ICCJ. Decizia nr. 1458/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1458/2015
Dosar nr. 3190/1/2014
Şedinţa publică de la 30 martie 2015
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul D.V.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.I., a formulat contestaţie împotriva raportului de evaluare din 15 iunie 2012, solicitând, în principal, să se constate nulitatea absolută a raportului de evaluare şi, în subsidiar, să se dispună anularea raportului de evaluare şi să se constate prescris la data de 13 martie 2012 dreptul agenţiei de a se autosesiza cu analiza şi evaluarea unor fapte şi acte săvârşite de SC E.P. SRL, al cărui asociat este reclamantul, în afara termenului general de prescriere de 3 ani (contract prestări servicii din 15 octombrie 2008, valabil pentru 30 de zile).
Prin sentinţa civilă nr. 680 din 13 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului D.V.M. şi a dispus anularea raportului de evaluare din 15 iunie 2012.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâta A.N.I.
În motivele de recurs, recurenta A.N.I. a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că reclamantul s-a aflat în imposibilitate de a formula apărarea pentru că nu ar fi fost informat despre existenţa conflictului de interese sau a incompatibilităţii.
În susţinerea acestei critici s-a menţionat că, prin adresa din 8 iulie 2011, reclamantul a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităţilor, adresă pe care reclamantul a ridicat-o la 14 iulie 2011.
După ce au fost identificate elemente privind nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor, reclamantul a fost informat prin adresa din 23 aprilie 2011, adresă pe care nu a ridicat-o de la oficiul poştal, deşi a fost avizat.
S-a mai arătat că reclamantul a fost informat referitor la identificarea unor elemente privind nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor prin adresa din 14 martie 2012, primită la 15 martie 2012.
În raport cu adresele expediate reclamantului, s-a arătat că au fost respectate cerinţele legii privind informarea persoanei evaluate.
Prin decizia nr. 2957 din 20 iunie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de pârâta A.N.I., a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, următoarele:
A.N.I. a întocmit la 15 iunie 2012 un raport de evaluare prin care s-a concluzionat că, în perioada exercitării mandatului de consilier local, reclamantul D.V.M. a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, în sensul că SC E.P. SRL, în cadrul căreia deţinea calitatea de asociat a încheiat un contract de prestări servicii cu Serviciul Public „Centrale Termice şi Administrative fond locativ”.
În vederea întocmirii raportului de evaluare, prin adresa din 8 iulie 2011, reclamantul a fost informat că s-a declanşat evaluarea respectării regimului juridic al incompatibilităţilor, în perioada exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice, informare care privea lucrarea din 27 mai 2011.
Această adresă a fost primită de reclamantul-intimat la data de 14 iulie 2011, astfel cum rezultă din confirmarea de primire aflată la dosarul de fond.
Ulterior, prin adresa din 14 martie 2012, reclamantul a fost înştiinţat că lucrarea din data de 13 martie 2012 a fost conexată la lucrarea din data de 27 mai 2011, adresa a fost primită de reclamant la 18 martie 2012.
Prin adresa din 23 aprilie 2012, reclamantul a fost informat că s-au identificat elemente privind încălcarea regimului incompatibilităţilor şi conflictelor de interese, însă această adresă a fost restituită de P.R. expeditorului, ca urmare a expirării termenului de păstrare.
Din probele cauzei, rezultă că ulterior acestei comunicări nu s-a întocmit o nouă procedură de comunicare, astfel că susţinerile reclamantului însuşite de instanţa de fond sunt întemeiate.
Însă, în cauză, problema care se impune a fi analizată este aceea dacă neîndeplinirea celei de-a doua proceduri de comunicare are ca efect nulitatea raportului de evaluare.
Instanţa de recurs a apreciat că neîndeplinirea unei noi proceduri de comunicare nu atrage nulitatea raportului de evaluare, pentru argumentele arătate în continuare.
Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, în lipsa confirmării de primire, inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare.
Textul de lege care impune efectuarea unei noi proceduri de comunicare nu conţine şi sancţiunea aplicabilă în caz de nerespectare a dispoziţiei normei legale.
Trebuie precizat că structura logică a unei norme juridice este fundamentată pe trei elemente şi anume ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea.
Sancţiunea este elementul de structură al normei juridice prin care se stabilesc consecinţele ce decurg din nerespectarea dispoziţiei, mai exact, ce anume măsuri se vor lua împotriva subiectului care a încălcat legea.
În funcţie de scopul urmărit sancţiunea poate fi aceea a anulării actelor juridice întocmite cu nerespectarea legii.
În cazul analizat norma de drept nu conţine o sancţiune expresă, astfel că reclamantul care pretinde anularea actului ar fi trebuit să dovedească vătămarea produsă şi imposibilitatea de asanare a acestei vătămări.
Într-adevăr, prin lipsa celei de-a comunicări, reclamantului i-a fost afectat dreptul la apărare în procedura administrativă, însă acest aspect poate fi remediat în etapa judiciară a procedurii.
Spre deosebire de nemotivarea actului, când partea nu cunoaşte motivele adoptării soluţiei administrative ceea ce o pune în situaţia de a nu cunoaşte temeiurile măsurii luate, în cazul raportului de evaluare, autoritatea emitentă a indicat temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza întocmirii raportului.
Potrivit Legii nr. 176/2010 împotriva raportului de evaluare se poate formula cale de atac la instanţa de judecată, astfel că în această etapă reclamantul va putea combate toate susţinerile emitentului actului.
În concluzie, instanţa de fond a soluţionat greşit cauza, prin anularea raportului de evaluare, pentru un motiv formal a cărui nerespectare nu a fost sancţionată de legiuitor cu nulitatea, iar reclamantul nu a dovedit că în etapa judiciară nu ar fi putut să-şi exercite dreptul la apărare.
Instanţa de recurs a avut în vedere şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 663/2012.
Întrucât agenţia întocmeşte numai rapoarte de evaluare a unor fapt a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanţelor de judecată sau a altor instituţii, omisiunea îndeplinirii celei de a doua comunicări nu constituie motiv de nulitate a raportului de evaluare, apărările urmând a fi formulate în faţa instanţei de judecată.
2. Contestaţia în anulare
Împotriva deciziei nr. 2957 din 20 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, intimatul-pârât D.V.M. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Contestatorul susţine că hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale constând în admiterea recursului A.N.I. pentru un motiv invocat de instanţă, care nu a fost pus în discuţia părţilor, respectiv inexistenţa sancţiunii prevăzute de lege ca urmare a nerefaceri comunicărilor de informare către agenţie.
Se mai susţine de către contestator faptul că în mod greşit instanţa de recurs a interpretat dispoziţiile art. 20 şi art. 21 din Legea nr. 176/2010 şi că reprezintă o greşeală materială aprecierea instanţei că problema ce se impune a fi analizată este aceea dacă îndeplinirea celei de-a doua proceduri de comunicare are ca efect nulitatea raportului de evaluare.
O altă greşeală, în opinia contestatorului, este faptul că, deşi a reţinut că reclamantului i-a fost afectat dreptul la apărare în procedura administrativă, a instanţei de recurs, contrar dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a apreciat că această încălcare poate fi remediată în etapa judiciară a procedurii.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte reţine aspectele arătate în continuare.
Conform celor expuse anterior, contestaţia în anulare este formulată în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora:
„Art. 318. - Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare.
În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Prima ipoteză a textului, invocată de contestator, vizează numai greşelile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, greşeli comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs, ca fiind tardiv formulat etc.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de „greşeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.
În cauză, Înalte Curte reţine că aspectele invocate de contestator nu demonstrează existenţa unei greşeli materiale care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, în sensul dispoziţiilor citate ale art. 318 teza I C. proc. civ., care au în vedere o greşeală materială evidentă în legătură cu aspecte formale ale judecăţii, un „defect fundamental”, care să fie de natură a conduce în mod automat, fără excepţie, la o altă dezlegare a pricinii în recurs. Sunt asemenea greşeli materiale cele menţionate anterior, greşita anulare a cererii, ca netimbrată; greşita respingere a recursului, ca tardiv formulat, în absenţa cărora dezlegarea dată de instanţă ar fi fost cu totul alta.
În fapt, prin criticile formulate, contestatorul critică legalitatea şi temeinicia soluţiei pronunţate în recurs, aspecte care exced cadrului procedural al contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.
În soluţionarea prezentei cauze, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, şi jurisprudenţa C.E.D.O., în care se reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că „ în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 parag. 1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care consacră, printre altele, preeminenţa dreptului ca parte a moştenirii comune a părţilor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Brumărescu, citată mai sus). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat (…). O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu ( Cauza Mitrea împotriva României, hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855/21.12.2010)”.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de D.V.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de D.V.M. împotriva deciziei civile nr. 2957 din 20 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1460/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1446/2015. Contencios. Anulare act... → |
|---|
