ICCJ. Decizia nr. 1971/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1971/2015
Dosar nr. 20/39/2014
Şedinţa publică de la 13 mai 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
Prin sentinţa civilă nr. 95/14mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia tardivităţii contestaţiei şi a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul S.S. pentru anularea raportului de evaluare din 16 decembrie 2013 întocmit de pârâta A.N.I.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul S.S., în condiţiile prevăzute de art. 483 C. proc. civ., republicat.
2.1. Motivelede casare
În susţinerea recursului, reclamantul a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
2.2. Principalele argumente invocate
Recurentul a susţinut că prin hotărârea atacată s-a constatat în mod greşit existenţa unui conflict de interese, fără a se avea în vedere că, în calitatea sa de consilier local, nu a avut un interes patrimonial în adoptarea hotărârii din 30 martie 2010 a Consiliului local al comunei M., judeţul Botoşani pentru aprobarea concesionării suprafeţelor de păşune către anumite persoane, astfel că nu au fost încălcate prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003.
În acest sens, s-a învederat că hotărârea respectivă a avut un caracter normativ (general), nu un caracter particular, iar nivelul stabilit pentru preţul concesiunii a fost cel practicat în zonă.
De asemenea, s-a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere conduita recurentului după adoptarea hotărârii, conduită care nu poate fi calificată ca fiind aceea a unui beneficiar de drepturi exclusive.
Astfel, s-a arătat că, prin cererea din 15 aprilie 2010, recurentul a solicitat, în calitate de crescător de animale, concesionarea unei suprafeţe de 15 ha păşune, asemenea celorlalţi 31 de concesionări, iar contractul de concesionare a fost încheiat numai pentru suprafaţa de 9,15 păşune, fiind de altfel reziliat în baza cererii sale înregistrată în data de 12 august 2011.
3. Apărările intimatei
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata A.N.I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
4. Procedura de soluţionare a recursului
4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 10 decembrie 2014, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.
Prin încheierea din 4 martie 2015, completul filtru a constatat faţă de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă, a declarat recursul reclamantului S.S. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat şi a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.
4.2. Cu privire la fondul recursului
4.2.1. Analiza motivului de casare invocat
Instanţa de fond a constatat corect legalitatea raportului de evaluare din 16 decembrie 2013 prin care intimata A.N.I. a identificat elementele în sensul existenţei unui conflict de interese prin încălcarea dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi art. 70-art. 71 din Legea nr. 161/2003, întrucât recurentul S.S., în calitate de consilier local, a participat la vot în vederea aprobării, alături de ceilalţi consilieri, în şedinţa Consiliului local al comunei M., judeţul Botoşani, din data de 30 martie 2010, a proiectului privind aprobarea concesionării activităţii de gestiune a păşunilor aflate în proprietatea comunei M.;
- a depus dosarul în nume personal în vederea participării la licitaţia deschisă pentru obţinerea prin concesionare a unei părţi din teren, cu scopul păşunării animalelor deţinute;
- a încheiat contractul de concesiune din 10 mai 2010 şi contractul de păşunat din 10 mai 2010.
În raport cu aceste elemente de fapt, care nu au fost contestate, judecătorul fondului a stabilit în mod judicios că recurentul s-a aflat într-un conflict de interese, în sensul definit de art. 70 din Legea nr. 161/2003, ca fiind situaţia în care o persoană care exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.
Din probele administrate în cauză, rezultă că recurentul-reclamant a votat nu numai hotărârea din 30 martie 2010 privind concesionarea activităţii de gestiune a păşunilor aparţinând domeniului privat al comunei M., dar a semnat atât studiul de oportunitate cu privire la concesionarea terenurilor, cât şi caietul de sarcini care cuprindea clauzele esenţiale ale contractelor care urmau a fi încheiate, iar ulterior, a depus cererea din 15 aprilie 2010 pentru acordarea unor suprafeţe de păşune aflate în administrarea Consiliului local al comunei M. şi a încheiat cu Primăria comunei M. contractul de concesiune din 10 mai 2010 şi contractul de păşunat din 10 mai 2010 pentru exploatarea terenului în suprafaţă de 9,15 ha.
Toate acestea infirmă apărările recurentului-reclamant privind inexistenţa unui interes personal, de natură patrimonială în adoptarea hotărârii privind concesionarea activităţii de gestiune a păşunilor din domeniul privat al comunei M., precum şi lipsa de relevanţă a susţinerilor formulate de acesta cu privire la nivelul preţului concesiunii şi la necesitatea reglementării domeniului respectiv.
În consecinţă, instanţa de fond a apreciat în mod corect aplicabilitatea prevederilor legale cu privire la conflictul de interese al aleşilor locali, în speţă consilierii locali, respectiv prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi art. 70-art. 71 din Legea nr. 161/2003, respingând ca nefondată acţiunea formulată de recurentul-reclamant pentru anularea raportului de evaluare din 16 decembrie 2013 întocmit de A.N.I.
Considerentele expuse converg către concluzia că nu poate fi reţinut motivul de nelegalitate invocat în baza dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, astfel că, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
4.2.2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de S.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.S. împotriva sentinţei civile nr. 95 din 14 mai 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1970/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1972/2015. Contencios. Anulare act... → |
|---|
