ICCJ. Decizia nr. 4268/2014. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4268/2014
Dosar nr. 245/45/2012
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2014
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la 9 martie 2012 şi precizată la data de 14 mai 2012, reclamanţii Primarul comunei M., judeţul Iaşi şi U.A.T.C.M., judeţul Iaşi au solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate C1 din 31 august 2011 eliberat de M.C.S.I. în beneficiul S.N.R. SA Bucureşti pentru terenul în suprafaţă de 164.648,49 mp.
În motivarea acţiunii, s-a susţinut că actul administrativ contestat a fost emis cu încălcarea prevederilor H.G. nr. 834/1991, deoarece terenul în suprafaţă de 164.648,49 mp nu s-a aflat în administrarea societăţii beneficiare, S.N.R. SA şi nici nu este necesar desfăşurării activităţii acesteia, raportat la obiectul principal de activitate reprezentat de "activităţi de telecomunicaţii prin reţele fără cablu".
Cu privire la prima condiţie impusă de lege pentru atestarea dreptului de proprietate, s-a arătat că, la data de 1 ianuarie 1990, conform cadastrului funciar al comunei M., terenul pentru care a fost eliberat certificatul contestat se afla la I.A.S. Iaşi şi în baza Protocolului nr. P1 din 7 iunie 2002, a fost predat Comisiei locale de fond financiar a comunei M., în vederea punerii în posesie a foştilor acţionari ai I.A.S., conform dispoziţiilor art. 36 şi art. 38 din Legea nr. 18/1990 şi de la acea dată, se află în domeniul privat al comunei M.
Cu privire la cea de-a doua condiţie legală, s-a precizat că nu există o legătură tehnică, economică sau juridică între obiectul principal de activitate al societăţii beneficiare şi deţinerea în proprietate a suprafeţei de teren, care aparţine comunei M., conform registrului cadastral funciar.
Pârâta S.N.R. SA a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a primarului comunei M., motivând că acesta nu are un drept al său ori un interes legitim şi actual, recunoscut de lege pentru sine sau pentru comuna pe care o reprezintă şi care l-ar îndreptăţi să solicite anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului dobândit în baza Legii nr. 15/1990. Aceeaşi excepţie a fost invocată şi cu privire la Comuna M., arătându-se că aceasta nu are nici o calitate faţă de terenul pentru care a fost emis certificatul de atestare a proprietăţii atacat, întrucât prin Protocolul din anul 2002, terenul în suprafaţă de 4 ha a fost predat Comisiei de fond funciar a comunei L., iar terenul în suprafaţă de 11,5 ha a fost predat Comisiei de fond funciar a comunei D.
Pârâta a invocat şi excepţia prematurităţii acţiunii faţă de nulitatea plângerii prealabile, care a fost formulată de primarul comunei M., fără prezentarea mandatului acordat de unitatea administrativ-teritorială pe care o reprezintă sau de persoanele care pretind a avea un drept recunoscut de lege asupra terenului pentru care a fost eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat Sentinţa nr. 364 din 12 decembrie 2012, prin care a respins excepţiile cu privire la lipsa calităţii procesuale active a primarului comunei M., la lipsa de interes şi la prematuritatea acţiunii.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă acţiunea formulată pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate C1 din 31 august 2011 şi a fost respinsă cererea reclamantei de diminuare a onorariului de expert, cu obligarea acesteia de a plăti expertului I.G. diferenţa de onorariu în sumă de 794,20 RON.
Excepţiile invocate de pârâta S.N.R. SA au fost respinse ca nefondate, reţinându-se că prin Hotărârea nr. 62 din 28 aprilie 2011 adoptată de Consiliul local al comunei M. s-a acordat primarului comunei M. mandat pentru a semna acţiunile în justiţie formulate în numele U.A.T.C.M.
Pe fondul cauzei, s-a considerat că probele administrate în cauză nu dovedesc susţinerea din acţiune că terenul în suprafaţă de 164.648,49 mp se află în domeniul privat al comunei M. şi în administrarea Consiliului local al comunei M.
Situaţia juridică a acestui teren a fost stabilită în raport cu următoarele înscrisuri anexate Memoriului tehnic care a stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate C1 din 31 august 2011:
- Procesul-verbal nr. P2 din 27 noiembrie 1967 perfectat între T.G.I. şi I.P.T., prin care suprafaţa de 30 ha este trecută de la I.A.S. Iaşi la I.P.T. în vederea construirii unei staţii de radiodifuziune;
- Procesul-verbal nr. P3 din 14 decembrie 1967, prin care suprafaţa de 23 ha este scoasă din circuitul agricol;
- H.C.M. nr. 2.113/1968 prin care s-au atribuit suprafeţele necesare construirii staţiei de radiodifuziune pe unde medii, frecvenţa 1053 KHz, respectiv suprafaţa de 9.578 mp aferentă staţiei şi suprafaţa de 158.388 mp pentru instalaţiile ascunse (reţea plasă cupru), care se constituie ca o zonă de protecţie necesară funcţionării normale a staţiei.
Astfel, s-a avut în vedere că, terenul în suprafaţă totală de 164.648,49 mp a fost scos din circuitul agricol în anul 1967, a fost înscris pe listele de inventar ale D.R.T. Iaşi, fostă unitate economică de stat, iar urmare reorganizării, aceasta s-a constituit ca unitate teritorială în cadrul RA R.P.T., potrivit H.G. nr. 882/1990, iar ulterior, în baza H.G. nr. 448/1991, s-a reorganizat ca RA R., pentru care s-a prevăzut dreptul de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul regiei.
Conform H.G. nr. 372/1998, această regie s-a transformat în actuala S.N.R. SA, care a preluat întregul patrimoniu, devenit proprietate a societăţii, astfel că a procedat la întocmirea documentaţiei de atribuire a dreptului de proprietate asupra terenurilor în condiţiile prevăzute de H.G. nr. 834/1991.
Pe baza documentaţiei astfel întocmită, s-a reţinut că parcelele F1 în suprafaţă de 159.196 mp şi C2 în suprafaţă de 5452 mp au fost greşit înscrise în evidenţele I.A.S. Iaşi, apoi inventariate de către A.D.S. la data constituirii, iar ulterior au făcut obiectul protocoalelor nr. P4/2002 şi nr. P5/2002, înscrisuri pe care s-a întemeiat pretinsul drept de proprietate al U.A.T.C.M.
Raportat la probele administrate, instanţa de fond a considerat că terenul în suprafaţă de 164.648,49 mp se încadrează în categoria suprafeţelor cu regim juridic special, întrucât pe acest teren se află construcţia şi instalaţiile subterane aferente staţiei de radiodifuziune pe unde medii U., cu frecvenţa 1053 KHz, aflată în proprietatea şi în exploatarea pârâtei S.N.R. SA, motiv pentru care este exceptat de la reconstituirile dreptului de proprietate către foştii proprietari, conform prevederilor art. 2 lit. e) din Legea nr. 18/1991.
În atare situaţie, s-a concluzionat că regimul juridic al terenului nu poate fi schimbat pe calea unor protocoale sau evidenţe cadastrale care, fiind întocmite fără participarea deţinătorului legal, nu sunt opozabile M.C.S.I., ca emitent al actului administrativ emis în condiţiile legii şi nici beneficiarului acestui act, căruia în mod corect i s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru terenul afectat unei staţii de radiodifuziune, pe care o exploatează efectiv şi a cărei existenţă în teren a fost confirmată prin lucrarea de specialitate efectuată în cauză.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamanţii Primarul comunei M., în calitate de reprezentant al U.A.T.C.M. şi U.A.T.C.M., solicitând ca, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acţiunii şi anulării certificatului de atestare a dreptului de proprietate C1 din 31 august 2011 pentru terenul în suprafaţă de 164.648,49 mp.
Recurenţii au susţinut că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1 din H.G. nr. 834/1991, deoarece a fost respinsă acţiunea formulată pentru anularea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate emis în mod nelegal societăţii intimate pentru un teren care nu se afla în patrimoniul acesteia la data înfiinţării şi care nu este necesar desfăşurării activităţi conform obiectului de activitate.
Cu privire la prima condiţie, recurenţii au arătat că intimata S.N.R. SA nu a avut în administrare suprafaţa de teren inclusă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, aşa după cum rezultă din evidenţa cadastrală, care dovedeşte că în administrarea D.R.T. Iaşi a fost numai suprafaţa de 1,01 ha.
Concluzia instanţei de fond că actul atacat a fost emis în conformitate cu prevederile H.C.M. nr. 2113/1968 şi ale Decretului nr. 409/1955, pe baza Proceselor-verbale nr. P2 din 27 noiembrie 1967 şi nr. P3 din 14 decembrie 1967 a fost criticată de recurenţi cu motivarea că aceste acte nu au fost depuse la dosarul cauzei, fiind astfel încălcate dreptul la apărare al părţilor şi principiul contradictorialităţii.
Recurenţii au considerat că aceste înscrisuri nici nu fac dovada transmiterii suprafeţei de 30 ha către I.P.T. şi nici dovada scoaterii terenului din circuitul agricol.
În prezent, s-a arătat că terenul respectiv se află înscris în domeniul privat al Comunei M., aflându-se în administrarea Consiliului local al Comunei M., întrucât la data de 1 ianuarie 1990 se afla la I.A.S. Iaşi şi, conform Protocolului nr. P1 din 7 iunie 2002, a fost predat de I.A.S. Iaşi către Comisia locală de fond funciar a comunei M. în vederea punerii în posesie a foştilor acţionar ai I.A.S. Iaşi.
Cu privire la cea de-a doua condiţie impusă de lege, s-a susţinut că nu s-au administrat dovezi din care să rezulte că suprafaţa de teren care face obiectul certificatului de atestare este necesară desfăşurării activităţii societăţii comerciale beneficiare, prin raportare directă la obiectul său de activitate, conform actului său constitutiv.
Adresa avută în vedere de prima instanţă nu a fost depusă la dosarul cauzei şi nici nu poate dovedi legătura dintre obiectul de activitate al societăţii beneficiare şi afectaţiunea terenului pentru desfăşurarea activităţii, întrucât societatea are ca obiect de activitate realizarea de activităţi de telecomunicaţii prin reţele fără cablu, iar adresa respectivă se referă a o reţea de plase de cupru împământate.
Ca ultim motiv de recurs s-a invocat nerespectarea dispoziţiilor art. 3 din H.G. nr. 834/1991, care prevăd că reglementarea cuprinsă în art. 1 din acest act normativ nu se aplică terenurilor care, în condiţiile legii, fac parte din domeniul public, precum şi terenurilor cărora le sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 746/1991 privind stabilirea valorii de patrimoniu a terenurilor agricole, în vederea aplicării art. 36 şi art. 38 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu excepţia terenurilor din domeniul privat al statului pe care există obiective construite care conţin suprafeţe agricole şi a terenurilor agricole prevăzute pentru dezvoltare.
Recurenţii au învederat că suprafaţa de teren inclusă în certificatul de atestare a cărui anulare s-a solicitat face obiectul dispoziţiilor art. 36 şi art. 38 din Legea nr. 18/1991, având destinaţia stabilită în momentul preluării, pentru punerea în posesie a foştilor acţionari ai I.A.S. Iaşi.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, pentru următoarele considerente:
1. Aspecte de fapt şi de drept relevante
În temeiul prevederilor Legii nr. 15/1990 şi ale H.G. nr. 834/1991, M.C.S.I. a emis în favoarea S.N.R. SA, societate comercială cu capital de stat înfiinţată în baza H.G. nr. 372/1998, certificatul de atestare a dreptului de proprietate C1 din 31 august 2011 pentru terenul în suprafaţă de 164.648,49 mp, aferent obiectivului staţie radiodifuziune U., Şoseaua Iaşi - Roman, comuna M., judeţul Iaşi.
Legalitatea acestui certificat de atestare a dreptului de proprietate a fost corect constatată de instanţa de fond pe baza înscrisurilor depuse în documentaţia topografică întocmită conform prevederilor H.G. nr. 834/1991 şi a concluziilor expertizei tehnice topo-cadastrală efectuată în cauză, din care rezultă îndeplinirea condiţiilor cumulative impuse de lege pentru atestarea dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în administrarea societăţilor comerciale cu capital integral de stat.
Analizând toate aceste probe, instanţa de fond a constatat judicios că, la emiterea certificatului contestat în cauză, au fost respectate prevederile art. 1 din H.G. nr. 834/1991, pentru că terenul în suprafaţă de 164.648,49 mp s-a aflat în patrimoniul societăţii comerciale intimate la data înfiinţării acesteia şi este necesar desfăşurării activităţii conform obiectului său de activitate, înscris în actele constitutive ale societăţii.
Cu privire la condiţia ca terenul pentru care s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate să fi fost în administrarea directă a beneficiarului, situaţia juridică a suprafeţei de 164.648,49 mp a fost corect determinată, reţinându-se că aceasta s-a aflat în patrimoniul societăţii intimate prin efectul următoarelor acte depuse la dosarul cauzei:
- Procesul-verbal nr. P2 din 27 noiembrie 1967 prin care suprafaţa de 30 ha a fost transferată de la T.R.G. Iaşi la I.P.T. pentru construirea staţiei de radiodifuziune;
- Procesul-verbal nr. P3 din 14 decembrie 1967 prin care Consiliul agricol regional Iaşi a avizat favorabil în principiu, conform Decretului nr. 409/1955, transmiterea din administrarea operativă a I.A.S. Iaşi în administrarea operativă a Ministerului Poştei şi Telecomunicaţiilor şi scoaterea din circuitul agricol a suprafeţei de 23 ha, teren arabil, necesar pentru construirea unei staţii de radiodifuziune;
- H.C.M. nr. 2.113/1968 prin care s-a aprobat scoaterea din producţia agricolă a terenurilor în suprafaţă de 9.578 mp şi de 158.388 mp, situate în satul U., comuna M., judeţul Iaşi.
Conform evidenţelor cadastrale, avute în vedere şi la întocmirea documentaţiei topografice şi la efectuarea expertizei tehnice topo-cadastrale, în patrimoniul D.R.T. Iaşi, fostă unitate economică de stat, s-a aflat întreaga suprafaţă de 164.648,49 mp, situată în tarlaua 13, parcelele C2 - 1,01 ha, F1 - 14,95 ha şi A1 - 0, 50 ha.
Deţinătoarea legală a acestui teren, D.R.T. Iaşi s-a reorganizat prin H.G. nr. 883/1990 în RA R.P.T., prin H.G. nr. 448/1991 în RA R. şi prin H.G. nr. 372/1998 în actuala S.N.R. SA care, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 15/1990 şi art. 8 alin. final din H.G. nr. 448/1991, este proprietara tuturor bunurilor din patrimoniul său.
În calitate de succesoare a fostei unităţi economice de stat căreia i-a fost transmis dreptul de administrare directă asupra terenului în suprafaţă de 164.648,49 mp, intimata - pârâtă S.N.R. SA a dobândit proprietatea acestui teren prin efectul reglementării sus-menţionate şi dreptul său a fost atestat în mod legal prin certificatul dedus judecăţii în prezenta cauză.
Contestând legalitatea acestui certificat, U.A.T.C.M. nu a dovedit existenţa unui drept recunoscut de lege cu privire la terenul în suprafaţă de 164.648,49 mp, iar instanţa de fond a înlăturat cu just temei apărările formulate, reţinând că, înscrisurile depuse în susţinerea acţiunii nu confirmă dobândirea proprietăţii sau a altui drept real asupra terenului respectiv.
Protocoalele nr. P4 din 2002 şi nr. P5 din 2002 prin care U.A.T.C.M. a susţinut că a primit terenul de la A.D.S. pentru emiterea titlurilor de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 nu constituie titluri de proprietate, cu atât mai mult cu cât, nefiind însoţite de documentaţii tehnice cadastrale, nu permit individualizarea bunului, prin delimitarea exactă a suprafeţei respective.
Din raportul de expertiză tehnică topo - cadastrală efectuat în cauză, rezultă existenţa unei erori în evidenţa cadastrală, în sensul că, parcelele F1, A1 şi D1 au fost înscrise greşit în evidenţa I.A.S. Iaşi, pentru ca mai apoi să fie inventariate de A.D.S. la data constituirii, iar ulterior au făcut obiectul protocoalelor nr. P4 din 2002 şi nr. P5 din 2002, în lipsa unor planuri cadastrale, care să materializeze dimensiunile parcelei predate de către A.D.S.
De asemenea, nu reprezintă un titlu constitutiv pentru dreptul de proprietate invocat prin acţiune nici Hotărârea nr. 151 din 31 august 2010 prin care Consiliul local al comunei M. a aprobat inventarul bunurilor care aparţin domeniului privat al comunei M., deoarece pentru suprafaţa de 12 ha situată în tarlaua 13, parcela P1 nu s-a indicat modul de dobândire, iar din categoria de folosinţă rezultă că terenul respectiv are destinaţia agricolă, spre deosebire de terenul pentru care s-a eliberat certificatul contestat şi care a fost scos din producţia agricolă prin H.C.M. nr. 2.113/1968.
Deşi această hotărâre a Consiliului local al comunei M. nu a fost contestată, nu se poate considera că are un efect constitutiv pentru dreptul de proprietate, în condiţiile în care nu poate fi asimilată unuia din modurile prevăzute de lege pentru dobândirea proprietăţii asupra terenurilor din domeniul privat al statului şi respectiv, al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, aşa după cum rezultă din dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 18/1991, republicată.
Hotărârea respectivă nu cuprinde nici datele de identificare a terenului pentru a se verifica susţinerea din acţiune privind eliberarea certificatului de atestare a proprietăţii pentru o suprafaţă cu destinaţie agricolă, diferită de cea scoasă din producţia agricolă prin Decretul nr. 2113/1968 şi aflată în patrimoniul societăţii intimate.
De altfel, identitatea dintre terenul scos din producţia agricolă în anul 1968 pentru construirea unei staţii de radiodifuziune şi incinta acestei staţii a fost stabilită la data întocmirii procesului-verbal de delimitare cu vecinii, 1 septembrie 1999, act semnat fără obiecţiuni de SC "A." SA Iaşi.
În consecinţă, pe baza tuturor înscrisurilor depuse la dosar şi cu asigurarea dreptului la apărare pentru toate părţile care au avut posibilitatea să formuleze apărări cu privire la fiecare probă administrată, instanţa de fond a constatat corect ca fiind îndeplinită prima condiţie impusă de prevederile art. 1 din H.G. nr. 834/1991, întrucât terenul în suprafaţă de 164.648,49 mp pentru care a fost eliberat certificatul contestat s-a aflat în patrimoniul societăţii beneficiare, S.N.R. SA.
În mod judicios a fost constatată legalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate C1 din 31 august 2011 şi cu privire la cea de-a doua condiţie impusă de dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 834/1991 şi anume ca, suprafaţa de teren pentru care a fost atestată proprietatea să fie necesară desfăşurării activităţii societăţii comerciale cu capital de stat beneficiară a certificatului.
Conform prevederilor H.G. nr. 372/1998, S.N.R. SA este societate comercială pe acţiuni care îşi desfăşoară activitatea în domeniul telecomunicaţiilor, având ca obiect principal de activitate transportul şi difuzarea cu mijloace radio a programelor naţionale de radio şi televiziune, ca servicii de interes public naţional, precum şi alte servicii în diferite benzi de frecvenţă alocate în acest scop în temeiul legii şi al licenţelor şi autorizaţiilor acordate de către organul competent.
Din memoriul tehnic întocmit în baza H.G. nr. 834/1991 rezultă că suprafaţa totală de 164.648,49 mp este afectată realizării obiectului de activitate al societăţii intimate, având următoarele destinaţii: suprafaţa construită - 1678,59 mp, suprafaţa reţele - 130281, 48 mp, suprafaţa de transport - 2.453,52 mp, suprafaţa liberă - 30. 234,90 mp.
Cu adresa nr. A2 din 12 august 2002, contestată fără temei în recurs, intimata S.N.R. SA a comunicat primăriei comunei M. destinaţia specială de care beneficiază suprafaţa de teren pe care este amplasată staţia de radiodifuziune pe unde medii, inclusiv suprafaţa pentru instalaţii ascunse (metalizare), care constau într-o reţea de plase de cupru şi zona de protecţie a instalaţiilor.
În considerarea specificului activităţii desfăşurate de societatea intimată, judecătorul fondului a constatat corect că terenul pentru care a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate este exceptat de la procedura stabilirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în condiţiile Legii nr. 18/1991, deoarece aparţine categoriei terenurilor cu destinaţie specială, care potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. e) din aceeaşi lege, include: terenurile pentru transporturile rutiere, feroviare, navale şi aeriene, cu construcţiile şi instalaţiile aferente, construcţii şi instalaţii hidrotehnice, termice, de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, de telecomunicaţii, pentru exploatările miniere şi petroliere, cariere şi halde de orice fel, pentru nevoile de apărare, plajele, rezervaţiile, monumentele naturii, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice.
Faţă de destinaţia specială a terenului în suprafaţă de 164.648,49 mp şi de situaţia juridică a acestuia, din care rezultă că la data de 1 ianuarie 1990 nu se afla în administrarea unităţilor agricole de stat, recurenţii au invocat fără temei dispoziţiile art. 3 din H.G. nr. 834/1991, considerând că nu poate fi atestată proprietatea unui teren pentru care sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 746/1991 privind stabilirea valorii de patrimoniu a terenurilor agricole în vederea aplicării art. 36 şi art. 38 din Legea fondului funciar nr. 18/1991.
Recurenţii nu au dovedit susţinerile din acţiune privind existenţa terenului în suprafaţă de 164.648, 49 mp la data de 1 ianuarie 1990 în patrimoniul fostei I.A.S. Iaşi şi pe cale de consecinţă, nu poate fi reţinută incidenţa prevederilor art. 36 şi art. 38 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu privire la drepturile recunoscute foştilor acţionari al I.A.S. Iaşi.
Pentru considerentele de fapt şi de drept care au fost expuse, constatându-se că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.
2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia.
În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Primarul comunei M. şi U.A.T.C.M., prin Primar, împotriva Sentinţei nr. 364 din 12 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4266/2014. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 4269/2014. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
