ICCJ. Decizia nr. 1702/2015. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1702/2015
Dosar nr. 116/45/2014
Şedinţa publică de la 24 aprilie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată reclamanta SC R. SA a solicitat ca D.G.F.P. Iaşi şi A.F.P. pentru Contribuabilii Mijlocii să fie obligate la achitarea sumei totale de 1.157.762 RON, reprezentând TVA de rambursat.
Pârâta D.G.F.P. Iaşi, în nume propriu şi pentru A.F.P. pentru Contribuabilii Mici şi Mijlocii, prin întâmpinare a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a entităţilor fiscale chemate în judecată, motivat de faptul că, potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare, aprobat prin ordinul preşedintelui A.N.A.F., competenţa de restituire a sumelor TVA de rambursat aparţine organului fiscal în a cărei rază teritorială persoana juridică îşi are sediul, respectiv A.F.P. Paşcani, structură fiscală a cărei introducere în cauză reclamanta a solicitat-o prin cererea depusă la termenul din 10 decembrie 2012, cerere prin care se indică drept temei al acţiunii prevederile art. 117 alin. (1) lit. e) C. proc. fisc.
Prin precizările depuse la termenul din 12 mai 2014, reclamanta a declarat ca înţelege să se judece cu D.G.R.F.P. Iaşi şi cu Serviciul Fiscal al Municipiului Paşcani, solicitând, totodată, respingerea excepţiilor. Pârâta D.G.R.F.P. Iaşi, prin concluziile scrise depuse pentru termenul din 2 iunie 2014, a ridicat excepţia necompetentei materiale a Curţii de Apel Iaşi, considerând că statutul reclamantei de persoană aflată în insolvenţă impune declinarea competenţei în favoarea Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă (faliment).
Prin sentinţa 135 din 13 iunie 2014 Curtea de Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Iaşi, ridicată de pârâta D.G.R.F.P. Iaşi, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.G.R.F.P. Iaşi, ridicată de pârâtă, a respins acţiunea introdusă de reclamanta SC R. SA, în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Iaşi şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea introdusă de reclamanta SC R. SA, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Fiscal Municipal Paşcani.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, soluţionând conflictul negativ de competenţă prin decizia nr. 7776 din 13 decembrie 2013, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei de faţă în favoarea Curţii de Apel Iaşi, astfel că nu se mai poate readuce în discuţie această chestiune, indiferent din ce perspectivă ar fi ea abordată, drept pentru care a respins excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Iaşi.
Curtea de Apel a avut în vedere că reclamanta şi-a caracterizat cererea, în mod explicit, ca fiind o acţiune în restituire, întemeiată pe dispoziţiile art. 117 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 92/2003 şi că, potrivit art. 31 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ competenţa de soluţionare a acestui gen de cereri revine organului fiscal în a cărui rază teritorială persoana juridică îşi are domiciliul fiscal, motiv pentru care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a D.G.R.F.P. Iaşi, faţă de care a respins acţiunea.
În ceea ce priveşte pe pârâtul Serviciul Fiscal al Municipiului Paşcani, instanţa de fond a constatat că reclamanta nu a dovedit că i-a solicitat acestui pârât, după soluţionarea irevocabilă a cauzelor ce au făcut obiectul Dosarului nr. 874/45/2009 şi respectiv a Dosarului nr. 7242/99/2008, determinarea sumei negative a taxei pe valoarea adăugată pentru operaţiunile ce au avut loc în perioada cuprinsă între data de 31 decembrie 2007 (data depunerii decontului iniţial de TVA, prin care s-a cerut rambursarea soldului sumei negative în suma totală de 953.352 RON) şi data înregistrării prezentei acţiuni (31 octombrie 2012), întreaga corespondență fiind purtată cu A.F.P. pentru Contribuabilii Mijlocii din cadrul D.G.F.P. Iaşi şi nu cu A.F.P. a Municipiului Paşcani.
Instanţa de fond a considerat că acest demers se impunea cu atât mai mult cu cât A.F.P. a Municipiului Paşcani, prin adresa din 22 noiembrie 2012, a comunicat lichidatorului judiciar al SC R. SA, că: „suma de 853.130 RON, reprezentând TVA cu opţiune de rambursare aferentă lunii decembrie 2007 a fost depusă pe segmentul fiscal „TVA rambursate”, cu data scadentă a decontului din 25 ianuarie 2008”, neputându-i fi imputat pârâtului Serviciul Fiscal al Municipiului Paşcani, care a succedat în drepturile şi obligaţiile A.F.P. Paşcani, că titularul dreptului de a cere rambursarea soldului sumei negative a TVA nu a mai întreprins vreun demers administrativ sau judiciar în ceea ce îl priveşte.
Chiar dacă s-ar depăşi aceste aspecte de ordin formal, Curtea de Apel a constatat că cererea reclamantei tot nu ar putea fi soluţionată întrucât, pe de o parte, prin sentinţele nr. 196 din 9 august 2010 şi respectiv nr. 240 din 16 martie 2010, instanţele nu s-au pronunţat decât în legătură cu legalitatea actelor administrativ-fiscale contestate, fără a lua vreo măsură concretă în ceea ce priveşte modalitatea de rezolvare a cererii de rambursare a soldului sumei negative a TVA existent la data de 31 decembrie 2007, iar pe de altă parte pentru că rambursarea taxei nu se poate face pe baza unei simple cereri, şi aceea inexistentă, ci urmând procedura prevăzută de Legea nr. 571/2003.
Instanţa de fond a mai apreciat că nu este posibilă, la acest moment, nici măcar restituirea sumelor la care fac referire sentinţele nr. 196 din 9 august 2010 şi nr. 240 din 16 martie 2010, întrucât situaţia fiscală existentă la data de 31 decembrie 2007 nu mai este aceeaşi cu cea de la data la care reclamanta a solicitat introducerea în cauză a organului fiscal căreia îi revine obligaţia de rambursare a sumei negative a TVA, soluţionarea unei atari cereri presupunând, în prealabil, efectuarea unei noi verificări fiscale şi emiterea unui alt act de autoritate, prin care să fie soluţionată cererea de rambursare. Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta SC R. SA, a declarat recurs.
În motivarea recursului se arată că societatea reclamantă a solicitat prin decontul de TVA întocmit pentru luna decembrie 2007, rambursarea soldului negativ la 31 decembrie 2007 în sumă totală de 953.352 RON.
Ca urmare a solicitării, organul fiscal a procedat la efectuarea unei inspecţii fiscale generale pe care, cu rea credinţă a prelungit-o pe o perioadă de 4 luni, rezultatul inspecţiei fiscale fiind consemnat în două rapoarte fiscale şi două decizii de impunere potrivit cărora societatea nu ar fi îndreptăţită la rambursarea TVA-ului, ci ar avea o datorie totală la bugetul de stat de 339.973,00 RON.
Aceste decizii de impunere au fost atacate în termen legal, însă în timpul rezolvării administrative a contestaţiilor depuse, organul fiscal a procedeat la emiterea unei note de compensare a datoriilor reciproce din 10 iunie 2008 în valoare de 231.572 RON.
Ulterior soluţionării în cale administrativă a contestaţiilor formulate s-a procedat la formularea unor plângeri în faţa instanţelor judecătoreşti, care au pronunţat următoarele hotărâri judecătoreşti:
- sentinţa nr. 196/CA din 9 august 2010 a Curţii de Apel Iaşi, care a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului, prin care s-a dispus anularea raportului de inspecţie fiscală înregistrat în data de 6 iunie 2008, a deciziei de impunere din 6 iunie 2008 emise de A.F.P. pentru Contribuabilii Mijlocii Iaşi şi a deciziei din 16 iunie 2009 emisă de către D.G.F.P. a Judeţului laşi, în partea referitoare la stabilirea unei obligaţii de plată suplimentare de plată în sumă de 621.603 RON, fiind obligaţi şi la plata sumei de 3.401,00 RON cu titlu de cheltuieli de judecată;
- sentinţa nr. 240/ca din 16 martie 2010 pronunţată de către Tribunalul laşi în Dosarul nr. 7242/99/2008, rămasă definitivă şi irevocabilă ca urmare a respingerii recursului formulat prin care s-a dispus anularea deciziei din 28 iulie 2008 emisă de către A.F.P. pentru Contribuabilii Mijlocii precum şi a notei privind compensarea obligaţiilor fiscale din 10 iunie 2008.
În aceste condiţii, raportat la materialul probator administrat în cauză, recurenta consideră că motivarea şi soluţia instanţei de judecată este nelegală, netemeinică şi contradictorie în condiţiile în care pe de o parte reţine că determinarea sumei negative se impunea cu atât mai mult cu cât A.F.P. a Municipiului Paşcani, prin adresa din 22 noiembrie 2012 a comunicat lichidatorului judiciar al SC R. SA, că: suma de 853.130 RON reprezentând TVA cu opţiune de rambursare aferentă lunii decembrie 2007 a fost depusă pe segmentul fiscal TVA rambursare, cu data scadentă a decontului – 25 ianuarie 2008, neputându-i fi imputat pârâtului Serviciul Fiscal al Municipiului Paşcani, care a succedat în drepturile şi obligaţiile A.F.P. Paşcani, că titularul dreptului de a cere rambursarea soldului sumei negative a TVA nu a mai întreprins”, iar pe de altă parte retine că în ceea ce priveşte Serviciul Fiscal al Municipiului Paşcani, reclamanta nu dovedeşte că acestuia i s-a solicitat, după soluţionarea irevocabilă a cauzelor ce au făcut obiectul Dosarului nr. 874/45/2009 şi respectiv a Dosarului nr. 7242/99/2008, determinarea sumei negative a taxei pe valoare adăugată pentru operaţiunile ce au avut loc în perioada cuprinsă între data de 31 decembrie 2007 (data depunerii decontului iniţial de TVA, prin care s-a cerut rambursarea soldului sumei negative în suma totală de 953.352 RON) şi data înregistrării prezentei acţiuni (31octombrie 2012).
Recurenta mai consideră că instanţa de fond avea toate condiţiile şi temeiurile necesare pentru a admite cel puţin parţial cererea de chemare în judecată formulată, pentru suma datorată şi recunoscută chiar de către pârâta din prezenta cauză.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În cauză, prin precizarea la acţiune, reclamanta arată că înţelege să se judece cu D.G.R.F.P. Iaşi şi cu Serviciul Fiscal al Municipiului Paşcani.
Din actele dosarului rezultă că instanţa de fond a soluţionat cererea fără ca toate părţile din proces să fi fost citate în cauză şi fără ca aceasta să fie comunicată împreună cu înscrisurile depuse de reclamantă şi pusă în discuţia părţilor, încălcându-se astfel dispoziţiile procedurale referitoare la citarea tuturor părţilor din proces şi la comunicarea actelor de procedură.
Necesitatea citării tuturor părţilor din proces rezultă din redactarea art. 85 C. proc. civ., potrivit căruia „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel”, în cauză fiind incidente şi dispoziţiile art. 86 C. proc. civ., potrivit cărora „Comunicarea cererilor şi a tuturor actelor de procedură se va face: din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia, precum şi prin agenţi ori salariaţi ai altor instanţe în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul. (....) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibilă, aceasta se va face prin poştă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia”.
Astfel, realizarea citării şi comunicării actelor de procedură, conform dispoziţiilor legale, reprezintă o dovadă a respectării celor două principii fundamentale ale procesului civil, respectiv contradictorialitatea şi dreptul la apărare.
Principiul contradictorialităţii presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii şi discuţiei părţilor, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenţia dedusă judecăţii.
Pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă.
Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părţi, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părţile să fie informate exact despre existenţa procesului, conţinutul pretenţiilor şi argumentelor părţii adverse, cât şi în raporturile dintre părţi şi instanţă.
În acest sens judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, iar atunci când constată că partea care lipseşte nu a fost legal citată, dispune amânarea judecăţii şi refacerea procedurii de citare.
Nu în ultimul rând, citarea şi comunicarea actelor de procedură sunt foarte importante şi pentru a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, principiu consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi recunoscut de jurisprudenţa C.E.D.O.
Neprocedând în acest mod, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, care urmează a fi casată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează, aşadar, să citeze în cauză în calitate de pârât şi Serviciul Fiscal al Municipiului Paşcani.
De asemenea, în raport de obiectul acţiunii reclamantei şi de actul a cărui anulare s-a solicitat, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Astfel, potrivit prevederilor art. 129 C. proc. civ., instanţa este în drept să pună întrebări părţilor sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviinţă, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Instanţa este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul şi pentru a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor, dând părţilor ajutor activ în ocrotirea drepturilor şi intereselor lor.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a calificat greşit obiectul cererii reclamantei ca fiind o acţiune în restituire.
De fapt, prin cererea formulată reclamanta solicită să se constate refuzul nejustificat al pârâţilor de a soluţiona cererea sa având ca obiect rambursare TVA.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează, aşadar, să citeze în cauză toate părţile, să califice obiectul şi cadrul procesual în raport cu obiectul acţiunii reclamantei şi totodată să valorifice toate apărările şi susţinerile părţilor.
De asemenea, instanţa urmează să pună în discuţia părţilor şi să analizeze incidenţa în cauză a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, astfel cum este reflectată în Cauza C- 431/2012 - Rafinăria Steaua Română.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC R. SA, prin lichidator judiciar M.C. IPURL împotriva sentinţei civile nr. 135/2014 din 13 iunie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1693/2015. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1643/2015. Contencios → |
|---|
