ICCJ. Decizia nr. 1506/2015. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1506/2015
Dosar nr. 432/59/2010*
Şedinţa publică de la 1 aprilie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea ce formează obiectul Dosarului nr. 432/59/2010* reclamanta SC D.P.R. SRL Sânnicolau-Mare a chemat în judecată Administraţia Fondului pentru Mediu, solicitând anularea raportului de inspecţie fiscală din 21 decembrie 2009, a deciziei de impunere din 21 decembrie 2009 şi a deciziei din 2 martie 2010 de soluţionare a contestaţiei prin care s-au stabilit în sarcina societăţii obligaţii fiscale de 1.220.236 RON cu majorările de întârziere aferente.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că organele fiscale au calculat în mod eronat taxa de mediu aferentă deşeurilor de ambalaje nereciclate pentru anii 2006-2008, prin interpretarea greşită a prevederilor Ordinului nr. 578/2006 emis de Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor.
Într-un prim ciclu procesual, prin sentinţa nr. 577 din 14 decembrie 2011 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca nefondată, reţinând în esenţă că reclamanta nu a îndeplinit obiectivul de reciclare a deşeurilor, prin contractele prezentate valorificând ambalajele unor persoane juridice care nu erau autorizate şi în operaţiuni de reciclare.
Prin decizia nr. 3232 din 12 martie 2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul formulat de reclamantă şi a casat sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru lămurirea unor împrejurări legate de neconcordanţele ivite în aplicarea formulei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul de Mediu, prevăzute de art. 32 din Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 578/2006.
În fond după casare, prin sentinţa civilă nr. 63 din 6 martie 2014 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa, înlăturând concluziile noii expertize efectuate, a reţinut că, potrivit art. 14 din H.G. nr. 621/2005, operatorii economici au obligaţia de a îndeplini obiectivele anuale privind reciclarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje, în caz contrar datorând contribuţia la Fondul de Mediu în procentele prevăzute de art. 32 alin. (5) din Ordinul nr. 578/2006 privind aprobarea metodologiei de calcul.
Interpretând dispoziţiile susmenţionate, instanţa de fond a constatat că reclamanta nu şi-a îndeplinit obiectivele de valorificare prin reciclare, împrejurarea că a realizat într-un procent mai mare una din componentele formulei de calcul, respectiv obiectivul de valorificare Q3, nu o exonerează de plata taxei de mediu aferentă deşeurilor de ambalaje nereciclate în perioada 2006-2008.
Referitor la modificarea adusă Ordinului nr. 578/2006, prin Ordinul nr. 1032/2011, judecătorul fondului a constatat că redactarea cuprinsă în art. 22 alin. (6), deşi ulterioară emiterii actelor administrative contestate, confirmă punctul de vedere potrivit căruia în cazul în care este îndeplinit numai unul dintre obiectivele de valorificare, chiar într-un procent mai mare, nu operează compensarea celorlalte două componente.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC D.P.R. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând prevederile ar. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Astfel, reclamanta a învederat că prima instanţă a înlăturat nejustificat constatările şi concluziile raportului de expertiză efectuat după casarea cu trimitere, potrivit cărora, prin aplicarea formulei de calcul prevăzută de art. 32 alin. (5) din Ordinul nr. 578/2006, reclamanta nu datorează taxa de mediu aferentă deşeurilor pentru ambalaje nereciclate.
În acest sens, s-a precizat că, în realitate, instanţa a refuzat aplicarea dispoziţiilor susmenţionate, în condiţiile în care formula de calcul este suficient de clară, dar chiar şi în ipoteza în care ar necesita o interpretare, trebuia să observe că este o situaţie de incertitudine a impunerii fiscale şi să aplice principiul „in dubio contra fiscum”.
În acest sens, a arătat reclamanta, prin noua reglementare, se precizează în art. 22 alin. (5) din Ordinul nr. 1032/2011 că dacă în formula de calcul o diferenţă are o valoare negativă, atunci se consideră ca având valoarea zero.
Reclamanta a menţionat că şi în situaţia în care pentru perioada 2006-2008 s-ar reţine în sarcina societăţii neîndeplinirea obiectivelor anuale de reciclare, în momentul calculării taxei, rezultatul obţinut fiind negativ, echivalează cu o obligaţie de plată egală cu zero.
În concluzie, s-a învederat că suma reţinută prin actele administrative contestate a fost calculată eronat, prin nerespectarea formulei legale de calcul, iar în fapt obligaţia de plată la Fondul de Mediu este zero.
Prin întâmpinare, pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând în esenţă că, astfel cum s-a stabilit prin sentinţa atacată, reclamanta nu şi-a îndeplinit obiectivul de reciclare a deşeurilor de ambalaje, care este distinct de cel de valorificare, astfel reglementat şi de art. 32 alin. (5) din Ordinul nr. 578/2006.
În acest sens, pârâta a precizat că, dacă reciclarea este una dintre posibilele operaţiuni prin care se poate realiza valorificarea, nu se poate spune că prin valorificare, la modul generic, se realizează automat şi reciclarea.
Astfel fiind, prin simpla predare a cantităţilor de deşeuri către operatori economici valorificatori nu se consideră că sunt îndeplinite automat obiectivele anuale de valorificare şi reciclare.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, potrivit H.G. nr. 621/2005 operatorii economici sunt responsabili pentru întreaga cantitate de deşeuri generate de ambalajele pe care le reintroduc pe piaţa naţională, responsabilităţi care subzistă de la preluarea ambalajelor până la reciclarea acestora.
Neîndeplinirea obiectivelor anuale prevăzute în anexa nr. 4 a H.G. nr. 621/2005 atrage obligaţia operatorilor economici de a plăti contribuţii la Fondul de Mediu, Metodologia de calcul a taxelor fiind aprobată prin Ordinul nr. 578/2006.
În cauză, prin decizia de casare, ale cărei considerente sunt obligatorii pentru instanţa de trimitere, a fost dezlegat aspectul referitor la stabilirea obligaţiei reclamantei de plată a taxei de mediu, stabilindu-se că din acest punct de vedere actele administrative contestate sunt legale, nefiind întemeiată susţinerea reclamantei în sensul că, prin încheierea contractelor din 2005 şi din 2006 şi-ar fi îndeplinit obiectivele de valorificare şi reciclare.
Instanţa de recurs a reţinut prin decizia nr. 3232/2013 că, întrucât cele două sintagme, obiectivul de valorificare şi obiectivul de reciclare sunt distincte, nu s-a făcut dovada îndeplinirii celei din urmă operaţiuni, nefiind relevantă predarea ambalajelor unor firme neautorizate în vederea reciclării, iar acestea, la rândul lor, le-au predat altor operatori economici pentru reciclare.
Stabilind că reclamanta datorează obligaţii la Fondul de Mediu, instanţa de control judiciar a impus doar administrarea unor probe suplimentare cu privire la modul şi formula efectivă de calcul a taxei, în concordanţă cu prevederile Ordinului nr. 578/2006.
În fond după casare, s-a reţinut prin sentinţa contestată că reclamanta nu a respectat toate obligaţiile impuse de lege, simpla predare a cantităţilor de deşeuri către operatori valorificatori neechivalând cu îndeplinirea şi a obiectivului de reciclare.
Referitor la modul de calcul al taxei, instanţa de fond a constatat în mod corect că organele fiscale au respectat formula de calcul prevăzută de Ordinul nr. 578/2006, în art. 32 alin. (2)-alin. (6), stabilindu-se că neîndeplinirea uneia din componente duce la calcularea diferenţelor dintre obiectivul anual de valorificare a deşeurilor din ambalaje şi cel efectiv realizat, îndeplinirea doar a unui obiectiv, chiar vizând o cantitate valorificată peste procentul legal, neputând să compenseze nerealizarea celorlalte obiective.
În raport de prevederile art. 32 alin. (3) şi alin. (6) din ordin, au fost înlăturate în mod justificat concluziile expertizei efectuate în fond după casare care, deşi reţine faptul că sunt nereciclate cantităţile de deşeuri luate în calcul, apreciază că societatea nu datorează taxa de mediu aferentă, deoarece sumele rezultate sunt negative.
Dar, astfel cum s-a motivat în hotărâre, obiectivul de reciclare este diferit de cel de valorificare, fiecare în parte trebuind să fie realizat în procentul stabilit de legislaţia în domeniu, obiectivul anual de valorificare urmând a fi considerat îndeplinit doar în ipoteza în care fiecare componentă este realizată.
Cât priveşte susţinerea reclamantei în sensul că instanţa a ignorat constatarea expertizei privind existenţa unei valori negative în urma efectuării calculului taxei conform formulei prevăzute de art. 32 alin. (5) din Ordinul nr. 578/2006, critica nu este întemeiată, în hotărâre fiind arătat motivat că, prin interpretarea corelată a tuturor prevederilor din acel articol, intenţia legiuitorului a fost aceea că nu pot fi compensate matematic obiectivele neîndeplinite, subzistând obligaţia de plată a contribuţiei chiar şi în cazul în care unul din obiective a fost îndeplinit într-un procent mai mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC D.P.R. SRL împotriva sentinţei civile nr. 63 din 6 martie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1503/2015. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1460/2015. Contencios. Anulare act... → |
|---|
