ICCJ. Decizia nr. 991/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 991/2014
Dosar nr. 1134/33/2012
Şedinţa publică de la 27 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1592 din 22 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud în Dosarul nr. 2373/112/2012, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei invocată de pârât.
A fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor - Direcţia Generală AM POS Mediu, în favoarea Curţii de Apel Cluj.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj sub nr. 1134/33/2012.
Reclamantul Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor - Direcţia Generală AM POS MEDIU, anularea actelor emise de autorităţile de reglementare - decizia nr. 134948/AM/2012 emisă de CSC din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor - Direcţia Generală AM POS Mediu.
Prin sentinţa nr. 604 din 24 septembrie 2014, Curtea de Apel Cluj a anulat acţiunea ca netimbrată.
Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea de Apel Cluj a reţinut în esenţă următoarele.
Dovada de îndeplinire a procedurii de citare confirmă împrejurarea că reclamantului i-a fost adusă la cunoştinţă obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar în conformitate cu dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 146/1997.
Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti (...) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, şi se taxează în mod diferenţiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
2. Calea de atac exercitată
împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs Consiliul Judeţean Bistriţa Năsăud, criticând sentinţa atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Consideră recurentul că hotărârea instanţei de fond este consecinţa unei greşite aplicări a legii.
În opinia recurentului, conform dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată intervine numai atunci când reclamantul nu îşi onorează obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit de instanţă în acest sens.
Or, în cazul de faţă, recurentul a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, iar faptul că aceasta nu a fost găsită la dosarul cauzei se datorează unei situaţii inexplicabile.
3. Soluţia Înaltei Curţi
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte retine următoarele:
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar, conform art. 20 alin. (2) din aceeaşi lege, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, instanţa va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
Sancţiunea anulării acţiunii sau a cererii este prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, pentru situaţia în care obligaţia de plată nu a fost îndeplinită până la termenul stabilit.
În prezenta cauză, deoarece la cererea de chemare în judecată nu au fost anexate înscrisuri care să ateste plata taxelor judiciare de timbru, pentru primul termen de judecată s-a dispus citarea reclamantului cu menţiunea de a plăti suma de 4 RON taxă judiciară de timbru şi de a depune timbru judiciar de 0,3 RON.
Deşi legal citat, reclamantul nu s-a prezentat în instanţă şi nu a depus la dosar acte care să ateste îndeplinirea obligaţiei legale privind taxele de timbru.
Faţă de faptul că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a taxelor de timbru, în mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, anulând acţiunea ca netimbrată.
Nu sunt întemeiate susţinerile recurentului privind imposibilitatea de prezentare a reprezentantului societăţii pentru termenul din data de 24.09.2012, deoarece recurentul a avut timp suficient pentru îndeplinirea acestei obligaţii legale, atât raportat la momentul înregistrării cererii sale de chemare în judecată, cât şi raportat la momentul primirii citaţiei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul Judeţean Bistriţa Năsăud împotriva încheierii din 24 septembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 1003/2014. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 816/2014. Contencios. Conflict de... → |
---|