-i aproba decontarea plăţii autoutilitarei marca T., tipul H., aferentă proiectului SAPARD refuzată la plată.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 209 din 1 octombrie 2012, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Prin aceeaşi sentinţă, a admis, în parte, acţiunea formulată şi precizată de reclamantă şi a obligat pârâtele să-i plătească acesteia suma de 160.428,82 lei, cu titlu de cheltuieli eligibile, respectiv contravaloarea autoutilitarei, marca T. tipul H., aferentă proiectului SAPARD refuzată la plată, respingând celelalte pretenţii ale reclamantei.
Totodată, a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 6053,6 lei, cheltuieli de judecată din care suma de 2860 lei cheltuieli de expertiză, suma 3150 lei onorar avocat şi suma de 43 lei taxă judiciară de timbru şi 0,6 lei timbru judiciar.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prima instanţă a apreciat că, în raport cu obiectul cauzei şi răspunsurile date, inclusiv de acest pârât, cererilor reclamantei, această excepţie nu poate fi primită, iar referitor la excepţiile invocate de ceilalţi pârâţi, prin apărările formulate, acestea au fost soluţionate de instanţă prin Încheierea din 2 februarie 2012.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că obiectul cauzei deduse judecăţii cauzei îl reprezintă refuzul la plată a pârâtelor cu privire la contravaloarea sumei de 160.428,82 lei, cheltuielii constatate eligibile, mai exact contravaloarea autoutilitarei marca T. tipul H., aferentă proiectului SAPARD al cărui câştigător la licitaţia publică a fost reclamanta SC A.M. SRL Feldioara.
În speţă, în aprecierea refuzului la plată al pârâtelor, prima instanţă a avut în vedere probele administrate, respectiv înscrisurile depuse la dosar şi expertiza de specialitate efectuată în cauză pentru clarificarea situaţiei de fapt a identificării autoutilitarei în discuţie, a conformităţii datelor acesteia cu fişa de date a achiziţiei, cu cerinţele aprobate şi impuse în caietul de sarcini şi cu proiectul SAPARD aprobat.
Atât prin expertiza tehnică extrajudiciară, cât şi prin raportul de expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză se clarifică pe deplin problema eligibilităţii, luându-se în calcul întreaga documentaţie de finanţare.
A reţinut astfel că s-a făcut dovada faptului că autoutilitara în discuţie corespunde tehnic, cu parametrii înscrişi în fişa de date a achiziţiei, a proiectului aprobat şi pentru realizarea scopului propus, având în vedere şi Adresa din 12 decembrie 2008 prin care Agenţia de Plăţi informează că ambele mijloace de transport sunt eligibile, aşa încât refuzul pârâtelor la plată apare ca nejustificat.
În fine, prima instanţă a făcut referire şi la jurisprudenţa într-o cauză similară, în care la fel s-a procedat, a fost avizat dosarul de achiziţii şi ulterior s-a refuzat plata, iar cu privire la celelalte cereri ale reclamantei privind actualizarea şi pretenţiile formulate prin precizarea de acţiune, a apreciat că nu sunt probate.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei civile nr. 209/F din 1 octombrie 2012 a Curţii de Apel Braşov a formulat recurs Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 Cod procedura civilă, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
În motivarea căii de atac recurentul M.A.D.R. a adus, în esenţă, următoarele critici:
- Nu au fost respectate dispoziţiile art. 261 Cod procedura civilă, nefiind arătate motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale.
- În mod nelegal instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.A.D.R., întrucât contractul de finanţare a fost încheiat cu APDRP, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii şi subvenţii alocate de la bugetul de stat.
- În mod greşit a fost obligat la cheltuielile de judecată în cuantum de 6.053,6 lei, acestea fiind exagerat de mari, cu referire la onorariul avocatului în cauză.
- Soluţia pe fondul cauzei este greşită întrucât pentru a fi eligibile cheltuielile conform fişei Măsurii 3.5. «Silvicultură», aferente mijloacelor de transport, se impune ca acestea să fie folosite exclusiv pentru activităţile specifice prelucrării primare a lemnului şi marketingului produselor forestiere.
Recurenta APDRP, în motivarea recursului formulat, a adus, în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate:
- Instanţa de fond trebuia să respingă acţiunea ca inadmisibilă pentru că în raport de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererea de acordare a despăgubirilor este accesorie cererii de anulare a actelor administrative, însă o astfel de cerere nu a fost formulată de reclamant.
- În mod greşit au fost respinse excepţiile invocate, respectiv excepţia lipsei procedurii administrative prealabile şi a prescripţiei dreptului la acţiune în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (6) şi respectiv art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.
- Pe fondul cauzei soluţia este netemeinică şi nelegală.
Se susţine că autoutilitara pentru care nu s-a acceptat finanţarea ca şi cheltuială eligibilă nu corespunde cerinţelor menţionate în studiul de fezabilitate.
Ambele recurente au susţinut că este inadmisibil ca APDRP să fie obligată la virarea de fonduri publice nerambursabile în contul unui beneficiar care nu a respectat cerinţele pentru acordarea finanţării, în sensul menţinerii şi utilizării investiţiei finanţate pe toată durata de valabilitate a contractului de finanţare pe care le-a cunoscut în avans şi pe care le-a agreat sub semnătură, obligându-se la respectarea acestora.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, combătând criticile recurentelor şi susţinând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate.
În esenţă, se susţine că în mod corect au fost soluţionate excepţiile invocate şi au fost acordate cheltuielile de judecată.
Se menţionează că soluţia pe fondul cauzei este corectă, întrucât în raport cu probatoriul administrativ, inclusiv expertiza tehnică, criticile formulate sunt nepertinente şi nerelevante.
Ulterior, MADR a formulat Concluzii scrise faţă de întâmpinarea intimatei-reclamante, reiterând susţinerile din cererea de recurs.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursurile formulate, reţine că acestea sunt fondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a MADR.
Recurentul-pârât nu a emis niciun act administrativ care să facă obiectul litigiului în cauză.
De asemenea, contractul-cadru de finanţare din 22 februarie 2007 are ca părţi pe reclamanta SC A.M. SRL şi pe pârâta APDRP, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii şi subvenţii, alocate de la bugetul de stat, conform art. 1 din O.U.G. nr. 13/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Reclamanta a solicitat plata unor sume în temeiul acestui contract.
Prin urmare, raportul juridic de drept administrativ, potrivit obiectului cererii de chemare în judecată, are ca părţi pe reclamantă pe de o parte şi APDRP, ca pârâtă, pe de altă parte.
Astfel, nu este îndeplinită condiţia existenţei identităţii între persoana pârâtului şi cea despre care se pretinde că este obligată în raportul juridic dedus judecăţii.
Deci, MADR nu are calitate procesuală pasivă în cauză, motiv pentru care se impune admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii în privinţa acestui pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Având în vedere cele reţinute anterior, nu se mai impune analiza celorlalte critici formulate de recurentul-pârât MADR.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va admite recursul formulat de MADR, va casa sentinţa recurată, va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât şi, în consecinţă, va respinge acţiunea faţă de acesta.
În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâta APDRP, instanţa de recurs apreciază că este fondată critica referitoare la greşita soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamanta a fost notificată în ceea ce priveşte respingerea la plată a sumei de 160.428,82 lei, considerată cheltuială neeligibilă prin Notificarea nr. 249 din 14 august 2009, primită de beneficiar la 24 august 2009, fapt necontestat de acesta.
Autoritatea publică pârâtă a comunicat reclamantei că autovehiculul pentru care i s-a respins la plată suma menţionată în notificare, nu respectă semnificaţiile tehnice înscrise în studiu de fezabilitate şi cererea de finanţare, conform adresei nr. 8898 din 24 iulie 2009 şi adresei din 27 august 2009.
Reclamanta a formulat acţiune la 5 ianuarie 2011, susţinând, inclusiv prin precizările făcute, că litigiul are ca obiect refuzul nejustificat de plată a sumei de 160.428,82 lei.
Instanţa de fond, analizând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, cât şi excepţia tardivităţii acţiunii formulată la 5 ianuarie 2012, a respins aceste excepţii prin Încheierea din 2 februarie 2012, reţinând că reclamanta se putea adresa instanţei în intervalul de 5 ani, cât contractul de finanţare se află în derulare, începând cu data de 22 februarie 2007.
Or, litigiului, în raport de obiectul acestuia, îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce priveşte termenul de introducere a acţiunii, astfel cum acesta este prevăzut în cuprinsul dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi (2) din legea menţionată.
Conform art. 11 alin. (1) alin. (2) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004: "(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:
- a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;
- b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;
- c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;
- d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;
- e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.
(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.
(5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripţie, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere".
Astfel, în raport de data comunicării Notificării nr. 248 din 14 august 2009, respectiv 24 august 2009, de data formulării acţiunii, respectiv 5 ianuarie 2012, de dispoziţiile legale menţionate anterior, este prescrisă acţiunea formulată de reclamantă.
În consecinţă, faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul APDRP, va casa sentinţa recurată, va admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi, în consecinţă, va respinge acţiunea formulată de reclamantă ca prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva Sentinţei nr. 209 din 1 octombrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată.
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi, în consecinţă, respinge acţiunea faţă de această autoritate.
Admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi, în consecinţă, respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 7 Centrul Alba Iulia, ca prescrisă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 394/2014. Contencios. Alte cereri. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 3949/2014. Contencios → |
|---|
