ICCJ. Decizia nr. 2076/2015. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2076/2015
Dosar nr. 5029/2/2013
Şedinţa din 19 mai 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 iulie 2013, reclamanta A.N.C.P.I., în contradictoriu cu pârâta C.C.R., a solicitat suspendarea executării măsurilor II.3, II.1 şi I.5 dispuse prin Decizia nr. 17 din 24 mai 2013 a Curţii de Conturi.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, potrivit art. 9 din Legea nr. 7/1996, notarii publici pot încasa la data încheierii actului notarial tarifele pentru serviciile care urmează a fi prestate de A.N.C.P.I. (înscrierea în cartea funciară).
Conform procedurii stabilite prin Protocolul încheiat între A.N.C.P.I. şi notarii publici, aprobat prin O.D.G.A.N.C.P.I. nr. 309/2010, notarii publici au obligaţia de a vira sumele încasate în contul A.N.C.P.I. până în data de 25 a lunii următoare. Prin Decizia nr. 17/2013, Curtea de Conturi a considerat că prin această dispoziţie sunt încălcate prev. O.M.F. nr. 3.156/2009, producându-se un prejudiciu bugetului de stat. Măsura dispusă referindu-se la calcularea de dobânzi şi penalităţi pentru nevirarea de către notarii publici în termenul prevăzut de O.M.F. nr. 3.156/2009 a tarifelor încasate pentru serviciile prestate de către A.N.C.P.I., este evident că termenul de realizare a măsurii este nerealist, peste 75% din veniturile A.N.C.P.I. fiind realizate prin intermediul notarilor publici, organizaţi în peste 2.200 de birouri notariale, care efectuează încasări pentru A.N.C.P.I.
A mai arătat reclamanta că încasarea tarifelor de către notarii publici a degrevat activitatea A.N.C.P.I. (o degrevare necesară în raport cu numărul redus al personalului) şi a adus beneficii şi celor care apelează la serviciile A.N.C.P.I.
A susţinut că decizia menţionată a devenit executorie în urma respingerii contestaţiei A.N.C.P.I. prin Încheierea nr. 55/2013 a Curţii de Conturi.
Punerea în executare a măsurilor dispuse până la termenul impus - 31 august 2013 este imposibil de realizat şi ar produce consecinţe deosebit de grave pentru A.N.C.P.I. şi pentru beneficiarii serviciilor A.N.C.P.I., putând produce un prejudiciu însemnat şi bugetului de stat.
Prin întâmpinare, pârâta C.C.R. a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea efectelor Deciziei nr. 17/2013.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 2.946 din data de 4 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamanta A.N.C.P.I., în contradictoriu cu pârâta C.C.R.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, deşi se referă la trei dintre măsurile dispuse prin Decizie, în motivarea cererii de suspendare, reclamanta se raportează exclusiv la măsura I.5, şi anume la calcularea, încasarea şi virarea la bugetul de stat a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere datorate pentru nerespectarea în perioada 9 iulie 2010 - 28 aprilie 2013 a termenelor legale de plată către bugetul statului a sumelor ce constituie venituri, încasate de notarii publici în numele şi pe chitanţele A.N.C.P.I., virate cu întârziere în contul A.N.C.P.I., urmare a prevederilor nelegale incluse în protocolul de colaborare încheiat între A.N.C.P.I. şi U.N.N.P.R., aprobat prin Ordinul D.G. al A.N.C.P.I. nr. 309/2009.
Această măsură dispusă de Curtea de Conturi a fost motivată pe împrejurarea că prin protocolul menţionat s-a stabilit posibilitatea ca sumele încasate de notarii publici reprezentând tarife colectate în numele A.N.C.P.I. să fie virate în contul A.N.C.P.I. în perioada 20 - 25 a lunii următoare celei în care au fost încasate, cu încălcarea prevederilor pct. 2 al art. 61 şi art. 7 din Legea nr. 329/2009 coroborate cu prev. O.M.F. nr. 3.156/2009, potrivit cărora sumele colectate se virează în conturile corespunzătoare de venituri ale bugetului de stat în termen de cel mult două zile lucrătoare de la încasare.
Curtea de Conturi a mai reţinut că numai începând cu data de 23 aprilie 2013 s-a creat de către legiuitor posibilitatea ca tarifele încasate de notarii publici să fie virate până la data de 25 a lunii următoare în contul A.N.C.P.I., conform modificărilor aduse art. 9 alin. (4) din Legea nr. 7/1997, prin Legea nr. 127/2013.
Prin cererea de suspendare, reclamanta nu a indicat care este cazul bine justificat, în sensul definit de art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, care să determine temporizarea efectelor actului administrativ, nefiind arătate împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii măsurii I.5 din Decizia nr. 17 din 24 mai 2013.
Reclamanta s-a referit exclusiv la perturbarea gravă pe care punerea în aplicare a măsurii dispusă la pct. I.5 din decizie ar produce-o în activitatea instituţiei.
Pe de altă parte, cât priveşte suspendarea cerută a măsurilor II.1 şi II.3 din decizie, cererea introductivă este complet nemotivată.
Condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului fiind cumulative, în raport de constatarea că nu este invocat un caz bine justificat, Curtea a constatat că, fără să mai fie necesară analiza condiţiei pagubei iminente, se impune respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A.N.C.P.I., considerând că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, auditorii Curţii de Conturi neavând competenţă în a analiza Ordinul directorului general nr. 309/2010.
De asemenea, s-a arătat că decizia emisă de pârâtă se fundamentează pe o interpretare excesivă şi abuzivă a prevederilor legale.
S-a susţinut în motivele de recurs că este necontestată şi îndeplinirea condiţiei pagubei iminente prin punerea în executare a unui act administrativ asupra căruia există o îndoială în privinţa legalităţii.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.
Procedura de soluţionare a recursului
Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza Încheierii de şedinţă din 26 noiembrie 2014, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Părţile nu au depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin Încheierea din 9 februarie 2015, completul filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul recurentei ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
În conformitate cu prevederile art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.
Dispoziţiile mai sus citate prevăd obligaţia îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiţii se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine faptul că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenţei unor indicii cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, iar Înalta Curte reţine că toate aceste situaţii arătate de recurenta-reclamantă nu sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.
Înalta Curte a constatat că întotdeauna cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.
Or, prin sentinţa recurată, instanţa a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării executării actului administrativ şi a reţinut că nu sunt incidente aspecte ale cazului bine justificat în raport cu natura măsurii dispuse de autoritatea publică.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios, administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept, care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare).
Or, în cauză, în sensul celor expuse, nu suntem în prezenţa unor împrejurări vădite de fapt sau de drept care să facă dovada îndeplinirii cerinţei referitoare la cazul bine justificat în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
În acest sens, Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată şi probatoriul administrat, reclamanta invocă motive de nelegalitate a actului contestat ce presupun o analiză în fond a situaţiei de fapt şi a dispoziţiilor legale incidente, care au stat la baza emiterii actului contestat examinare ce excede procedurii sumare de verificare a aparenţei dreptului reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.C.P.I. împotriva Sentinţei nr. 2.946 din 4 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2058/2015. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2109/2015. Contencios. Anulare act... → |
|---|
