ICCJ. Decizia nr. 4061/2014. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4061/2014
Dosar nr. 853/64/2011
Şedinţa de la 30 octombrie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin Sentinţa civilă nr. 37 din 21 februarie 2012, curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC R. SA în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Braşov - Direcţia Fiscală având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr 21943 din 19 ianuarie 2011 şi a Dispoziţiei nr 49 din 13 aprilie 2011 emise de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă următoarele aspecte:
Prin Decizia de impunere nr 21943 din 19 ianuarie 2011, Direcţia Fiscală Braşov a stabilit impozitul pe teren şi impozitul pe clădiri aferente anului 2011 în privinţa SC R. SA.
Reclamanta a invocat dispoziţiile prevăzute în Anexa V a Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, invocând faptul că în privinţa măsurilor fiscale acordate Parcului industrial P.R., Comisia Europeană nu a formulat obiecţii şi astfel, sunt considerate ajutoare de stat existente.
S-a apreciat că, în pofida susţinerilor reclamantei, măsurile fiscale prevăzute de dispoziţiile art. 250 alin. (1) pct. 9 şi 257 alin. (1) lit. l) din C. fisc. nu pot fi încadrate la lit. a) şi b) ale alin. (1) de la pct 2.
S-a mai arătat că deşi reclamanta invocă direct lipsa unei obiecţii din partea Comisiei Europene, însă nu are în vedere faptul că măsurile prevăzute de dispoziţiile art. 250 alin. (1) pct. 9 şi 257 alin. (1) lit. l) din C. fisc. nu se încadrează nici la lit. c) a alin. (1) din capitolul "Politica în domeniul concurenţei", nefiind vorba despre nişte măsuri care, înainte de aderare, ar fi fost evaluate de autoritatea de control a ajutorului de stat şi considerate compatibile cu aquis-ul. Doar cu privire la măsurile de ajutor prevăzute de alin. (1) lit. c), se poate proceda la examinarea de către Comisie urmată de posibila neridicare a unei obiecţii şi, astfel, de calificarea ca ajutor existent.
În concluzie, s-a constatat că prin prisma dispoziţiilor Tratatului de aderare, dispoziţiile art. 250 alin. (1) pct. 9 şi 257 alin. (1) lit. 1 din C. fisc. nu pot fi calificate drept ajutor de stat existent, nemaifiind necesară în prezenta cauză o analiză dispoziţiilor art. 1 lit. b) din Regulamentul CE nr 659/1999, astfel că nu se pune problema unei stopări a unui ajutor de stat, pârâta exercitându-şi atribuţiile prevăzute de lege legate de stabilirea şi calculul taxelor şi impozitelor la bugetul local.
3. Recursul declarat de reclamantă
În recursul său, reclamanta a solicitat modificarea sentinţei, în sensul admiterii acţiunii, formulând următoarele critici de nelegalitate cu privire la sentinţa atacată:
1. Intimata Direcţia Fiscală Braşov, în calitatea sa de furnizor al ajutorului de stat, avea şi are obligaţia de a emite scheme de ajutor de stat pe care, împreună cu reprezentanţii Consiliului Concurenţei, să le transmită spre autorizare Comisiei Europene.
Astfel, intimata Direcţia Fiscală Braşov a emis în anul 2008 scheme de ajutor de stat pentru societăţile comerciale aflate în Parcul Industrial "P.R.", ce cuprindeau anii 2004 - 2008, aprobate prin HCL nr. 273 şi nr. 274, dar acestea nu au fost finalizate, pe considerentul că nu au fost corect întocmite. În această situaţie, SC R. SA a promovat la Tribunalul Braşov acţiunea având ca obiect obligarea Direcţiei Fiscale Braşov şi a Consiliului Concurenţei de a emite scheme de ajutor de stat şi de a le comunica Comisiei Europene, acţiune ce formează obiectul dosarului nr. 2578/62/2012.
2. Măsurile fiscale de care a beneficiat şi de care beneficiază şi în prezent societatea reclamantă au fost calificate drept ajutoare de stat, fiind sub incidenţa dispoziţiilor art. 1 lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului Uniunii Europene.
Pe acest aspect, recurenta menţionează faptul că, potrivit acestei reglementări comunitare, ajutorul de stat existent este definit ca fiind orice ajutor de stat care a existat înainte de intrarea în vigoare a Tratatului într-un stat membru, înţelegând prin acestea schemele de ajutor de stat şi ajutoarele de stat individuale puse în aplicare anterior intrării în vigoare a Tratatului şi a căror aplicare s-a menţinut şi după această dată.
În temeiul acestei dispoziţii de drept european, măsurile fiscale în discuţie, stabilite prin hotărâre judecătoreasca irevocabilă ca fiind ajutoare de stat, trebuie încadrate în categoria ajutoarelor de stat existente, deoarece aplicarea acestora a existat înaintea şi după aderarea României la Uniunea Europeană.
3. Măsurile fiscale calificate ca fiind ajutoare de stat, au fost acordate, în temeiul dispoziţiilor art. 250 pct. 9 şi 257 lit. l) din C. fisc., tuturor parcurilor industriale constituite în România, societăţile din perimetrul parcurilor industriale fiind, fără a fi necesară nominalizarea şi identificarea lor, beneficiarele directe ale acestor măsuri fiscale.
Prin urmare, dreptul de a beneficia de scutirea de la plata impozitelor şi taxelor locale a fost dobândit de parcul industrial P.R., în perimetrul căruia se află şi reclamanta, la 01 ianuarie 2004, acest drept fiind un drept continuu, care nu trebuia reînnoit sau reconfirmat anual, urmând a înceta de drept: (i) fie în cazul revocării titlului de parc industrial; (ii) fie în cazul expirării termenului pentru care a fost acordat titlul de parc industrial societăţii-administrator P.R. SA
4. Măsurile fiscale analizate de care a beneficiat reclamanta nu intră în categoria ajutoarelor de stat pentru care Comisia Europeană a prevăzut proceduri speciale.
În aceste condiţii, prima instanţă trebuia să constate nelegalitatea actelor administrative contestate, deoarece ajutoarele de stat de care a beneficiat societatea nu intră sub incidenţa normelor europene, iar în legătură cu acestea organele fiscale locale nu pot dispune nicio măsură.
Legea nr. 143/1999 este cadrul normativ sub imperiul căruia au fost acordate ajutoarele de stat de care a beneficiat SC R. SA.
5. Procedura europeană privind modificarea, stoparea sau recuperarea ajutoarelor de stat existente autorizate sau ilegale este reglementată de art. 17 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului Uniunii Europene.
I. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect anularea Dispoziţiei nr. 49 din 13 aprilie 2011 şi a Deciziei de impunere nr. 21943 din 19 ianuarie 2011 pentru stabilirea impozitului/taxei în cazul persoanelor juridice, datorat în temeiul C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2011.
Prima instanţă a respins acţiunea pentru considerentele prezentate rezumativ la pct. 1.2 din decizia de faţă.
Această soluţie este corectă şi este împărtăşită de către instanţa de control judiciar.
Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză şi răspunzând la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
Intimata Direcţia fiscală Braşov a emis decizia de impunere nr. 21943 din 19 ianuarie 2011 pentru stabilirea impozitului pe terenuri şi clădiri, aferent anului 2011, calculat în temeiul C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare.
Prin dispoziţia nr. 49 din 13 aprilie 2011, Direcţia fiscală Braşov - Biroul Soluţionare Contestaţii a respins contestaţia formulată de SC R. SA împotriva deciziei de impunere anterior arătate.
Problema ce se impune a fi dezlegată în cauza de faţă este aceea dacă recurenta-reclamantă beneficiază de scutiri de impozite şi taxe, potrivit ort. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, ca urmare a faptului că îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui parc industrial, cum susţine în motivele de recurs.
Codul fiscal stabileşte cadrul legal pentru impozitele şi taxele care constituie venituri la bugetul de stat şi bugetele locale, arătând contribuabilii care trebuie să plătească aceste impozite şi taxe, precum şi modul de calcul şi de plată al acestora.
Conform art. 1 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 571/2003, în materie fiscală dispoziţiile C. fisc. prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, iar în caz de conflict între acestea se aplică dispoziţiile C. fisc. Dacă orice prevedere a acestui cod contravine unei prevederi a unui tratat la care România este parte, se aplică prevederile acelui tratat.
Dispoziţii similare se regăsesc şi în art. 148 alin. (2) din Constituţia României.
Tratatul CE reglementează, în cuprinsul art. 87, ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat sub orice formă, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.
În raport de aceste prevederi ale Tratatului CE, o măsură de sprijin financiar constituie ajutor de stat dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: implică folosirea directă sau indirectă de recurse publice; este selectivă, fiind acordată numai anumitor agenţi economici; conferă un avantaj beneficiarului; distorsionează sau ameninţă să distorsioneze concurenţa pe pieţele relevante pe care acţionează agenţii economici respectivi sau afectează comerţul cu Statele membre.
În vederea aplicării art. 87 - 89 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, prin O.U.G. nr. 117/2006, aprobată prin Legea nr. 137/2007, au fost reglementate procedurile naţionale în materia ajutorului de stat.
Conform normei imperative conţinută de art. 5 alin. (1) din C. fisc., în forma în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2008, "orice măsură fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul autorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007".
În consecinţă, dispoziţiile art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 alin. (1)lit. l), invocate de recurenta-reclamantă ca temei legal al cererii sale, urmează a fi coroborate cu cele ale art. 1 alin. (5) C. fisc. şi ale O.U.G. nr. 117/2006.
Sintagma "potrivit legii" nu se reduce doar la normele care reglementează constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, ci vizează şi dispoziţiile referitoare la regimul fiscal aplicabil parcurilor industriale, precum şi prevederile legale în materia ajutorului de stat.
Facilităţile fiscale prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 alin. (1) lit. l) din C. fisc. reprezintă o formă de ajutor de stat, întrucât nu se acordă pentru toate societăţile comerciale ce funcţionează la nivel naţional, ci numai acelora care funcţionează în Parcul industrial, fiind un avantaj acordat acestor societăţi, cu posibilitatea distorsionaţii concurenţei.
Reclamanta-recurentă face parte din categoria persoanelor juridice care, pentru că îşi desfăşoară activitatea într-un parc industrial, poate beneficia de o asemenea scutire, însă numai după parcurgerea procedurii instituite de O.U.G. nr. 117/2006.
În raport cu prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 117/2006, nicio măsură de ajutor de stat nu poate fi acordată fără autorizarea prealabilă dată de Comisia Europeană, dacă se încadrează în categoria ajutoarelor supuse obligaţiei de notificare către această instituţie europeană sau, în situaţia exceptărilor, fără a îndeplini condiţiile specifice de acordare prevăzute în schemele de ajutor de stat exceptate de la notificare.
În aplicarea dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 9 şi ale art. 257 lit. l) din C. fisc., a fost elaborată "Schema de ajutor de stat regional acordat pentru investiţiile realizate în parcurile industriale în perioada 18 septembrie 2007-31 decembrie 2013", aprobată prin Ordinul nr. 296/2007 al Ministrului Administraţiei şi Internelor .
Ordinul reglementează criteriile în baza cărora un agent economic poate beneficia de ajutorul de stat menţionat de aceste dispoziţii legale, criterii ce trebuie îndeplinite cumulativ şi se verifică de furnizorul ajutorului de stat anterior acordării facilităţii.
Hotărârea nr. 273 din 31 martie 2008 a Consiliului Local Braşov a fost transmisă Consiliului Concurenţei, autoritate care, pe baza informaţiilor transmise, a constatat însă că ajutorul notificat de Direcţia Fiscală Braşov nu vizează realizarea de noi investiţii sau crearea unor noi locuri de muncă, astfel încât să existe efectul stimulator impus de regulamentele comunitare pentru a se acorda ajutor de stat regional pentru realizarea de noi investiţii, ci îmbracă forma unui ajutor de operare, respectiv ajutor regional, destinat reducerii costurilor curente ale întreprinderii, care poate fi acordat numai cu autorizarea Comisiei Europene şi cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute în "Liniile directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007 - 2013 (2006/C54/2008) - Regulamentul-cadru privind ajutorul pentru dezvoltarea regională".
Pe de altă parte, este incontestabil faptul că, ulterior datei de 1 ianuarie 2007, conform prevederilor O.U.G. nr. 117/2006, competenţa de constatare ca ilegal a unui ajutor de stat, precum şi procedurile de recuperare şi rambursare a ajutorului ilegal au fost transferate Comisiei Europene, Consiliul Concurenţei îndeplinind doar rolul de autoritate de contact între Comisia Europeană şi furnizorii de ajutor de stat.
Însă, în prezenta cauză nu s-a pus problema constatării ca ilegale sau a recuperării unor ajutoare ilegale de care ar fi beneficiat reclamanta-intimată, cum în mod greşit se susţine prin cererea de recurs. Mai precis, prin decizia de impunere în discuţie au fost stabilite, cu respectarea competenţelor atribuite de C. proc. fisc., obligaţiile fiscale datorate de aceasta pentru anul 2011, reprezentând impozit pe clădiri şi teren, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada acordării ajutorului de stat, conform prevederilor legale incidente în materie.
De altfel, stoparea ajutorului de stat presupune existenţa unui astfel de ajutor, acordat în condiţiile legii. În conformitate cu prevederile art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 117/2006, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 137/2007, furnizorii de ajutor de stat sunt obligaţi să urmărească modul de utilizare a ajutoarelor de stat acordate, să dispună măsuri şi să transmită Consiliul Concurenţei, în formatul solicitat de acesta, toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel naţional, inclusiv pentru întocmirea rapoartelor şi informărilor necesare îndeplinirii obligaţiilor României în calitate de stat membru UE.
În aplicarea acestor prevederi, furnizorii vor emite decizii prin care se dispune stoparea sau recuperarea ajutoarelor de stat acordate, decizii ce au caracter de titlu executoriu, astfel cum se dispune prin alin. (3) al aceluiaşi text de lege.
Din economia acestor prevederi legale, coroborate cu cele ale Normelor Metodologice emise pentru aplicarea lor şi aprobate prin Ordinul Ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 1133/2008, în temeiul dispoziţiilor alin. (4) al art. 18 din O.U.G. nr. 117/2006, rezultă în mod cert că măsurile de stopare vizează ajutorul de stat acordat după parcurgerea procedurilor instituie de lege în acest sens. Ele pot fi dispuse atunci când se constată că beneficiarii nu respectă condiţiile prevăzute în schemele de acordare a ajutoarelor de stat sau în deciziile de autorizare a schemei sau a ajutorului individual, criteriile prevăzute de legislaţia comunitară şi condiţiile prevăzute în Tratatul de aderare referitoare la ajutoarele de stat acordate operatorilor economici din zonele defavorizate şi libere.
Or, decizia de impunere dedusă controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ nu poate fi asimilată unei astfel de măsuri, nefiind emisă ca urmare a declanşării mecanismului de stopare a unui ajutor de stat anterior acordat.
Ca atare, criticile formulate de recurentă prin cererea de recurs sunt nefondate, acceptarea punctului de vedere al acesteia echivalând practic cu obligarea emitentului deciziei contestate la acordarea facilităţilor prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 alin. (1) C. fisc., cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în materia ajutorului de stat.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În consecinţă, în raport de cele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC R. SA împotriva Sentinţei nr. 37/F din 21 februarie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4058/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4056/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
