ICCJ. Decizia nr. 4611/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4611/2014
Dosar nr. 5656/2/2012
Şedinţa publică de la 3 decembrie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soluţia instanţei de fond
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.V. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti şi Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, anularea hotărârii nr. 62 din 22 februarie 2012 a C.N.C.D., constatarea discriminării la care este supusă prin aplicarea prevederilor art. 249 din regulamentul cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică, aprobat prin Ordinul nr. 91/2007 al Preşedintelui ANRSC, obligarea RADET Bucureşti să aprobe debranşarea totală a locuinţei sale de la reţeaua de distribuţie termică, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale, după expunerea parcursului petiţiilor sale, a criticat Hotărârea C.N.C.D. invocând următoarele:
- nu au fost respectate termenele obligatorii stabilite de actul normativ, Consiliul încercând să întârzie foarte mult soluţionarea sesizării sale, crezând probabil că reclamanta va renunţa la demersul său.
- hotărârea i-a fost comunicată numai după ce a fost nevoită să se informeze la data de 10 aprilie 2012, în scris, Preşedintelui Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.
În sesizarea adresată C.N.C.D., aceasta a invocat, chiar dacă nu a reluat aceste aspecte în considerarea unor eventuale critici, pe fond, ale hotărârii contestate, faptul că prin textul incriminat se creează o deosebire de tratament între două categorii de proprietari, cei care pot să se debranşeze ca urmare a faptului că în lobul respectiv este cel puţin un apartament debranşat şi cei care nu pot să se debranşeze (cum este şi cazul său), deoarece în bloc nu sunt apartamente debranşate, ceea ce încalcă dispoziţiile legale privind egalitatea de tratament şi nediscriminarea.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, având în vedere că actul contestat în prezenta acţiune nu îi aparţine, acesta fiind emis de C.N.C.D., iar în ceea ce priveşte cererea de debranşare accesorie calitate procesuală are RADET.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, arătând că în speţă ne aflăm în situaţia unei solicitări de deconectare a unui consumator de energie termică dintr-un condominiu unde nu s-au mai executat deconectări anterior.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei pârâta Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât nu sunt întrunite cerinţele legale pentru a se reţine existenţa discriminării.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat instanţei respingerea plângerii reclamantei, ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 571 din 06 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor RADET şi ANRSC.
A respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta S.V., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti şi Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
1. În ceea ce priveşte excepţiile lipsei calităţii procesuale ale pârâtelor ANRSC şi RADET, acestea sunt neîntemeiate, reţinând că ne aflăm în prezenţa unui contencios administrativ atipic, grefat pe prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
Astfel, cât timp persoanele reclamate la C.N.C.D. sunt tocmai cele două pârâte ANRSC şi RADET, iar soluţia pronunţată de acesta din urmă şi, prin urmare, şi cea a prezentei instanţe, le priveşte în mod direct, cele două pârâte au legitimare procesuală pasivă în prezenta cauză, în care este supusă cenzurii instanţei legalitatea hotărârii C.N.C.D., care dă câştig de cauză celor două.
2. În ceea ce priveşte fondul pricinii, curtea de apel a reţinut că prin hotărârea nr. 62 din 22 februarie 2012 Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat că aspectele sesizate de reclamantă nu intră sub incidenţa prevederilor O.G. nr. 137/2000, dispunând în consecinţă clasarea dosarului.
A mai reţinut prima instanţă că singurele aspecte de nelegalitate ale hotărârii contestate, invocate de reclamantă, vizează nesocotirea termenelor stabilite de legiuitor pentru soluţionarea sesizării/adoptarea hotărârii, respectiv pentru comunicarea acesteia.
Cu privire la acest aspect, curtea de apel a observat că hotărârea C.N.C.D. a fost adoptată la data de 22 februarie 2012, deci la circa 5 luni de la sesizare, iar comunicarea hotărârii s-a făcut la 3 luni de la adoptare.
Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (7) şi (8) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, ”(7) Hotărârea Colegiului director de soluţionare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării şi cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, obiectul sesizării şi susţinerile părţilor, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt şi de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac şi termenul în care aceasta se poate exercita. (8) Hotărârea se comunică părţilor în termen de 15 zile de la adoptare şi produce efecte de la data comunicării”.
Cu privire la natura acestor termene, instanţa de fond a împărtăşit opinia, unanim consacrată jurisprudenţial, privind caracterul de recomandare al termenelor.
În privinţa nerespectării termenului pentru comunicarea hotărârii, prima instanţă a apreciat că se verifică aceleaşi considerente de mai sus, în plus impunându-se sublinierea că aspectele ulterioare adoptării unei hotărâri/decizii nu se pot constitui în motive de nevaliditate a acesteia, care trebuie să existe la momentul adoptării hotărârii.
În continuare, prima instanţă a făcut câteva aprecieri legate de fondul hotărârii contestate, reţinând că textul art. 249 din Ordinul nr. 91/2007 al Preşedintelui ANRSC, invocat ca discriminatoriu, nu constituie altceva decât transpunerea, în reglementarea terţiară, a prevederilor art. 3 lit. g) şi art. 54 alin. (3) din Legea nr. 325/2006.
Astfel, art. 249 din Ordinul nr. 91/2007 al Preşedintelui ANRSC prevede că „Deconectările individuale nu se pot executa în acele condominii în care nu s-au produs deconectări anterioare intrării în vigoare a prezentului regulament”.
Or, art. 3 lit. g), respectiv art. 54 alin. (3) din Legea nr. 325/2006 statuează următoarele: „Principiile prezentei legi sunt următoarele:
(…) g) "un condominiu - un sistem de încălzire", respectiv „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, imobilele tip condominiu pot fi racordate la SACET în cazul în care se respectă principiul "un condominiu - un singur sistem de încălzire", în baza unui program etapizat aprobat de autoritatea administraţiei publice locale, aplicabil până la 31 decembrie 2009”.
În acest context legislativ, prima instanţă a reţinut că, în mod just, pârâtul C.N.C.D. a făcut aplicarea la speţă a menţionatelor decizii ale Curţii Constituţionale, care - analizând textele de lege pe care reclamanta îşi fundamentează sesizarea, recte art. 1, 2 şi art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare - au fost declarate ca neconstituţionale „în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative”.
În lumina celor arătate, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că acţiunea reclamantei nu are niciun fundament legal, iar cel invocat, relativ la înlăturarea discriminării, nu constituie în fapt un temei legal, ci o trimitere a instanţei pe tărâmul de competenţe al puterii legiuitoare, nepermisă de reglementările constituţionale.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.V., a susţinut netemeinicia şi nelegalitatea acesteia şi a invocat ca temei legal dispoziţiile art. 3041 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac s-a susţinut, în esenţă, că hotărârea recurată este dată cu aplicarea greşită a legii.
Recurenta a menţionat că în mod greşit s-a statuat că acţiunea sa nu are fundament legal, iar aspectele invocate vizează competenţele puterii legiuitoare. S-a susţinut că a solicitat anularea hotărârii nr. 62 din 2012 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin prisma dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000, republicată, având în vedere discriminarea între două categorii de proprietari, respectiv cei care pot să se debranşeze şi cei care nu pot să se debranşeze.
Recurenta a adus critici sentinţei atacate şi din perspectiva faptului că în mod eronat s-a reţinut că termenele pentru soluţionarea sesizării şi respectiv comunicarea acesteia, prevăzute de O.G. nr. 137/2000, au fost apreciate ca fiind de recomandare şi nu obligatorii.
Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A susţinut, în esenţă, că afirmaţiile recurentei-reclamante privind aplicarea discriminatorie a art. 249 din Ordinul Preşedintelui ANRSC nr. 91/2007 sunt neîntemeiate, întrucât în cauză nu se poate reţine întrunirea cumulativă a elementelor privind tratamentul discriminatoriu (restricţie/excludere/preferinţă) între persoane care se află în situaţii comparabile şi care sunt tratate în mod diferit, în raport de dispoziţiile art. 2 din O.G. nr. 137/2000, republicată.
Referitor la termenele de redactare şi de comunicare a hotărârii C.N.C.D., s-a menţionat s-a acestea au caracter de recomandare iar recurenta nu a probat nicio vătămare în cauză.
Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate.
În cauză a formulat întâmpinare şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
S-a susţinut că în mod corect prin Hotărârea nr. 62/2012 pronunţată de C.N.C.D., s-a statuat că fapta nu intră sub incidenţa O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
Intimata C.N.C.D. a menţionat că nu se poate pronunţa asupra unor aspecte de legalitate din care poate decurge un eventual tratament diferit, în acest sens fiind şi jurisprudenţa obligatorie a Curţii Constituţionale.
Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Criticile recurentei-reclamante în ceea ce priveşte încadrarea eronată a termenelor de soluţionare a sesizării şi de comunicare a hotărârii C.N.C.D., în categoria termenelor de recomandare, sunt nefondate.
În mod corect instanţa de fond a reţinut că termenele despre care se face vorbire în cuprinsul dispoziţiilor art. 28 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 137/2000, sunt termene de recomandare întrucât legiuitorul nu a prevăzut o sancţiune în privinţa hotărârii atacate în cazul în care aceste termene nu au fost respectate.
Mai mult, în sensul celor reţinute de instanţa de fond cu privire la natura acestor termene, a fost conturată şi practica judiciară.
În altă ordine, nici cu ocazia judecării în fond a cauzei şi nici în recurs, reclamanta nu a probat vreo vătămare cu privire la nerespectarea termenelor menţionate anterior.
Instanţa de recurs, apreciază ca fiind nefondate şi criticile recurentei cu referire la discriminarea instituită de prevederile art. 249 din Regulamentul-cadru al Serviciului public de alimentare cu energie termică, aprobat prin Ordinul ANRSC nr. 91/2007, conform cărora: „deconectările individuale nu se pot executa în acele condominii în care nu s-au produs deconectări anterioare intrării în vigoare a prezentului regulament”.
Instanţa de fond în mod corect a reţinut ca legală şi temeinică hotărârea CNCD nr. 62 din 22 februarie 2012 prin care s-a statuat că aspectele sesizate nu intră sub incidenţa prevederilor O.G. nr. 137/2000.
Necontestat este că pretinsa situaţie discriminatorie reclamată de recurentă îşi are izvorul în cuprinsul art. 249, menţionat, a cărui legalitate nu a fost contestată/ constatată în vreun fel de instanţele judecătoreşti competente.
Or, dispoziţiile legale menţionate, reclamate ca având efect discriminatoriu, nu pot face, prin ele însele, obiectul unei sesizări întemeiate pe O.G. nr. 137/2000, C.N.C.D. neputându-se pronunţa asupra unor aspecte de legalitate din care poate decurge un eventual tratament diferit, acest atribut revenind instanţei judecătoreşti.
De asemenea, C.N.C.D. nu are competenţa ratione materiae de a se pronunţa cu privire la existenţa unor situaţii discriminatorii ce îşi au izvorul direct în conţinutul unui text de lege.
De altfel, în acest sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, cât şi a instanţei de contencios administrativ, menţionată şi în cuprinsul deciziei contestate.
Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. (1865) coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.V. împotriva sentinţei civile nr. 571 din 06 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4610/2014. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4613/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
