ICCJ. Decizia nr. 1306/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1306/2015
Dosar nr. 587/42/2012*
Şedinţa publică de la 23 martie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta E.L.M. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Direcţia Generală Dezvoltare Rurală Autoritatea de Management pentru PNDR, solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună anularea, în parte, a raportului de evaluare a sesiunii de cereri de proiecte derulată în perioada 1-30 iunie 2011 pentru Măsura 141, publicat pe Site-ul APDRP la data de 20 decembrie 2011, cu privire la punctajul acordat proiectului reclamantei înregistrat sub nr. XX, aflat în raport la secţiunea proiecte eligibile nr. crt. 10057; anularea, în parte, a raportului de soluţionare a contestaţiilor pentru Măsura 141 sesiunea iunie 2011, publicat pe site-ul APDRP la data de 7 martie 2011, secţiunea contestaţii respinse, cu privire la soluţia de respingere a contestaţiei formulată de reclamantă la raportul de evaluare în ceea ce priveşte punctajul acordat, contestaţie aflată la nr. crt. 1730 din raport; anularea în parte a raportului de selecţie finală pentru Măsura 141 - „Sprijinirea fermelor de semi -subzistenţă”, sesiunea iunie 2011, lista proiectelor nefinanţabile, cu privire la nefinanţarea proiectului reclamantei situat la nr. crt. 7200; obligarea pârâtului la acordarea punctajului corect de 40 puncte pentru proiectul depus de reclamantă pentru Măsura 141 în sesiunea iunie 2011 prin acordarea a 20 de puncte la criteriul de selecţie referitor la calitatea sa de membru al unei forme asociative recunoscută de lege; declararea ca eligibil şi finanţabil şi implicit la finanţarea proiectului depus de reclamantă la AM-PNDR-CDRJ Dâmboviţa, înregistrat sub nr. F141011131600977 pentru Măsura 141, sesiunea iunie 2011, ca urmare a constatării realizării unui punctaj de 40 de puncte.
Prin sentinţa civilă nr. 132 din 21 mai 2014 Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta E.L.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - prin Direcţia Generală Dezvoltare Rurală Autoritatea de Management pentru PNDR.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în sesiunea iunie 2011, reclamanta E.L.M. a depus la Autoritatea de Management - PNDR-CDRJ Dâmbovița, cererea de finanțare înregistrată sub nr. 977 pentru proiectul ”Ferma de semi-subzistență E.L.M., comuna V., județul Dâmbovița”, în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile de 1500 euro, timp de 5 ani, prin accesarea măsurii 141 - ”Sprijinirea fermelor de semi-subzistență”.
Prin adresa din 21 decembrie 2011, pârâta a comunicat reclamantei notificarea privind evaluarea cererii de finanțare, în sensul că, în baza raportului de evaluare aprobat de către Autoritatea de Management pentru PNDR din 20 decembrie 2011, proiectul acesteia a fost declarat eligibil și a fost punctat cu 20 de puncte.
Contestația formulată de reclamantă împotriva raportului de evaluare din 20 decembrie 2011, a fost respinsă, pe considerentul că adeverința prin care reclamanta a dovedit că face parte dintr-o formă asociativă recunoscută conform legislației în vigoare nu a fost însoțită de copia hotărârii judecătorești pentru forma asociativă.
Nemulțumită de soluția dată contestației sale, reclamanta s-a adresat instanței de contencios administrativ, dovedind parcurgerea procedurii prealabile și solicitând anularea celor două rapoarte de evaluare, respectiv de soluționare a contestației, a raportului de selecție finală, precum și obligarea pârâtei la acordarea punctajului de 20 de puncte la criteriul de selecție referitor la calitatea sa de membru al unei forme asociative recunoscute de lege și declararea ca eligibil și finanțabil a proiectului depus.
Din actele depuse la dosar a rezultat că Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR) a fost elaborat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în baza Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
În vederea sprijinirii solicitanților la întocmirea proiectelor, au fost elaborate Ghidul Solicitantului și Manualul de procedură pentru implementarea măsurilor 141 - ”Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistență”, valabile pentru sesiunea 01-30 iunie 2011, aprobate prin ordinul nr. 94 din 01 aprilie 2011 al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale. Ambele documente au fost postate pe site, Secțiunea Dezvoltare rurală.
Curtea de Apel a mai reținut faptul că reclamanta a atașat proiectului adeverința din 15 iunie 2011, emisă de Asociația Producătorilor Agricoli „V.F.”, cu sediul în comuna B., județul Dâmbovița, nu și copia hotărârii judecătorești prin care a fost înregistrată această asociație.
În aceste condiții, nefiind depuse toate actele cerute de Ghidul Solicitantului, s-a apreciat că, în mod corect, pârâta a acordat reclamantei 20 de puncte pentru îndeplinirea criteriului legat de vârsta sub 40 de ani a solicitantului, apreciind că, prin nedepunerea hotărârii judecătorești menționate, nu a dovedit îndeplinirea criteriului de la punctul 1.
Potrivit Ghidului Solicitantului și Manualului de procedură, experții pârâtei au obligația verificării conformității cererii de finanțare, verificare ce constă în vizualizarea acesteia, respectiv dacă este corect completată, prezentată pe suport de hârtie și electronic și dacă documentele justificative anexate, menționate în partea E a formularului E.1.1 sunt prezentate în două exemplare (un original și o copie pe suport de hârtie). Odată îndeplinite aceste condiții, cererea de finanțare este declarată conformă, completându-se formularul E.2.1. și trecându-se la etapa verificării condițiilor minime de acordare a sprijinului. În această etapă sunt analizate documentele justificative și se procedează la evaluarea criteriilor de selecție, în baza documentelor justificative depuse de solicitant.
Prin urmare, atașarea incompletă sau lipsa unui document justificativ nu determină neconformitatea proiectului, întrucât expertul verificator procedează la o verificare strict formală a concordanței mențiunilor din formularul E - Lista documentelor anexate proiectelor aferente Măsurii 141, cu documentele justificative atașate proiectului, respectiv existența, în original și copie, a documentelor bifate de solicitant în formularul E. Raportat la aceste atribuții, expertul verificator nu poate pretinde solicitantului depunerea altor înscrisuri, întrucât în această fază nu se analizează conținutul documentelor justificative și modul în care acestea dovedesc îndeplinirea criteriilor de selecție.
De asemenea, instanţa de fond a considerat că, ulterior evaluării proiectului, în faza contestației la raportul de evaluare, reclamanta a depus copia hotărârii judecătorești menționate, însă această împrejurare este lipsită de relevanță, depunerea ulterioară a acestui documente neputând conduce la reevaluarea proiectului.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta E.L.M. a declarat recurs.
În motivarea recursului se arată că susţinerile din acţiune vizează modalitatea nelegală, în care a fost realizată atât evaluarea proiectului pentru Măsura 141 - "Sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă", sesiunea iunie 2011, cât şi soluţionarea contestaţiei formulată împotriva raportului de evaluare, în sensul că punctajul acordat a fost stabilit nelegal la doar 20 pct., ca urmare a faptului că nu au fost acordate cele 20 pct. pentru criteriului 1 de selecţie, respectiv „solicitantul este membru al unei forme asociative recunoscute conform legislaţiei naţionale în vigoare”.
În justificarea acestei soluţii, instanţa de fond a „îmbrăţişat" opinia intimatului-pârât în sensul că îndeplinirea aşa-numitei obligaţii de depunere, în dovedirea calităţii de membru a unei asociaţii de profil, pe lângă adeverinţa emisă de asociaţie, şi a unei copii a hotărârii de înfiinţare a asociaţiei, exista în Ghidul solicitantului măsurii 141 sesiunea iunie 2011, pct. 5, precum şi prin faptul că depunerea hotărârii de înfiinţare a asociaţiei la contestaţia formulată, ar fi una lipsită de relevanţă.
Astfel, această pretinsă modificare vizând obligaţia de depunere, în dovedirea calităţii de membru al unei asociaţii de profil, şi a unei copii a hotărârii de înfiinţare a asociaţiei pe lângă adeverinţa emisă de asociaţie, a fost introdusă în Ghidul solicitantului măsurii 141 sesiunea iunie 2011, pct. 5, prin explicarea într-o „paranteză" a documentelor de depus, modificare aprobată prin Ordinul M.A.D.R. nr. 94 din 21 aprilie 2011, act prin care a fost modificat Ordinul M.A.D.R. nr. 719/2008.
Recurenta consideră că instanţa de fond în mod greşit a respins acţiunea, reţinând că se impunea a fi depusă hotărârea de înfiinţare a asociaţiei odată cu depunerea proiectului, precum şi faptul că depunerea acestui înscris la contestaţia formulată, ar fi lipsită de relevanţă, fără a analiza toate motivele invocate cu privire la această situaţie, ignorând totodată puterea de lucru judecat a hotărârii dată într-un litigiu similar.
Prin urmare, este evident faptul că, prin adeverinţa din 15 iunie 2011 emisă de Asociaţia Producătorilor Agricoli „V.F." depusă în documentaţia proiectului, cât şi prin încheierea nr. 27/L/A pronunţată de Judecătoria Târgovişte la data de 17 decembrie 2003 în Dosarul nr. 6279/2003, ataşată la contestaţia formulată, a fost îndeplinită condiţia criteriului 1 de selecţie, iar punctajul care trebuia stabilit şi acordat era cel de 40 pct. şi nu 20 pct. cum în mod nelegal a fost stabilit de pârâtul-recurent prin structurile din componenţa sa.
Se mai arată că hotărârea recurată a fost dată de instanţa de fond cu ignorarea efectului pozitiv al puterii de lucrul judecat, rezultat din sentinţa civilă nr. 6662 din 21 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2533/120/2012, hotărâre rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 2709 din 10 iunie 2014, a recursului declarat de intimatul-pârât, sentinţă pronunţată într-un litigiu identic purtat între sora reclamantei D.G.M. şi acelaşi intimat-pârât.
Recurenta consideră că este de datoria Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să îşi îndeplinească rolul ce rezultă din dispoziţiile art. 126 din Constituţie şi din art. 314 C. proc. civ., în sensul de a sigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, în condiţiile în care împrejurările de fapt sunt pe deplin dovedite.
O soluţie contrară celei adoptate prin sentinţa civilă nr. 6662 din 21 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, ar conduce astfel şi la încălcarea prevederilor art. 6, alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte crearea unei jurisprudenţe neunitare prin afectarea, principiilor, mai largi, al preeminenţei dreptului şi al securităţii publice, cu referire în special la principiului securităţii juridice.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În cauză, recurenta-reclamantă a depus la AM-PNDR-CDRJ Dâmboviţa din cadrul M.A.D.R. DGDR AM-PNDR Bucureşti, în sesiunea iunie 2011, un proiect pentru obţinerea unei finanţări nerambursabile de 1500 euro timp de 5 ani prin accesarea Măsurii 141 - "Sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă".
Proiectul recurentei-reclamante a fost primit de către expertul desemnat din cadrul AM-PNDR-CDRJ Dâmboviţa, fără a se constata vreo eventuală neconformitate în ceea ce priveşte modul de completare a acestuia sau existenţa înscrisurilor doveditoare necesare, fiind înregistrat sub nr. XX.
Se constată că la evaluarea proiectului şi stabilirea punctajului potrivit criteriilor de selecţie, a fost acordat un punctaj de 20 pct. aferent criteriului nr. 4 de selecţie respectiv solicitantul să aibă vârsta sub 40 de ani, fără a fi acordate 20 pct. corespunzătoare primului criteriu de selecţie, respectiv solicitantul este membru al unei forme asociative recunoscute conform legislaţiei naţionale în vigoare.
Din adeverinţa din 15 iunie 2011 emisă de Asociaţia Producătorilor Agricoli V.F. depusă iniţial la proiect rezultă că reclamanta este membră a unei forme asociative recunoscute conform legislaţiei naţionale în vigoare"
Aşa cum rezultă din fişa de evaluare a criteriilor de selecţie, întocmită de evaluator, neacordarea celor 20 de puncte pentru criteriul de selecţie menţionat, a fost motivată de faptul că recurenta-reclamantă nu a depus copie de pe hotărârea judecătorească de înfiinţare a formei asociative.
Înalta Curte constată că punctajul total acordat proiectului recurentei-reclamante a fost de 20 pct. cu consecinţa neselectării acestuia în lista proiectelor eligibile şi finanţabile, dat fiind că punctajul necesar era de 40 pct.
Recurenta-reclamantă a ataşat, în copie legalizată, cu menţiunea „definitivă şi irevocabilă” hotărârea de înfiinţare a Asociaţia Producătorilor Agricoli V.F. - încheierea nr. 27/L/A pronunţată de Judecătoria Târgovişte la data de 17 decembrie 2003 în Dosarul nr. 6729/2003.
Contestaţia recurentei-reclamante a fost respinsă cu motivarea că la dosarul cererii de finanţare aceasta nu a ataşat hotărârea judecătorească de înfiinţare a formei asociative.
Deci, la momentul depunerii proiectului, experţii M.A.D.R. au constatat conformitatea acestuia din punctul de vedere al documentaţiei, adeverinţa depusă fiind suficientă, aşa cum rezultă din Fişa de verificare a conformităţii, concluzia verificării fiind în sensul conformităţii cererii de finanţare.
Primul criteriu de selecţie este acela ca solicitantul să fie membru al unei forme asociative recunoscute de legislaţia în vigoare, or, adeverinţa depusă de recurenta-reclamantă face această dovadă şi în lipsa hotărârii de înfiinţare a acesteia, cu atât mai mult cu cât adeverinţa atestă o situaţie actuală, fiind eliberată la data de 15 iunie 2011 în timp ce hotărârea de înfiinţare este din anul 2003.
De asemenea, se constată că obligaţia solicitantului de a depune, în dovedirea calităţii de membru a unei asociaţii de profil, pe lângă adeverinţa emisă de asociaţie, şi a hotărârii de înfiinţare a acesteia, a fost prevăzută în cuprinsul Ghidului solicitantului măsurii 141 sesiunea iunie 2011, pct. 5, prin simpla enumerare a documentelor într-o paranteză, ceea ce poate conduce şi la concluzia că este vorba despre o enumerare exemplificativă, forma în care a fost prevăzută fiind în măsură să creeze confuzie cu privire la obligativitatea acestui înscris.
Înalta Curte constată că, deşi hotărârea de înfiinţare nu a fost depusă iniţial, aceasta a fost ataşată contestaţiei formulate de reclamantă împotriva raportului de evaluare, complinindu-se astfel omisiunea.
Această împrejurare, coroborată şi cu faptul că, iniţial, experţii intimatei-pârâte au confirmat existenţa tuturor documentelor necesare depunerii proiectului, inclusiv a documentelor care atestă faptul că recurenta-reclamantă este înregistrată într-o formă asociativă, ca membru, cu minim 6 luni înainte de lansarea sesiunii, duce la concluzia că raportul de soluţionare a contestaţiilor, cu privire la soluţia de respingere a contestaţiei formulată de recurenta-reclamantă referitor la punctajul acordat şi, pe cale de consecinţă, raportul de selecţie finală pentru Măsura 141 "Sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă" sesiunea iunie 2011, lista proiectelor nefinanţabile cu privire la proiectul depus de recurenta-reclamantă sunt nelegale, impunându-se anularea acestora.
În ceea ce priveşte solicitarea de obligare a pârâtului la acordarea punctajului de 40 de puncte pentru proiectul depus, la declararea ca eligibil şi finanţabil a proiectului şi, implicit, la finanţarea acestuia, Înalta Curte constată că aceste operaţiuni intră în competenţa exclusivă a autorităţii pârâte, instanţa de judecată neputându-se substitui acesteia prin exercitarea, în mod direct, a atribuţiilor pârâtului.
Aşadar, pornind de la constatarea că soluţia pronunţată asupra contestaţiei reclamantei este nelegală, în condiţiile în care nu au fost analizate în niciun mod argumentele prezentate de reclamantă şi nu s-a făcut nicio referire la înscrisul depus în susţinerea contestaţiei, punctajul fiind acordat fără a se ţine seama de faptul că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii primul criteriu de selecţie şi că a depus încheierea nr. 27/L/A pronunţată de Judecătoria Târgovişte la data de 17 decembrie 2003 în Dosarul nr. 6729/2003, Înalta Curte va admite în parte acţiunea, va anula, în parte, raportul de selecţie finală pentru Măsura 141 "Sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă" sesiunea iunie 2011, lista proiectelor nefinanţabile cu privire la proiectul depus de reclamantă, precum şi raportul de soluţionare a contestaţiilor, cu privire la soluţia de respingere a contestaţiei formulată de reclamantă la raportul de evaluare, referitor la punctajul acordat şi va obliga pârâtul la reanalizarea contestaţiei formulate de reclamantă împotriva raportului de evaluare pentru Măsura 141, cu privire la punctajul acordat proiectului şi va respinge, în rest, acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
La pronunţarea deciziei Înalta Curte a avut în vedere practica judiciară anterioară a instanţelor de judecată, respectiv sentinţa civilă nr. 6662 din 21 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2709 din 10 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În temeiul art. 126 alin. (3) din Constituţia României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are atribuţia de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.
Aşa fiind, faţă de practica anterioară a instanţelor judecătoreşti, o altă soluţie decât cea de admitere a acţiunii ar echivala cu acceptarea unor divergenţe de jurisprudenţă (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la care în practica C.E.D.O. s-a reţinut că existenţa unor divergenţe de jurisprudenţă în cadrul autorităţilor judiciare ale ţării, este în sine contrară principiului securităţii juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept.
Prin urmare, menţinerea aceloraşi soluţii în cauze similare este de natură a asigura o interpretare şi aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariţia unor divergenţe jurisprudenţiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine şi insecuritate juridică (mutatis mutandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, §96; Păduraru împotriva României, nr. 63252/00, §98; Beian împotriva României, nr. 30658/05, §37-39);
Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 20 alin. (2) şi art. 21 din Constituţia României precum şi prevederile art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, potrivit cărora legea trebuie să aibă dubla calitate de accesibilitate şi previzibilitate.
De aceea, atunci când textul unei legi nu este clar sau este susceptibil de interpretări diferite se impune ca previzibilitatea acesteia să fie asigurată de practica judiciară care să-i asigure justiţiabilului posibilitatea de a-şi regla conduita.
Potrivit jurisprudenţei Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, revine jurisdicţiilor rolul de a clarifica sensul şi limitele de aplicare a legii, pentru eliminarea disfuncţionalităţilor, rolul unei jurisdicţii supreme fiind tocmai acela de a găsi mecanisme eficiente pentru a elimina divergenţele de jurisprudenţă.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta E.L.M.; va anula, în parte, raportul de selecţie finală pentru Măsura 141-„Sprijinirea fermelor de semisubzistenţă”, sesiunea iunie 2011, lista proiectelor nefinanţabile cu privire la proiectul depus de reclamantă şi raportul de soluţionare a contestaţiei formulată de reclamantă la raportul de evaluare, referitor la punctajul acordat; va obliga pârâtul la reanalizarea contestaţiei formulate de reclamantă împotriva raportului de evaluare pentru Măsura 141, cu privire la punctajul acordat proiectului depus şi, pe cale de consecinţă, la reevaluarea proiectului şi va respinge în rest acţiunea, ca neîntemeiată.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte va obliga intimatul la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta E.L M. împotriva sentinţei civile nr. 132 din 21 mai 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta E.L.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Direcţia Generală Dezvoltare Rurală Autoritatea de Management pentru PNDR.
Anulează, în parte, raportul de selecţie finală pentru Măsura 141-„Sprijinirea fermelor de semisubzistenţă”, sesiunea iunie 2011, lista proiectelor nefinanţabile cu privire la proiectul depus de reclamantă şi raportul de soluţionare a contestaţiei formulată de reclamantă la raportul de evaluare, referitor la punctajul acordat.
Obligă pârâtul la reanalizarea contestaţiei formulate de reclamantă împotriva raportului de evaluare pentru Măsura 141, cu privire la punctajul acordat proiectului depus şi, pe cale de consecinţă, la reevaluarea proiectului.
Respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată.
Obligă intimatul la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către recurentă, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 128/2015. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1311/2015. Contencios → |
|---|
