ICCJ. Decizia nr. 461/2014. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 461/2014
Dosar nr. 7535/1/2012
Şedinţa publică de la 31 ianuarie 2014
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2967 din 13 iunie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de V.B.L. împotriva Sentinţei civile nr. 6865 din 18 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul formulat de Casa Naţională de Pensii Publice împotriva aceleiaşi sentinţe şi, în consecinţă, a modificat sentinţa atacată în sensul că a respins cererea de reintegrare ca neîntemeiată, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut, în ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantă, că acesta este nefondat; că recurenta-reclamantă nu a solicitat în cuprinsul acţiunii obligarea autorităţii la plata drepturilor salariale.
S-a arătat de către instanţă că, deşi este adevărat că anularea unui act de eliberare din funcţie implică şi restabilirea situaţiei anterioare, respectiv reintegrarea şi plata drepturilor salariale cuvenite, restabilirea situaţiei anterioare nu este dispusă de instanţa judecătorească din oficiu, ci numai la cererea persoanei interesate.
În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, instanţa a apreciat că acesta este fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
A reţinut instanţa de control judiciar că cele două excepţii invocate/reiterate de recurent reprezintă, în realitate, o singură excepţie, aceea a lipsei procedurii prealabile, care are drept consecinţă juridică respingerea acţiunii ca inadmisibilă, or, această excepţie a fost soluţionată irevocabil prin Decizia nr. 1661 din 22 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ, astfel încât motivul de recurs este nefondat.
Pe fondul cauzei, instanţa de recurs a reţinut că legalitatea unui act administrativ se analizează pe tot parcursul existenţei acestuia, de unde rezultă că intervenirea unei decizii a Curţii Constituţionale în sensul declarării actului normativ în baza căruia a fost emis ordinul atacat reprezintă o cauză de anulare.
Acesta este şi sensul dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, care permit celor vătămaţi în drepturile sau interesele legitime prin ordonanţe declarate neconstituţionale să introducă acţiune pentru repararea pagubei cauzate.
În ceea ce priveşte reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior sau pe o funcţie de acelaşi nivel, instanţa de control judiciar a apreciat că soluţia pronunţată de prima instanţă s-a dat cu aplicarea greşită a legii.
S-a reţinut că reclamanta, urmare a emiterii Ordinului nr. 374 din 23 aprilie 2009, prin care a fost eliberată din funcţia publică de conducere, a optat la expirarea termenului de preaviz pentru funcţia de execuţie de inspector, clasa I, gradul profesional principal, treapta de salarizare 2, fiind numită prin Ordinul nr. 746 din 22 mai 2010 în funcţia publică de execuţie solicitată.
Instanţa a constatat că împotriva Ordinului nr. 746/2009 nu s-a formulat acţiune în anulare şi, în aceste condiţii, a apreciat că nu se poate dispune prin hotărâre judecătorească numirea pe funcţia deţinută înainte de numirea în funcţia publică de conducere.
Curtea a arătat că aceleaşi considerente pot fi reţinute şi în ceea ce priveşte reintegrarea reclamantei pe funcţia de conducere.
S-a subliniat faptul că reclamanta nu a atacat direct Ordinul nr. 347/2009, ci numai ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale.
Astfel, instanţa a respins recursul reclamantei ca nefondat şi a admis recursul pârâtei Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, a modificat sentinţa atacată, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de reintegrare a reclamantei, menţinându-se celelalte dispoziţii.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie în anulare recurenta-reclamantă V.B.L., invocând dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei în anulare contestatoarea arată că în anul 2009 a fost eliberată din funcţia publică de conducere de director executiv al Casei Judeţene de Pensii Călăraşi, de către C.N.P.A.S. Bucureşti, prin Ordinul nr. 374 din 29 aprilie 2009.
Arată contestatoarea că prin Decizia nr. 2967 din 13 iunie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1129/116/2009* i s-a respins recursul ca nefondat, însă s-a admis recursul pârâtei şi s-a modificat sentinţa atacată în parte, în sensul că s-a respins cererea de reintegrare a reclamantei ca neîntemeiată.
Mai arată că Decizia nr. 2967 din 13 iunie 2012 rămâne irevocabilă şi solicită instanţei să-i admită cererea de contestaţie în anulare a acestei decizii în baza art. 318 (1) alin. (1) şi art. 319 C. proc. civ. şi a dispoziţiilor Legii nr. 219/2005.
Apreciază contestatoarea că decizia instanţei de recurs este rezultatul unei erori materiale, deoarece în mod greşit instanţa a dispus respingerea capătului de cerere privind reintegrarea acesteia, încălcând astfel dreptul recurentei la un proces echitabil.
Înainte de a analiza motivele contestaţiei în anulare, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia tardivităţii şi excepţia inadmisibilităţii, invocate în cauză, constată că acestea sunt neîntemeiate.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării contestaţiei în anulare invocată de către intimata Casa Naţională de Pensii Publice, Înalta Curte, în raport de actele şi lucrările dosarului, constată că în speţă contestaţia în anulare a fost formulată în termen, astfel că respinge ca neîntemeiată excepţia tardivităţii invocată în cauză.
Astfel, conform dispoziţiilor art. 319 alin. (2) C. proc. civ.: "Contestaţia se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă."
În cauză, având în vedere că prin hotărârea atacată cu contestaţie în anulare a fost respins ca nefondat recursul reclamantei V.B.L., contestaţia în anulare putea fi introdusă, conform dispoziţiilor citate, "în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă".
Raportat la data de 23 noiembrie 2012, când a fost formulată contestaţia în anulare, se constată că, în cauză, contestatoarea V.B.L. a respectat termenul legal în care avea posibilitatea de a introduce contestaţia în anulare.
Referitor la excepţia de inadmisibilitate invocată de către intimata Casa Naţională de Pensii Publice, Înalta Curte apreciază că aceasta vizează în fapt neîndeplinirea condiţiilor de temeinicie a contestaţiei în anulare, fiind o apărare de fond ce tinde la respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.
Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este nefondată.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ.: "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului".
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol: "contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".
Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmăreşte repararea neregularităţilor evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate şi a stării de fapt la care se referă litigiul.
Deci, în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.
Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că: "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.
Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de "greşeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.
În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.
Astfel, motivele invocate de către contestatoare în susţinerea cererii sale nu pot fi încadrate în textele de lege invocate drept temei al căii de atac exercitate în cauză.
Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reaminteşte faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental". De asemenea Curtea, permanent subliniază că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că în pricina de faţă contestaţia în anulare formulată nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale sus-menţionate, deoarece motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispoziţiile citate, instanţa de recurs apreciind în mod corect, în raport de actele şi lucrările dosarului, faptul că recursul reclamantei este nefondat, iar recursul pârâtei este fondat, pentru considerentele expuse în decizia atacată.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile contestatoarei sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia tardivităţii şi excepţia inadmisibilităţii, invocate de intimata Casa Naţională de Pensii Publice.
Respinge contestaţia în anulare formulată de V.B.L. împotriva Deciziei nr. 2967 din 13 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 455/2014. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 4610/2014. Contencios. Anulare act... → |
|---|
