ICCJ. Decizia nr. 4249/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DECIZIA nr. 4249/2014
Dosar nr. 79/279/2014
Şedinţa de la 11 noiembrie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamţ, reclamantul B.I., prin mandatar B.M., a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi C.B. SA - Sucursala Piatra-Neamţ, solicitând obligarea acestora la plata unor despăgubiri actualizate, care i se cuvin în calitate de deponent pentru achiziţionarea unui autoturism D., precum şi plata de daune de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la plata efectivă a despăgubirilor.
Prin Sentinţa civilă nr. 2015 din 28 mai 2014, Judecătoria Piatra-Neamţ a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de această instanţă din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Judecătoria a apreciat că litigiul este de competenţa instanţei de contencios administrativ, având în vedere obiectul acţiunii, temeiul de drept invocat şi calitatea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, de autoritate publică centrală, care acţionează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public.
La rândul său, prin Sentinţa civilă nr. 102 din 5 august 2014, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de către această instanţă din oficiu, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamţ.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a evocat dispoziţiile O.U.G. nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - SA în vederea achiziţionării de autoturisme, aşa cum a fost aprobată prin Legea nr. 232/2008, invocate de reclamant ca temei de drept al cererii de chemare în judecată, şi a arătat că acestea reglementează un drept de a obţine despăgubiri pentru depozitele constituite, potrivit legislaţiei anterioare datei de 22 decembrie 1989, în vederea achiziţionării unui autoturism D., despăgubiri cu caracter civil, iar intervenţia instanţei de contencios administrativ nu este posibilă în medierea conflictului născut din refuzul pârâţilor de plata, în formele reglementate de O.U.G. nr. 156/2007, a despăgubirilor prevăzute de acest act normativ.
Dreptul pretins de reclamant nu este urmarea directă a refuzului Ministerului Finanţelor Publice de a îndeplini obligaţia referitoare la emisiunea şi răscumpărarea titlurilor de stat, obligaţie pe care O.U.G. nr. 156/2007 o prescrie în sarcina sa. Prin urmare, nu poate fi reţinută o vătămare a dreptului pretins de reclamant în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, Curtea de Apel Bacău a decis, în temeiul art. 134 şi art. 135 alin. (1) Noul C. proc. civ., înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte constată că, în speţă, în raport de obiectul litigiului şi dispoziţiile legale incidente, competenţa soluţionării cauzei aparţine Judecătoriei Piatra-Neamţ.
În speţă, reclamantul B.I., prin mandatar B.M., a învestit instanţa de judecată cu cererea prin care solicita obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi a C.B. SA - Sucursala Piatra-Neamţ la plata unor despăgubiri actualizate, care i se cuvin în calitate de deponent pentru achiziţionarea unui autoturism D., precum şi plata de daune de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la plata efectivă a despăgubirilor.
În expunerea motivelor de fapt ale acţiunii, reclamantul a învederat că la data de 24 iulie 1983 a depus la Casa de Economii şi Consemnaţiuni suma de 70.000 lei în scopul achiziţionării unui autoturism D., că în data de 28 octombrie 2013 s-a adresat C.B., solicitând restituirea acestei sume, iar prin Adresa din 19 noiembrie 2013 pârâta a răspuns reclamantului că nu a fost identificat în evidenţele băncii cu depozit activ constituit în vederea achiziţionării unui autoturism, astfel încât nu poate beneficia de dispoziţiile O.U.G. nr. 156/2007.
În consecinţă, reclamantul s-a adresat Judecătoriei Piatra-Neamţ pentru realizarea pretenţiilor sale.
Cererea reclamantului s-a întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 232/2008, O.U.G. nr. 156/2007 şi art. 1073 C. civ.
Judecătoria Piatra-Neamţ, învestită cu soluţionarea acestei cereri, a opinat că revine instanţei de contencios administrativ competenţa de soluţionare a cauzei, raportat la obiectul acţiunii, temeiul de drept invocat şi calitatea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, de autoritate publică centrală.
Înalta Curte reţine, însă, că obiectul unei acţiuni în contencios administrativ este strict configurat de dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
În contencios administrativ, cererea privind acordarea de despăgubiri este, astfel, subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz contrar competenţa revenind instanţelor civile, determinate potrivit criteriilor prevăzute de art. 94 Noul C. proc. civ.
În speţă, cererea reclamantului B.I. nu priveşte un act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ci doar obligarea unor persoane juridice la plata unor despăgubiri, soluţionarea acesteia revenind, potrivit raţionamentului anterior detaliat, instanţelor civile, fără a avea relevanţă, din această perspectivă, calitatea unuia dintre pârâţi de autoritate publică sau invocarea Legii nr. 232/2008 şi a O.U.G. nr. 156/2007.
De altfel, demersurile reclamantului nu urmăresc valorificarea procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 156/2007, care prevede că despăgubirile sunt asigurate de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin emisiunea de titluri de stat de valoare nominală totală egală cu valoarea totală a despăgubirii şi răscumpărarea acestora.
Pentru aceste considerente şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) Noul C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. j) din Cod, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamţ, soluţionând conflictul negativ de competenţă în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul B.I., prin procurator B.M., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi C.B. - Sucursala Piatra-Neamţ în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamţ.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4248/2014. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4259/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
