ICCJ. Decizia nr. 1460/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Revizuire - Recurs



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1460/2015

Dosar nr. 4251/1/2014

Şedinţa publică de la 30 martie 2015

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de revizuire

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, revizuentul B.G., în contradictoriu cu intimaţii Poliţia Locală sector 1, Primaria sectorului 1, A.I., A.R.C., A.N., B.N.C.A., B.R.A., B.I., B.L.R., B.V.A., B.C.I., B.L.C., C.L., D.M.O., D.M., E.C., E.A.S., E.O.A., G.C., G.S., G.P.E., H.A.M., I.M.M., I.S., M.N., M.F., M.N.M., M.N., M.F.G., N.N., N.A., N.V., S.C., S.F., S.L.M., S.C.A., S.V., S.N., S.G., S.I., S.C., T.M., a formulat, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 503 din 27 ianuarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 37122/3/2010*, susţinând că este potrivnică deciziei nr. 2695 din 25 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 37122/3/2010.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul susţine că cele două hotărâri judecătoreşti sunt potrivnice în privinţa următoarele aspecte:

- calificarea juridică, din perspectiva noţiunii de act administrativ, a actelor aferente examenelor organizate de Direcţia Generală de Servicii Comunitare sector 1 la 4-5 august 2010, respectiv 11-12 august 2010 ;

- dacă litigiul având ca obiect legalitatea actelor aferente examenelor organizate de Direcţia Generală de Servicii Comunitare sector 1 vizează raporturile de serviciu ale unor funcţionar publici sau ale personalului contractual;

- dreptul reclamanţilor la despăgubiri reprezentând drepturi salariale în raport cu prevederile art. 106 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici;

- legalitatea actelor aferente examenului organizat de Direcţia Generală de Servicii Comunitare sector 1 în perioada 11-12 august 2010, sub aspectul avizului de legalitate al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici;

- aprecierea instanţei cu privire la abuzurile instituţiei şi la nerespectarea prevederilor C. muncii referitoare la obligaţia consultării sindicatelor, conform Contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru perioada 2007-2010.

2. Hotărârea de declinare a competenţei

Prin decizia civilă nr. 6549 din 19 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 874/2/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei a instanţei cu privire la cererea de revizuire a deciziei civile nr. 503 din 27 ianuarie 2014 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 37122/3/2010*, formulată de revizuentul B.G. în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

3. Considerentele Înaltei Curţi

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 4251/1/2014.

Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, examinând cererea de revizuire, Înalta Curte constată următoarele:

Revizuentul şi-a întemeiat cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., conform cărora:

„ Art. 322. - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:

7. dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs. În cazul când una dintre instanţe este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă.”.

Înainte de a proceda la analiza în concret a motivelor invocate de revizuent, Înalta Curte reţine că, sub aspectul cazului prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., poate fi invocată contrarietatea în privinţa hotărârilor pronunţate în dosare diferite pe temeiul autorităţii de lucru judecat.

În cauză, revizuentul invocă contrarietatea între decizia nr. 503 din 27 ianuarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 37122/3/2010* şi decizia nr. 2695 din 25 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 37122/3/2010.

Din analiza lucrărilor cauzei, se observă următoarele aspecte referitoare la derularea procedurilor judiciare.

Prin sentinţa civilă nr. 3507 din 25 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 37122/3/2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a a hotărât următoarele: (i) admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria sector 1 Bucureşti şi respinge acţiunea în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă; (ii) admite excepţia inadmisibilităţii cererii iniţiale şi completatoare; (iii) respinge acţiunea formulată de reclamanţi, printre care şi B.G., ca inadmisibilă.

Împotriva sentinţei civile nr. 3507 din 25 octombrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a, au declarat recurs o parte dintre reclamanţi, printre care şi B.G., recursul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 37122/3/2010.

Prin decizia nr. 2695 din 25 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 37122/3/2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele: (i) admite recursurile promovate de recurenţii-reclamanţi; (ii) casează în parte sentinţa recurată numai în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra excepţiei inadmisibilităţii; (iii) menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Cauza a fost reînregistrată, pentru rejudecare, pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 3 octombrie 2010 sub nr. 37122/3/2010*.

Prin sentinţa civilă nr. 778 din 12 februarie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele: (i) respinge, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii cererii precizate privind anularea deciziilor de eliberare din funcţie publică privind pe reclamanţi, printre care şi B.G.; (ii) admite, în parte, acţiunea iniţială, completatoare şi cererile precizatoare formulate de reclamanţii, printre care şi B.G., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Servicii Comunitare sector 1 (actualmente Poliţia Locală sector 1); (iii) dispune anularea anunţului din 29 iulie 2010 privind organizarea examenului din cadrul Direcţia Generală de Servicii Comunitare sector 1 pentru data de 4-5 august 2010, ulterior amânat şi organizat la 11-12 august 2010, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, ca nelegale; (iv) dispune anularea actului administrativ din 10 august 2010 denumit „Regulament pentru desfăşurarea concursului din 11-12 august 2010”, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, ca nelegal; (v) dispune anularea deciziilor de eliberare din funcţie publică privind pe reclamanţi, printre care şi B.G.; (vi) obligă pârâta la reintegrarea reclamanţilor în funcţiile publice deţinute anterior şi la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarii publici; (vii) respinge, ca neîntemeiate, cererile precizatoare privind anularea deciziilor din 17 august 2010 privind pe I.M. şi pe S.F.

Împotriva sentinţei civile nr. 778 din 12 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 37122/3/2010*, a declarat recursul pârâta Poliţia Locală sector 1.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 37122/3/2010*.

Prin decizia nr. 503 din 27 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 37122/3/2010*, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât următoarele: (i) a dmite recursul formulat de recurenta-pârâtă Poliţia Locală sector 1 împotriva sentinţei civile nr. 778 din 12 februarie 2013 pronunţate de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 37122/3/2010*; (ii) modifică în parte sentinţa recurată, în sensul respingerii acţiunii completate şi precizate, ca neîntemeiată; (iii) menţine celelalte dispoziţii privind respingerea excepţiei inadmisibilităţii şi respingerea cererilor precizatoare privind anularea deciziilor din 17 august 2010.

Înalta Curte constată că ambele hotărârii judecătoreşti considerate potrivnice de către revizuent, atât decizia nr. 2695/2012, cât şi decizia nr. 503/2014, au fost pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în aceeaşi cauză, respectiv în Dosarul nr. 37122/3/2010, în cele două cicluri procesuale parcurse.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că nu sunt întrunite condiţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., atâta timp cât hotărârile a căror contrarietate o invocă revizuenta au fost pronunţate în aceeaşi cauză, în cicluri procesuale diferite.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de B.G. în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de B.G. împotriva deciziei civile nr. 503 din 27 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1460/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Revizuire - Recurs