ICCJ. Decizia nr. 455/2014. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 455/2014
Dosar nr. 101/64/2013
Şedinţa publică de la 31 ianuarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta S.O.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, suspendarea executării raportului de inspecţie fiscală din 31 ianuarie 2013 şi a deciziei de impunere din 31 ianuarie 2013, emise de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 75/F/2013 din 9 aprilie 2013, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.O.R., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi a dispus suspendarea executării raportului de inspecţie fiscală din 31 ianuarie 2013 şi a deciziei de impunere din 31 ianuarie 2013 emise de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea acestor acte administrativ fiscale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.
În motivarea recursului declarat se arată, în esenţă, că hotărârea pronunţată în cauză este criticabilă sub aspectul legalităţii, având în vedere faptul că instanţa de fond a greşit, printr-o interpretare eronată a cadrului legal aplicabil cauzei, admiţând cererea de suspendare formulată în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Braşov.
Arată recurenta că instanţa de fond a greşit când a apreciat că sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condiţiile de admisibilitate a cererii de suspendare, respectiv cazul bine justificat şi producerea unei pagube iminente, alături de plata cauţiunii stabilite în sarcina reclamantei.
Se subliniază în motivele de recurs că instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că, în cauza de faţă, cererea de suspendare formulată este probată atât sub aspectul urgenţei, cât şi al prejudiciului nerecuperabil, astfel cum prevede art. 14 din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care din analiza cererii de suspendare formulate de reclamantă nu reiese dovada îndeplinirii în mod cumulativ a cerinţelor legale stabilite de textele aplicabile acesteia.
Apreciază recurenta că în lipsa îndeplinirii cerinţelor stabilite expres de lege, instanţa de fond în mod greşit a dispus suspendarea executării actelor contestate.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Soluţia instanţei de fond a fost criticată de către recurentă pentru că ar fi fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Prin cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar, reclamanta S.O.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, suspendarea executării raportului de inspecţie fiscală din 31 ianuarie 2013 şi a deciziei de impunere din 31 ianuarie 2013, emise de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond, cererea de suspendare fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 6 martie 2013 şi a fost admisă prin Sentinţa nr. 75/F/2013 din 9 aprilie 2013, instanţa dispunând suspendarea executării raportului de inspecţie fiscală din 31 ianuarie 2013 şi a deciziei de impunere din 31 ianuarie 2013 emise de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea acestor acte administrativ fiscale.
În prezentul dosar, prin notele de şedinţă depuse la dosar la data de 24 octombrie 2013 de către intimata-reclamantă, s-a învederat faptul că prin Sentinţa nr. 153 din 25 septembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov s-a dispus anularea actelor administrativ fiscale a căror suspendare s-a solicitat în prezenta cauză, precum şi suspendarea executării acestora până la soluţionarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, R 89 din 13 septembrie 1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.
Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecţie a drepturilor şi intereselor legitime ale subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanţa competentă va evalua legalitatea acestuia.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de dispoziţiile menţionate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.
În recursul său, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov susţine că instanţa de fond a greşit când a apreciat că sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condiţiile de admisibilitate a cererii de suspendare, respectiv cazul bine justificat şi producerea unei pagube iminente, alături de plata cauţiunii stabilite în sarcina reclamantei.
După cum se constată, prima instanţă, soluţionând cererea de suspendare, a apreciat în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi art. 215 din O.G. nr. 92/2003, respectiv existenţa cazului bine justificat, determinată de indiciile în privinţa nelegalităţii actelor administrative fiscale a căror suspendare s-a solicitat şi existenţa pagubei iminente, concretizată în consecinţele grave ce s-ar aduce în desfăşurarea activităţii reclamantei, precum şi faptul că reclamanta a făcut dovada faptului că împotriva actelor administrativ fiscale a căror suspendare o solicită a formulat contestaţie şi că a achitat cauţiunea stabilită de instanţa de judecată.
Astfel, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în cauză sunt suficiente indicii care să creeze aparenţa conturării acelor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Existenţa cazului bine justificat se desprinde şi din îndoiala serioasă cu privire la legalitatea deciziei de impunere, prin raportarea la susţinerile reclamantei potrivit cărora organele de inspecţie fiscală nu au efectuat o inspecţie efectivă, nu au aplicat corect dispoziţiile legale ce reglementează obligaţia de plată a TVA şi nu au ţinut seama de starea de fapt.
Mai mult, în cauza prezentă, prin Sentinţa nr. 153 din 25 septembrie 2013, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei şi a anulat raportul de inspecţie fiscală din 31 ianuarie 2013 şi decizia de impunere din 31 ianuarie 2013, emise de pârâtă şi a dispus suspendarea executării acestora până la soluţionarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În aceste circumstanţe, soluţia adoptată de instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare creează, cel puţin cu caracter provizoriu, premisa nelegalităţii actelor a căror suspendare s-a solicitat, fiind astfel infirmată prezumţia de legalitate ataşată actelor administrative, până la soluţionarea recursului, astfel că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Cât priveşte criticile referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată, de asemenea, că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente, or, în cauză nu s-a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.
Cu privire la existenţa pagubei iminente instanţa de fond a constatat în mod corect că şi această condiţie este îndeplinită dată fiind pe de o parte cuantumul ridicat al obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei şi, pe de altă parte, situaţia concretă în care aceasta se află, realizând un venit lunar modest şi fiind singura întreţinătoare a unei familii monoparentale.
Drept urmare, Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod corect a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel că soluţia pronunţată este temeinică şi legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov împotriva Sentinţei nr. 75/F/2013 din 9 aprilie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 453/2014. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 461/2014. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
