ICCJ. Decizia nr. 4280/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4280/2014
Dosar nr. 628/59/2013
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 413 din 8 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA Reşiţa, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.
A fost anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilirea a creanţei bugetare din 7 noiembrie 2013 şi Decizia nr. X1/2013 emise de pârât, exonerând pe reclamantă de la plata sumei de 1.357.555,33 euro, respectiv 5.987.633,55 RON.
Instanţa a dispus suspendarea executării celor două acte administrative emise de pârât, până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 628/59/2013 al Curţii de Apel Timişoara.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală de Monitorizare Instrumente Financiare Nerambursabile solicitând casarea hotărârii pentru motivele prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 Noul C. proc. civ.
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. a arătat că sentinţa nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, nu s-a pronunţat asupra excepţiilor invocate şi nici nu a răspuns apărărilor formulate.
Pentru motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 Noul C. proc. civ. se susţine că judecătorul fondului a aplicat greşit legea printr-o interpretare eronată a dispoziţiilor din O.U.G. nr. 66/2011 care reglementează condiţiile de constatare şi sancţionare a neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene sau a fondurilor publice aferente acestora.
În acest sens se arată că instanţa de fond nu a ţinut seama de rezultatele controalelor efectuate materializate în actele administrativ-fiscale contestate şi care au evidenţiat faptul că societatea nu a respectat clauzele contractuale şi procedurile de lucru în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene cu referire concretă la Contractul X1 "Asistenţă tehnică pentru managementul şi supervizarea lucrărilor ISPA Caraş"; Contractul nr. X2 "Reabilitarea reţelelor de apă potabilă din oraşele Anina, Băile Herculane, Bocşa, Caransebeş, Moldova Nouă, Oraviţa, Oţelul Roşu".
Se mai arătă că temeiurile de drept în baza cărora s-au efectuat controalele, s-au stabilit neregulile şi aplicat corecţiile au fost evidenţiate în conţinutul actelor contestate şi s-a făcut trimitere în acest sens la prevederile O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 875/2011, O.G. nr. 92/2003, Memorandumul de finanţare pentru măsura ISPA Caraş-Severin 2005/RO//16/P/PE/003-03 "Îmbunătăţirea alimentării cu apă potabilă, canalizare şi filtrare apei uzate în judeţul Caraş-Severin" semnat între Guvernul României şi Comisia Europeană la data 14 septembrie 2006 Bruxelles şi 25 octombrie 2006 Bucureşti, condiţiile generale FIDIC Galben/Roşu, prevederile contractuale privind eligibilitatea cheltuielilor, Memorandumul de finanţare Anexa 2.3 - prevederi privind eligibilitate a cheltuielilor pentru măsurile ISPA Anexa II.2 Secţiunea X.
În privinţa prejudiciului constatat prin actele administrativ-fiscale contestate se susţine că a fost stabilit în raport de clauzele contractuale încălcate, de neregulile stabilite care au determinat caracterul neeligibil a unor cheltuieli stabilite ca urmare Misiunii "on the spot" efectuate, raportul final fiind întocmit la închiderea măsurii.
Se mai susţine în cererea de recurs că reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze îndeplinirea condiţiilor pentru suspendarea actului administrativ prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv "existenţa unui caz bine justificat" şi "iminenţa producerii pagubei".
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate arătând în motivare, în esenţă, faptul că instanţa de fond a răspuns excepţiei neîndeplinirii procedurii prealabile invocate de către pârâtul recurent prin Încheierea de şedinţă din 17 septembrie 2013 şi a analizat temeinic şi legal cererea de anulare şi suspendare a actelor administrativ-fiscale.
Se arată că autoritatea pârâtă prin actele administrativ-fiscale contestate i-a imputat o sumă de bani stabilită în mod "pauşal" pentru a acoperi sancţiunile aplicate României de către Comisia Europeană pentru neregulile din sistem imputabile instituţiilor centrale, inclusiv recurentul fiind vinovat de aceste nereguli.
O astfel de procedură nelegală şi abuzivă, de recuperare de la beneficiarii proiectelor a sumelor imputate României din cauza deficienţelor de sistem înregistrate de către autorităţile centrale a fost recunoscută chiar de către Ministrul Fondurilor Europene în persoana d-lui E.T. prin declaraţia făcută la 1 noiembrie 2013.
Mai susţine că pârâtul nu a demonstrat caracterul cert al vreunui prejudiciu prezent sau posibil de produs prin cererea de recurs, sunt reluate dispoziţiile legale care au stat la baza efectuării controlului şi a celor referitoare la regimul juridic al actelor administrative contestate, fără a aduce argumente privind existenţa unei legături de cauzalitate între acţiunile delictuale sau contractuale ale societăţii şi pretinsul prejudiciu.
Recurentul nu ştie exact ce sume să impute, pentru ce activităţi, în baza căror dispoziţii legale, aspect confirmat şi de faptul că la aproximativ 5 luni după emiterea actelor administrative contestate prin prezenta acţiune se mai impută încă o dată aceeaşi sumă.
Pentru măsura suspendării actelor administrativ-fiscale dispusă de judecătorul fondului susţine că sunt îndeplinite condiţiile "cazului bine justificat"şi ale "pagubei iminente".
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a apărărilor cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform dispoziţiilor art. 488 pct. 6 Noul C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".
Nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de către legiuitor pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor care sunt în mod real "ascultate" adică în mod concret examinate de către instanţa sesizată.
Cu alte cuvinte art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului impune mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Mai trebuie precizat că motivarea unei hotărâri judecătoreşti este necesară pentru ca părţile să cunoască temeiurile, fundamentele soluţiei, reţinute de judecător, iar instanţa de control să poată aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei.
În dreptul intern obligaţia judecătorului de a-şi motiva hotărârea este reglementată de art. 425 alin. (1) lit. b) Noul C. proc. civ., dispoziţii potrivit cărora în considerentele hotărârii se vor arăta "obiectul cererii, susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
În speţa de faţă examinând considerentele sentinţei instanţa de control judiciar constată că într-adevăr hotărârea recurată nu îndeplineşte cerinţele impuse de acest text de lege.
Judecătorul fondului a motivat confuz, sumar, situaţia de fapt, astfel că instanţa de recurs nu poate să determine în ce măsură normele juridice au fost încălcate sau în ce măsură nu sunt aplicabile.
În speţă, reţine instanţa de fond că actele administrativ-fiscale nu sunt motivate în drept, pentru ca apoi să arate că pârâtul nu a demonstrat că s-a produs sau se putea produce un prejudiciu urmare a încălcării de către reclamantă a temeiurilor menţionate la Cap. 7 din Procesul-verbal de constatare a neregulilor, capitol unde într-adevăr sunt indicate temeiurile de drept care au stat la baza efectuării controlului constatării neregulilor şi aplicarea corecţiilor financiare.
În cuprinsul aceloraşi considerente este redată definiţia noţiunii de "neregulă" în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, şi apoi concluzionează instanţa că pârâtul nu a demonstrat că societatea reclamantă a săvârşit o neregulă la accesarea şi utilizarea fondurilor europene, dar nu argumentează de ce sunt înlăturate susţinerile pârâtului din întâmpinare unde sunt descrise neregulile constatate de organele de control cu trimitere expresă la clauzele contractuale încălcate şi procedurile de lucru nerespectate.
Sunt de asemenea anexate întâmpinării contractele la care s-a făcut referire, dar şi alte documente întocmite în baza acestor contracte însă nu a fost analizată pertinenţa şi concludenţa acestor probe.
În concluzie instanţa de control judiciar constată că hotărârea este nemotivată, iar nemotivarea hotărârii sub aspectele de esenţă invocate de părţi echivalează cu necercetarea fondului cauzei atrăgând casarea sentinţei în condiţiile prevăzute de art. 497 Noul C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În raport de motivul de casare reţinut instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă în cadrul cererii de recurs, încadrabile în motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 Noul C. proc. civ., acestea vor fi avute în vedere de instanţa de fond cu ocazia rejudecării.
Pentru toate considerente expuse mai sus, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 497 Noul C. proc. civ., şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Fondurilor Europene împotriva Sentinţei nr. 413 din 8 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4276/2014. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4281/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
