ICCJ. Decizia nr. 4373/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4373/2014
Dosar nr. 4621/2/2012
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2014
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 7 iunie 2012, reclamanta M.I.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bucureşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Ordinului M.J. nr. 249/C/2012, respectiv art. VIII prin care i-au fost stabilite drepturile salariale, precum şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei, să procedeze la emiterea unui alt ordin prin care, atunci când stabileşte drepturile salariale cuvenite acestuia, potrivit gradaţiei, clasei de salarizare şi coeficientului de ierarhizare ce i se cuvin, să-i acorde un procent de 5% pentru vechime continuă în funcţia de judecător cu vechime în funcţie de 15 la 20 ani (procent ce corespunde unui spor de 30% conform legislaţiei anterioare, menţionat în prezent sub forma claselor de salarizare).
Totodată, a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti la plata începând cu data de 1 ianuarie 2012 şi în continuare, a unei indemnizaţii brute lunare în acelaşi cuantum cu al celorlalţi judecători din cadrul Tribunalului Bucureşti având aceeaşi vechime în funcţia de magistrat, respectiv de la 15 la 20 ani, dobândită anterior datei de 31 decembrie 2010, precum şi obligarea acestora la plata diferenţelor salariale, începând cu data de 1 ianuarie 2012, calculate ca urmare a încadrării corecte în gradaţie, clasă de salarizare şi coeficient de ierarhizare, actualizate cu indicele de inflaţie existente la data executării.
În motivarea acţiunii, a arătat că deţine funcţia de judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, iar de la data de 1 ianuarie 2012 a îndeplinit condiţiile legale pentru trecerea într-o nouă tranşă de vechime în funcţie, de la 15 ani la 20 ani, urmând ca plata majorării indemnizaţiei de încadrare brută pentru vechimea în funcţie şi în muncă, să fie efectuată cu începere de la data anterior menţionată, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 284/2010.
A mai arătat că, discriminarea realizată de pârâţi s-a referit nu numai la persoanele cu vechime în muncă şi în funcţie diferite, ci şi la persoane cu aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie.
Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 5.460 din 2 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta M.I.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bucureşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut în ceea ce priveşte caracterul discriminatoriu al Legii 285/2010, că potrivit deciziei 818/2008 a Curţii Constituţionale, instanţele de judecată nu pot decide cu privire la caracterul discriminatoriu al unei legi, în condiţiile în care acest aspect este de competenţa Curţii Constituţionale care soluţionează excepţiile de nelegalitate.
Deşi principiul nediscriminării este cuprins şi în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi instanţele ordinare sunt competente să facă aplicarea directă a dispoziţiilor Convenţiei, înlăturând de la aplicare o normă internă contrară normelor europene, s-a apreciat că în speţă nu se poate vorbi de o discriminare în condiţiile în care categoriile de salariaţi între care se face comparaţia nu se află în situaţii comparabile ci există diferenţe care impun aplicarea unui tratament diferenţiat.
S-a arătat că persoanele care au împlinit o anumită vechime înainte de intrarea în vigoarea a legii 285/2010 sunt îndreptăţite să păstreze acelaşi cuantum al salariului şi după intrarea în vigoare a legii noi pentru a nu înregistra o diminuare a veniturilor de natură salarială, iar în cazul persoanelor nou încadrate în muncă sau care dobândesc o anumită vechime după intrarea în vigoare a legii noi nu mai există nici o raţiune pentru acordarea unor drepturi pe care legea nu le prevede şi pe care persoanele respective nu le-au avut niciodată.
Şi în ceea ce priveşte comparaţia pe care reclamanta a făcut-o cu persoane care se încadrează la o altă gradaţie şi care cunosc o creştere salarială de două clase succesive, s-a reţinut că este vorba de persoane aflate în situaţii diferite.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta M.I.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, în esenţă reclamanta a arătat:
Recurenta consideră că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică.
Prin Ordinului M.J. 249/C/2012 recurenta a fost încadrată, începând cu data de 1 ianuarie 2012, în gradaţia 4, clasa de salarizare 104, ca urmare a trecerii în tranşa de vechime în funcţie de la 15 la 20 de ani.
Aceste drepturi corespund unei majorări de numai 2,5%, în loc de 5% cum ar fi corect.
Se arată că atât Legea nr. 283/2011, privind salarizarea pe 2012, cât şi Legea-cadru nr. 284/2010 instituie o discriminare pe motive de vârstă şi categorii profesionale, discriminare interzisă de Directiva 2000/78 (Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă).
Astfel, se poate observa că discriminarea se referă nu numai la persoane cu vechime în muncă şi în funcţie diferite, ci şi la persoane cu aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie.
Ministerul Justiţiei a comunicat tuturor instanţelor din ţară faptul că, din calcul, rezultă că procentele în cazul modificării gradaţiei în anul 2011, sunt în sensul scăderii de la 5% la 2,5% pentru cei cu vechime mare.
Contrar celor reţinute de prima instanţă, arată recurenta, că discriminarea poate rezulta nu numai din aplicarea defectuoasă a legislaţiei existente, ci şi din adoptarea unor acte normative injuste pentru anumite categorii de persoane.
Deşi protecţia acordată lucrătorilor cu o vechime mai mică în muncă, ca şi obiectiv urmărit în vederea stimulării promovării tinerilor, poate constitui un obiectiv legitim al politicii în materia încadrării în muncă şi în stimularea pieţei muncii, o asemenea măsură, trebuie să fie în principiu, justificată "în mod obiectiv şi rezonabil", "în cadrul dreptului naţional", potrivit Directivei 2000/78.
Apreciez că limitarea drepturilor salariale dispusă în ceea ce priveşte persoanele cu o vechime mai mare în muncă, comparativ cu cele cu o vechime mai mică de până la 15 ani, depăşeşte raportul de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat.
Raportând efectele prevederilor legale invocate, respectiv art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, la definiţia discriminării, se constată preferinţa unei categorii socio-profesionale (cea a bugetarilor cu o vechime în muncă între 0 - 15 ani) în acordarea unui număr mai mare de clase de salarizare comparativ cu cealaltă categorie socio-profesională şi anume cea a bugetarilor cu o vechime în muncă de peste 15 ani.
Niciunul dintre criteriile menţionate mai sus în legea specială nu se mai regăseşte în prezent transpus în stabilirea drepturilor salariale cuvenite magistraţilor.
Mai mult decât atât, precizez faptul că magistraţii care au îndeplinit aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie ca mine, de la 15 la 20 de ani, până la data de 31 decembrie 2010, au o altă salarizare, mult superioară celor care au îndeplinit condiţiile menţionate după 1 ianuarie 2011, situaţie în care se găseşte şi recurenta.
Potrivit acestor dispoziţii legale, ordonatorul de credite este obligat să respecte principiul egalităţii în drepturi şi cel al nediscriminării în cadrul relaţiilor de muncă, prin aplicarea aceluiaşi sistem de salarizare pentru toţi salariaţii aflaţi în aceeaşi situaţie juridică (aceeaşi vechime, acelaşi grad).
Opinia primei instanţe căreia, prevederile legale care au creat această diferenţiere nu ar fi discriminatorie nesocoteşte nu numai dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţia României, republicată, pe cele ale art. 23 alin. (2) din Declaraţia universală a drepturilor omului, potrivit cărora "toţi oamenii au dreptul, fără nicio discriminare, la salariu egal pentru muncă egală", precum şi pe cele ale art. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aşa cum s-a făcut referire la acestea, dar şi dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adiţional la Convenţie, privind protecţia proprietăţii.
Apreciez că nu se poate reţine în cauză că art. 6 exclude aplicarea art. 2 din Legea nr. 285/2010 deoarece, dacă s-ar exclude de la aplicare art. 2 cu cele două alineate, s-ar ajunge la o discriminare a salariaţilor care împlinesc o anumită vechime în muncă în anii 2011 şi 2012 în raport cu cei care au împlinit aceeaşi vechime în anii anteriori, întrucât acestora din urmă li s-ar acorda salariul corespunzător vechimii, majorat cu 15%, în timp ce primii salariaţi nu ar mai primi salariul corespunzător vechimii, cu majorarea de 15%, ceea ce ar însemna ca persoane aliate în situaţii similare să aibă tratamente diferite fără o justificare legală.
Potrivit jurisprudenţei constante a instanţei de contencios constituţional precum şi a celei a Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod raţional şi obiectiv.
În jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene - cauza Von Colson et Kaman c. Land Nord Reihen, Westfalm 14/83 - s-a statuat că, ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptăţite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naţionale.
Apărările intimatului Ministerului Justiţiei
Se arată că recursul declarat este nefondat
Prin ordinul a cărei anulare se solicită, recurenta-reclamantă a fost încadrată în clasa de salarizare 104, gradaţia 4, ca urmare a trecerii în tranşa de vechime în funcţie de la 15 la 20 de ani, stabilindu-i-se o indemnizaţie de încadrare brută lunară de 7.140 RON, cuantumul sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare şi periculoase de 1.020 RON şi cuantumul sporurilor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului de confidenţialitate de 1.019 RON.
Potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, "în salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar cu modificările ulterioare."
Prin urmare, legiuitorul a stabilit în mod expres faptul că suma tranzitorie se include în indemnizaţia de încadrare brută lunară, însă nu poate fi luată în considerare la calculul altor drepturi ce se acordă în funcţie de aceasta.
Astfel, chiar dacă recurenta ar fi beneficiat de sume compensatorii cu caracter tranzitoriu (ceea ce nu este cazul), raţionamentul său în sensul că veniturile sale sunt mai mici întrucât cuantumul sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare şi periculoase nu a fost calculat raportat la indemnizaţia de încadrare care să cuprindă şi suma compensatorie, este greşit.
În ce priveşte prevederile art. 2 din Legea nr. 285/2010 pe care le invocă recurenta-reclamantă, vă rugăm să aveţi în vedere că aceste dispoziţii legale se referă doar la personalul nou-încadrat pe funcţii, personalului numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, în situaţia în care legiuitorul avea intenţia ca aceste dispoziţii să se aplice şi pentru personalul care a trecut într-o altă tranşă de vechime în muncă sau funcţie, menţiona expres acest lucru.
Pronunţarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituţională ca depăşire a puterii judecătoreşti.
Prin acordarea unei indemnizaţii brute stabilite conform art. 6 din Legea nr. 285/2010, explicitat prin Normele Metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice, aprobate prin Ordinul M.M.F.P.S. nr. 42/2011 şi Ordinul M.F.P. nr. 77/2011, pentru situaţia în care se găseşte reclamanta, nu poate fi reţinută o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care privesc egalitatea în drepturi a cetăţenilor, întrucât sunt elemente de diferenţă, între judecătorii încadraţi în aceeaşi tranşă de vechime în muncă sau funcţie sub imperiul legii vechi (Legea nr. 330/2009) şi cei nou încadraţi şi cu aceeaşi vechime în muncă în anul 2011, conform Legii nr. 285/2010, constând fie în legea aplicabilă raportului juridic, fie în situaţia propriu-zisă a personajului nou încadrat faţă de cel deja încadrat şi care trece într-o tranşă nouă de vechime în muncă sau funcţie, elemente de diferenţă care fac ca situaţiile să nu fie identice, nefiind deci îndeplinită una dintre condiţiile pentru constatarea unei situaţii discriminatorii.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele incidente în cauză, Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
În fapt, prin ordinul a cărei anulare se solicită, recurenta-reclamantă a fost încadrată în clasa de salarizare 104, gradaţia 4, ca urmare a trecerii în tranşa de vechime în funcţie de la 15 la 20 de ani, stabilindu-i-se o indemnizaţie de încadrare brută lunară de 7.140 RON, cuantumul sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare şi periculoase de 1.020 RON şi cuantumul sporurilor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului de confidenţialitate de 1.019 RON.
În drept, (dispoziţiile legale relevante), Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:
Art. 1. - (1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.
Art. 7. - (1) Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.
(2) Valoarea salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcţii a personalului în anul 2011 se stabileşte prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Art. 2. - În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat.
În anul 2011 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru.
(3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcţii, gradaţii şi grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcţia, vechimea, gradul şi treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.
Art. 6. - (1) În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.
Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi la trecerea într-o alta tranşă de vechime în funcţie pentru personalul care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie", respectiv vechime în învăţământ pentru personalul didactic de predare universitar şi preuniversitar.
Legea 283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.
Art. 2. - În anul 2012, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat.
Art. 6. - (1) În anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menţionată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.
O.U.G. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal - bugetare .
Art. 1. - În anul 2013 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 şi art. 3 - 5 din O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariate aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.
O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.
Art. 1. - (1) În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.
Art. 3. - În anul 2014, indemnizaţiile, compensaţiile, sporurile, majorările salariilor de bază prin acordarea de clase de salarizare suplimentare şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se stabilesc fără a lua în calcul drepturile incluse în salariul de bază conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 10 al art. II din O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011.
Art. 5. - (1) În anul 2014, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată.
Art. 6. - (1) În anul 2014, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul prevăzut la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, fără acordarea salariului aferent clasei de salarizare prevăzut în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, după caz.
(2) În anul 2014, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie personalului care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţiei".
(3) Personalul care, în cursul anului 2014, desfăşoară activităţi noi care presupun, potrivit Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, acordarea unor clase de salarizare succesive celei deţinute pentru funcţia respectivă beneficiază de o majorare a salariului de bază, soldei/salariului de funcţie, respectiv a indemnizaţiei de încadrare corespunzător numărului de clase de salarizare suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menţionată.
În esenţă, contestatoarea a arătat că aplicarea greşită a dispoziţiilor din Legea nr. 285/2010 cât şi din Legea cadru nr. 384/2010 au condus la o discriminare evidentă care este contrară prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României, art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului raportat la Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă.
De asemenea, s-a subliniat şi încălcarea prevederilor art. 73 şi 74 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor precum şi a principiilor stabilite de art. 3 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară personalului plătit din fonduri publice.
Înalta Curte nu va împărtăşi aceste argumente expuse pe larg de către reclamantă în contestaţia sa, întrucât se observă, odată cu adoptarea Legii cadru nr. 284/2010, o schimbare de optică. Astfel, potrivit O.U.G. nr. 27/2006, respectiv anterior abrogării Legii nr. 330/2009, regulile privind sistemul de salarizare, referitoare la trecerea dintr-o tranşă în alta de vechime stabileau expres un spor de vechime calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară de 5% mai mare decât cel avut anterior, rezultând la o vechime în muncă mai mare şi un spor mai mare.
În ceea ce priveşte noua abordare a legiuitorului privind trecerea într-o altă tranşă de vechime, se reţine că dimpotrivă pentru tranşele de vechime în muncă se acordă 5 gradaţii, clase de salarizare - prin aplicarea unui procent ce variază între 7,5% şi 2,5% - deci cu cât vechimea în muncă este mai mare, cu atât procentul corespunzător tranşei de vechime este mai mic (art. 1 alin. (2) - (5) din Legea nr. 284/2010).
De asemenea, se reţine că persoanele care au împlinit o anumită vechime până la 31 decembrie 2010 sunt îndreptăţite să păstreze acelaşi cuantum a salariului însă pentru persoanele nou încadrate pe funcţii precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau grade/trepte, după 1 ianuarie 2011, legiuitorul nu le-a prevăzut expres aceste drepturi, considerându-se că nu le-au avut niciodată, fiind vorba de categorii diferite de salariaţi cărora li se aplică act normative diferite, respectiv Legea nr. 330/2009 şi Legea cadru nr. 284/2010 (Legea nr. 285/2010).
Aşa cum s-a reţinut şi în cadrul lucrărilor Comisiei bipartite în scopul elaborării legii, principiul susţinut şi de Banca Naţională a fost potrivit căruia creşterile salariale, ca efect al stabilirii tranşelor de vechime în muncă, vor fi mai mari în scopul celor cu vechime mai mică pentru a stimula promovarea tinerilor în funcţiile din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie".
Se observă de asemenea că prin dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 283/2011 se reglementează în mod expres modalitatea de majorare a salariului la trecerea în anul 2012 într-o altă tranşă de vechime în funcţie a personalului care ocupă funcţii în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie", nefiind aplicabile deci dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 283/2010.
Majorarea la care se referă art. 6 priveşte salariul de bază şi nu are legătură cu criticile privind calculul greşit al sporurilor.
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 669 din 26 iunie 2012 a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în cadrul căreia s-a statuat "avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce vor putea fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate". De altfel Curtea a subliniat că legiuitorul poate interveni oricând din raţiuni ce ţin de politica economico - financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare şi a unor metodologii de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă".
În ceea ce priveşte starea de discriminare invocată de contestatoare, nu se poate reţine o încălcare a principiului nediscriminării şi egalităţii de tratament, întrucât în practica sa Convenţia Europeană a Drepturilor Omului consideră că diferenţa de tratament devine discriminare în înţelesul art. 14 din Convenţie doar atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă (cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979).
Fiind vorba despre situaţii juridice diferite, prin raportare la momentul acordării unor clase de salarizare succesive celei deţinute pentru funcţia respectivă, cărora li se aplică două acte normative diferite, nu poate fi reţinută încălcarea art. 20 din Constituţia României.
De altfel, Curtea Constituţională prin Deciziile nr. 6/2013, nr. 669/2012, nr. 884/2012 a fost consecventă în soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 şi art. 6 din Legea nr. 285/2010 neexistând elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei acesteia.
Din această perspectivă Înalta Curte constată că discriminarea creată şi injusteţea situaţiei salariale contestatoarei, ca de altfel pentru toţi magistraţii aflaţi în aceeaşi situaţie, provine din lege şi nu din aplicarea greşită a acesteia.
Cum dispoziţiile incidente în cauză nu au fost declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională, instanţele judecătoreşti nu pot încălca principiul separaţiei puterilor de stat şi prin depăşirea limitelor puterii judecătoreşti să desfiinţeze norme juridice instituite prin lege, ci acestea înfăptuind justiţia (conform art. 126 alin. (1) din Constituţia României) trebuie să soluţioneze, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective (în acest sens sunt Deciziile Curţii Constituţionale nr. 818, nr. 819, nr. 820/2008, nr. 1325/2008).
De menţionat că şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în acelaşi sens, respectiv Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4376/2014, 4365/2014, 4346/2014, 474/2014.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.I.L. împotriva Sentinţei nr. 5.460 din 2 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4371/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4377/2014. Contencios. Pretentii. Recurs → |
|---|
