ICCJ. Decizia nr. 4247/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Despăgubire, obligaţia de a face. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DECIZIA nr. 4247/2014
Dosar nr. 4478/3/2014
Şedinţa de la 11 noiembrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ş.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, modificarea calificativului acordat nelegal şi netemeinic la interviul organizat pentru ocuparea funcţiei de inspector antifraudă, obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri (daune materiale şi morale) echivalente cu salariul pentru funcţia care trebuia să o ocupe, pe perioada de când trebuia să fi fost numit în funcţie până la numirea efectivă, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 124 din 16 ianuarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de această instanţă din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe."
A constatat că reclamantul nu are stabilite raporturi de serviciu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, însă critică modalitatea de desfăşurare a procesului de recrutare a funcţionarului public, precum şi împrejurarea că pârâta nu l-a numit pe această funcţie publică, iar în final împrejurarea că între cele două părţi din proces nu s-au stabilit raporturi de serviciu.
A apreciat că şi procedura de recrutare a funcţionarilor publici se circumscrie raportului de serviciu, având în vedere faptul că în urma desfăşurării procedurii de recrutare are loc numirea în funcţia publică.
La rândul său, prin Sentinţa civilă nr. 4077 din 2 iunie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de către reclamantul Ş.I., şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Tribunalul a reţinut că pârâta emitentă a actelor a căror anulare se solicită este o autoritate publică centrală.
A apreciat că în speţă nu se poate reţine incidenţa competenţei materiale prevăzută de art. 109 din Legea nr. 188/1999, potrivit căreia cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, întrucât în speţă nu se solicită anularea unor acte care vizează raportul de serviciu al funcţionarului public. În cauza de faţă reclamantul nu este un funcţionar public care atacă acte ce ţin de raportul său de serviciu, ci o persoană pretins vătămată, care atacă acte administrative potrivit Legii nr. 554/2004.
Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, Tribunalul Bucureşti a decis, în temeiul art. 134 şi art. 135 alin. (1) Noul C. proc. civ., înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte constată că în speţă, în raport de obiectul litigiului şi dispoziţiile legale incidente, competenţa soluţionării cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
În speţă, reclamantul Ş.I. a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ procesul de recrutare a unor funcţionari publici în cadrul A.N.A.F., contestând calificativul obţinut la interviul organizat pentru ocuparea funcţiei de inspector antifraudă şi faptul că nu a fost numit în această funcţie, solicitând plata unor despăgubiri.
Potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe."
Aşa cum a apreciat şi Curtea de Apel Bucureşti, procedura de recrutare a funcţionarilor publici se circumscrie raportului de serviciu, Înalta Curte însuşindu-şi raţionamentul acestei instanţe în ceea ce priveşte delimitarea sferei acestei noţiuni, din perspectivă procesuală.
În aceste condiţii, raportat la dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, sus-citată, şi în lipsa unor dispoziţii speciale care să prevadă competenţa altei instanţe, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) Noul C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, soluţionând conflictul negativ de competenţă în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Ş.I. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4246/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4248/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
